Poveşti auto: Rolls-Royce şi Bentley. Destinul curios al "gemenilor" britanici

de Dragoș Băltățeanu
Vineri, 24.04.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Rolls-Royce şi Bentley au fost pentru multă vreme două feţe ale aceleiaşi monede. Cele două companii şi-au unit destinele în 1931 pentru a deveni rivale 67 de ani mai târziu.

Era masa de prânz găzduită de hotelul Midland din Manchester în 4 mai 1904. Henry Royce, un inginer de succes, se întâlnea cu Charles Rolls, proprietarul uneia dintre primele reprezentanţe auto. Cei doi aveau să se despartă strângându-şi mâinile. Începea o asociere istorică din care se năştea o marcă auto recunoscută astăzi de oricine: Rolls-Royce.

Câţiva ani mai târziu, W.O. Bentley şi fratele său, H.M. Bentley, puneau bazele unei mărci care avea să se remarce prin performanţele sportive şi stilul de viaţă flamboaiant din anii '30. O marcă creată după chipul şi asemănarea băieţilor teribili din perioada interbelică: Woolf Barnato and The Bentley Boys. 

Cele două mărci aveau să redefinească luxul şi calitatea în industria auto. Dar istoria lor a fost una destul de agitată. Pentru o lungă perioadă de timp, cele două mărci au devenit practic una singură, producând modele identice, dar cu sigle diferite. Ulterior, destinul celor două mărci britanice s-a despărţit, astăzi ele făcând parte din concerne auto diferite, ambele cu patronaj german.

Charles Rolls şi Sir Henry Royce

Charles Rolls a studiat ingineria mecanică la Cambridge. A fost primul absolvent care a deţinut un automobil, iar ulterior a intrat în lumea curselor auto. Pentru a-şi finanţa pasiunea, a pus bazele unei reprezentanţe auto unde vindea automobile străine. În căutările sale a încercat să găsească un constructor de automobile britanic care să producă automobile fiabile şi aşa a ajuns să îl cunoască pe Sir Henry Royce. Charles Rolls a fost pasionat şi de aviaţie, fiind primul aviator britanic care a reuşit să efectueze o dublă traversare a Canalului Mânecii. Această pasiune avea să îi aducă şi un sfârşit prematur, din păcate. Charles Rolls moare într-un accident aviatic în iulie 1910, la vârsta de doar 32 ani. 

Charles Rolls şi Sir Henry Royce

Sir Henry Royce era renumit pentru atenţia la detalii şi pentru căutarea permanentă a perfecţiunii. Inventator pasionat, Henry Royce a patentat o serie de invenţii, iar prima sa companie producea dinamuri electrice, motoare electrice şi macarale. Fiind la rândul său unul dintre primii proprietari de automobil, Henry Royce era nemulţumit de calitatea automobilului său, un Decauville fabricat în Franţa. A decis să-şi construiască propriul automobil. În 1903 deja îşi proiectase şi construise primul său motor, iar în 1904 testa deja primul său automobil-prototip. Înainte de întâlnirea istorică cu Charles Rolls în hotelul din Manchester, Henry Royce construise deja un automobil propulsat de un motor cu doi cilindri. Maşina purta numele Royce 10 şi era modelul care îi atrăsese atenţia lui Charles Rolls.

Hotelul Midland din Manchester, locul unde s-a născut marca Rolls-Royce.

Colaborarea dintre cei doi a început cu patru modele de 10, 15, 20 şi 30 CP. Preţurile variau de la 395 la 890 lire, sume exorbitante pentru începutului de secol. Noile modele purtau denumirea Rolls-Royce şi urmau a fi comercializare exclusiv prin reprezentanţa lui Charles Rolls. 

W.O. Bentley, H.M. Bentley, Woolf Barnato şi Bentley Boys

Walter Owen Bentley

Urmareste Automarket
Fraţii Walter Owen şi Horace Millner Bentley au pus bazele mărcii înainte de primul Război Mondial, dar numele acesteia a fost înregistrat abia în luna august a anului 1919. Modelele produse aveau să devină rapid favoritele tinerilor îmbogăţiţi ai societăţii engleze, iar în 1925 un anume Woolf Barnato îşi achiziţiona primul automobil Bentley de 3 litri.

12 luni mai târziu, Barnato achiziţiona afacerea cu totul. Barnato era membru într-un grup social de tineri motorişti britanici care îşi spuneau The Bentley Boys deoarece preferau automobilele produse de marca britanică.

Majoritatea membrilor erau tineri îmbogăţiţi, iar cei mai mulţi dintre ei fuseseră militari de carieră. Barnato era poreclit "Babe", un alint referitor la statura sa impresionantă, asemănătoare cu cea a unui boxer de categorie grea.

Pasionat de curse auto, Woolf a utilizat automobilele produse de Bentley în diferite competiţii, iar acestea i-au adus multe victorii, inclusiv trei titluri în Le Mans. Barnato nu refuza niciodată o provocare. În 1930 era la modă ca automobiliştii să se ia la întrecere cu Trenul Albastru (Le Train Bleu), care parcurgea traseul dintre Calais şi Riviera Franceză. Pentru un pariu de 100 de lire, Barnato a decis să încerce să ajungă la Londra plecând din Cannes, înainte ca Trenul Albastru să ajungă la Calais. Barnato a câştigat pariul, iar povestea acestei curse memorabile a fost detaliată de Automarket aici.

Woolf Barnato (dreapta)

Marea unire

Destinele celor două mărci s-au unit în 1931. Marca Bentley fusese afectată grav de Marea Depresie, iar Woolf Barnato, unul dintre principalii finanţatori ai mărcii, şi-a anunţat bancherii că nu mai poate plăti împrumuturile contractate. Au urmat procedurile pentru intrarea în faliment, iar în luna noiembrie a anului 1931 marca Bentley era achiziţionată de British Central Equitable Trust, un nume în spatele căruia erau de fapt rivalii de la Rolls-Royce. Cealaltă marcă britanică de lux supravieţuise crahului financiar din 1929, în ciuda faptului că a trebuit să-şi închidă fabrica din Statele Unite ale Americii.

Din acest moment, gama de modele Bentley avea să fie integrată în cea produsă de Rolls-Royce, dar acest lucru nu a afectat imaginea celor două mărci. Rolls-Royce a fost mereu perceput ca o marcă dedicată luxului, în timp ce Bentley a fost o marcă asociată cu automobile sportive şi performanţe ridicate. După preluarea de către Rolls-Royce, fabrica Bentley de la Cricklewood a fost închisă, producţia urmând a fi mutată în noua uzină Rolls-Royce de la Crewe. Aici au fost produse modele ca Bentley Continental, Bentley S-Series, Bentley T-Series, Rolls-Royce Corniche şi Camargue.

Astăzi, Crewe este casa celor de la Bentley, Rolls-Royce mutându-şi sediul şi fabrica în sudul Angliei după ce marca a fost preluată de BMW Group. Automarket a vizitat sediul Bentley de la Crewe acum un an, iar reportajul poate fi citi aici.

Un nou proprietar

Rolls-Royce avea să dea de probleme la începutul anilor '70. Divizia aeronautică avea să aducă compania în faliment în urma dezvoltării unui motor cu reacţie destinat avioanelor care a epuizat compania de resurse. Cele două divizii aveau să fie despărţite, pentru ca cea aeronautică să poată fi naţionalizată de către guvernul britanic. Divizia auto a fost achiziţionată în 1980 de către grupul Vickers. Vickers plc. avea să păstreze cele două mărci de lux până în 1998 când a a acceptat oferta venită din partea grupului Volkswagen pentru achiziţia mărcilor Rolls-Royce şi Bentley. 

În negocierile pentru achiziţia mărcii Rolls-Royce, favoriţii păreau cei de la BMW, dar Volkswagen avea să ofere mai mulţi bani, oferta finală fiind de 430 milioane lire sterline. Volkswagen achiziţiona astfel uzina din Crewe, drepturile de a folosi statueta Spirit of Ecstasy şi forma specifică a radiatorului.

Însă drepturile pentru folosirea numelui Rolls-Royce şi a logo-ului aparţineau diviziei Rolls-Royce plc., cea care să ocupă cu construcţia de motoare de avion.

Iar Rolls-Royce plc. a decis să ofere aceste drepturi către BMW pentru suma de 40 milioane lire deoarece cele două companii colaboraseră în trecut. După o serie de negocieri, BMW şi Grupul Volkswagen au ajuns la o soluţie. Din 1998 şi până în 2002, BMW va furniza motoare şi va permite grupului Volkswagen folosirea numelului şi logo-ului, iar din 2003 doar BMW va avea dreptul de a folosi numele Rolls-Royce în timp ce Volkswagen va avea dreptul să construiască modele de lux sub marca Bentley. Din 2003, destinele celor două mărci s-au despărţit definitiv, fiecare având acum un nou proprietar.

Modele comune

Încă de la achiziţia mărcii Bentley de către Rolls-Royce, cele două mărci au început să dezvolte modele comune, automobile deosebite doar de logo-ul pe care îl purtau şi de câteva elemente de design. Iată câteva dintre ele.

În 1965, Rolls-Royce lansa modelul Silver Shadow, primul Rolls cu caroserie autoportantă. Motorizarea era asigurată de un motor V8 de 6.23 litri, cilindree mărită ulterior la 6.75 litri. Designul său era comun cu cel al gamei de modele Bentley T-Series.

Rolls-Royce Silver Shadow (1965)
Bentley T1 (1965)

Prima generaţie a modelului decapotabil Rolls-Royce Corniche Convertible din 1971 a avut un frate siamez în persoana modelului Bentley Corniche Convertible.

Rolls-Royce Corniche (1971)
Bentley Corniche (1971)

În 1980, noul Rolls-Royce Silver Spirit/Silver Spur semăna ca două picături de apă cu noul Bentley Mulsanne.

Rolls-Royce Silver Spirit (1980)

Bentley Mulsanne (1980)

Au existat însă şi modele Bentley fără echivalent în gama Rolls-Royce, ca de exemplu Bentley Continental Coupe (1955-1965).

Bentley Continental S1 (1955)

Practica a continuat chiar şi după ce cele două mărci au fost achiziţionat de Grupul Volkswagen în 1998. A fost anul în care Rolls-Royce lansa modelul Silver Seraph, iar Bentley propunea modelul Arnage. Silver Seraph şi Arnage erau aproape identice, dar versiunea Bentley s-a bucurat de un succes mai mare. Singurul lucru care le diferenţia era grila, care în cazul Bentley începea să semene cu ceea ce ştim din gama de astăzi a mărcii.

Bentley Arnage (1998)
Rolls-Royce Silver Seraph (1998)

În 2000, Rolls-Royce prezenta modelul Corniche, generaţia a cincea a luxoasei decapotabile britanice. Modelul era secondat de varianta Bentley Azure. Rolls-Royce Corniche avea să fie cel mai scump model din gama Rolls pâna la apariţia modelului Phantom în 2003.

Rolls-Royce Corniche (2000)
Bentley Azure (2001)

Comentarii (1)

  • Scorpionul.negru
    Ati gresit la poza cu Bentley Azure. E vb de Arnage nu Azure !!
    Rolls a fost mereu mai atent lucrat ca Bentley. Atentia la detalii si confortul sporit a fost pe primul loc la ei. La Bentley a fost sportivitatea. Doua marci de top cu preturi de top. Daca ar fi sa imi cumpar un Rolls acum acela ar fi Wraith Drophead cand o sa apara :). Iar Bentley Arnage pt. mine e icoana ! Nu exista Bentley mai reusit ca el. Perfect car !
    12 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru