Skoda va avea un nou CEO: Klaus Zellmer este fostul președinte Porsche SUA

de Tiberiu Safta
Luni, 04.04.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Skoda a anunțat că va avea un nou CEO de la 1 iulie, în persoana lui Klaus Zellmer. Acesta este membru al Consiliului de Administrație Volkswagen pentru vânzări și marketing și este fostul șef și președinte Porsche SUA. El îl va înlocui pe Thomas Schäfer, care va prelua șefia Consiliului de Administrație Volkswagen.

De la 1 iulie, constructorul ceh va avea un CEO nou. Thomas Schäfer, actualul șef al mărcii din Mlada Boleslav, va fi înlocuit de către Klaus Zellmer. În prezent, acesta este membru al Consiliului de Administrație Volkswagen, responsabil pentru departamentul de vânzări și marketing, o funcție care o deține din 15 septembrie 2020.

Klaus Zellmer și-a început cariera la Porsche în 1997, unde a lucrat ca asistent în cadrul consiliului de administrație. Doi ani mai târziu a fost angajat la filiala Porsche din Franța, unde s-a ocupat de dezvoltarea rețelei de vânzări locale. El a fost și Manager de Zonă pentru America de Nord. În anul 2000, Zellmer a devenit manager de proiecte și a fost responsabil pentru inaugurarea uzinei Porsche din Leipzig, Germania.

În cadrul uzinei, el a fost administratorul centrului de relații cu clienți. În 2007 a fost numit în funcția de director de marketing Porsche Germania, iar în 2010 a devenit șeful Consiliului de Administrație al mărcii din Zuffenhausen.

Klaus Zellmer a ocupat, apoi, funcția de CEO și președinte Porsche SUA în 2015.

El a rămas în această funcție până în 15 septembrie 2020.

Actualul șef Skoda, Thomas Schäfer, va prelua funcția de șef al Consiliului de Administrație Volkswagen de la 1 iulie.

via Skoda

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru