Noutăți pentru Range Rover Velar: versiune plug-in hybrid și motorizări diesel și benzină cu sistem mild-hybrid

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 23.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Range Rover Velar va putea fi comandat și într-o versiune plug-in hybrid. Sistemul de propulsie dezvoltă 404 cai putere, iar SUV-ul va avea o autonomie în modul electric de până la 53 de kilometri.

În urmă cu câteva luni, Jaguar Land Rover a anunțat că introduce versiuni plug-in hybrid pentru Range Rover Evoque și Land Rover Discovery Sport. Acum a venit rândul lui Range Rover Velar să primească o variantă cu încărcare la priză.

Sistemul de propulsie pregătit de britanici are la bază un motor pe benzină din familia Ingenium. Acesta are 2.0 litri și dezvoltă 300 de cai putere. Constructorul a integrat și un motor electric cu o putere de 105 kW, iar în total, versiunea plug-in hybrid a lui Range Rover Velar (denumirea comercială va fi P400e) dezvoltă 404 cai putere și 640 Nm.

Conform producătorului britanic, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.4 secunde.

Energia necesară funcționării motorului electric este stocată într-un pachet de baterii cu capacitatea de 17.1 kWh poziționat sub podeaua portbagajului.

Conform fișei tehnice, în modul electric, Velar P400e poate rula până la 53 de kilometri.

Pentru reîncărcarea bateriei, clienții vor putea folosi atât o priză rapidă DC (30 de minute pentru o încărcare de la 0 la 80%) sau o stație AC (încărcare la o putere maximă de 7 kW).

De asemenea, Jaguar Land Rover propune motorizări diesel și benzină echipate cu sisteme mild-hybrid la 48V. Noul motor diesel disponibil pe varianta D300 este mai ușor cu 7 kilograme decât vechiul V6 și dezvoltă 300 de cai putere și 650 Nm.

Unitatea pe benzină de 3.0 litri va fi disponibilă în variantele P340 și P400. Indiferent de alegerea făcută, motorul va fi echipat și cu sistemul mild-hybrid la 48V. Varianta de bază dezvoltă 340 CP și 480 Nm, iar vârful de gamă (P400) propune 400 de cai putere și 550 Nm.

Odată cu aceste noutăți trecute în dreptul motorizărilor, britanicii introduc pe Valar și noul sistem de infotainment Pivi care suportă actualizări over-the-air.

Comentarii (1)

  • Erata 2 pe ziua de azi - "britanicii introduc pe Valar "
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru