Peugeot prezintă versiunea electrică a utilitarei de persoane Traveller: 136 de cai putere și autonomie de până la 330 de kilometri

de Daniel Popescu, Foto: Peugeot
Joi, 04.06.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Peugeot a dezvăluit versiunea electrică a utilitarei de persoane Traveller, echipată cu un motor de 136 de cai putere și o baterie de până la 75 kWh care oferă o autonomie de 330 de kilometri.

Peugeot a anunțat joi extinderea gamei de versiuni pentru utilitara de persoane Traveller, care va fi disponibilă acum și într-o versiune electrică.

Cu mici excepții, e-Traveller păstrează designul exterior și interior al versiunii tradiționale, însă primește o nouă grilă și un Head-up Display și un ecran touch central cu grafică specifică.

La fel ca și versiunea tradițională, varianta electrică poate acomoda până la 9 locuri, iar ultimele două rânduri de scaune pot fi îndepărtate pentru a crește capacitatea portbagajului de la 1.500 de litri la 3.000 de litri și, respectiv, 4.900 de litri. Nu în ultimul rând, capacitatea de tractare este de 1.000 de kilograme.

În funcție de nevoi, utilitara de persoane este disponibilă în versiune compactă cu o lungime de 4.6 metri, o versiune standard de 4.95 metri sau versiune lungă de 5.3 metri.

Din punct de vedere tehnic, Peugeot e-Traveller împrumută practic platforma utilitarei de marfă electrice Opel Vivaro-e și mizează pe un motor electric de 100 kW, echivalentul a 136 de cai putere, în timp ce cuplul oferit este de 260 Nm.

Inginerii francezi au decis să limiteze viteza maximă la 130 km/h, în timp ce accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 13.1 secunde. Șoferul are la dispoziție trei moduri de condus, în funcție de prioritatea pentru performanțe sau autonomie: modul Eco rulează cu 82 CP, modul Normal oferă 109 CP, iar modul Power primește toți cei 136 de cai putere.

În versiunea de bază, bateria are 50 kWh și oferă o autonomie de 230 de kilometri (WLTP), în timp ce versiunea superioară are o baterie de 75 kWh care permite atingerea unei autonomii de până la 330 de kilometri (WLTP).

În plus, e-Traveller permite viteze de încărcare de până la 100 kW, astfel că o sesiune de încărcare până la 80% din capacitate durează 45 de minute (pentru bateria de 75 kWh) sau 30 de minute (pentru bateria de 50 kWh)În funcție de piață, Vivaro-e va sosi standard cu încărcător mono-fazic de 7.4 kW sau tri-fazic de 11 kW.

Vânzările noului Peugeot e-Traveller vor începe în luna septembrie a acestui an.

Via Peugeot

Comentarii (7)

  • Bravo Peugeot
    Asteptam ca si ceilalti producatori sa-si electrifice modelele.

    UE, SUA, Japonia, Coreea de Sud si toata lumea civilizata trebuie sa sustina electrificarea!
    7 8
  • "Autonomie de 330 cai putere" :)))
    6 1
  • traveler ca traveler
    da cu autonomia asta nu prea ai unde sa calatoresti.
    Totusi, e destul de mare sa poti dormi in statiile de incarcare. Asta e un avantaj major.
    3 2
  • configuratie excelenta pentru TAXI si posibilitatea de a intra in zone supuse restrictiilor de poluare,
    2 0
  • Edikkk
    Arată foarte bine
    2 1
  • Depozite afara din oras, acces blocat pentru tot ce inseamna cat C, cu exceptia celor pentru constructii, acces interzis pentru cat B marfuri si introdus asa ceva pentru livrare. Un inceput pentru un oras cu miros frumos.
    1 0
  • Preturi?
    Daca e 50k euro, degeaba. Se va vindedoar pentru situatii in care nu ai acces cu altceva.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru