Noul Fiat 600 electric este aici: autonomie de 400 de kilometri și preț de 35.900 de euro

de Tiberiu Safta
Miercuri, 05.07.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fiat a lansat oficial noul său crossover subcompact 600e. Noul model primește un propulsor electric alimentat de o baterie care oferă până la 400 de kilometri autonomie.

După o lungă campanie de promovare și imagini publicate înainte de vreme, a venit timpul să facem cunoștință în mod oficial cu noul Fiat 600. Chiar dacă poartă un nume vechi, noul model este acum transformat într-un crossover de dimensiuni subcompacte și care preia un design inspirat de mai micul Fiat 500e.

PLATFORMĂ COMUNĂ CU JEEEP AVENGER

De altfel, noul Fiat 600 este bazat pe platforma e-CMP2, ceea ce înseamnă că împărtășește arhitectura cu Jeep Avenger. Datorită acestui lucru, noul Fiat 600 are o lungime de 4.17 metri, iar modelul este încadrat oficial în segmentul B.

În ceea ce privește design-ul, acesta este inspirat puternic de actualul 500e, cu o caroserie rotundă și fluidă, fără prea multe muchii ascuțite, precum și faruri mari și rotunde cu ochi de pisică integrate în acestea. Versiunea electrică 600e are o parte frontală acoperită în mare parte, iar aici avem și sigla numelui modelului.

Tot aici mai putem vedea și elemente de protecție în jurul aripilor pentru un caracter mai robust, alături de capace negre ale oglinzilor.

Și în spate avem un design simplu, cu stopuri asemănătoare cu cele văzute la modelul 500e și cu inscripția Fiat montată pe ușa hayonului, deasupra căreia avem și un eleron. Exteriorul este completat de jante cu dimensiuni disponibile până la 18 inch.

INTERIOR ASEMĂNĂTOR CU FIAT 500E

Odată deschise portierele vom vedea imediat un habitaclu destul de familiar. Asta pentru că interiorul noului Fiat 600 este aproape identic, din punct de vedere estetic, cu modelul electric de oraș. Vorbim aici de un design minimalist, cu un volan cu două spițe, iar aici avem un instrumentar digital de 7 inch, plus un ecran central de 10.25 de inch pentru sistemul multimedia.

Ca dotări, noul Fiat 600 primește: un sistem audio cu 6 incinte, climă automată, cruise control adaptiv, iluminare ambientală, senzori de lumină și de ploaie, tavă de încărcare wireless, acces fără cheie, deschidere electrică a hayonului, senzori cu vedere de 360 de grade și o cameră de marșarier cu vedere de 180 de grade.

Portbagajul lui Fiat 600 are o capacitate de 360 de litri cu bancheta în poziție normală.

Datorită multiplelor spații de depozitare aici, sunt disponibili 15 litri în plus.

AUTONOMIE DE 400 DE KILOMETRI

Propulsorul electric al lui Fiat 600e dezvoltă 156 de cai putere, de unde rezultă un sprint de la 0 la 100 de km/h în 9 secunde. Motorul este alimentat de o baterie de 54 de kWh, ceea ce înseamnă o autonomie de până la 400 de kilometri în regim WLTP. Acumulatorul va putea trage un curent de până la 100 kW la o stație de încărcare rapidă. Deocamdată, Fiat nu a dezvăluit timpii de încărcare ai bateriei la o stație rapidă.

VERSIUNE HIBRIDĂ DIN 2024

La momentul lansării, noul Fiat 600e este disponibil în versiunile La Prima și RED. În cazul celei din urmă versiuni, aceasta costă 35.950 de euro pe piața din Italia, în timp ce ediția de top La Prima costă 40.950 de euro pe aceeași piață.

Noul model urmează să primească și o versiune cu motor hibrid începând din 2024. Până atunci, noul Fiat 600e va fi produs în Polonia, la uzina de la Tychy, iar primele exemplare vor fi vândute în septembrie.

via Fiat

Comentarii (11)

  • Viorel
    Fiat 600e 40.950 euro cu baterie de 54 kWh si Tesla Model 3 41.990 euro cu baterie de 60 kWh, pe bune, s-o vinde vreun 600e macar, sau va avea aceeasi soarta cu Honda e..
    14 1
  • Octavian
    Arată bine , dar să dai atâția bani
    7 2
  • Scumpa ca porcu. Si arata ca un porc.
    La aceiasi bani iti iei Volvo, mult mai mare.
    Fiat este un brand ieftin, slabut, nu de lux. Vrei sa vinzi in cantitati cat mai mari, nu doar o nisa micuta cu cativa prostlai cu IQ90.
    Asa ceva merita 35.000 daca avea motorizare de 300cp si autonomie de 600km si era mare cat id3/ex30.
    8 3
  • Se va vinde Viorel, că mulți vor Cros Over și SUV, nu Sedan. Plus că arată bine, e made in Italy, nu toate mașinile electrice trebuie să vină cu vaporul.
    În altă ordine de idei, cred că e prima dată când un model nou apare în versiune electrică și apoi termică (chiar și hibrid). De obicei, e invers.
    9 2
  • Banditos
    @Viorel...am volanit putin un Model 3. Daca nu esti fan inrait Tesla vei descoperi ca exista alternative. Ca si la termice unele sunt mai scumpe altele mai ieftine. Dar nu totul se reduce la pret.
    4 0
  • Andrei
    Din punct de vedere tehnic e clar sub Tesla 3. De altfel Tesla e cu o generație înaintea tuturor. În plus, asta are platforma care admite și motoare termice, deci sunt compromisuri.

    Problema cu Model 3 e ca e sedan. Da, în SUA, China și estul Europei se cauta sedanuri, din snobism (uite vecine, am masina executiva!). Dar în vestul Europei piața cere vehicule cu portbagaj util.
    2 5
  • @andrei
    ce porkbagaj util ca 99% merg cu masina goala. iar sedanul are de obicei mai mult spatiu.
    5 1
  • Andrei
    Are pe draq mai mult spațiu. A, poate, la număr de litri. Dar încearcă sa pui ceva voluminos în el. Un sedan nu poate fi niciodată mai util decât un hatch sau break.

    "99% merg cu masina goala"
    Sigur, 99% nu fac nici 50km/zi dar se plâng ca 400-500 km autonomie e prea puțin.
    3 7
  • Se vor vinde ca pâinea calda, aha… ca-s frumos colorate si nu găsești nuanța GRI (foarte important definitiv)… totul pare un succes garantat ;)
    4 2
  • Frumu-chica. Ca dealtfel toata gama 500.
    2 0
  • EX30 pleacă de la 38.500. Deci mai scumpă cu 3.000 decât Fiat-ul, la același gabarit.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru