Raliul Dakar 2026: Nasser Al-Attiyah, locul 2 în prima probă specială

de Tiberiu Safta, Foto: Dacia Sandriders, CBAimages
Luni, 05.01.2026
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Echipajele Dacia Sandriders au încheiat cu bine prima probă specială a Raliului Dakar 2026. Cel mai bine clasat pilot al echipei a fost Nasser Al-Attiyah, care a terminat prima probă cu al doilea cel mai bun timp.

Este luna ianuarie și începutul unui an nou, ceea ce înseamnă că începe o nouă ediție a Raliului Dakar. Cea mai dură competiție din motorsport din lume se desfășoară pentru al 7-lea an consecutiv în Arabia Saudită și este prima etapă a Campionatului Mondial de Rally Raid (W2RC). Raliul Dakar a început în 3 ianuarie cu proba prolog și va ține până în data de 17 ianuarie.

După o primă participare foarte bună în 2025, Dacia Sandriders începe al doilea său sezon complet în W2RC și implicit bifează al doilea său start în Raliul Dakar. Față de anul trecut, echipa românească are acum 4 echipaje în loc de 3. Noutatea din acest an este echipajul format din brazilianul Lucas Moraes, campionul W2RC din 2025, secondat de navigatorul Dennis Zenz. Noul echipaj se alătură trio-ului format din Nasser Al-Attiyah, Sebastien Loeb și Cristina Gutierrez.

Totodată, mașina de concurs Dacia Sandrider a primit câteva îmbunătățiri pentru sezonul 2026. Pentru acest an, Dacia a vizat reducerea greutății mașinii, îmbunătățirea sistemului de răcire, a vizibilității și a confortului, precum și creșterea fiabilității. Mai mult, Dacia Sandrider primește și un livery actualizat în 2026, cu mai multe accente portocalii pentru un aspect mai pronunțat.

AL-ATTIYAH, AL DOILEA PE PRIMA PROBĂ

Prima probă specială a Raliului Dakar 2026 a fost o buclă de 305 kilometri cu start și sosire în orașul Yanbu. La categoria Ultimate, categoria regină a vehiculelor pe 4 roți, prima victorie de probă i-a revenit belgianului Guillaume de Mevius, la volanul unui Mini pregătit de echipa X-Raid. Belgianul, secondat de navigatorul francez Mathieu Baumel, a încheiat victorios prima probă cu un timp de 3 ore, 7 minute și 49 de secunde.

Al doilea cel mai rapid pe probă a fost Nasser Al-Attiyah, secondat de belgianul Fabian Lurquin. Pilotul qatarez a avut un parcurs fără probleme și a încheiat prima probă cu un timp mai lent cu 40 de secunde față de câștigătorul zilei.

„Azi nu a fost o zi ușoară. Primii 170 de kilometri au fost dificili, poți pierde totul, pot apărea și multe pene, dar noi o luăm ușor.

În a doua parte am încercat să forțăm puțin, doar pentru a intra în ritm și a vedea unde ne situăm. Sunt fericit că am terminat pe locul al doilea. Ne adaptăm la orice, trebuie doar să ne gândim puțin la prima săptămână din Dakar, pentru că Dakar este foarte lung, durează două săptămâni, și dacă reușim să trecem de prima săptămână fără greșeli, fără probleme, atunci în a doua săptămână putem accelera și știm unde ne aflăm. Sunt foarte mulțumit de performanța Dacia Sandrider, este ce trebuie, iar echipa dă tot ce are mai bun. Vom încerca să muncim și să câștigăm această cursă”, a declarat Nasser Al-Attiyah la finalul probei.

DOUĂ PENE PENTRU LOEB

Următorul echipaj Dacia Sandriders a fost cel format din Sebastien Loeb și Edouard Boulanger. Echipajul francez a început proba în forță, însă Loeb a suferit două pene de cauciuc după 70 de kilometri, lucru care i-a întârziat destul de mult. La finalul probei, francezul a recuperat până pe locul 10 și a încheiat prima probă a raliului la 3 minute și o secundă în spatele câștigătorului.

„Nu am vrut să câștig această etapă pentru că nu am vrut să fiu primul pe drum mâine. În final, am pierdut trei minute în această etapă și suntem pe locul 10 în clasament, așa că a fost o zi bună. Cel mai probabil etapa de mâine va fi și mai dificilă decât cea de astăzi pentru că va fi mai mult pietriș, ceea ce înseamnă că trebuie să protejăm anvelopele. De aceea prefer să pornesc din spate, este mai bine. Nu am idee cum va fi”, a spus Sebastien Loeb la finalul probei.

Imediat în spatele lui Loeb în clasamentul general este noul său coechipier, Lucas Moraes. Brazilianul, secondat de germanul Dennis Zenz, a avut un parcurs prudent și a încheiat proba pe locul 11, la 3 minute și 34 de secunde în spatele lui Guillaume de Mevius.

„A fost o zi bună pentru noi, am mers fără probleme, acesta era obiectivul. De asemenea, nu am vrut să fim prea în față, deoarece mâine ne așteaptă o etapă dificilă. Sunt mulțumit de echipă, de mașină, iar Dennis a avut și el o performanță bună.

Nu a fost deloc o etapă ușoară, Dakar a început deja destul de dur. Sunt fericit să fac parte din echipă și sper să continuăm așa”, a spus Moraes.

La final, echipajul format din Cristina Gutierrez și Pablo Moreno a terminat prima probă pe locul 15. Echipajul spaniol a avut parte de o pană și de câteva probleme minore cu mașina. Ecartul dintre Gutierrez și de Mevius după prima probă este de exact 5 minute.

„A fost o zi foarte bună pentru noi toți, este doar începutul, prima etapă, dar suntem mulțumiți. Este adevărat că la început nu a fost ușor, pentru că am avut o pană și am avut ceva probleme cu mașina, dar după aceea am luat-o mai ușor, pentru că trebuia să înțeleg ritmul corect. După oprirea la boxe, am prins încredere în noi și am forțat puțin mai mult până la final. Locul 15 este o poziție bună, la cinci minute de primul loc, deci suntem mulțumiți de această etapă”, a declarat Cristina Gutierrez.

EMANUEL GYENES, VICTORIE PE PRIMA PROBĂ LA ORIGINAL BY MOTUL

La categoria motocicletelor, prima probă a fost câștigată de către spaniolul Edgar Canet, noul pilot de uzină KTM. La frageda vârstă de 20 de ani, Canet a devenit cel mai tânăr câștigător pe două roți în istoria Raliului Dakar. Spaniolul a încheiat proba cu un timp mai bun cu 1 minut și 2 secunde față de Daniel Sanders, campionul en-titre în W2RC și câștigătorul de anul trecut al Raliului Dakar.

Tot pe două roți concurează și Emanuel Gyenes, care încheie prima probă specială pe locul 22 în clasamentul general. În același timp, românul bifează prima victorie de probă la categoria Original by Motul, o categorie destinată piloților care concurează fără asistență tehnică. Sătmăreanul a încheiat prima probă a raliului la 6 minute și 45 de secunde în fața francezului Benjamin Melot la categoria sa.

Urmează a două probă specială a Raliului Dakar. Aceasta va include o secțiune cronometrată 400 de kilometri cu startul la Yanbu și cu linia de sosire în orașul Al Ula.

via Dacia Sandriders, Dakar

Comentarii (1)

  • Dakar Rally Update
    În clasamentul general, dupa primele doua zile, Al-Attiyah este liderul clasamentului după două etape solide, deși nespectaculoase.

    Rezultate clasament general după Etapa 2:

    1 Nasser Al-Attiyah Dacia 7h12m16s
    2 Seth Quintero Toyota +7s
    3 Guillaume de Mévius Mini +1m09s
    4 Henk Lategan Toyota +1m28s
    5 Sébastien Loeb Dacia +1m57s
    6 João Ferreira Toyota +2m01s
    7 Toby Price Toyota +2m42s
    8 Mattias Ekstrom Ford +4m04s
    9 Saood Variawa Toyota +4m34s
    10 Carlos Sainz Sr. Ford +6m35sculoase.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru