În încercarea de a trece peste situația financiară dificilă, Nissan va închide mai multe uzine din lume pentru a reduce costurile. Mai exact, din cele 17 uzine pe care Nissan le are la nivel mondial, 7 vor fi închise. Deja Nissan a anunțat închiderea fabricii sale japoneze din Oppama, iar acum ar urma să închidă o altă fabrică importantă.
Potrivit unor surse apropiate mărcii, Nissan va închide prima sa fabrică din afara Japoniei. Această fabrică se află în Mexic, în localitatea Civac, iar activitatea sa va lua sfârșit în martie 2027, după aproape 60 de ani. În prezent, Nissan produce aici modele pentru piețele nord-americane și sud-americane.
Alături de uzina din Civac, Nissan ar urma să dizolve parteneriatul cu Mercedes-Benz la sfârșitul acestui an. Prin acest parteneriat, Nissan produce două modele Infiniti la uzina COMPAS din Mexic. Totodată, Mercedes-Benz va înceta producția modelului GLB la această uzină în primul trimestru al lui 2026.
Planul mărcii japoneze de a ieși din situația dificilă este de a închide 7 uzine la nivel mondial și de a elimina circa 20.000 de locuri de muncă.
via Automotive News
Comentarii (0)