Mazda pregătește un nou SUV: se va numi CX-40

de Tiberiu Safta
Marti, 05.05.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mazda a depus o cerere de înregistrare de marcă pentru un viitor model. Acesta se va numi CX-40 și va fi un SUV care va fi încadrat ca dimensiuni între CX-30 și CX-50.

Constructorul japonez continuă să-și mărească gama de SUV-uri pe piețele internaționale. Un nou brevet depus de către Mazda dezvăluie oficial existența numelui CX-40. Acesta va fi numele purtat de un viitor SUV care va fi încadrat între modelele CX-30 și CX-50.

Din primele informații, viitoarea Mazda CX-40 va fi un model disponibil exclusiv pe piața din Statele Unite. Este probabil ca noul model să adopte un design de SUV coupe, așa cum a făcut-o vechea Mazda CX-4, un model lansat pe piața din China în 2016.

Alături de noul nume CX-40, Mazda a depus un brevet separat și pentru numele CX-10. Asta indică faptul că marca japoneză ar putea lansa în viitorul nu foarte îndepărtat un crossover de dimensiuni mici, creat pentru oraș. Acesta ar putea fi un viitor rival pentru modele ca Hyundai Inster.

Până atunci, Mazda ar putea lansa încă un model, numit CX-20, care va înlocui vechiul CX-3.

via Carscoops

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru