Porsche va prezenta un concept nou cu ocazia aniversării a 75 de ani

de Tiberiu Safta
Marti, 30.05.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Porsche a anunțat oficial că va prezenta un concept care anunță un viitor model al mărcii. Noul concept va fi prezentat cu ocazia aniversării a 75 de ani de când Porsche a lansat primul său model de serie.

Anul acesta, Porsche sărbătorește 75 de ani de când a lansat primul său model de serie. Evenimentul a avut loc în 8 iunie 1948, atunci când Porsche 356 No.1 Roadster a primit aprobarea oficială de a fi produs în serie.

Cu ocazia acestei sărbători, constructorul de la Zuffenhausen pregătește un eveniment special care va avea loc tot în data de 8 iunie. În cadrul evenimentului, Porsche va prezenta și un nou concept care anunță viziunea de viitor a mărcii. Deocamdată, nu există detalii despre noul concept, însă unele surse spun că ar fi vorba despre un nou concept electric.

Evenimentul va fi organizat asemănător unui festival, iar Porsche va prezenta și câteva dintre modelele sale din trecut și din prezent. Spectacolul va fi împărțit în 5 acte, numite Heritage, Zeitgeist, Performance, Pioneering Spirit și Dreams.

via Porsche

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru