Luni, 23.02.2026
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Îți propun să începem cu un salt înapoi în timp. Nu cu mult, ci doar cu câțiva ani în urmă. Este anul 2019. În acel an, Ford decide să readucă la viață numele Puma. De această dată, nu mai era vorba despre un coupe sportiv și accesibil, ci despre un crossover de dimensiuni subcompacte.
Mulți, în special fanii vechiului model, produs între 1997 și 2001, au fost luați prin surprindere de decizia mărcii americane de a folosi acest nume pe un model nou care nu are nicio legătură cu cel original. Dar, s-a mai întâmplat și la alți constructori.
Apoi a venit anul 2020, an în care Ford a alimentat și mai tare focul cu lansarea lui Mustang Mach-E. Un SUV coupe 100% electric care poartă același nume ca legendarul model de performanță. Lansarea acestui model a creat un sentiment de revoltă în rândul pasionaților de mașini și nu numai. „Sacrilegiu!” „Cum este posibil ca un SUV electric să poarte numele Mustang?!”, au exclamat cei din tabăra revoltaților, printre care, trebuie să recunosc, mă aflam și eu.
Însă, în ciuda acestei reacții negative, cei de la Ford nu s-au lăsat descurajați, conștienți fiind că lumea se va obișnui, eventual, cu două Mustang-uri distincte. Ba dimpotrivă. Ford s-a folosit de acest val de reacții pentru a scoate de la naftalină mai multe nume vechi, nemaifolosite de peste 30 de ani, care urmau să își facă apariția pe modele complet noi.
Unul dintre numele pe care Ford a ales să le aducă înapoi, pe lângă Puma, a fost Capri. Numele are o poveste interesantă. Mulți cred, în mod eronat, că acesta a fost folosit pentru prima dată în 1968, atunci când a fost lansat legendarul model de performanță, cunoscut și ca Mustang-ul european. Dar, de fapt, Ford a folosit acest nume pentru prima dată în 1961, pentru modelul existent Consul. Astfel, Ford Consul Capri era de fapt varianta coupe a lui Consul, care era o berlină în forma sa standard.
După ce a fost folosit ca nume pentru a distinge o variantă de caroserie, Capri a devenit un model de sine stătător în 1968. Așa cum am spus, acest coupe cu un design superb care atrage priviri chiar și astăzi era echivalentul lui Mustang în Europa, într-o perioadă în care pony car-ul american nu era disponibil oficial pe Bătrânul Continent. Modelul original Capri avea să cunoască 3 generații și o producție care s-a întins pe o durată de 28 de ani.
În 1988, la 2 ani după ce a fost retras din producție, Capri a primit un înlocuitor, care avea să poarte un alt nume: Probe. La rândul său, Ford Probe a fost înlocuit în 1998 de către Ford Cougar. Ultimul urmaș al lui Capri avea să-și ia rămas bun în 2002, la numai un an după „dispariția” fratelui său mai mic, Puma.
Așadar, noul Ford Capri aduce în lumina reflectoarelor un nume vechi, însă o identitate nouă. Iar ca să atragă și mai multă atenție, Ford Capri mizează pe platforma MEB a celor de la Volkswagen și pe un design retro-modern, inspirat de modelul original.
PREZENTARE VIDEO CU NOUL FORD CAPRI
Ford Capri
- Pret de pornire 33.400 €
- Pret model testat 43.972 €
Motor / Transmisie
Pentru noul Ford Capri sunt disponibile trei motorizări și două configurații. Pe de-o parte poți să alegi configurația cu roți motrice spate, caz în care ai la dispoziție un motor de 190 de cai putere sau de 286 de cai putere. Dacă vrei și mai multă putere, poți bifa o versiune cu 340 de cai putere, care aduce două motoare electrice și, implicit, tracțiune integrală.
Noi am testat versiunea cu 286 de cai putere și un cuplu de 545 Nm, adică cea cu autonomie extinsă. În cazul meu, am avut de-a face cu o baterie de 77 kWh, capacitate netă. Dintre toate versiunile disponibile, aceasta oferă cea mai mare autonomie, despre care voi vorbi puțin mai încolo.
Deși nu este, neaparat, un model de performanță, Ford Capri se apropie destul de mult de un asemenea comportament. Cei 286 de cai putere sunt livrați instant, însă fără ca accelerația să îți taie respirația și să te țină în spătarul scaunului. Chiar și la viteze mai mari, de peste 100 km/h, răspunsul la accelerație este mai rapid decât te-ai aștepta, inclusiv în modul de rulare Normal. Dacă vrei să simți senzații și mai tari, poți alege modul Sport, care aduce un răspuns și mai rapid.
În schimb, dacă ești genul de șofer care dorește o accelerație ceva mai "amorțită", poți să alegi modul Eco. Față de celelalte două moduri, răspunsul la accelerație este simțitor mai lent, dar, totuși, mai mult decât suficient pentru a rămâne în mișcare într-un mod convingător.
Transmisia nu este una foarte complicată, având în vedere că Ford Capri este o mașină electrică. Modelul oferă două moduri de mers înainte. Pe de o parte, ai poziția standard D, iar dacă mai acționezi încă odată selectorul transmisiei vei putea trece în modul B. Acesta din urmă este, practic, modul care îți permite să folosești doar o singură pedală. Mașina începe să frâneze de una singură și să recupereze maximul de energie imediat ce ridici piciorul complet de pe accelerație.
Pentru că este o mașină electrică, te aștepți ca noul Ford Capri să primească padele speciale pentru reglarea nivelului de recuperare a energiei. Doar că, surpriză: Capri nu primește așa ceva și nici nu ai cum să reglezi nivelul de recuperare. Astfel, va trebui să te obișnuiești cu o frânare destul de amplificată atunci când mergi cu modul B sau să folosești mai mult pedala de frână în modul D.

*inclusiv parteneri
Consum
Așa cum am spus mai devreme, versiunea testată de mine oferă cea mai mare autonomie dintre toate versiunile disponibile. Concret, bateria cu o capacitate netă de 77 kWh garantează o autonomie de 598 de kilometri, conform standardului WLTP. Bateria poate fi încărcată cu o putere de până la 135 kW, iar repriza de încărcare de la 10% la 80% durează 28 de minute. Consumul mediu oficial este de 14.6 kWh/100 km.
Mașina a fost testată la temperaturi scăzute, de maxim 7 grade Celsius. Am preluat-o cu bateria încărcată la 100% și cu o autonomie, afișată în bord, de 398 de kilometri. Chiar dacă 200 de kilometri au dispărut din cauza temperaturilor mici, Ford Capri primește un sistem de precondiționare, care încălzește bateria înainte ca tu să pleci la drum.
În mediul urban am obținut un consum de 35.7 kWh/100 km, la o viteză medie de numai 16 km/h, din cauza traficului cu care ne-a obișnuit Bucureștiul. După un tur pe autostradă, Ford Capri a returnat un consum de 24.3 kWh/100 km, la o viteză medie de 115 km/h și pe o distanță de aproximativ 70 de kilometri. Pe drumul național am avut cel mai mic consum, de 17.5 kWh/100 km, la o viteză medie de 70 km/h și pe o distanță de 90 de kilometri. Consumul pe termen lung afișat în bord a fost de 24.9 kWh.
Când a venit momentul să predau mașina, am returnat-o cu 25% baterie rămasă și cu o autonomie rămasă de puțin peste 90 de kilometri. Așadar, consumul a fost departe de cel oficial. Dar, așa cum am spus, temperaturile mici au fost un factor determinant.
Pentru că are la bază platforma MEB, noul Ford Capri este înrudit cu mai multe modele din Grupul Volkswagen. Cele mai apropiate, ca preț și ca dimensiuni, sunt Volkswagen ID.5, Skoda Enyaq Coupe și Cupra Tavascan. Desigur, există și alți rivali din afara grupului german. Aici voi mai include Peugeot e-3008 și Tesla Model Y.
Așadar, cum se compară Ford Capri cu rivalii săi la capitolul consum? Mai întâi încep cu Volkswagen ID.5, care împarte exact același motor cu Capri. Modelul german are un consum oficial de 16.1 kWh/100 km. Mai departe avem Skoda Enyaq Coupe, din nou cu același motor de 286 cai putere, dar de această dată cu un consum oficial de 14.5 kWh/100 km. Cupra Tavascan are un consum mediu de 15.6 kWh/100 km. Tot cu același motor.
Cât despre rivalii din afara platformei MEB, Peugeot e-3008 are un consum oficial de 14 kWh/100 km, în timp ce Tesla Model Y promite un consum de 13.9 kWh/100 km.
Cu privire la autonomie, Volkswagen ID.5 poate să acopere 550 de kilometri. Skoda Enyaq Coupe și Cupra Tavascan propun o autonomie de 596 de kilometri, respectiv de 547 de kilometri. De partea cealaltă, Peugeot e-3008, cu un motor apropiat ca putere de cel al lui Capri, are o autonomie de 700 de kilometri, în timp ce Tesla Model Y poate să meargă 500 de kilometri în versiunea cu motor de 299 de cai putere și baterie de 62.5 kWh.
Performanţe
Am mai spus-o. Noul Ford Capri nu mai este mașina sport de odinioară. Totuși, performanțele sale sunt mai mult decât respectabile pentru un SUV coupe electric.
Cu motorul de 286 de cai putere, care antrenează roțile din spate, Ford Capri are nevoie de 6.4 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h, iar viteza maximă este de 180 km/h. Bineînțeles, limitată electronic pentru a proteja bateria și motorul.
Frații de arhitectură ai lui Capri oferă performanțe apropiate. Volkswagen ID.5 sprintează de la 0 la 100 km/h în 6.7 secunde, la fel ca Skoda Enyaq Coupe. Cupra Tavascan este mai lentă decât cele două modele, cu doar o zecime de secundă, respectiv cu 4 zecimi de secundă față de Ford Capri. Toți cei 3 rivali de platformă ai lui Capri au o viteză maximă de 180 km/h.
Cât despre Peugeot e-3008, acesta are nevoie de 8.9 secunde pentru a completa repriza de accelerație și atinge o viteză maximă de 170 km/h. La final, Tesla Model Y accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.9 secunde și are o viteză maximă de 201 km/h.
Interior
Când Ford a anunțat că reînvie numele Capri, m-am așteptat ca noul model să primească un design exterior inspirat de cel original, cât și un habitaclu cu un design retro-modern. Ei bine, iată că Ford s-a achitat doar parțial de aceste așteptări, deoarece interiorul este desenat în deja obișnuitul stil minimalist și digitalizat. Chiar și așa, interiorul lui Ford Capri nu este deloc plictisitor, ba chiar din contră.
Pe suprafața bordului, imediat în fața șoferului și în zona mediană, este amplasat un sound bar. Aceasta este boxa principală a sistemului audio Bang & Olufsen, foarte elegant integrată și care oferă o calitate audio foarte bună. Lățimea bordului este accentuată de aeratoare discrete, înconjurate de ornamente din plastic care imită fibra de carbon.
Puțin mai jos ai planșa intermediară, care este dintr-un plastic de calitate, vopsit într-o nuanță de alb pentru un contrast elegant. Plasticele mai dure le vei regăsi în partea inferioară a bordului, acolo unde nu ajungi prea des cu mâinile sau cu privirea.
În tunelul central vei găsi destule spații de depozitare, asta și pentru că selectorul transmisiei este montat în spatele volanului. Astfel, ai o zonă de încărcare prin inducție pentru două telefoane. Imediat în spate ai două suporturi de pahare adaptive, iar sub cotiera îmbrăcată în piele ai un spațiu de depozitare foarte adânc pentru obiecte mai mari.
Iar dacă asta nu este suficient, află că mai ai încă două spații de depozitare în zona ecranului central. La fel ca în cazul lui Ford Explorer Electric, ecranul central de 14.6 inch, orientat pe verticală, glisează pentru a dezvălui un compartiment ascuns. În interiorul acestui compartiment găsești cele două porturi USB-C pentru șofer și pasagerul din față, dacă vrei să încarci dispozitive prin cablu.
De asemenea, sub tunelul central, aproape de nivelul podelei, mai ai încă un spațiu de depozitare pentru alte dispozitive.
Pasagerii din spate beneficiază și ei de alte două porturi USB-C, precum și de o zonă de climatizare separată și o cotieră centrală, ascunsă în banchetă, cu două suporturi de pahare.
Volanul are o formă aplatizată atât sus cât și jos și integrează o inserție metalică, detaliu care face trimitere la vechiul Capri.
Scaunele oferă o susținere laterală bună și sunt confortabile chiar și la drum lung. Acestea sunt îmbrăcate predominant în piele ecologică, dar sunt prezente și câteva suprafețe textile pe spătar și șezut. Pentru că mașina mea a fost în echiparea de top Premium, scaunele din față sunt reglabile electric, au funcție de memorie și de masaj și sunt, bineînțeles, încălzite.
Spațiul în față este unul generos, însă nu pot spune același lucru despre locurile din spate. Cu scaunul șoferului reglat pentru înălțimea mea, de 1.87 metri, am avut suficient loc la picioare, însă am atins cu capul în plafon. Nu prea văd cum aș putea sta confortabil aici la un drum mai lung.
Portbagajul lui Ford Capri oferă un volum de 567 de litri, cu bancheta în poziție normală. Odată rabatată, volumul portbagajului crește până la 1.505 litri. În mod surprinzător, Ford Capri nu are un portbagaj frontal. De altfel, niciunul dintre modelele bazate pe platforma MEB nu are acel frunk.
Ca o comparație, Volkswagen ID.5 are un portbagaj de 549 de litri, care poate fi mărit până la 1.561 de litri. Skoda Enyaq Coupe oferă 570 de litri, respectiv 1.610 litri, iar Cupra Tavascan are un portbagaj de 540 de litri. Peugeot e-3008 are un spațiu de 520 de litri, iar Tesla Model Y este singurul model din această listă care are și un frunk de 116 litri.
Modelul american propune un portbagaj principal de 822 de litri (2.138 litri cu bancheta rabatată).
Preţ de achiziţie
În România, noul Ford Capri are un preț de pornire de 46.750 de euro cu TVA inclus. Însă acesta nu va fi prețul cu care vei putea cumpăra acest model, deoarece Ford oferă o reducere permanentă, care coboară prețul de achiziție până la 33.400 de euro cu TVA.
Echiparea de top Premium pleacă de la 36.900 euro cu reducerea aplicată. Mașina mea a venit și cu câteva dotări opționale, precum un cârlig de remorcare retractabil electric (+915 euro), un pachet de asistență pentru șofer (+1.322 euro), scaune certificate AGR (+305 euro) și climă automată cu pompă de căldură (+1.068 euro). Tragem linie și avem un preț final de 43.972 euro cu TVA și cu reducerea permanentă aplicată. Fără această reducere, mașina testată de mine ar fi costat 53.382 euro cu TVA.
Și acum să vedem rivalii. Volkswagen ID.5 are un preț de pornire de 49.625 euro în România. Skoda Enyaq Coupe propune un preț de pornire de 45.498 euro, în timp ce Cupra Tavascan pleacă de la 51.184 euro. Peugeot e-3008 pleacă de la 34.200 euro, iar Tesla Model Y are un preț de pornire de 36.390 euro.
Siguranţă
Noul Ford Capri a fost testat de către cei de la Euro NCAP în 2024, acolo unde a reușit să obțină 5 stele și următoarele scoruri la cele 4 criterii de siguranță: 89% pentru protecția adulților, 86% pentru protecția copiilor, 80% pentru pietoni și 72% pentru sistemele de asistență.
Lista de sisteme oferite în standard este una generoasă. Printre ele se numără: pilot automat adaptiv cu funcție Stop & Go, asistent la frânare, avertizare unghi mort, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, sistem de păstrare în bandă, avertizare oboseală șofer și multe altele.
Majoritatea sistemelor de asistență sunt bine calibrate, în sensul că nu sunt hipersensibile ca în cazul altor modele, dar nici nu reacționează întârziat. De asemenea, alertele sonore de schimbare a limitei de viteză și de depășire a acesteia nu sunt deranjante. Luminile pentru monitorizarea unghiului mort sunt integrate în colțul sticlei oglinzilor, astfel că le vei vedea foarte bine atunci când o altă mașină se află lângă tine.
Singurul sistem care putea fi calibrat mai bine este cel care păstrează banda de rulare. Acesta lasă prea mult mașina să se apropie de marginea benzii și, deși sistemul reacționează pentru a păstra mașina în bandă, ai senzația că acesta intervine destul de târziu. Și nu poți să lași acest sistem să-și facă prea mult de cap, deoarece mașina îți va spune să preiei controlul după aproximativ 5 secunde.
Ţinută de drum
Am fost plăcut surprins de comportamentul dinamic al lui Ford Capri. Deși cântărește 2.114 kilograme, se pare că preia încă puțin din gena modelului original. Încep cu direcția, care este foarte precisă și rapidă la viteze mai mari.
La viteze reduse, direcția este destul de ușoară, lucru care ajută enorm atunci când manevrezi mașina în oraș și, în special, în spațiile mai strânse.
Suspensia este setată mai rigid pentru a ține sub control toată greutatea și pentru a reduce ruliul, pe care abia îl vei sesiza chiar și atunci când ataci virajele mai hotărât. Abia la frânare vei simți cele 2.1 tone. În modul Sport, volanul opune ceva mai multă rezistență, însă dinamica nu este afectată în alt fel.
Vizibilitate
La acest capitol, Ford Capri are puțin de suferit.
Din cauza montantului D foarte gros, dar și a lunetei surprinzător de mici, vizibilitatea este oarecum deficitară mai ales când vrei să parchezi lateral sau perpendicular. Din fericire, oglinzile laterale foarte mari și camera video cu vedere la 360 de grade compensează lipsa de vizibilitate din spate.
Apropo de camera de marșarier, imaginile afișate pe ecranul central au o rezoluție foarte bună și ai inclusiv o vedere deasupra mașinii.
Tehnologie
Pentru a fi în ton cu vremurile, noul Ford Capri preia aceeași abordare ca în cazul altor modele electrice. În interior vei vedea puține butoane, iar cele pe care le vei folosi cel mai des sunt capacitive, adică pot fi acționate fie printr-o simplă atingere, fie printr-o apăsare mai fermă. Asemenea butoane vei găsi pe volan și imediat sub ecranul central, unde ai comenzi pentru pornirea și oprirea radioului, reglarea volumului, luminile de avarie și activarea asistentului de parcare.
Majoritatea funcțiilor mașinii sunt controlate din ecranul central, pe care rulează sistemul de operare Ford SYNC Move, dezvoltat special pentru modele electrice. Grafica este foarte bună, iar sistemul se mișcă bine, însă unele funcții nu sunt tocmai intuitive. De exemplu, dacă vrei să schimbi modul de rulare, trebuie să umbli prin meniuri și apoi să selectezi modul dorit direct din ecran.
Apoi, dacă vrei să reglezi temperatura și ventilația, trebuie să o faci din partea inferioară a ecranului. Alternativ, poți folosi și comanda vocală pentru asta.
Instrumentarul de bord digital, de 5.3 inch, afișează toate informațiile necesare condusului și este parțial personalizabil. Totuși, instrumentarul nu îți arată deloc consumul de energie în timp real și nici nu poți să-l resetezi din volan. Consumul în timp real este vizibil doar pe ecranul central, după ce dai swipe stânga, care te va duce pe acea pagină. De aici vei putea vedea consumul mediu de la pornire, consumul în timp real și tot de aici resetezi și consumul. Instrumentarul digital îți arată doar consumul pe termen lung.
Bineînțeles, Ford SYNC Move este compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto, ambele fără fir. În mare parte, sistemul a funcționat bine, fără întârzieri și întreruperi, dar am observat că sistemul de încărcare prin inducție mi-a încălzit foarte tare telefonul.
Am menționat deja porturile USB-C din față care sunt ascunse în acel compartiment secret din interiorul ecranului. În schimb, Ford Capri nu are o priză de 12 volți în habitaclu. Pe aceasta o găsești doar în portbagaj.
La final, panoul de comandă pentru faruri este exact ca la modelele Volkswagen, cu suprafețe tactile care nu sunt ușor de folosit, mai ales când conduci. Nu ajută nici faptul că trebuie să te înclini în stânga ca să poți vedea acest panou, deoarece vizibilitatea lui este blocată de maneta de semnalizare și ștergătoare.
Design
Deși din punct de vedere tehnic nu are nicio legătură cu legendarul coupe, noul Ford Capri preia câteva elemente de design de la acesta. Farurile, de exemplu, au o semnătură luminoasă LED Matrix care seamănă cu design-ul farurilor primei generații Capri. Alura de SUV coupe a noului model păstrează puțin din spiritul vechiului model, la fel și semnătura luminoasă a stopurilor LED.
Trebuie să recunosc că pe mine nu m-au impresionat niciodată SUV-urile coupe ca design. În ochii mei, Ford Capri nu propune un design excepțional, dar totuși îl consider reușit față de alte modele.
Și pentru că aduce puțin aminte de vechiul model de performanță, noul Ford Capri nu va trece neobservat. Mai ales dacă este vopsit în nuanța Galben Vivid, așa cum a fost cazul mașinii testate. Montanții A, vopsiți într-o nuanță contrastantă neagră, oferă iluzia unui plafon plutitor.
Ne-a placut
- Comportament sportiv
- Materiale de calitate
- Confortabilă la drum lung
- Prețul competitiv
Nu ne-a placut
- Consum destul de mare
- Lipsa butoanelor fizice
- Vizibilitatea redusă în spate
- Nu poți schimba nivelul de regenerare
Ştiri despre Ford
-
Constructorul american de automobile anunță o serie de îmbunătățiri pentru modelele cu zero emisii Explorer și Capri. Lista include o baterie nouă LFP și, implicit, autonomie crescută pentru versiunea cu autonomie standard. (Miercuri, 28 Ianuarie)
-
Ford Puma Gen-E și Explorer sunt două modele cu zero emisii și personalități diferite. Care ți s-ar potrivi cel mai bine? Răspunsul, sperăm noi să îl afli din rândurile următoare, pe care le-am scris ca un ghid pentru cumpărătorul român. (Luni, 15 Decembrie 2025)
-
Potrivit datelor furnizate de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), uzinele de automobile din România au produs 54.756 de vehicule în luna octombrie. Cu 6.65% mai puține decât în aceeași lună din 2024. (Luni, 10 Noiembrie 2025)
-
Potrivit celor mai recente date furnizate de către ACAROM, uzinele auto de la noi din țară au produs cu 2.15% mai puține vehicule în primele 9 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2024. (Vineri, 10 Octombrie 2025)
-
Pentru a marca cei 60 de ani împliniți de celebrul Transit, Ford a organizat un festival veritabil, în Marea Britanie, dedicat acestui model. Procesiunile au inclus chiar și intrarea în Cartea Recordurilor Guinness pentru cea mai mare paradă de van-uri, un moment istoric la care a luat parte și Automarket. (Luni, 29 Septembrie 2025)



















Comentarii (2)
Adauga un comentariu