Un Volkswagen Type 2 din 1972 a fost transformat în vehicul electric: motor de 136 de cai putere și autonomie de 200 de kilometri

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 27.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Reprezentanții diviziei Volkswagen din America împreună cu specialiștii din cadrul EV West au transformat un Type 2 din 1972 într-un vehicul electric. Modelul mizează pe bateria și motorul electric disponibile pe Volkswagen e-Golf.

În ultimii ani, o serie de companii private au prezentat proiecte electrice bazate pe vechiule istorice. Acum, divizia Volkswagen din America, a pregătit un proiect asemănător bazat pe un Type 2 din 1972.

Proiectul diviziei de peste Ocean a fost realizat în colaborare cu experții din cadrul EV West din California. Pentru realizarea acestui vehicul electric, firma EV West a mizat pe elementele componente ale unui Volkswagen e-Golf (versiunea electrică a modelului de clasă compactă).

Astfel, motorul cu ardere internă folosit de Type 2 a fost înlocuit cu motorul electric de 136 de cai putere disponibil pe e-Golf.

În locul rezervorului pentru combustibil a fost integrat pachetul de baterii cu capacitatea de 35.8 kWh.

În cazul lui e-Golf, autonomia electrică anunțată de nemți este de 231 de kilometri, însă în cazul acestui Type 2, autonomia comunicată de EV West este de 200 de kilometri.

Totodată, oficialii mărcii germane au menționat că instrumentarul clasic de bord va fi înlocuit cu unul cu ceasuri digitale, astfel încât șoferul să poată monitoriza cu ușurință consumul de energie și nivelul de încărcare al bateriei.

Comentarii (2)

  • Blasfemie
    Si-au batut joc si de asta.. cu un diesel euro 6 ar fi fost best seller, asa electric e fix pix.
    6 3
  • Cam asa e si garsoniera mea, very hippy-pipi(r2), flower-power, trandy-flandy, floppy-poppy, shining-brighting-sparkling...
    Si cand bag COX sa vezi numa' ce cald se face, da' nah, acuma ce sa zic si io
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru