Noul Leapmotor B10: comenzile în România vor fi deschise din septembrie

de Tiberiu Safta
Miercuri, 30.07.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Leapmotor va deschide comenzile pentru SUV-ul său electric B10 în România începând din luna septembrie. Modelul electric al chinezilor va fi plasat în gamă sub C10.

Noul Leapmotor B10, SUV-ul electric compact plasat în gamă sub C10, va ajunge în curând și în România. Constructorul chinez a confirmat oficial deschiderea comenzilor pentru acest model în țara noastră, începând din septembrie.

Pe piața noastră, Leapmotor B10 va primi un motor electric de 218 cai putere și 240 Nm. Asta înseamnă un sprint de la 0 la 100 km/h în 8 secunde și o viteză maximă de 170 km/h. Vor exista două baterii, una de 56.2 kWh, cealaltă de 67.1 kWh. Bateria mai mică asigură o autonomie de 361 kilometri în regim WLTP, în timp ce acumulatorul mai mare este bun pentru o autonomie de 434 kilometri, tot în regim WLTP.

Ambele baterii vor putea fi încărcate până la o putere de 168 kW. Leapmotor spune că repriza de încărcare de la 30% la 80% în 20 de minute.

În România, noul Leapmotor B10 va fi disponibil cu două linii de echipare: Life și Design. Echiparea de bază primește câteva dotări generoase în standard, printre care un plafon panoramic de sticlă, jante de 18 inch, camere video cu vedere de 360 de grade și un pachet complet cu sisteme ADAS.

Echiparea superioară Design va aduce în plus scaune din piele Eco reglabile electric, încălzire pentru locurile din față, precum și ventilare și iluminare ambientală.

Noul Leapmotor B10 va primi un ecran central de 14.6 inch care va afișa sistemul de operare Leap OS 4.0 Plus, precum și un instrumentar digital cu vizualizare 3D.

Deocamdată, Leapmotor nu a anunțat prețurile noului B10 în România.

via Leapmotor

Comentarii (4)

  • Jian de la Calafat
    Care-i cauza acestui enorm delay ?

    ...Hmm....Se gandeste careva la consecintele unui asemenea inconvenient?

    Câți gunoieri ai emisiilor o să crape de
    nerăbdare pana in septembrie ?
    3 8
  • Elektrikkk
    56 sau 67 kwh ?

    Foarte puţin. Mă aşteptam la un 75 sau 100 kwh

    Dacă nu au preţurile...
    2 2
  • Si eu ma asteptam la o baterie de 100 kWh pe Ioniq 5 si EV6, dar.. ete ca nu-i, ce pretentii sa mai am de la acest C10!?
    2 0
  • Jian de la Calafat
    Bezmetikkk

    Adica, pe intelesul tuturor, trebuie ocolite ?
    Vorbeste clar, doar esti formator de opinie.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru