Feedback

Ssangyong LIV-1: primele schiţe ale conceptului care anunţă viitorul Rexton

de Bogdan Mirică
Luni, 18.03.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ssangyong va expune la Salonul Auto de la Seoul, la sfârşitul acestei luni, conceptul LIV-1, o continuare a SUV-ului expus la geneva în această lună şi o posibilă anticipare a viitorului Rexton.

Sfârşitul acestei luni va consemna o nouă ediţie a Salonului Auto de la Seoul. Programat să îşi deschidă porţile în data de 28 martie, evenimentul coreean va găzdui o serie de premiere importante pentru constructorii locali.

Printre ei se va număra şi Ssang Yong, care va aduce la Seoul continuarea conceptului SIV-1, expus în premieră mondială la Geneva, la începutul acestei luni. Cum era şi normal, continuarea va fi tot un SUV, botezat însă LIV-1, abrevierea de la Limitless Interface Vehicle.

Primele schiţe publicate astăzi trădează un design sportiv, cu linii agresive, ce ar putea fi împrumutate de viitoarea generaţie Rexton, un model foarte popular în gama coreenilor, înainte de intrarea în declin a companiei.

Urmareste Automarket
Potrivit comunicatului oficial, LIV-1 inaugurează o nouă filosofie de design, botezată Robust Aesthetics, programată să evolueze şi să fie adaptată întregii game.
Gamă care va fi extinsă în viitorul apropiat.

Planurile de expansiune vor fi făcute publice tot în data de 28 martie, cu ocazia Salonului de la Seoul. Tot atunci am putea afla şi dacă LIV-1 anticipează viitorul Rexton.

via autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru