Drivetest Mazda CX-80

4.3
Mazda CX-80 zoom
de Silvian Irimia, Foto: Dragoș Savu
Vineri, 23.05.2025
Familia extinsă

Într-o perioadă în care majoritatea producătorilor folosesc obsesiv ideea de „down-sizing”, se pare că Mazda nu a primit acest memento. Dar ce este „down-sizing”? Din cauza normelor de poluare din ce în ce mai stricte, multe companii auto au ales să micșoreze capacitatea cilindrică a propulsoarelor și, astfel, să scape de motoarele cu cilindree mare. Mazda a vrut să fie oaia neagră sau, mai bine zis, acel unchi rebel pe care toți nepoții îl îndrăgesc.

Astfel, acum aproape 2 ani, producătorul nipon a introdus pe modelul CX-60 o nouă motorizare, numită E-SKYACTIV D. Pe lângă faptul că au introdus un motor Diesel (aproape blasfemie), acesta era un propulsor cu 6 cilindri și cu o capacitate de 3.3 litri. Desigur, mulți oameni au fost surprinși și cred că toți dintre noi ne-am bucurat în sinea noastră când Mazda a făcut această mutare.

Totuși, normele devin din ce în ce mai stricte, așa că nimeni nu știa sigur cât va rezista acest motor pe piață. Ei bine, acesta încă își are locul. Dacă Alex, colegul meu, deja v-a povestit despre CX-80, noua navă amiral Mazda, eu o să reiau povestea lui, doar că pe stil „vechi”.

El a fost ceva mai progresist și a luat la test versiunea Plug-in Hybrid, în timp ce eu mai tradiționalist, am mers pe clasicul diesel. Da, da, exact acela de care vă ziceam mai sus. Ca să înțelegeți și mai bine, v-am pregătit și un clip video cu noua Mazda CX-80 E-SKYACTIV D.

PREZENTAREA VIDEO PENTRU NOUA MAZDA CX-80 E-SKYACTIV D

Mazda CX-80

  • Pret de pornire 56.990 €
  • Pret model testat 69.540 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Un mic disclaimer înainte. Niciodată nu am fost un fanatic al motoarelor diesel, dar nu pot să spun că nu le apreciez, pentru că odată ce înțelegi cum trebuie folosit acest motor, este imposibil să nu-l îndrăgești. În continuare sunt de părere că pentru drumuri lungi, extra-urbane, nimic nu poate bate un motor diesel când vine vorba de eficiență. Clar, este un motor pretențios, dar dacă știi cum să ai grijă de el, cu siguranță te va răsplăti.

Momentele când ajungem să testăm un motor diesel sunt din ce în ce mai rare, așa că mereu apreciem aceste clipe. Nu exagerez când spun că abia așteptam întâlnirea cu acest motor de 3.3 litri, cu 6 cilindri, și în continuare mă gândesc cum să îi „păcălesc” pe cei de la Mazda să îmi mai dea mașina măcar pentru încă un weekend.

Agregatul cu 6 cilindri în linie a fost montat longitudinal și asigură 254 de cai putere și un cuplu motor maxim de 550 Nm, disponibil de la 1500 rpm. Ce înseamnă asta? Că modelul japonez are reprize de accelerații foarte bune, cu impulsuri care îți vor lipi capul de tetieră, chiar și la viteze de autostradă.

Ansamblul de propulsie este completat de un sistem mild-hybrid la 48V, care contribuie cu 12.4 kW și un cuplu de 153 Nm. Bateria acestui mild-hybrid este de 0.33 kWh, așadar un parcurs pur electric iese din discuție. 

Sunetul motorului este extrem de plăcut când acul turometrului ajunge pe la 3.000 de rotații. L-aș putea asemăna cu sunetul modelelor BMW, echipate cu acel 3.0 litri diesel.

Din păcate, acele ezitări și ruperi de ritm ale cutiei pe care le-am văzut și pe CX-60, dar și pe versiunea Plug-in Hybrid de pe CX-80, încă există. Chiar dacă nu se întâmplă de fiecare dată, o să descoperi că la viteze mici, în oraș, cutia are momente în care e debusolată și schimbă cu o oarecare smucitură.

Totuși, în general, se vede că inginerii japonezi au ascultat de criticile aduse de clienți modelului CX-60, astfel că trecerile prin treptele de viteză sunt ceva mai fine.

Consum

Consumul mediu, oficial, declarat de Mazda este de 5.7-5.8 l/100 km. Ei bine, în zilele petrecute alături de CX-80 am reușit să ating un consum mediu de 7.2 l/100 km. În zonele urbane, am înregistrat cel mai mare consum, în jur de 8.5 l/100 km. La mers cuminte, în afara orașului, consumul a scăzut sub 5.5 l/100 km, lucru care arată măiestria motorului diesel.

Pe autostradă, la o viteză de 130 km/h, instrumentarul de bord arăta un consum de 6.4 l/100 km, cifră foarte bună pentru un SUV cu 7 locuri și o masă proprie de peste două tone.

Este destul de complicat să alegem niște rivali potriviți pentru CX-80 în versiunea E-SKYACTIV D. Desigur, CX-80 țintește clasa premium, deci natural ne gândim la Audi Q7, BMW X5 și Mercedes-Benz GLE. Aceste modele vin cu motoare asemănătoare, dar prețul este mult mai piperat față de Mazda. O variantă bună ar fi și Skoda Kodiaq, dar cel mai mare motor diesel disponibil este de 2.0 litri.

Astfel, Skoda Kodiaq are un consum mediu oficial cuprins între 6 și 6.6 l/100 km. Cele 3 modele premium menționate mai sus vin toate cu motoare diesel de 3.0 litri. Astfel, Audi Q7 are un consum mediu declarat cuprins între 7.8 și 8.4 l/100 km, BMW X5 vine cu un consum cuprins între 7.1 și 8.2 l/100 km, iar Mercedes-Benz GLE se laudă cu un consum mediu cuprins între 7.6 și 8.6 l/100 km.

Performanţe

Așa cum spuneam, Mazda CX-80 vine cu cel mai mare motor comparativ cu rivalii menționați mai sus, adică o unitate diesel de 3.3 litri, cu 6 cilindri în linie. Prin urmare, modelul dezvoltă 254 de cai putere și un cuplu motor de 550 Nm, iar asta înseamnă că atinge 100 km/h în 8.4 secunde și are o viteză maximă de 219 km/h.

Chiar dacă are cel mai mare motor, Mazda CX-80 stă cel mai slab, comparativ cu rivalii, din punct de vedere al performanțelor de accelerare. Skoda Kodiaq vine la pachet cu un motor mai mic, de 2.0 litri cu 4 cilindri, care dezvoltă 193 de cai putere. Totuși, sprintul de la 0 la 100 km/h se face în 8 secunde, iar viteza maximă este de 217 km/h.

Audi Q7 ascunde sub capotă un motor V6 de 3.0 litri care dezvoltă 286 de cai putere. Timpul necesar pentru repriza 0-100 km/h este de 6.1 secunde, iar viteza maximă ajunge la 241 km/h.

BMW X5 vine la pachet tot cu un motor de 3.0 litri, dar cu 6 cilindri în linie. Astfel, dezvoltă 298 de cai putere, iar asta înseamnă că sprintul până la 100 km/h se face în 6.1 secunde, iar viteza maximă este de 233 km/h.

Mercedes-Benz GLE, în versiunea 450d, are tot 6 cilindri în linie și un motor de 3.0 litri, doar că dezvoltă cea mai mare putere dintre modelele amintite mai sus, adică 367 CP. Astfel, pentru a ajunge la 100 km/h are nevoie de 5.6 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

Interior

Dacă Mazda CX-60 a fost încercarea japonezilor de a intra în segmentul premium, CX-80 este aici pentru a consolida această poziție. Într-adevăr, habitaclul, cel puțin în partea din față, este identic cu ce am văzut pe CX-60, dar parcă atunci când analizezi materialele de-aproape observi un plus în calitate.

Astfel, atât în partea superioară a bordului cât și pe cea a portierelor observi un material foarte moale și calitativ. Finisajele și materialele sunt acolo sus, pe alocuri poate chiar peste ceea ce oferă mulți în acest segment de piață.

Am apreciat, de asemenea, că interiorul este cu adevărat spațios. Și aici nu mă refer doar la spațiul pentru picioare sau cap, ci și la spațiul dintre șofer și pasagerul din dreapta. Mașina îți oferă acel spațiu personal pe care ți-l dorești.

Pe fețele ușilor vei observa o alambicare de cinci materiale diferite Din punctul meu de vedere, acest lucru este puțin exagerat și reprezintă o încărcătură mare pentru ochi. O luăm de sus în jos. În partea de sus ai acest plastic moale negru, după care ești întâmpinat de acest material care imită lemnul.

În continuare ai o inserție din plastic, care imită cromul, după care observi un material textil alb. În cele din urmă, în zona unde îți sprijini mâna, ești „lovit” de o piele de culoare bej, exact ca pe scaune.

Că tot am spus de scaune, ai parte de o piele Nappa foarte calitativă, iar acestea vin cu funcție de încălzire și ventilație. Din păcate, Mazda nu oferă și posibilitatea opțiunii de masaj. Volanul are și el funcție de încălzire, dar și reglaj electric, un lucru esențial pentru o mașină premium.

Apreciez faptul că japonezii îmbină cumva tradiționalul cu modernul, tocmai de aceea butoanele fizice nu au fost înlocuite de zone tactile. La drum lung, CX-80 este, în mare parte, o oază de liniște. Zgomotul de vânt își face simțiță prezența foarte rar. Singurele zgomote prezente sunt de la intervenția motorului termic în sarcină, care apropo, scoate un sunet satisfăcător, dar și de la suspensia spate.

Din punct de vedere practic și ergonomic, nu cred că am ce să-i reproșez lui CX-80. Accesul pe al doilea rând de scaune este facilitat de deschiderea, aproape la 90 de grade, a portierelor spate.

Bancheta este disponibilă în 3 variante: standard (loc pentru 3 pasageri), două scaune despărțite de o consolă centrală, sau două scaune cu spațiu liber între ele, pentru un acces mai ușor pe al treilea rând de scaune. Noi am avut de-a face cu varianta standard.

La înălțimea mea de 1.85 metri, pot spune că am avut parte de tot spațiul din lume, pe al doilea rând de scaune. Aici ai și a treia zonă de climatizare, porturi de încărcare, o cotieră cu două suporturi de pahare cât și perdeluțe de soare.

De asemenea, bancheta culisează pe o distanță de 120 de milimetri, pentru a intra mai ușor pe ultimul rând de scaune. Aici, Mazda susține că pot sta confortabil pasageri cu o înălțime de până la 1.70 metri.

Pentru a face loc celui de-al treilea rând de scaune, lungimea și ampatamentul mașinii au crescut cu 25 de centimetri. Chiar și pe ultimul rând, Mazda a instalat suporturi de pahare și porturi de încărcare.

Cu rândul al treilea de scaune ridicat, volumul de încărcare al portbagajului este de 258 de litri. Dacă rabatezi scaunele din spate, obții un volum de 690 de litri, iar dacă rabatezi și al doilea rând de scaune ai aproape 2 metri cubi pentru bagaje (1.971 litri).

Comparativ, Skoda Kodiaq oferă un volum imens de 845 de litri. Audi Q7 are un portbagaj de 780 de ltri, BMW X5 de 650 de litri, iar Mercedes-Benz GLE oferă un volum de încărcare de doar 630 de litri.

Preţ de achiziţie

În România, Mazda CX-80 pleacă de la 56.990 de euro cu TVA. Față de toți rivalii menționați anterior, Mazda oferă niveluri de echipare, în timp ce la restul ești nevoit să bifezi dotări individuale. Mazda CX-80 vine foarte bine echipată din standard, dar în continuare ai șansa de a-ți personaliza mașina cum dorești. Spun asta pentru că ai la dispoziție 5 niveluri de echipare.

Noi am avut de-a face cu cea de top, care se numește Takumi Plus. Pentru versiunea diesel scoți din buzunar cel puțin 57.990 de euro, iar echiparea de top pleacă de la 67.440 de euro. Mașina mea de test a avut în plus și culoarea Roșu Artisan, iar prețul de listă a fost de 69.540 de euro cu TVA.

Comparativ, Skoda Kodiaq pleacă de la 37.904 euro, dar pentru a avea motorul diesel de 193 CP și al treilea rând de scaune, scoți din buzunar cel puțin 45.341 de euro. Audi Q7 pleacă de la 70.700 de euro, în timp ce BMW X5 pleacă de la 83.479 de euro. Nu în ultimul rând, Mercedes-Benz GLE (varianta non-coupe) are un preț de pornire de 83.420 de euro cu TVA.

 

Siguranţă

Mazda CX-80 a fost testat de cei de la Euro NCAP și a obținut punctajul maxim de 5 stele. Astfel, protecția pentru adulți a fost notată cu 92%, protecția pentru copii a primit 88%, protecția pentru pietoni și bicicliști a fost notată cu 84%, iar sistemele de asistență oferite în standard cu 79%.

Lista include airbag-uri laterale pentru șofer și pasager, airbag cortină, sistem alertă distanță și viteză, sistem alertă șofer, radar lateral față, airbag genunchi pentru șofer, radar lateral spate sau asistență la blocaje în trafic. Per total, o listă lungă de sisteme care îți vor oferi siguranța de care ai nevoie.

Ţinută de drum

Nu e un mare secret că există un fel de Sfântă Treime a companiilor de la care te poți aștepta mereu că vor avea mașini care se conduc excelent, indiferent de segment. Aici mă refer la Alfa Romeo, BMW și Mazda. În discuția asta ar putea intra foarte ușor și Ford, dar simt că nu a făcut o treabă atât de bună cu unele modele când vine vorba de partea dinamică.

Mazda CX-80 nu se dezice de caracterul mărcii nipone. Datorită noii arhitecturi, simți de cele mai multe ori cum împinge spatele, lucru care te face să zâmbești ocazional pe viraje.

Pentru un SUV de familie de asemenea dimensiuni am fost surprins să văd că mișcarea de ruliu este bine ținută sub control. Mai mult, ai chiar și o direcție precisă, dar unii s-ar putea plânge că este cam asistată.

Eu nu o să fac asta, pentru că pe străzile înguste din oraș, direcția asistată pare că te face să uiți că mergi cu un „mini TIR” pe străduțe. Plus că, încă din standard, Mazda a pus pe CX-80 o direcție destul de grea, lucru care te poate obosi destul de rapid când manevrezi mașina în parcări înguste subterane.

Așa cum spuneam, ruliul este bine ținut sub control, dar, din fericire suspensia nu este atât de rigidă încât să te deranjeze. Per total, CX-80 vrea să fie o mașină confortabilă de familie, lucru pe care îl face mai mult decât decent.

Și în ceea ce privește suspensia spate, inginerii au ascultat de clienți. Spun asta deoarece suspensia spate de pe un CX-60 era ciudat de zgomotoasă când treceai peste denivelări. Din fericire, acest aspect îl vezi mult mai rar pe noua navă amiral japoneză.

Vizibilitate

Poziția la volan este una clasică pentru un SUV de aceste dimensiuni. Asta înseamnă că vei sta destul de sus, pentru o vizibilitate sporită. Aici ajută și parbrizul care este de dimensiuni mari. La prima vedere ai crede că CX-80 ar fi trebuit să vină cu niște oglinzi laterale mai mari, dar adevărul este că sunt montate într-un unghi bun și vezi tot ce trebuie în ele.

Apreciez faptul că în dreptul montantului C japonezii au montat niște geamuri. În caz contrar, ai fi avut un unghi mort destul de mare. Luneta este mare și nu te încurcă. La parcări nu vei avea nicio problemă, deoarece Mazda CX-80 este înarmată cu mulți senzori și camere video cu vedere la 360 de grade.

Tehnologie

Mazda a îmbinat mereu modernul cu tradiționalul. Din prima vei aprecia faptul că japonezii folosesc în continuare multe butoane și nu au trecut complet la suprafețe tactile. În continuare, sistemul de climatizare este acționat prin intermediul butoanelor fizice.

Interiorul lui CX-80 este foarte similar cu cel de pe CX-60, care a fost ca o gură de aer proaspăt când vine vorba de tehnologie, deoarece Mazda cam rămăsese în urmă.

Volanul ascunde un instrumentar de bord de 12.3 inch, complet digital, care din păcate nu este foarte configurabil. Desigur, modelul vine echipat și cu un Head-Up Display. Sistemul multimedia are și el tot 12.3 inch, dar în continuare nu are touchscreen. Pentru a naviga prin sistem (care are o grafică foarte simplă, aproape învechită) te folosești de o rotiță. Meniul este foarte intuitiv și simplu, așa că poți naviga prin el fără să îți iei ochii de la drum.

Conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto se face wireless. Merită de menționat că în meniul Apple CarPlay și Android Auto poți folosi funcția touchscreen, dar nu în mers. Mai mult, Mazda CX-80 vine cu un sistem audio Bose, asistent vocal Alexa capabil să răspundă la o mulțime de întrebări, dar și o funcție foarte interesantă și utilă.

Să spunem că nu te descurci să îți reglezi scaunul și volanul într-un mod confortabil și sigur. Ei bine, Mazda poate face asta pentru tine. Doar intri într-un meniu de unde alegi înălțimea ta, iar mașina face restul pentru tine.

Design

Diferențele de design dintre CX-60 și CX-80 sunt efectiv insesizabile și nu doar pentru un ochi neavizat. Practic, cei de la Mazda au luat un CX-60 și au zis „păi, hai să îl lungim și..cam atât”.

Astfel, design-ul părții frontale este identic, cu aceeași semnătură luminoasă și grilă frontală supradimensionată. Farurile sunt LED și au tehnologie Matrix.

Nici în spate nu există diferențe de design. Avem aceleași stopuri LED alungite. Practic, doar din lateral vezi o diferență, deoarece CX-80 are o lungime și un ampatament mai mare cu 25 de centimetri. Totuși, CX-80 a adus o culoare nouă numită Melting Copper. Noi nu am avut parte de ea, dar și culoarea Roșu Artisan va atrage cu siguranță privirile.

Nu ne-a placut

  • Suspensie destul de rigidă
  • Momente de întârziere ale transmisiei

Ultimele teste


  • Familia extinsă

  • Senzații tari

  • Craiova electrificată

  • Declarație de forță

Comentarii (7)

  • deci stai ca nu inteleg.
    "La mers cuminte, în afara orașului, consumul a scăzut sub 5.5 l/100 km, lucru care arată măiestria motorului diesel."
    F interesant
    La mers cuminte in afara orasului probabil ca poti sa scoti acest consum cu ORICE masina din orice an de dupa 1990 si care costa de la 500 de euro in sus !
    Sincer nu inteleg aceasta "maiestrie" de care se vorbeste in articol. Poate din cauza ca e asa de complicat si totusi functioneaza
    Mai ales ca i f scump.
    PS; Articolul trebuia marcat cu "P" doar ca sa intelegem si noi. asa , trebuie sa citim printre randuri
    2 1
  • oh am uitat sa ma plang mai sus, dar na odata cu varsta te mai lasa una-alta. PRETUL !!! deci pretul de exact 69.540 !!! am decat 540 de euro si aia in RON. Nu cred ca aceasta masina mi se adreseaza ! ma duc sa beau cerneala, asta e - n am invatat la scoala ce sa i faci.
    In loc de toate aceste masini japoneze recomand din inima un VW Passat B5.5 1,9TDI 4Motion. cred ca gasim in stare buna la 5mii de euro si restul de 64000 iti raman pentru cand faci rost de ei
    2 1
  • Jian de la Calafat
    Pentru armonie deplina (si) pe patru roti este necesara existenta acelui atribut definitoriu: compatibilitatea.

    Danke schön, Rudolf Diesel !
    1 0
  • Am condus la inceputul lunii un CX-70 cu 1800km la bord, timp de 2 zile atat in regim de oras cat si de zona de ferme. In 400km nu pot sa spun ca m-a impresionat nici pozitiv, nici negativ.
    Fara indoiala ca in lipsa altor termene de comparatie, ar fi un SUV foarte bun, complet, etc. Motorul era un 6 inline turbo (daca mi-aduc bine aminte) si tragea foarte bine masa masinii in depasiri. Cand ajunge in plaja de turatii, as zice ca e dinamica pentru clasa din care face parte. Fully loaded, noua, e chiar o propunere buna. Dar personal nu stiu daca mi-as lua vreodata. Imi place foarte mult design-ul in partea frontala, mai ales farurile. Are un echilibru placut, iar la interior deasemenea nimic sa-ti zgarie ochii. Butoanele foarte intuitive si cruise control-ul usor de setat, deactivat, etc. Din pacate isi mentine banda, dar baleiaza stanga-dreapta pana sesizeaza liniile de demarcatie. Deloc relaxant, mai ales cu trafic din sens opus.
    In rest, probabil o masina foarte buna dar care pe mine nu m-a interesat niciodata.
    Am facut o singura data un drive test cu o 626 sh, pe vremuri, dar pentru ca motorul era in neregula mi s-a intiparit ca o masina nefiabila. Total unfair, dar asta e pentru mine.
    Daca mi se nimereste la un rental n-am nimic de comentat, dar personal, ma orientez la altceva. Sa incerci sa fii negativ cu masina asta, e nedrept. Daca nu-ti place e alegera ta, dar nu sunt prea multe de spus contra.
    2 0
  • PS, chiar ma gandeam la @Jian, ca are si el in sfarsit un articol la care sa-i creasca inima :) Si uite ca am postat aproape in acelasi timp :):):)
    3 0
  • Atât de aproape de cilindreea magică pentru România, din păcate trece granița spre un impozit ilogic, dar Mazda trebuie felicitata pentru dezvoltarea acestui motor cu șase cilindri, diesel pe deasupra, iar prețul este considerabil mai mic decât concurența germană.
    2 0
  • rotila
    adevarul e altul.pretul impune ca cx80 sa fie comparata cu touareg, toyota lc, discovery, si santa fe. jurnalistii evita aceste comparatii. de ce? cx 80 nu se compara.e in inferioritate.
    ps. in ue numai la camioane se fac motoare peste 3 litri.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru