Feedback

Volkswagen ar putea prezenta un nou concept electric în septembrie: "Vom dezvălui o idee pentru ceea ce urmează"

Publicat Joi, 09.05.2019
de Daniel Popescu
Comenteaza 0
Volkswagen ar putea prezenta un nou concept electric în septembrie: "Vom dezvălui o idee pentru ceea ce urmează" - Poza 1
Volkswagen ar putea prezenta la Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie și un concept care va anticipa un nou model electric, pe lângă premiera mondială a hatchback-ului electric ID.3.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen a lansat miercuri pre-comenzile pentru hatchback-ul electric ID.3, pe care îl va prezenta oficial abia la Salonul Auto de la Frankfurt din luna septembrie.

Deși noul ID.3 va ține capul de afiș al standului Volkswagen, oficialii mărcii germane sugerează că vor prezenta cu această ocazie și un nou concept care va anticipa un viitor model electric în gama ID.

"Începem cu clasa compactă, iar mașinile care urmează vor fi din clasa compactă. Frankfurt va fi gazda prezentării lui ID.3 și a unei idei despre ceea ce urmează. Iar asta înseamnă în mod evident ceva compact, pentru că asta face Volkswagen", a declarat Jurgen Stackmann, directorul de marketing și vânzări al Volkswagen, pentru publicația britanică Autocar.

Detaliile despre noul concept sunt însă contradictorii. În timp ce Autocar susține că noul concept anticipează un model electric cu un preț mai mic de 18.000 de euro, oficialii Volkswagen din America de Nord au precizat că modelul de 18.000 de euro va fi de fapt următoarea generație a modelului electric de oraș e-Up!

Cert este însă că gama de modele electrice Volkswagen va primi numeroase alte modele din segmente diferite în următorii ani. "Pe termen lung avem nevoie să fim mai agresivi în privința prețurilor. Vom avea nevoie de ceva timp până când să ajungem la marea masă a clienților", a adăugat Stackmann.

Versiunea de lansare Volkswagen ID.3 1st poate fi precomandată pentru circa 40.000 de euro, în timp ce versiunea de bază va fi disponibilă pentru "mai puțin de 30.000 de euro".

Via Autocar


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru