Feedback

Video. Hyundai Kona N, surprins în timpul testelor de pe Nurburgring: SUV-ul de performanță va fi lansat în acest an

de Cornel Șocariciu
Vineri, 08.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Unul dintre prototipurile viitorului Hyundai Kona N a fost spionat în timpul testelor de la Nurburgring. SUV-ul de performanță va fi lansat în scurt timp și, conform surselor, va fi echipat cu motorul de 2.0 litri disponibil în acest moment pe Hot Hatch-ul i30 N.

În urmă cu doar câteva zile, Hyundai a publicat primele imagini și clipuri video cu prototipul viitorului i20 N. Hot Hatch-ul de clasă mică va fi lansat în scurt timp, însă fanii modelelor de performanță vor mai avea parte de o surpriză din partea producătorului asiatic.

În perioada următoare, Hyundai va lansa noul Kona N. Conform unui document intern al uzinei din Ulsan, SUV-ul de performanță va intra în producție în luna iulie, însă nu știm dacă aceste planuri rămân valabile în contextul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2.

Între timp, unul dintre prototipurile viitorului Kona N a fost spionat în timpul testelor care au avut loc pe circuitul german de la Nurburgirng.

SUV-ul de performanță va fi echipat cu un pachet de caroserie mai agresiv și cu elemente sport pentru interior.

Totodată, divizia de performanță Hyundai N va pregăti suspensii mai rigide, un sistem de frânare mai bun și un sistem de evacuare nou. În același timp, garda la sol va fi mai mică decât cea a versiunilor "civile".

În ceea ce privește motorizarea, surse apropiate companiei spun că viitorul Kona N ar urma să fie echipat cu propulsorul turbo de 2.0 litri disponibil în acest moment pe Hot Hatch-ul i30 N. În cazul modelului de clasă compactă, motorul este disponibil în versiuni de 250 CP și 275 CP.

Resursele unității pe benzină vor fi gestionate de o transmisie manuală, însă există șanse ca producătorul asiatic să ofere și o cutie automată cu dublu ambreiaj și 8 rapoarte (transmisie introdusă recent pe Veloster N).

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru