Recent, NHTSA a precizat că a primit 414 rapoarte privind această problemă la motoarele V6 de 3.5 litri montate pe diverse modele Honda și Acura. Ancheta acoperă modelele Acura TLX produse între 2018-2020, Acura MDX 2016-2020, Honda Pilot 2016-2020, Honda Odyssey 2018-2020 și Honda Ridgeline 2017-2019.
Anul trecut, agenția a investigat 1.4 milioane de vehicule Honda după mai multe rapoarte privind defecțiuni grave ale motoarelor, în urma rechemării în service de către constructorul japonez a 249.000 de vehicule în noiembrie 2023.
Honda a emis acea rechemare pentru a remedia un posibil defect de fabricație al arborelui cotit, care putea cauza uzura prematură plus alte probleme, ducând astfel la defectarea motorului.
Agenția americană pentru siguranța auto a declarat că deschide o nouă investigație pentru a evalua mai detaliat amploarea și gravitatea potențialei probleme și pentru a analiza complet riscurile de siguranță asociate, după închiderea anchetei precedente.
NHTSA a adăugat că numărul ridicat de rapoarte privind defecțiuni ale motorului la vehicule care nu au fost incluse în ancheta anterioară reprezintă un potențial risc pentru siguranță.
via Reuters
Comentarii (0)