Feedback

România, locul 5 în Europa la numărul de muncitori din industria auto: țara noastră are peste 185.000 de angajați

Publicat Luni, 29.07.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 5
România, locul 5 în Europa la numărul de muncitori din industria auto: țara noastră are peste 185.000 de angajați - Poza 1
România ocupă locul 5 în Europa după numărul de muncitori din industria auto, cu 185.000 de angajați. Singurele țări care devansează România sunt Germania, Franța, Polonia și Marea Britanie.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
România este una dintre țările cu cea mai dezvoltată industrie auto din punctul de vedere al numărului total de muncitori, în ciuda faptului că în țara noastră există doar două uzine auto.

Astfel, potrivit datelor oficiale publicate de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA), România are aproximativ 185.000 de angajați în indutria auto și ocupă locul 5 la nivelul Uniunii Europene.

Clasamentul este dominat de Germania cu 877.000 de angajați, în timp ce Franța ocupă poziția a doua cu 223.000 de angajați și este urmată de Polonia cu 203.000 de angajați. Poziția a patra revine Marii Britanii, care are însă un avans minim în fața României: 186.000 de angajați.

Cu excepția Poloniei, nicio altă țară din partea de Est a Continentului nu are mai mulți angajați în industria auto decât România. Chiar dacă beneficiază de mai multe uzine, inclusiv ale unor constructori premium precum Audi și Mercedes-Benz, Ungaria are numai 98.000 de angajați în industria auto, în timp ce Bulgaria este la mare distanță în urmă cu numai 24.000 de locuri de muncă.

Singura țară est-europeană care se apropie de România este Cehia, acolo unde prezența Skoda este vizibilă prin cele 177.000 de locuri de muncă.

Uzina Dacia de la Mioveni are în prezent aproape 15.000 de angajați, în timp ce Ford ar urma să ajungă în acest an la circa 6.000 de angajați după recrutările care se derulează în prezent pentru producția noului SUV Ford Puma. Prin urmare, cele două uzine au în total circa 21.000 de angajați. Restul de 164.000 de angajați lucrează de asemenea în industria auto pentru numeroșii furnizori de componente prezenți în special în județul Argeș și în județele din Transilvania.

Via ACEA


Comentarii (5)

  • Ar fi interesant un top gen

    Nr salariaţi * salariul mediu din ţara respectivă

    în toate ţările europene
    8 2
  • @Edikkk
    Topul ar fi asemanator cu cel care indica PIB/locuitor.
    Nici nu ar putea fi altfel.
    3 5
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • Rudolf D.
    Salriul este mai mare si munca mai interesanta decat alternativele ce sunt oferite oamenilor de catre capitalistii autohtoni.
    4 6
  • Problema e ca unii fac Ferrari, motoare de Rolls si noi facem bucse, bujii, airbag-uri etc. Asta e problema.
    3 4
  • Si tu cu ce ai vrea sa incepi? Direct cu motoare de Ferrari?! Multumeste-te ca se fac si airbag-uri pe aici ca altfel munceai la smecherul local pe salariul minim si nu-ti ajungeau banii nici de seminte.
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru