Feedback

DrivetestBMW X5 (2013-2018)

3.0 Diesel Turbo (M50d) 381CP 4x4 Aut8
Test drive BMW X5 (2013-2018) zoom
de Mircea Meșter, Foto: BMW
Vineri, 25.10.2013
Lucrare de control

E deja un clasic şi-l recunoaşte toată lumea pe stradă. Cei de la BMW îi zic The Boss, termen care nu mai are nevoie de traducere. E cumva normal, pentru că acum vreo 14 ani, când nemţii scoteau pe piaţă prima generaţie a acestui model, maşinile de dimensiunea asta erau nişte nave de croazieră. De fapt, nici măcar nu i-au zis SUV, ci SAV, "Utility"-ul transformându-se în "Activity" pentru a sublinia faptul că maşina nu e creată pentru off-road, ci pentru a face treabă pe şosea. 

E ciudat să mergi la testul european de presă cu X5 şi să te apuci de scris un text legat de cea de-a treia generaţie a regelui SUV-urilor BMW. Ştii de ce? Pentru că toată lumea îl cunoaşte. Chit că îl iubeşti sau îl urăşti, X5 nu îţi rămâne niciodată indiferent. iar asta te face pe tine, cel care l-a condus înaintea tuturor, să te aşezi în faţa roşiilor şi a aplauzelor deopotrivă şi să-i nemulţumeşti pe unii sau pe alţii. Iar când vorbim de orgolii şi de apartenenţă la o marcă, nu-i de glumă cu jumătăţile de măsură.

X5 vine să amestece din nou lada cu jucării a iubitorilor SUV-urilor mari. În anul de graţie 2013, cu ML lansat anul trecut şi cu Range Rover şi Range Rover Sport puse pe ţeava puştii de câteva luni, modelul BMW păşeşte apăsat şi adânc într-un segment în care zgomotul cuţitelor ascuţite se aude de la câţiva kilometri. Şi e respectat. Că doar asta-ţi cumperi când alegi să faci pasul cel mare la achiziţie: respect. În plus, are argumente mai mult decât serioase. Începem cu cel mai important...

BMW X5 (2013-2018)
3.0 Diesel Turbo (M50d) 381CP 4x4 Aut8

  • Pret de pornire 63.364 €
  • Pret model testat 119.000 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Respectul ăsta nu se câştigă ţipând în gura mare, ci prin muncă asiduă care te duce la 1.3 milioane de unităţi vândute în ultimii 14 ani. Şi prin transformarea avantajelor BMW-urilor de stradă în argumente care fac ca pledoaria pentru SUV-uri să fie ceva mai uşor de înţeles de purişti. 

Un exemplu ar fi motorul diesel de 3.0 litri cu şase cilindri în linie al versiunii de putere de top care ar fi trebuit să se numească xDrive50d. Nemţii au scos atâta putere şi atâta performanţă din el, încât au ajuns la concluzia că n-ar fi deloc nepotrivit să-i scape un M în denumire. Şi aşa s-a ajuns la M50d, un nume hibrid între versiunile clasice şi M-urile autentice care vor apărea pe piaţă ceva mai târziu.

Pentru cunoscătorii segmentului, acest motor şi această versiune nu sunt deloc noi. Generaţia anterioară a beneficiat de un M50d care dezvolta 381 de cai şi 740 Nm. Ei bine, noul X5 vine cu un M50d... identic. Aceiaşi 381 de cai la 4000 de ture şi aceiaşi 740 Nm începând de la 2000 rpm. Păi şi ... care-i treaba?

Treaba e că inginerii nemţi au reuşit să scadă timpul de acceleraţie 0-100 km/h cu 0.1 secunde şi să scoată un consum cu aproape un litru mai mic (cu 0.8 litri, mai exact). Evident, avantajele de bază ale acestui motor rămân: dinamică de top, sunet de competiţie, răspuns instantaneu al cutiei cu 8 trepte la apăsarea pedalei, zvâc exemplar în depăşiri şi 2000 de ture la 130 de kilometri pe oră pe autostradă, "courtesy of" Steptronic, vorba englezilor. 

Dacă vrei diesel, SUV mare şi performanţă pe bune, e motorul pe care trebuie să-l alegi. Fără discuţie.

Consum

Spuneam ceva mai sus că inginerii BMW au reuşit să taie 0.8 litri din consumul mediu mixt al lui X5 M50d, ceea ce înseamnă că modelul bavarez ajunge acum la 6.7 litri/100 km, cifre fantastice pentru o arătare de peste două tone care reuşeşte 0-100 km/h în puţin peste cinci secunde. 

Şi nu-s vorbe aruncate aiurea sau cifre goale. Singurul adversar care ajunge în zona asta de putere, Porsche Cayenne, are un V8 de 4.1 litri care consumă cu 0.6 litri mai mult. Ba mai mult, dacă luăm ca reper indicativ consumurile unor concurenţi care vin cu diesel-uri cu 120 de cai mai slabe (Range Rover Sport 3.0 TDV6 şi ML 350), observăm cu stupoare că aceste au consumuri de 7.3, respectiv 6.8, deci mai mari decât ce afişează X5! Audi Q7, uitat de lume şi cu riduri adânci, aduce la apel acelaşi motor de pe Cayenne, dar într-o versiune mai anemică şi care consumă un imens 9.2 litri/100 km.

Asta e munca despre care vorbeam la începutul testului. Ştiu că sună deplasat faptul că alătur termenii "BMW X5" şi "discret", dar exact discreţia este cuvântul care caracterizează oamenii din spatele motoarelor germanilor. Trebuie să te uiţi în spatele cifrelor pentru a vedea cu adevărat performanţa.

Bineînţeles, socoteala de acasă se loveşte de cea de pe şosea: la rularea normală, pe şoselele de munte din jurul oraşului Innsbruck, X5 M50d a înghiţit 9.5-10 litri/100 km, dar doar noi ştim de câte ori ne-a arătat, între două ace de păr, că între 0 şi 100 de km/h se întâmplă lucruri interesante.

Performanţe

Dacă la consum s-au întâmplat minuni în cei 3 ani scurşi de la anterioara schimbare estetică, facelift-ul generaţiei a doua a lui X5, performanţele de pe eticheta ataşată lui X5 M50d nu puteau fi îmbunătăţite radical. Vorbeam în versiunea anterioară, totuşi, de 5.4 secunde pentru 0-100 km/h, cifră oricum superioară oricărui adversar din segmentul ăsta. 

Ei bine, chiar dacă au conservat puterea şi cuplul, retuşurile aduse cutiei şi cele 30 de kilograme în minus au reuşit să scadă timpul 0-100 până la 5.3 secunde. E un pas mic pentru X5, dar un pas mare pentru segment, cu un Porsche Cayenne diesel aflat la 5.7 secunde de la 0 la 100 km/h şi cu timpi aproape ruşinoşi, care ajung chiar şi la 7.6 secunde, pentru ceilalţi membri de puteri inferioare ai segmentului.

Interior

Prima impresie pe care o ai când intri în noul X5 este legată de spaţiu. Formele sunt familiare, pentru că BMW nu a schimbat multe în raport cu recentele generaţii ale berlinelor sale, însă aranjarea în spaţiu dă impresia că vorbim de o maşină mult mai aerisită. Element pe care îl vor simţi cel mai bine pasagerii banchetei posterioare, care au mai mult spaţiu pentru genunchi, chiar dacă noul trend al maşinilor de toate mărimile - un spaţiu minim pentru labele picioarelor sub scaunele din faţă - se manifestă şi în noul X5. Totuşi, pentru a dovedi faptul că pasagerii sunt importanţi, cei de la BMW anunţă posibilitatea comandării unor scaune şi mai confortabile în spate, acestea putând fi ajustate pe trei axe.

Este cumva inutil să vorbesc despre materiale pe o maşină care costă către 100.000 de euro, pentru că nimeni nu face compromisuri la acest nivel. Există însă şi câteva scăpări, cum ar fi plasticul din jurul aeratoarelor postate în lateralul bordului, modelat dintr-un material prea lumesc pentru galaxia X5. bavarezii se revanşează însă prin noile lumini ambientale: câteva lamele care la prima vedere par ornamente subtile se transformă în elemente luminoase care culorează interiorul în palete presetate pe care cel de la volan le poate schimba după preferinţe. 

A crescut şi capacitatea portbagajului - până la 650 de litri cu bancheta în poziţie verticală şi 1870 de litri cu ea rabatată, în timp ce familiile mai numeroase se pot baza pe un al treilea rând de scaune dedicat copiilor. Interesantă şi deschiderea portbagajului, care oferă un soi de treaptă asemănătoare cu cea a pick-up-urilor  pentru zona inferioară a hayon-ului. Pentru scaune ad-hoc în vârf de munte, la un picnic prevăzut sau nu. Apropo de scaune, poziţia la volan este parcă mai înaltă decât în cazul generaţiei anterioare, lucru care îi va bucura pe unii şi îi va enerva pe alţii.

Dar decât să ne supărăm, mai bine-un cântec vesel să cântăm ascultându-l în cele 16 difuzoare ale sistemului Bang&Olufsen (4200 de euro) sau privind videoclipul pe sistemul entertainment pentru locurile din spate (2600 de euro).

Preţ de achiziţie

Munca se plăteşte în Germania, deci fiţi pregătiţi să le asiguraţi viitorul inginerilor care au pus suflet, timp şi cunoştinţe în produsul pe care îl comandaţi. Un X5 M50d costă 86.500 de euro în versiunea sa de bază. Bine, "bază" este un termen cumva forţat pentru o maşină care jante de 19 inch, Alcantara, tratament estetic M, volan M şi suspensii adaptive M, transmisie automată sport sau scaune sport. Practicl, singurele elemente importante pe o maşină de acest calibru care lipsesc sunt Head-Up Display-ul, pilotul automat cu Stop&Go (ambele fac parte dintr-un pachet care costă puţin peste 2000 de euro), farurile adaptive LED (1500 de euro), camera de marşarier (450 de euro) sau excelentul sistem de camere cu vedere panoramică (780 de euro). Mai rămân elemente de confort precum scaunele ventilate şi încălzite, volanul încălzit, navigaţia sau climatizarea pe patru zone, pe care le pui sau nu, în funcţie de preferinţe. 

Pe maşina de test erau prezente toate aceste elemente, iar un calcul succint al elementelor adiţionale duce preţul final la 119.000 de euro. Punctul forte: sistemul audio Bang&Olufsen, despre care am vorbit ceva mai sus, pentru care trebuie să scoţi din buzunar cam un sfert de Seria 1.

Comparaţia cu concurenţa e simplă: BMW este cel mai scump produs din segment, depăşindu-l cu vreo 3000 de euro chiar şi pe Cayenne diesel. Munca e brăţară de aur.

Siguranţă

Convinşi de faptul că nu se aşteaptă nimeni ca X5-ul anului 2013 să scoată mai puţin de 5 stele EuroNCAP, am purces la numărarea sistemelor de siguranţă activă şi pasivă şi a celor de asistenţă. După ce am ajuns cu numărătoarea la 20, ne-am oprit şi ne-am hotărât să vă invităm elegant pe site-ul producătorului pentru a le citi şi analiza în detaliu pe toate. Nu de alta, dar listele frugale de acum câţiva ani s-au transformat în misive demne de cronicarii începuturilor de secol 17. 

Nu e greu de intiuit că sistemele de genul asistenţei de la parcare sau indicatorul schimbării benzilor sunt elemente intrate deja în instinct la acest nivel. De notat sunt însă sistemul Night Vision şi head Up Display-ul de care te vei îndrăgosti iremediabil imediat după ce ai urcat pe scaunul uşor cam înalt al şoferului.

Ai airbag-uri în toate colţurile maşinii, iar în prezentarea de presă am fost anunţaţi - privind imaginile unui tată care-şi ducea fiica la şcoală în timp ce amândoi zâmbeau a linişte - faptul că maşina sună singură la urgenţă în caz de accident, element pe care Uniunea Europeană vrea să-l introducă pe toate maşinile începând cu deceniul următor. Da, chiar şi pe Logan.

Ţinută de drum

Până acum ceva vreme, BMW îţi oferea o alegere simplă în ceea ce priveşte suspensiile maşinii tale. Fie alegeai suspensiile "simple", care-ţi ofereau posibilitatea de a rula în setare sport sau confortabilă, fie alegeai suspensiile adaptive, care puteau fi comandate dintr-un panou de control pe alocuri mai complex decât tabloul electric al unei case sănătoase. Ei bine, domnilor, de acum va trebui să vă hotărâţi înainte să vă cumpăraţi maşina dacă o vreţi prietenă cu virajele sau mai degrabă docilă şi confortabilă.

Există două pachete pe care poţi să le comanzi: Comfort Adaptive Suspension (CAS) sau Dynamic Adaptive Suspension (DAS), acestea prestând exact "munca" pe care o descriu denumirile lor. Evident, ambele dispun de aceleaşi setări multiple (Eco Pro, Comfort, Sport şi Sport Plus), care modifică în acelaşi timp şi direcţia, răspunsul motorului şi al pedalelor sau sunetul dezvoltat de propulsor. Diferenţa e făcută de faptul că primul are suspensii pneumatice, al doilea vine cu Dynamic Drive, traducerea bavareză pentru "stă foarte bine pe şosea": bare stabilizatoare pe cele două axe așezate astfel încât mașina să coboare ruliul la maxim în virajele atacate agresiv.

Am testat cele două tipuri de suspensie în paralel pe un circuit de îndemânare, iar diferenţele sunt imense: acolo unde maşina cu DAS stă ca pe şine, cea cu CAS se chinuie să menţină traiectoria şi pare dintr-o dată mult mai grea, mai "grasă", sensibil subviratoare. Cert e că trecerea peste obstacolele din oraşele româneşti se simte mult mai puţin într-un X5 dotat cu suspensiile adaptive confortabile, deci gândiţi-vă bine înainte de a comanda ce vă doriţi de la viaţă: adrenalină sau rinichi. Dacă le vreţi pe ambele, BMW oferă un compromis acceptabil: Professional Adaptive Suspension, care promite să amestece DAS şi CAS pentru a rezulta o maşină care poate găti şi juca fotbal deodată.

Una peste alta, personalizarea asta transformă o maşină în mai multe maşini, pentru că diferenţa dintre setarea Comfort şi cea Sport pe oricare dintre pachetele de suspensii este uriaşă. Apropo: deşi m-aş fi aşteptat să simt invers, direcţia adaptivă a lui X5 M50d pe modul Sport este foarte asistată, se simte artificială şi mai "grea" decât e necesar, fără a fi acută şi exactă. Rularea în modul Comfort se transformă astfel în modul optim recomandabil pe un X5 M50d. 

Vizibilitate

Atunci când vă vorbeam despre interiorul lui X5, spuneam că simţi că totul pare mai aerisit, mai larg. Ei bine, acest lucru se datorează şi geamurilor laterale ceva mai mari decât până acum, care lasă lumina să intre în maşină. Acest element punctează de altfel şi la capitolul vizibilitate, acolo unde generaţia anterioară cam păcătuia.

Să ne înţelegem, vorbim de un SUV de talie mare, deci cei slabi de înger vor avea probleme de adaptare la capota imensă, la spatele care pare foarte departe şi la parcările laterale. Însă e cert că sistemele de asistenţă precum camera video şi vizualizarea panoramică la 360 de grade a maşinii sunt plusuri evidente în aceste cazuri.

Tehnologie

Dacă aţi parcurs până acum tot acest test, v-aţi lovit deja de o serie de sisteme care fac parte din arsenalul tehnic al noului X5. Cele mai multe dintre acestea sunt reunite sub umbrela BMW Connected Drive, denumirea care ascunde sistemele tehnologice din dotarea oricărui model BMW modern.

Iar cum X5 este cel mai modern BMW de serie (excluzându-i pe electricul i3 şi pe hibridul i8) şi cum numărul de sisteme creşte în general proporţional cu preţul de achiziţie, lucrurile sunt destul de complexe la acest capitol. Dacă vreţi o opinie sinceră legată de aceste pachete, vă spun cu mâna pe inimă că din comanda viitorului vostru X5 nu trebuie să lipsească Head-Up Display-ul, Night Vision-ul atât de necesar într-o ţară semirurală precum a noastră şi internetul la bord pentru a putea să citiţi Automarket direct pe ecranul central imens. În rest, pachete precum Real Time Traffic Information pot fi trecute cu vederea, pentru că ele nu funcţionează decât în ţările în care oamenii îmbracă hainele, nu invers. 

De notat la capitolul tehnologie apariţia lui iDrive Touch, care are nume de produs Apple, dar care este de fapt o modernizare a clasicului buton de control al sistemului iDrive. Pe acesta poţi desena acum litere şi cifre pentru ca toate căutările de adrese în navigaţie, de exemplu, să fie mai uşoare. Noi vă recomandăm, totuşi, să vă puneţi la punct rutele GPS înainte să porniţi de acasă.

Design

BMW X5 a evoluat mult faţă de prima generaţie. El n-a fost niciodată vreun model frumos care să te atragă prin design, BMW preferând să mizeze pe aspectul masiv şi pe atracţia alurii în defavoarea liniilor sexy. E cumva normal: masculinitatea vinde SUV-uri de talie mare.

În 2013, un X5 de primă generaţie pare un desen nereuşit al unui copil pe o coală de hârtie. Cea de-a treia generaţie vine însă cu faruri care se lipesc de grilă, ca în cazul lui Seria 3, şi cu o mulţime de elemente adiţionale care pot personaliza maşina peste liniile sale "de bază". Toate acestea sunt adunate în două "linii" de design: Pure Excellence, care pune accent pe o imagine elegantă, şi Pure Experience, care aduce un iz "cross" pe SUV-ul bavarez. Peste toate vine însă pachetul M, disponibil gratuit pe versiunea testată de noi, care pune virgula sub ţ la capitolul agresivitate.

Pe şosea, noul X5 va putea fi recunoscut din spate de fani şi din faţă de oricine. 

Nu ne-a placut

  • Direcţie nereuşită în mod Sport
  • Calitatea unor materiale la interior
  • Cel mai mare preţ din segment
Date tehnice - BMW X5 (2013-2018) 3.0 Diesel Turbo (M50d) 381CP 4x4 Aut8
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2993
Lungime mm
4886
Putere maxima CP (rpm)
381 (4000)
Latime mm
1938
Cuplu maxim Nm (rpm)
740 (2000)
Inaltime mm
1762
Viteza maxima km/h
250
Greutate kg
2265
Acceleratie 0-100 km/h s
5.3
Ampatament mm
2993
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
85
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
650
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre BMW X5 (2013-2018)

Ultimele teste

Comentarii (22)

  • Mereu am respectat si voi respecta BMW pt. ce ofera tehnic fata de concurenta si evolutia din bine in mai bine la fiecare generatie. Sunt niste nebuni de ingineri (in sensul frumos al cuvantului) care se ambitioneaza sa faca din orice BMW niste ,,rachete '' pe sosele care sa scoata un consum bun la o capacitate cilindrica cat mai mica. Mereu le reuseste treaba asta si au ajuns sa ofere cele mai performante masini din clasa. Sa vedem in timp si cum sta cu fiabilitatea.....sunt cam fortate ultimele modele, cu multe turbine si alte chestii care e posibil sa cedeze mai usor. Dar am incredere in ei si imi mentin parerea ca vor fi fiabile.
    Ca design a doua generatie cu facelift mi se pare cea mai reusita la exterior. Interiorul la asta nou se vede clar ca este mai aranjat fata de cel vechi si arata mult mai bine. Dar pe afara nu mai are masivitatea si agresivitatea celui vechi care zic eu ca era unic in clasa SUV. Acum e mai fluid, mai elegant, mai simplificat si de aceea nu imi place asa mult. Poate ca in realitate o sa imi placa si imi voi schimba parerea....nu am vazut noul model pana acum. O sa treaca mult timp sa ma obisnuiesc si sa accept ideea de faruri lipite de grila.
    Majoritatea noilor SUV-uri au evoluat in bine, calitatea a crescut, arata mai bine dar si pretul e ceva mai mare fata de generatiile trecute.
    Cam toate SUV-urile premium sunt apropiate calitativ si ca performante.
    Fiecare is are fanii lui si tinteste o anumita categorie de oameni.
    BMW X5 - se dedica mai mult celor tineri care merg mai mult pe sosea .Ofera cea mai buna fisa tehnica sa zic asa. Dar e posibil sa ramana in continuare cel mai slab in offroad. Oricum cine cumpara X5 nu e interesat de acest capitol. Asa ca nu avea rost sa se chinuie prea mult sa faca din el un offroad-er :)).
    Range Rover Sport - este facut mai mult pt. cei trecuti de 40-45 de ani care vor un SUV cu traditie, o masina sobra si serioasa. Cel mai mare + al lui este offroad-ul. O sa ramana Rolls-ul suv-rilor cum spun multi in continuare.
    Porsche Cayenne - ca si in cazul X5 merge pe ideea de sportivitatea dar se pare ca e mult in urma noului X5 la aceeasi motorizare. Trebuie sa alegi un Turbo sau un GTS sa te multumesti daca se cauta sportivitatea la el. Pe cine intereseaza doar calitatea si sigla cu prestigiu, e suficient cel de 3 litri de 245 cp. Noul model este foarte elegant fata de cel vechi. Imagine buna si pret pe masura.
    Mercedes ML - nu ma impresionat cu nimic, nu as cumpara niciodata unul. E o masina buna nimic de zis...dar sub X5 (chiar si generatia veche cu facelift), Cayenne si RR la multe capitole.
    Q7 - a fost la vremea lui o masina reusita care depasise X5 (pe atunci prima generatie cu facelift), dar a imbatranit frumos si a fost 'detronata' la multe capitole de noile modele enumerate mai sus. Ramane totusi cel mai spatios SUV (exceptie RR mare si GL). Audi trebuie sa vina urgent cu ceva nou si foarte bun sa faca fata concurentei.
    VW Touareg - a fost si va ramane raportat la calitate - pret cea mai inteleapta alegere. E un Cayenne mai uratel si mai prost finisat. Dar configurat mai bine nu se mai simte diferenta. Multi spun ca e premium, la fel de multi spun ca e non premium. Ca marca e non....ca masina eu zic ca e cat se poate de premium. Cam pe aceeasi pozitie ar trebuii sa se afle si noul Jeep Grand Cherokee. Pana nu merg cu el nu pot sa spun nimic...testele au aratat ca e o masina ok. Ca design si marca l-as prefera in locul unui Touareg. Dar stiti cum e.....mai bine facem un efort daca se poate si alegem ce e mai bun din clasa si ce ni se potriveste. RR, Cayenne, X5. Restu sunt restu....:)

    @Am Nu stiu cum reusiti sa testati numai masini full care depasesc cu 30-40 de mii pretul de baza :))...dar poate e mai bine asa.
    28 13
  • @scorpionul, in privinta ultimei afirmatii (nedumeriri) raspunsul e simplu si logic: Marketing! Totul e ca masina testata sa-ti fure ochii si inima... Ca la piata cand tanti Marioara pune in fata merele cele mai frumoase sterse cu sortul din brau, iar tie in plasa ti le pune pe cele din spate! :)
    21 6
  • Alex: Se poate face un Tiguan 2009 4x4 sa fie 4x2? Raspunde
  • @ automarket
    Nu stiu ce aveti de testati atatea masini BMW . Credeti ca aia care au bani de o asemenea masina stau pe site si citesc testele???
    Testati si voi mai multe masini de buget acceptabil nu ozn-urile astea .

    P.S.: a nu se intelege ca am ceva cu marca BMW
    19 17
  • @Scorpionul.negru, @Andi
    Într-o lume ideală, am testa toate versiunile de echipare de pe toate motorizările. În lumea anului 2013 din România, ne bucurăm când există disponibilă pentru teste măcar o versiune a fiecărui model al unei mărci. Dn păcate, acest lucru nu se întâmplă decât la foarte puține mărci reprezentate în România.

    @gogu
    Vezi explicația de mai sus, logica e simplă: noi testăm toate mașinile apărute pe piață care sunt disponibile la test. BMW reușește să aibă un parc de mașini de test extrem de mare pentru ceea ce există în România în general la ora asta. Nu-ți ascund că și noi avem probleme cu programările uneori din această cauză, pentru că rubrica de teste trebuie să fie cât mai "pestriță" cu putință. Cert e că nu cei de la BMW au probleme la capitolul ăsta, ci ceilalți...
    25 2
  • gogule, mergi si cere un test cu o kia rio .. sau i20 ... "nu avem acum"
    19 1
  • Partial sustin si eu ideea lui gogu. As fi vrut un test si cu un sandero 1.2. Stiu ca acest motor este unul pus de mult timp, dar nimeni nu a testat aceasta motorizare nici pe vechiul model si nici pe atat pe modelul nou. Era intersant sa citesc si cum spuneti ca are o usoara lipsa de putere la deal, nu sa vad numai masini din astea de 3-400cp care au forta ,,online" mereu si preturi astronomice.
    9 3
  • Andrei
    @Am
    Va propun ca, de acum, daca masina are faruri de ceata, sa o pozati tot timpul cu ele aprinse. Nu de alta, dar s-ar apropia mult mai mult de realitatea din Ro: orice bec ai in plus, il aprinzi, ca da bine.
    17 2
  • Nu imi placea x5 deloc, dar acum cu noua generatie si cu acest motor fabulos m-a intors la 360 de grade. Asta va fi viitoarea mea masina, dar o voi lua cand va ajunge la vreo 30.000 de euro (vreo 2-3 ani). N-are rost sa ingrop 120.000 de euro intr-o masina.
    8 21
  • Poate vroiai sa zici 180 de grade ... nu 360..
    17 0
  • Bai Einstein, la 360 de grade te intorci de unde ai plecat haahahahaha.
    19 0
  • @@Gelu :))))) Genial !!!!!!
    16 0
  • "Că doar asta-ţi cumperi când alegi să faci pasul cel mare la achiziţie: respect" - respectul il faci cu cei 7 ani de acasa si inca ceva pe deasupra, nu cu masina pe care o conduci.
    14 0
  • stelucu: probleme vw touran se aude un zgomot pe partea distributiei ca si un... Raspunde
  • Nu am ce va povesti...voi astia care nu sunteti supusi greselii.
    2 7
  • Gelu P.
    In tara asta nu se merita sa-ti iei masina noua sau mai scumpa de 20000E.
    7 0
  • Gelu P.
    Parerea mea ati adaugat-o dar comentariul care a dus la parerea asta de ce nu l-ati postat,am injurat pe cineva?
    1 0
  • Mircica
    Tot masina de cocalar cu 2 clase este. In Occident am vazut putine X5-uri, dar deh, ce stiu aia!
    6 10
  • Astia de la BMW te "vrajesc" cu caii , adica un ML cu 258 cai si cuplu( care iti arata ce efect are motorul la roata) de 620 Nm de la 1600 ture comparat cu 381 cai cu cuplu de 740 Nm de la 2000 ture.....
    Inginereste vorbind nu prea se compara mere cu mere ci cu pere.
    Ar trebui un stand comun , cuplu la aceeasi turatie , cat despre cai......cai verzi....
    A nu se intelege ca am ceva cu BMW , dar se expune un parametru neimportant pentru a-ti lua ochii....
    3 3
  • Recall BMW: 176.000 de maşini turbo pe benzină sunt rechemate în service pentru verificări...tocmai ce spuneam.....
    Uber ales.......
    1 7
  • @Sorin
    Exista o mare ipocrizie, cand toyota face recall dupa recall, inclusiv cu probleme destul de grave, nu doar nimicuri, sunt ridicati in slavi, respect pt clienti bla bla, cand fac altii recall nu e bine domnule, sunt proaste...bravo. Iar ML-ul ala de 258 de cai concureaza cu motorul de 3 litri de 3 litri Bmw de fix...258 de cai, acest nivel de putere este oferit inaintea Mercedes, deci a fost raspunsul Mercedes la motorul de 3 litri de la Bmw, cel de 381 de cai este altceva, Mercedes nu are concurent pt el, dar dupa cum vad ti se par putini 120 Nm diferenta de cuplu.
    5 2
  • 2,3 si...umpleti Bucurestiul cu ele! :))
    1 1
  • 120 la 2000 de ture, iar nu comparam mere cu mere....trezeste-te...
    2 2
  • Bai nu e acc masina testata aici http://www.automarket.ro/test-drive/bmw-x5-m50d-53625.html

    De ce un test are 4.5 si altul 4.6??
    0 0
  • PetryZKM26: Opel Corsa B an 1993 Raspunde

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru