Studiu: numărul mașinilor autonome va crește de peste 5 ori până în 2023, la peste 745.000 de unități

de Paul Cosma
Duminica, 17.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Numărul mașinilor autonome la nivel global va crește de peste 5 ori, până în 2023, la peste 745.000 de unități, potrivit unui nou studiu de piață. Analiștii spun că, în prezent, lipsa reglementărilor și costurile ridicate sunt două dintre motivele pentru prezența redusă a acestor vehicule pe drumurile publice.

La nivelul anului trecut, numărul mașinilor “care se pot conduce singure” era de circa 137.000 la nivel mondial, conform unei cercetări a companiei de consultanță Gartner.

Numărul acestora va crește de peste 5 ori până în 2023, la peste 745.000 de unități, susțin analiștii, ei mizând pe introducerea reglementărilor pentru această tehnologie în SUA, China și vestul Europei.

“Nu există vehicule autonome avansate în afara etapei de cercetare și dezvoltare care operează pe drumurile lumii. În prezent, există vehicule cu capacități autonome limitate, dar totuși se bazează pe supravegherea unui șofer. Cu toate acestea, multe dintre aceste vehicule au hardware, inclusiv camere, radar și, în unele cazuri, senzori, care ar putea susține o autonomie deplină. Cu o actualizare de software, aceste vehicule ar putea începe să funcționeze la niveluri mai ridicate de autonomie,” a explicat Jonathan Davenport, analistul principal de cercetare la Gartner.

Potrivit analiștilor, lipsa unor reglementări active pentru funcționarea legală a vehiculelor autonome pregătite pentru producție reprezintă un obstacol major în dezvoltarea și utilizarea acestora.

O altă “piedică” în calea mașinilor autonome este dată de costurile ridicate cu dezvoltarea și producția.

Însă, aceiași analiști susțin că, până în 2026, costul senzorilor necesari pentru o bună funcționare a maşinilor autonome va fi cu aproximativ 25% mai mic decât în 2020.

Via economica.net

Comentarii (19)

  • in ro mai degraba transportul in comun, deja mi-e sila sa mai urc in masina, traficul a devenit infect, exact ca in Ubik, suntem morti, dar nu ne-am dat seama inca
    16 1
  • Cea mai mare greșală pe care o face omul,sa se increada la tehnologia artificială,care nu are rațiune.
    Cam ce vedem prin filme încet încet se materializează si in realitate
    21 3
  • pana una alta tehnologia nu e artificiala ci e rezultatul mintilor noastre al oamenilor.

    Ceea ce facem momentan e sa ne incredem in propriul produs in propriul concept si propriile idei
    10 12
  • @joker
    daca e in mana securistilor ca iohanis, da, nasol.
    18 8
  • Uite al dracu' pacalici ! O iubeste pe veorica !
    11 14
  • inexorabil
    Ceea ce se imprimă instantaneu pe retina mea este “scorul” cel mai bun din secţiunea de comentarii şi acela este al lui @Joker. Nici nu trebuie să precizez că subscriu…

    Am ajuns la acel stadiu în care Adevărul îmi sare imediat în ochi (inclusiv ai minţii), ca o schijă. Cu alte cuvinte, recunosc negreşit picătura de ulei dintr-un ocean de apă. Dar nu pretind că ar fi virtutea mea, ci chiar a celui ce iubeşte şi propovăduieşte Adevărul, însă pe care se întâmplă să-l recepţionez eu, nu să-l emit.

    Cât despre tine, vienezule, rămâi în “Audi-ul” tău, pardon, NSU. Başca eşti nul d.p.d.v. ortografic…Şi să ştii că întotdeauna îl voi prefera pe prost ticălosului! Sper să înţelegi la ce/cine mă refer…
    12 5
  • Strict ontopic: parcul mondial de mașini a depășit miliardul, și-ncă de prin 2007:
    https://www.euro-assurance.com/actualites-assurance/le-parc-automobile-mondial-depasse-le-milliard-de-voitures.html

    Procentul previzionat de vreo 0,06% autonome peste 4-5 ani îmi pare deci nu doar irelevant -- n.b., dacă l-am lua de bun --, ci și... riscat.
    Ba chiar mincinos de-a dreptul în contextul știrii gogonate în sine, din moment ce nici măcar una bucată autonomă 100% din cele 137.000 clamate nu circulă *normal-legal* actualmente.

    Gogoșile astea planetar-azvârlite-n media au clar rol de prăjire și mai abitir a sinapselor unora deja electrocutați de tsunami-ul știrilor *electrice*.
    Exemplu recent (omis din simplul motiv că am obosit să argumentez inutil) ar fi și ăla al estimărilor *experților bavarezi* cu cele 200.000 electrice care ar fi suportate vezi-doamne fără probleme de sistemul energetic mioritic, sugând :-P cică doar 1% din producția noastră de curent.

    ...Care-i totuși de numai 7.500 MWh (date oficiale re-accentuate de alt user AM.) Calculu-i de școală primară: 1% = 75 MWh, adică echivalentul încărcării cu numai 7,5 kWh zilnic (egal 30-40 km rulați) a doar... 10.000 BEV-uri.

    Aham, o minusculă eroare deci (de 20 ori mai puține) -- de-nțeles așadar lipsa oricărei verificări din partea AM. :-)

    P.S. Tema adevăratelor substraturi ale promovării furibunde a mobilității e-autonome merită însă și alte reveniri -- știu, cam de-a surda-n tramvaie aiurea / strigând ca surdu-n clipote / explicând teorii evoluate babelor surde și chioare etc,... dar tot merită.,
    25 1
  • si pentru a fi in asentimentul unora...autonomele astea sunt periculoase si pentru sofer"...uitati-va la prostul ala din poza...pai sa stai picior peste picior la "volan"...pai la ce mai sunt bune airbagurile din volan, ha? intreb!

    zau soro...ne ducem pe apa zambetei, asa, ca o turma de oi !

    PS si ce-o fi citind modelul ala...."Amintiri din copilarie"? Sau poate "Calul, mijloc de locomotie secular si disparitia unor traditii"
    8 3
  • inexorabil
    Aşa, nitam-nisam, te pronunţi împotriva “noilor tehnologii”, viene?! Nţ-nţ-nţ! Cât pe ce să te cred…

    “Dacă satana scoate pe satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci cum va dăinui împărăţia lui?” (Matei 12:26). Cu alte cuvinte, cine dovedeşte, în mod statornic, că preţuieşte/iubeşte un întreg sistem nu este credibil atunci când contestă/critică o parte sau o particularitate a lui. Aşa că pe mine, unul, nu mă amăgeşte acest joc de glezne.

    Probabil că te vei afla şi tu, viene, în postura “prostului” din acea “maşină”, doar că nu vei citi o carte (într-adevăr, ilariantă imagine), ci vei freca direct “gadgeturile multimedia”, de pe care vei scrie pe AM, “ferm convins”, cât de minunat trebuie să fie mediul protejat, adică fără “rahaturi artificiale” :D
    11 3
  • @vianu: Spre deosebire de stimabilul @inexo, io m-am prins de ironia postării tale ultime. ;-)
    Simultan, repet a mia oară că nu-s vreun retrograd obtuz anti-tehnologie și doar încerc o critică rațională a depășirii limitelor intruziunii hi-tech în esența structurii noastre, care include și un procent de liber-arbitru lăsat prin proiect De-Mai-Sus.

    În fine, ca băiat deștept ce ești (serios o zic) vei trăi totuși momentul trezirii -- tărziu ce-i drept și inutil de altfel, însă nu doar când te vei întreba *La ce-i mai trebuie de fapt volan neo-bărbosului din poză*?!

    ...Prototip de barbo-manager într-o apropaită linie temporală posibilă (dar sper că nu și probabilă) care, btw, îi dau dreptate lui @inexo că-n veci nu va citi o carte-n *coconul* autonomei lui, betonat irevocabil în iluzia unei noi libertăți hi-tech.

    Pe fugă fiind acu, hai să detaliez totuși scurtissim măcar câteva din pomenitele motivații ale forțării electro-autonomizării (deocamdată mediatice):
    1. Nevoia acută a *elitelor* de avansare a controlului total asupra noastră, după succesul inițierii... semi-cyborgizării (nu mai repet prin ce anume, că invazia gimmick-urilor / rețelelor de electroni *utile* aparent doar nouă e departe de apogeu.)

    2. Metodele insidioase de progresie a primului val de control sînt vizibile -- ce-i drept doar unora non-orbi prin Gaza -- fie și dincolo de hlizeala pe site-uri gen #timesnewroman... @Narnia-n realitate = platforme de racolare a noi experți în recunoaștere facială, sinteză vocală / imagistică VR-fake de fapt etc.

    3. Globalizarea nefiind completă fără influențarea de la distanță = updates OTA (Over-The-Air) ȘI direct asupra omuleților, planul încă nedezvăluit include *autonomizarea* noastră treptată, prin cipuire și nu numai (nanobots someone?!)

    4. Deducția logică e că actualele *curele de transmisie umane* nu le (mai) mulțumesc pe entitățile supra-, dar și non-umane care le promovează încă prin anti-selecție la nivel vizibil.

    Însă despre strategia și mai ales scopurile (logic deduse) ale numitelor entități, în alt episod, ca #pălmașii-roșii :-) să aibă stisfacții clicuitoare prelungite.
    (n.b.: Aștep din partea lor și contra-argumente -- eventual dublate de bălăcăreli nelimitate -- însă numai dacă vin și cu cifre, de genul: *idiotule, ignorantule cu păreri, nu știai că producția de curent românească e de 150.000 MWh... ??!! :-)))
    18 1
  • inexorabil
    Domnule Kiro, de ce ar fi sarcastic vianu faţă de nişte lucruri/realităţi la care aderă cu toată fiinţa lui?! Neîndoielnic că el a vrut doar să se arate cinic faţă de “dujmani” (ai “progresului”, implicit ai lui personal!). Axiomatic, nimeni nu-şi va lua (realmente) peste picior, vreodată, propriile principii/priorităţi/pasiuni (nici măcar în sinea lui, darămite “în afară”).

    Şi nu văd ce…vedeţi dvs. demn de atributele inteligenţei la acest veleitar care nu dă doi bani găuriţi pe limba maternă!

    Ştiu, sunt consecvent ca boul, de aceea repet: dintre Farfumafia şi Caţavianu, îl prefer pe primul. Ba încă şi pe Grecunache.

    PS. V-am acordat votul cuvenit, chiar dacă nu împărtăşesc preţuirea dvs. pentru criticul literar vianu.
    11 1
  • @Kirotractor @inorexabil
    Dragi colegi/comentatori.....chiar e nevoie de texte biblice si manuscrise 'on the spot' fabricate ca sa explicati ratiunea voastra despre un subiect destul de usor de priceput/inteles de majoritatea??
    7 8
  • @kiro

    stii ca autonomele/electricele sunt construite si se munceste la ele de oameni ca tine si ca mine!? Ma rog, mai putin ca tine :). Si nu sta nimeni in spatele lor cu biciul si nici cu o carutza de bani drept recompensa pe ochi frumosi sau ca adera la marea conspiratie antifreedom, neocom, neomarxism si bulshituri de astea. O fac pentru ca incerca sa gaseasca solutii si pentru ca pentru multi e un....chalenge. Evident din treaba ies bani (nu putini)...altfel nu sta nimeni sa isi sparga creierii pe capace de bere.

    restu' e ....povesti
    6 8
  • inexorabil
    Viene, hai, înţeleg: limba română îţi alunecă printre emisferele cerebrale ca un ţipar printre degete, dar şi engleza, Billy boy?! Nasol moment, mişto colivă! – vorba unui revoluţionar decembrist.
    10 2
  • Dovadă că vă respect opiniile chiar dacă nu subscriu la unele, hai să vă răspund cu alte "manuscrise":

    @inexo: Apreciam potenţialul @vienez, nu şi opus-urile lui critice de moment. Cred deci că are mici şanse de trezire. În fine, şi eu mai ratez din nuanţe când mă ia valu"... şi-mi ia calu. :-)
    Ăla-putere, normal, dar şi exclusiv fumigen-sforăitor după unii.

    @tzenu-bmw: Simpatică remarca ta. Dar DA, e nevoie de susţinerea unor idei prin argumente complete şi d-aia complexe. Inutil de adăugat că şi plicticoase pentru majoritatea în vremile astea grăbite peste măsură.
    Sfat amical: încearcă să şezi o clipă-n plus pe gânduri (fără să le striveşti ;-)) axat pe noima vorbei:
    "Adevărul e rareori pur şi niciodată simplu."

    @vianu: Te rog io bro, nu mă lua drept altu" -- doar siamezii ACEdikkk mai aveau tentative d-astea de culturalizare (logice, nici vorbă, dar la nivel de genunchiul broaştei.)
    Cu totul la altă cotă încercam să sondez aşadar foile cepei conspiraţioniste doar aparent -- noţiune demult trimisă-n derizoriu fiindcă extrem-sensibilă pentru cei 0,01% de la butoane.

    Nu-ţi mai zic că porneşti oricum de la premise nule, Je fiind poate singurul ex-scribălău prin presa auto-moto care a şi lucrat efectiv în industria omonimă.
    Fără vreo intenţie de laudă, te informez doar că am lăsat totuşi şi alte... urme pe lângă semne mici, negre şi enervante pe hârtie :-) -- fie şi doar stopurile sau oglinzile Golfului Mk4, dar tot e ceva peste ironia ta gratuită (contrar aparenţei c-aş fi hater VAG, am lucrat efectiv ca designer la ei în anii "90.)

    Revenind ontopic, reciteşte mai atent, findcă n-am avut tupeul bagabont :-) de-a susţine că electrificarea + promovarea perspectivelor ei autonomizante s-ar face "cu biciul."
    Pe f. scurt deocamdată: se minte doar frumos. Şi obsesiv-repetitiv.
    ...To be continued.
    17 0
  • @kiro

    fara sa intru in amanunte dar si pt ca urmele (mele) personale sunt aproape insignifiante (dar exista) ...am avut si io ceva ceva conexiuni cu lumea asta (tot design) acum fro' 20 ani dar pe la Peugeot. La momentul vorbirii conexiunile merg mai spre domeniul discutat in articolul de fata.
    6 1
  • @vianu: Bravo ție ! -- îmi confirmi oricum unele bănuieli mai vechi.

    Fără vreo intenție de retragere a unor afirmații -- repet, vorbeam de *pomenitele motivații ale forțării electro-autonomizării (deocamdată mediatice)* --, recunosc că și formația fiecăruia poate influența radicalitatea, dar și unghiul de abordare al unor teme.

    Drept dovadă, eu nu-s excesiv axat pe abordarea inginerească, spre deosebire de tine... aproape sigur.
    ...Deși cunosc acum cu ce se mănâncă (Catia-CAD erau primitive p-atunci și cam lipsă-n auto, dar VW m-a acceptat pe criterii strict manual-stilistice printre cei 6% designeri fără studii, eu având la bază Medicina de fapt -- pare kafkian ce zic, dar crede-mă că nu-i. :-P)

    Cam dificilă deci (părerea mea) formarea unei viziuni *detașate* și cumva filosofic-generalizante când te afli în miezul trudei efective pe tarlaua progresului tehnologic.
    ...Care-i real, dar a cărui utilizare parșivă-n perspectivă (iarăși părerea mea doar poate) e atent etapizată de ALȚI decidenți decât cei care-l cizelează efectiv pe el-progresul.

    În fine, mai sînt alte 1001 detalii de clarificat (evident că și de acceptat ori beștelit :-)), dar e timp de toate... poate.
    12 0
  • Dan Vardie (nu Vrabie) ??
    Razvan (nu Virgil) Magureanu??
    Dar niciunu parca nu are SSS... si nici Kawa... atunci Tibi T. ???
    Gata, m-am prins: doar Vlad (nu de la PROTV) H. a terminat Carol Davila...
    5 2
  • @@mr.K: Niet, nici-nici. Chiar dacă am colaborat cu două din (pitoreştile) personaje pomenite -- toate, ceva mai tinerele ca mine, inclusiv Tibi T. Şi oricum nu contează aici identitatea cuiva.

    Nici bucureştean nu mai sînt de ani buni, de unde şi ieşirea totală de sub orice reflectoare.
    Şi când eram pe felia auto-moto mi-a plăcut de fapt să fiu mai undercover. Inclusiv birocratic, lucrând simultan la două reviste-n aceeaşi dugheană nemţească, ba chiar pe una moto scriind-o de unul singur ultimii 2 ani -- n.b., nu îndemn pe nimeni la "eroisme" d-astea, că-i criză de bronz pt. statui la corporaţii :-)

    P.S. Posibil să mă deconspir totuşi la pensie, cînd (tot posibil, dar nu neapărat probabil) m-oi hotârî la un comeback -- poate doar pe grafică-design, cu trimiteri istorice eventual, că-i vid absolut văz în presa mioritică.
    11 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru