Drivetest Subaru Tribeca (2006-2014)

Subaru Tribeca (2006-2014) zoom
de Dragoș Băltățeanu
Luni, 27.11.2006
Legenda urbana

B9 Tribeca este cel mai nou model Subaru. Pentru majoritatea dintre noi, numele Subaru este sinonim cu masini japoneze performante. Implicarea in Campionatul Mondial de Raliuri le-a adus o imagine de constructor de automobile performante. Gama Subaru a fost cuprinsa din modele berlina. Impreza si Legacy sunt numele cele mai cunoascute. A urmat apoi Forester un mini SUV bazat pe o caroserie break. Acum e vremea ca Subaru sa faca un pas inainte. Si pentru asta vrea sa atace segmentul SUV-urilor premium si performante.

Pentru Subaru, pasul catre clasa SUV este normal. Atu-ul masinilor fabricate de marca detinuta de Fuji Heavy Industries a fost intotdeauna tractiunea integrala simetrica. Toate modele fabricate de Subaru, indiferent ca au 105 CP sau 265 CP au tractiune integrala. Asadar intra in scena noul model B9 Tribeca.

Deja cunoascut pe piata americana, Tribeca vine acum si in Europa. Influenta americana se regaseste si in nume, Tribeca fiind un cartier din New York situat in sud-vest-ul Soho. Indicativul B9 semnifica tipul motorului, evident boxer, si numarul segmentului de clasa. In viziunea Subaru noul SUV intra in competitie directa cu modele ca Mercedes ML-Klasse, BMW X5 dar si Hyundai Santa Fe, Toyota Rav4 sau Mitsubishi Outlander.

In Statele Unite, Tribeca se afla in showroom-uri de aproape un an de zile.

La prima vedere, designul este ciudat, dar putem sa va spunem ca in realitatea este mai buna decat o reflecta pozele. Platforma folosita este cea pe care o regasim si la modelul Legacy dar a fost alungita cu 80 mm pentru a putea acomoda si un al treilea rand de scaune. Exista astfel optiunea de a comanda si o versiune cu sapte locuri a modelului B9 Tribeca. Am putut constata ca Tribeca este extrem de bine inchegata. Portierele sunt masive si se inchid cu un zgomot plin. Trenul de rulare este imprumutat de la Subaru Legacy 3.0 spec B unde si-a dovedit calitatile si fiabilitatea, deci nu vor fi suprize la acest capitol.

Interiorul este cea mai mare surpriza. Extrem de placut, cu un design futurist dar functional, acest interior este un mare pas inainte pentru Subaru. Japonezii ne obisnuisera cu plastice negre si plictisitoare dar iata ca acum au rusit sa iasa din monotonie. Plansa de bord aduce oarecum cu cea a unui Lexus RX, ceea ce nu este un lucru rau. Consola centrala este masiva si curge cumva din plansa de bord ceea ce da un feeling de cocon celui de la volan. |n realitate, Subaru B9 Tribeca arata mult mai impozant decat in poze. |n schimb designul este discutabil. Este genul de masina care fie iti place, fie o urasti. Nu arata la fel de bine ca un Nissan Murano, de exemplu. Dar cine cunoaste marca Subaru, nu va lasa acest amanunt sa ii intunece judecata.

Ca orice alt Subaru, Tribeca are tractiune integrala permanenta. Directia s-a dovedit destul de lipsita de feedback pe drumurile intortocheare din Grecia unde am testat masina. In plus, Tribeca isi face simtita greutatea la drum. Inertia se simte la franare si in viraje, dar centrul coborat de greutate imbunatateste tinuta de drum. Nu este o masina pe care sa o arunci de-a latul ci mai degraba un SUV ce iarta majoritatea denivalarilor din drum.

Singurul motor disponibil pe Tribeca este boxerul cu sase cilindri ce dezvolta 245 CP la 6.600 rpm si 297 Nm la 4.200 rpm. Desi este un motor performant, asocierea lui doar cu o cutie automata de viteze nu a fost cel mai inspirat lucru. Cutia are un stil invechit de a schimba treptele si doar dupa ce turometrul depasesta 3.500 rpm lucrurile incep sa se miste. Daca trecem cutia in modul sport, lucrurile se mai imbunatatesc putin dar treptele tot nu sunt schimbate destul de alert.

Insa performantele nu sunt de dispretuit. Tribeca atinge “suta” in 9,7 secunde iar viteza maxima este 195 km/h. Un alt aspect mai putin placut este consumul de carburant. Subaru anunta un consum urban de 17,1 l/100 km, care in conditii reale va fi chiar mai mare. Dar introducerea unui propulsor diesel va rezolva aceasta problema.

Nu ne-a placut

  • Lipsa unei motorizari diesel
  • Lipsa unei cutii de viteze manuale
  • Design discutabil

Ultimele teste

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru