Tesla forțează creșterea producției pentru Model 3: țintă de 7.000 de unități pe săptămână pe final de an

de Paul Cosma
Sambata, 17.11.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tesla vrea să crească producția pentru Model 3 la un nivel de 7.000 de unități pe săptămână, până la sfârșitul lunii noiembrie, potrivit unui plan al lui Elon Musk, dezvăluit de publicația Electrek.

Tesla a înregistrat numeroase probleme de producție în prima parte a acestui an, însă ultimele rapoarte trimestriale au arătat o ameliorare a situației.

De exemplu, în perioada iulie-septembrie, constructorul american a produs 53.239 unități Model 3, în creștere cu 82% comparativ cu perioada aprilie-iunie, când a produs doar 29.000 de unități.

Constructorul american de mașini electrice vrea să încheie anul în forță și își propune să crească producția la 7.000 de unități pe săptămână până cel târziu la sfârșit de noiembrie. Astfel, în decembrie, Tesla ar vrea să producă aproximativ 21.000 de unități Model 3.

Potrivit publicației Electrek, Elon Musk a lansat acest obiectiv într-un mail transmis angajaților, spunând că va inspecta liniile de producție în zilele de 27 și 28 noiembrie.

Totodată, el le-a cerut angajaților să-i transmită eventualele probleme în procesul de producție, întrucât soluționarea acestora este “extrem de importantă pentru prosperitatea Tesla”.

Via Electrek

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru