Drivetest Skoda Fabia (2014-2018)

1.0 Benzina 75CP Man5 Smart
Skoda Fabia (2014-2018) zoom
de Sebastian Toma
Luni, 03.11.2014
Infuzie de nou

Skoda Fabia a ajuns la a treia generaţie la 15 ani de la debutul pe piaţă, iar evoluţia modelului este mai mult decât evidentă. Responsabili de cele 3.5 milioane de unităţi Fabia vândute în perioada mai sus menţionată sunt cei de la Volkswagen Group, care au preluat Skoda în anii '90 şi au investit sume considerabile în dezvoltarea mărcii din Mlada Boleslav, care a primit treptat tehnologiile concernului german.

Noua Fabia nu face excepţie, a treia generaţie a subcompactei având în dotare o platformă nouă, dezvoltată cu componente de la modularul MQB şi cu elemente complet noi, spun reprezentanţii Skoda. Cu toate acestea, Fabia III nu este bazată 100% pe platforma MQB. Partea electrică, direcţia şi cadrul motor sunt preluate direct de la platforma MQB, în timp ce suspensia şi caroseria sunt complet noi, nefiind legate de niciun alt model din portofoliul concernului Volkswagen, declară responsabilii departamentului tehnic ai mărcii din Cehia.

Elementele tehnice noi au fost îmbrăcate de o caroserie redesenată, care va inspira viitoarele modele de la Skoda, dar care nu se bucură de trăsături estetice curajoase, cum găsim la omologul său din gama Opel, de exemplu. Interiorul urmăreşte şi el un registru sobru, deşi a fost modernizat semnificativ.

A treia generaţie a lui Fabia mizează pe un pachet competitiv de dotări şi tehnologii, cu o ţinută de drum corectă şi un design mai puţin ieşit în evidenţă pentru a atrage clienţii pragmatici ai modelelor de clasă mică.

Skoda Fabia (2014-2018)
1.0 Benzina 75CP Man5 Smart

  • Pret de pornire n/a €
  • Pret model testat n/a €
  • Taxa auto O €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Odată cu platforma nouă, Fabia a primit şi motoare noi, toate respectând norma Euro 6. În cadrul testului internaţional, noi am ales o versiune 1.0 MPI de 75 CP, a doua motorizare din gamă după unitatea de 65 CP. Propulsorul are trei cilindri în linie, 999 centimetri cubi şi este aspirat normal. Unitatea livrează puterea maximă la 6.200 rpm şi asigură un cuplu maxim de 95 Nm la 3.000 rpm. În standard este oferită cu o transmisie manuală, care prezintă o timonerie precisă şi o etajare favorabilă mediului urban.

Cât timp eşti conştient de nivelul de putere de sub capotă şi nu te aştepţi ca Fabia 1.0 MPI să fie vreo rachetă pe şosea, modelul oferă un comportament mai mult decât mulţumitor pentru o subcompactă de 75 CP. Sigur, dacă vrei depăşiri în forţă, va trebui să te împrieteneşti cu schimbătorul de viteze şi să calculezi bine manevrele înainte să le efectuezi, deoarece Fabia de 75 CP îţi lasă impresia că este fără suflare după 110-120 km/h. Nu-i de mirare că acest lucru se întâmplă, din moment ce vitezei de 120 km/h îi corespunde o turaţie de 4.000 rpm în treapta a cincea.

Revenind cu picioarele pe Pământ, Fabia este o maşină care-şi va petrece majoritatea timpului în mediul urban, unde nu are motiv să depăşească 60 km/h (şi nici voie, din punct de vedere legal), iar puţinele ieşiri din mediul urban pe care le-ar putea întreprinde şoferul se pot derula fără probleme cât timp acesta îşi reglează aşteptările dinamice la nivelul de putere asigurat de motor.

În ceea ce priveşte felul în care este percepută motorizarea, unitatea este silenţioasă până la 3.500-4.000 rpm, după care începe să se facă auzită la bord. Sistemul Start-Stop acţionează într-un mod rafinat, oprirea motorului fiind aproape imperceptibilă, pe când pornirea, deşi rapidă, poate fi resimţită de cei cu simţurile mai ascuţite.

În ciuda comportamentului potrivit pentru nivelul de putere dezvoltat, Fabia 1.0 MPI are o motorizare de 75 CP, iar aceasta îi afectează punctajul total în raport cu ceea ce mai există în segment.

Consum

Skoda anunţă un consum mixt de 4.8 litri la sută pentru Fabia 1.0 MPI 75 CP. Dacă îl comparăm cu principalii concurenţi din segment cu motoare asemănătoare, observăm că valoarea este depăşită de Citroen C3 facelift 1.0 VTi, Toyota Yaris 1.0, Peugeot 208 1.0 VTi şi Mitsubishi Space Star. Deloc întâmplător, cele trei modele folosesc o motorizare dezvoltată la comun de Toyota şi PSA Peugeot-Citroen, de unde şi rezultatele identice ale acestora şi specificaţiile foarte apropiate (Yaris are un cal putere în plus şi o curbă de cuplu diferită).

Celelalte modele din segment cu motorizări comparabile, care asigură în jur de 75 CP, prezintă un consum de carburant mai ridicat. Fie pentru că au motoare de 1.2 litri şi 75 CP, după cum este cazul lui Renault Clio şi Dacia Sandero, fie sunt calibrate diferit, cum este cazul lui Volkswagen Polo 1.0 MPI 75 CP, care anunţă un consum mixt de 5.1 litri la sută, deşi îşi împarte motorul cu Fabia.

În cadrul testului nostru din Portugalia, consumul înregistrat cu Fabia a fost de 6.2 litri la sută pe o porţiune de 120 kilometri care a fost compusă în principal din autostrăzi, unde am respectat cu sfinţenie restricţiile de viteză aplicate în ţara respectivă. Pe un traseu separat, de 130 kilometri, care a îmbinat localităţi şi drumuri naţionale, unde am putut să-i încercăm şi capacităţile dinamice, Fabia a obţinut un consum mai ridicat, de 7.1 litri la sută, în contextul unei exploatări sportive.

Performanţe

Nu te poţi aştepta la foarte mult de la o subcompactă cu 75 CP. Ca dovadă, majoritatea modelelor din segment accelerează de la 0 la 100 km/h în aproximativ 14 secunde şi au o viteză maximă situată în jurul pragului de 170 km/h.

Fabia nu este nici pe departe cel mai rapid model din clasă, având un timp 0-100 km/h de 14.7 secunde şi o viteză maximă de 172 km/h. Până la sută este depăşită de versiunile echivalente ale lui Citroen C3 facelift, Volkswagen Polo facelift, Nissan Micra facelift şi Peugeot 208. Ceilalţi rivali anunţă timpi 0-100 km/h mai ridicaţi, apropiaţi de 15 secunde sau chiar de 16 secunde în compania motorizărilor de 75-80 CP.

Nu trebuie să puneţi prea mult preţ pe acest capitol atunci când comparaţi subcompactele de 70-80 CP, deoarece nu este la fel de relevant în exploatarea zilnică precum este consumul, rafinamentul sau confortul. Nu de alta, dar dacă aşteptaţi performanţe de top de la 75 CP, problema nu este la maşină.

Interior

A treia generaţie a lui Fabia se bucură de o caroserie mai mare, care îi asigură un habitaclu mai spaţios şi cel mai mare portbagaj din segment, de 330 litri (cu 10 mai mulţi decât Sandero, fostul lider).

Scaunele din faţă sunt confortabile şi încăpătoare, iar comenzile sunt amplasate ergonomic. Remarcăm ridicarea comenzilor pentru climatizare şi multimedia mai sus pe bord, unde ar fi trebuit să fie de la început, lucru care ajută mult la confortul de zi cu zi. Bancheta din spate poate găzdui trei persoane nu foarte corpolente, sau doi adulţi mai bine făcuţi, înâlţimea nefiind o problemă datorită plafonului înalt. Bancheta din spate este şi ea confortabilă şi este fracţionabilă 40:60, fiind capabilă să asigure un spaţiu de încărcare de 1.150 de litri.

Design-ul bordului şi al interiorului nu reprezintă punctele forte ale acestui model, Fabia mergând pe o linie clasică şi sobră. Remarcăm o evoluţie faţă de generaţia precedentă, inclusiv la nivelul materialelor, cu toate că plasticul de la bord este încă destul de tare, în special la nivelul feţelor de uşi şi al bordului. Per ansamblu, Fabia pare să fie o maşină de oraş practică şi cu un interior simplu şi durabil.

În plus, Fabia are acum mai multe elemente practice la interior, iar posibilităţile de personalizare au crescut faţă de cele ale modelului anterior, care nu avea foarte mulţi aşi în mânecă la acest capitol.

Preţ de achiziţie

Skoda nu a dezvăluit încă preţurile noii generaţii Fabia, dar modelul nu a fost niciodată încadrat în zona superioară de preţ a segmentului. Fabia va debuta pe piaţa românească în decembrie, moment în care vom avea şi preţurile subcompactei din Cehia.

Ne aşteptăm ca Fabia să fie mai ieftină decât Polo şi să se lupte de la egal la egal cu modele precum Clio, Corsa, Fiesta şi 208. Acest capitol va fi actualizat după ce vom avea preţul versiunii de bază Skoda Fabia şi preţul unei versiuni echivalente cu cele testate de noi în Portugalia.

PLĂCUŢE
CARE PROTEJEAZĂ JANTELE
Textar dispune deasemenea de plăcuțe de frână EPAD. Acestea asigură o frânare de top în orice condiții și in acelasi timp păstrează strălucirea jantelor din aliaj. Depunerile de praf de frână sunt reduse considerabil, mulțumită unui material de fricțiune inovativ

Siguranţă

Noua generaţie Skoda Fabia a primit punctajul maxim, cinci stele EuroNCAP, după infuzia de tehnologii de siguranţă preluate de la platforma MQB. Fabia are o caroserie cu 29% mai rigidă, iar airbag-urile din dotare urcă până la şase.

Sisteme precum ABS, ESP şi controlul tracţiunii sunt in standard, alături de diferenţial controlat electronic XDS+, Hill Holder, sistem de monitorizare a presiunii în anvelope şi Multicollision Brake System. Acesta din urmă este un sistem care frânează automat în urma unui impact pentru a preveni un impact ulterior în cazul în care maşina nu s-a oprit complet după ce a fost lovită.

Tot din seria sistemelor de frânare automată, Fabia are şi un sistem de frânare autonomă la viteze cuprinse între 5 şi 30 km/h, interval în care poate să se oprească singură fără intervenţia şoferului dacă este detectat un impact frontal iminent. Acesta este un sistem opţional.

Nivelul de oboseală al şoferului este şi el monitorizat, sistemul fiind activat automat odată ce maşina trece de 65 de km/h. În cazul în care maşina consideră că şoferul pare obosit, existând semnale specifice în conducere pentru această stare, o notificare va fi prezentă pe bord din 15 în 15 minute pentru a-i aminti şoferului să ia o pauză.

RECORD PENTRU CEA MAI RAPIDĂ
MAŞINĂ PE DOUĂ ROŢI
Nokian Tyres deține recordul pentru cea mai rapidă mașină pe două roți. A fost stabilit în anul 2016 cu o viteză de 186 de km/h. Recordul a dovedit rezistența flancurilor ranforsate cu tehnologia Aramid Sidewall a anvelopei Nokian Tyres. Tehnologia este folosită și pentru fabricarea vestelor antiglonț și în aviație.

Ţinută de drum

Noua generaţie a lui Fabia are o caroserie mai uşoară, un ecartament mărit şi un ampatament puţin mai mare, ceea ce creează premizele unei manevrabilităţi îmbunătăţite faţă de vechea Fabia. Suspensia este nouă pentru Skoda: punte faţă MacPherson şi punte spate cu bară de torsiune, cele două elemente nefiind utilizate în această formulă pe niciun alt model Skoda până astăzi.

Direcţia electro-hidraulică este preluată de la platforma MQB şi oferă un nivel corect de feeling pentru acest segment şi foarte bun dacă ne uităm la poziţionarea lui Fabia în clasa mică. Cu ajutorul diferenţialului electronic XDS+, Fabia reduce la minim subvirarea şi oferă un comportament surprinzător de dinamic pe viraje.

Principala îmbunătăţire pe care o remarcăm este la nivelul stabilităţii, iar confortul a crescut faţă de vechea generaţie Fabia. Chiar şi când creştem tempoul, Fabia se dovedeşte a fi o maşină surprinzător de dinamică pentru un hatchback de clasă mică dotat cu doar 75 CP. În multe privinţe, maşina se comportă mai bine decât te-ar lăsa dimensiunile ei să crezi, cu toate că nu depăşeşte liderii clasei la dinamism.

Vizibilitate

Skoda Fabia are suprafeţe vitrate generoase şi care nu au trădat spiritul practic pentru design. Oglinzile laterale sunt proporţionate corect în raport cu dimensiunile caroseriei, iar montanţii A şi B nu încurcă şoferul la manevrele clasice la care acestea tind să deranjeze. Parbrizul are un nivel de înclinare rezonabil, nefiind pe atât de plonjat sau de rotunjit precum găsim la unele modele din segment.

Montantul C este remarcat de privirea şoferului la ieşirea din parcările în spic, dar nu este deosebit de deranjant în raport cu ceea ce găsim în segment.

Singura critică la acest capitol ar veni la nivelul oglinzii centrale, care abia acoperă întreaga lunetă şi care, pe lângă faptul că are o formă neobişnuită, pare să fie mai mică decât cea a generaţiei precedente.

Tehnologie

Skoda a urmat tendinţele din industrie şi oferă un ecran tactil pentru Fabia în dotarea de top (sistem multimedia Bolero). Acesta beneficiază de sistemul MirrorLink, care îţi afişează exact ce vezi pe ecranul smartphone-ului conectat prin mufa din dotarea unitatăţii multimedia a maşinii. În plus, Skoda a dezvoltat aplicaţii dedicate pentru Fabia, prin care şoferul poate să-şi monitorizeze stilul de conducere şi să obţină informaţii de telemetrie privind ultimele călătorii, atât în timp real, cât şi prin monitorizarea înregistrărilor anterioare.

Această soluţie tehnologică ieftineşte sistemul mutimedia cu navigaţie şi radio online, dar aduce obligativitatea unui smartphone cu pachet de date generos pentru utilizatorul care vrea să şi folosească aceste elemente. Altfel spus, dacă n-ai smartphone cu internet inclus, nu vei avea navigaţie pentru noua Fabia.

În ceea ce priveşte dotările "obişnuite", Fabia testată de noi are senzori de ploaie şi lumină, pornire şi acces fără cheie, aer condiţionat cu reglare automată preluat de la platforma MQB, geamuri electrice faţă şi spate (în funcţie de nivelul de echipare ales), tempomat şi senzori de parcare faţă-spate.

Design

Noua generaţie a lui Fabia vine cu un design modern, dar nu foarte îndrăzneţ. Oricât de ascuţite ar fi liniile sale şi cât de apropiate sunt de conceptul de la Geneva 2014 care a prefigurat modelul de serie, Fabia nu impresionează la acest capitol. Liniile sale sunt în continuare cuminţi în comparaţie cu ceea ce putem găsi în segment, iar puţine modele sunt mai puţin curajoase decât subcompacta cehă atunci când vine vorba de design. 

Vestea bună este că posibilităţile de personalizare ale acestui model au crescut semnificativ, existând acum variante care au plafonul, capacele oglinzilor şi jantele vopsite în culoare contrastantă la alegere. Cei de la Skoda au avut inspiraţia să ducă acea nuanţă contrastantă şi la interior, deci dacă ai o maşină albastră cu plafon alb, jante albe şi capace de oglinzi albe, vei avea şi inserţii albe pe volan şi pe bord. Nu-i revoluţionar, dar este ceva în plus.

Nu ne-a placut

  • Design-ul putea să fie mai curajos
  • Locurile din spate găzduiesc cu greu trei adulţi corpolenţi, dar oferă suficient spaţiu pentru două persoane înalte
  • Interiorul pare prea simplu în raport cu ce au rivalii în ofertă
  • Motorizările din gamă nu impresionează prin caii putere din dotare
  • Navigaţia depinde de smartphone-ul şoferului
Date tehnice - Skoda Fabia (2014-2018) 1.0 Benzina 75CP Man5 Smart
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
999
Lungime mm
3992
Putere maxima CP (rpm)
75 (6200)
Latime mm
1732
Cuplu maxim Nm (rpm)
95 (3000)
Inaltime mm
1467
Viteza maxima km/h
172
Greutate kg
980
Acceleratie 0-100 km/h s
14.7
Ampatament mm
2470
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
45
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
330
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Skoda Fabia (2014-2018)

Ultimele teste

Comentarii (16)

  • Unde este infuzia de nou???!!!!!!???

    Si de unde vin cele 5 stele la siguranta in conditiile in care generatia trecuta avea 4, iar acest model nu a fost testat? (la Mondeo ati dat 4,5...) Nu spun ca masina e rea, ba chiar cred ca va fi corecta din punct de vedere al raportilui costuri-calitate, dar punctajul e cam mare la unele categorii. Macar cel general este sub 4.
    33 10
  • Mitsubishi Colt 2004:
    1124 cmc, 75 CP, 100 Nm, 960 kg, 0-100 km/h 12,9 secunde, vit max 165 km/h... mai mica cu 7 km/h., cu bancheta spate culisata in fata ajung pe la 310 litri. Hmm, cam putina infuzie de nou, comparativ cu o masina proectata acum mai bine de 10 ani. Poate ca e mai buna ca tinuta de drum, confort sau materiale din interior. Si dpmdv... cam atat.
    26 10
  • Singura realizare care merita mentionata o regasiti in pozele 4, 5 si 6.
    Este un pod hobanat foarte frumos.
    21 9
  • E o mare minciuna ce sustineti voi la inceputul acestui articol ! Fabia III de fapt ar trebui sa fie un facelift , pentru ca platforma este aceeasi de la Fabia II cu mici imbunatatiri - nu mai faceti referire la MQB ca nu au legatura !!! - este o masina micuta de oras , dar care parerea mea este cam scumpa pentru ce ofera .
    4000 rpm la 120kmh in ultima treapta este imens de turat , iar ca sa ajunga la 172kmh sper ca este o greseala - Cu siguranta cu 75 cp / 95NM + 1200 KG nu reusesti sa ajungi acolo orice ar fi ... ca ai avea cam 5750 rpm loc unde nu mai e nici cuplu pe acel motor
    18 13
  • @ingerulol:
    "4000 rpm la 120kmh in ultima treapta este imens de turat , iar ca sa ajunga la 172kmh sper ca este o greseala "

    Eu la Beetle am 4000 rpm si 120 km/h in treapta a V-a. Deci ar fi posibil. La 172 km/h ar putea ajunge pentru ca e mai usoara si cutia e regalata altfel. Deosebirea majora insa consta in faptul ca la mine zona rosie incepe la 5200 rpm, nu la 6200 cum este in cazul acesti masini.
    21 2
  • @ingerulol

    Fabia III nu este un facelift al lui Fabia II. Poţi vedea asta şi de la exterior - diferă ampatament, ecartament şi dimensiunile generale ale caroseriei.
    La nivel de platformă, maşina nu este 100% MQB, dar are sistemul electric de la MQB, sistemul de direcţie de la MQB, o parte din componentele de suspensie de MQB, cadru motor de MQB şi mai multe componente din acest ansamblu.
    14 8
  • Punctaj
    Nu inteleg de ce masina a primit 3 stele din 5 la capitolul motor+transmisie. Citez cateva caracteristici din sectiune:
    -"timonerie precisă şi o etajare favorabilă mediului urban" - adica unde va fi condusa masina in 80% din timp
    - "comportament mai mult decât mulţumitor"
    - "unitatea este silenţioasă până la 3.500-4.000 rpm" (adica unde va sta 90% din timp)
    - "Sistemul Start-Stop acţionează într-un mod rafinat, oprirea motorului fiind aproape imperceptibilă"

    Am mai observat si alte note date cam aleatoriu. Notarea ar trebui sa se faca in functie de folosul masinii. Ar trebui sa faceti un ghid al modului in care testati si notati...
    17 1
  • Sebastian - am spus ca ar trebui denumita FACELIFT nu MODEL NOU ! Si Logan PH2 a fost diferit in dimensiuni fata de PH1 si totusi nu s-a numit Logan2 . Fabia asta nu are nimic in comun cu MQB - nu mai spune prostii !!! Poate doar bordul sau piese neesentiale de accesorizare si sisteme uzuale . Pe principiul tau daca sa zicem Dacia ar folosi maine la Sandero II facelift componente utilizate pe masini cu platforma MQB , s-ar putea numi ca are lucruri in comun cu MQB ? NU ! Punct "The new Fabia won’t ride on a shrunken version of the VW Group’s modular MQB architecture, but will feature a number of its accesories and link components"

    Poate ai 6 trepte la Beetle (oricum e foarte turat , eu pe Octavia 1.4 TSi am 3ooo rpm la 120 in a 5-a si am vreo 6 trepte .
    6 3
  • Nu am 6 trepte, e in 5 trepte cutia. Motorul si transmisia sunt la fel ca la Golf 4 de 1.4. Este intr-adevar turat, insa oricum masina nu este gandita pentru autostrada. Deci o iert.
    Si poate Sebastian are dreptate. Daca platforma tehnica nu este in totalitate MQB asta nu inseamna neaparat ca masina nu este urmas al Fabiei 2. Ca fapt divers Logan 2 are f multe componente comune cu Logan 1 PH2, inclusiv platforma tehnica. Si cu toate astea este considerat un urmas. O masina ca sa fie un inlocuitor, sa fie considerata o noua generatie nu trebuie neaparat sa aiba si o noua platforma tehnica. Vom vedea cum va sta in testele comparative cu greii clasei mici, mai ales ca acum a aparut si Opel Corsa. Asteptati-va insa la o figura frumoasa din partea ei. Desi cred ca e una dintre cele mai urate masini ale momentului. Parere strict personala.
    12 1
  • @Punctaj

    Situaţia este destul de simplă - motorizarea merge aşa cum este descris la capitolul dedicat, dar are doar 75 CP. Notarea ia în considerare şi acest aspect, care cântăreşte greu la punctajul final. Comportamentul descris este mulţumitor pentru 75 CP, dar dacă îl compari cu o subcompactă de ~100 CP, deja vorbim de altceva.

    @ingerulol

    După cum am specificat şi în text şi ţi-am explicat şi în comentariul meu de mai sus, platforma lui Fabia 2014 este nouă şi are şi componente de la gama MQB, în cazul de faţă MQB fiind întregul portofoliu de componente care echipează modelele bazate pe platforma respectivă.

    Altfel spus, n-am scris în text că Fabia III este construită pe platforma MQB, ci cu componente MQB. Ceea ce este ceva diferit. Iar ca acele componente nu se potriveau cu platforma veche, PQ26, aşa că a fost dezvoltată o platformă nouă.

    Ştiam că va fi un subiect de actualitate pentru voi, am discutat cu responsabilul tehnic al proiectului Fabia despre aceste aspecte şi m-a asigurat că nu există componente comune nici cu Rapid, nici cu vechea Fabia.

    Ca să fac o analogie din alt domeniu, total aleatorie, e ca şi cum ai pune sos de soia peste cârnaţi. Nu se transformă în mâncare cu specific asiatic, dar sosul este tot acolo şi nu mai este ce era înainte.
    16 1
  • E urata cu craci! Trebuie sa fi orb sa dai banii pe masina asta. La clasa asta Fiesta este de departe cea mai frumoasa masina!
    6 18
  • Crystyann
    Deci sa inteleg ca daca cea din test avea 1,2TSI putea sa ai 4 stele sau mai mult? Parerea mea personala este ca ar trebui sa o comparati cu concurenta de aproximativ 75 CP, nu cu motorizari mult mai mari. Sau sa faceti 2-3 clase : 60-90CP / 90-110 CP.Probabil ar fi totul mai obiectiv.
    Oricum o masina decenta, care nu exceleaza la mai nimic ( probabil doar la spatiu ) dar care totusi se va vinde.
    PS: Mie imi place cum arata Noua Fabia Combi...
    4 0
  • @Crystyann
    Comparaţia la care te referi tu în comentariul de mai sus s-a întâmplat deja şi se întâmplă de fiecare dată când comparăm maşini la testele noastre.
    Ca să-ţi răspund pe scurt, da, un motor 1.2 TSI de 105 CP, să zicem, ar fi luat un punctaj mai mare.

    Formatul testelor noastre afişează un punctaj în stele pentru fiecare categorie şi prezintă în partea dreaptă a paginii rezultatul rivalilor din segment, fără să diferenţieze maşinile afişate pe categorii legate şi de nivelul de putere sau de carburantul folosit, excepţie făcând hibrizii şi versiunile sportive.
    Din păcate, unii cititori compară direct stelele, fără să citească textul, după care ne scriu că sunt nemulţumiţi că un motor de 75 CP are 4 stele, iar unul de 105 CP are tot patru stele şi nu înţeleg de ce.

    Şi totuşi, sunt 75 CP pe o subcompactă. Câte stele ai vrea să primească?
    6 0
  • @LauCalin
    E printre f putinele dati cand comentariul tau,comparatia cu Colt 2004,e o chestie fara relevanta.Nu conteaza ce spui tu,pot sa fie motoare mai vechi la diferite modele ,mai puternice decat cele mai noi.Diferenta o face consumul si noutatea pieselor.Brrr,ai fost rau de tot pe langa.
    3 2
  • Daca ai fi citit cu atentie comentariul meu ai fi vazut ca m-am referit inainte de toate la dinamica si spatiul portbagajului cu bancheta nepliata. Si aici Colt chiar daca are peste 10 ani de cand a fost proiectat, se poate compara cu aceasta Fabia. Dar este cat se poate de adevarat ca nu se poate compara in privinta altor capitole precum siguranta, confort, tinuta de drum, insonorizare (mai ales), ergonomie sau finisaje. Nu stiu daca sa spun acelasi lucru si despre consum. Mie Coltul imi ia pe vremea asta in Bucuresti undeva in jur de 8 l/100. Comparativ cu Beetle-ul e parfum, pentru ca ala ajunge lejer la 10. Dar ma rog, nu despre asta e vorba ca Beetle nu a fost proiectat si ca masina economica. Oricum in general consumul de pe hartie este foarte diferit fata de ce e in viata de cu zi. Si daca eu scot un consum de 8 in Bucuresti cu Colt, oare Fabia asta va scoate 7? Ar fi consum de diesel de 1.4. M-as mira, dar m-as bucura sa ma insel. Sincer.
    8 1
  • Suleyman Cunoscatoru
    @LauCalin: dar nu uita ca modelul Colt arata ca un dulap, un fel de mini mpv, cum este A-class primul model, si alte ciudatenii din astea. Nu prea au legatura.
    Iar orice model aspirat cu asa cilindree, indiferent ca este facut de tata skoda, bugatti sau dacia, tot foarte lent o sa fie la drum lung.
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru