Constructorul japonez se pregătește să dezvăluie un nou concept din seria de concepte Vision. Despre acest concept, Mazda spune că va oferi un prim indiciu despre viitorul limbaj de design al mărcii.
Până la momentul prezentării oficiale, Mazda a publicat prima imagine sugestivă cu noul concept. Numele său este necunoscut pentru moment, însă imaginea oficială relevă o mașină care va avea 4 uși și cu un plafon foarte curbat, asemănător unui coupe. De altfel, din imaginea oficială se poate vedea că viitorul concept Mazda seamănă puțin cu actuala Mazda 3.
Detaliile tehnice încă sunt învăluite în mister, însă marca niponă spune despre noul său concept că reprezintă "bucuria de a conduce care alimentează un viitor sustenabil." Asta înseamnă că noul concept ar putea avea un motor hibrid sau chiar electric.
Lansarea noului concept Mazda va avea loc la Salonul de Mobilitate din Japonia, care își va deschide porțile în 29 octombrie.
via Mazda
Comentarii (0)