Marti, 30.12.2025
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Cu toții visăm la mașini scumpe și performante, cu sute de cai putere, care să ne facă să ne simțim din nou tineri. Dar, în această alergătură uităm să ne oprim puțin și să apreciem mașinile bune la toate, mașinile de zi cu zi care ne duc din punctul A în punctul B fără compromisuri.
Un asemenea model este Kia Sportage. SUV-ul constructorului asiatic se bucură de o popularitate foarte mare, atât pe piețele internaționale cât și pe piața din România. Și pe bună dreptate, având în vedere că sunt foarte mulți clienți care au rămas fideli acestui model.
Anul trecut, la începutul lunii noiembrie, Kia Sportage a primit un facelift. Inițial pe piața locală din Coreea de Sud, iar câteva luni mai târziu a venit și în Europa. Ce-i drept, cu un ampatament puțin mai scurt decât modelul global, dar în rest cele două sunt identice.
Facelift-ul a corectat, de asemenea, și designul părții frontale. Totodată, a adus mai multe putere pentru versiunea hibrid. Despre cum se conduce noua Kia Sportage facelift îți spunem în rândurile următoare.
Ca de obicei, avem pentru tine și un video cuprinzător cu mașina noastră de test.
PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE DE NOI
Kia Sportage
- Pret de pornire 41.000 €
- Pret model testat 47.721 €
Motor / Transmisie
La noi în țară, Kia Sportage facelift poate fi comandată, în continuare, cu motorizări diesel. Noi, însă, am testat versiunea echipată cu propulsorul de 1.6 litri T-GDi, pe benzină, care oferă 180 de cai putere la 6.000 de rotații pe minut și un cuplu maxim de 265 Nm între 1.500 și 4.000 de rotații pe minut.
Poți bifa o tracțiune față sau una integrală, cum a avut și exemplarul testat de noi.
De asemenea, noul Sportage facelift arată că se adresează unei game largi de clienți nu doar prin prisma sistemului de tracțiune ci și prin faptul că poate fi comandată atât cu transmisie manuală, cu 6 rapoarte, cât și cu una automată cu 7 trepte și dublu ambreiaj. Mașina din imagini o avea pe aceasta din urmă.
Unitatea cu patru cilindri, turbo, este decentă pentru treburile zilnice. Este destul de gălăgioasă în ture, începe să tragă cu adevărat atunci când acul turometrului indică 2.000 de rotații pe minut, iar când ajunge la 4.000 de rotații pe minut începi să simți curba descendentă.
Nu te aștepta la cine știe ce reprize la viteze de autostradă. În schimb, în trafic, motorul de 1.6 litri se descurcă bine și este destul de fâșneț.
Spuneam că mașina testată de noi a fost echipată cu transmisia automată. Sinergia dintre cutia de viteze și motor poate fi mai armonioasă în sensul că, dacă o zorești, transmisia dă semne de nesiguranță.
La pornirea de pe loc este destul de repezită, așadar până te obișnuiești trebuie să fii mai fin cu pedala de accelerație.

*inclusiv parteneri
Consum
Potrivit fișei tehnice, această motorizare are un consum mediu, WLTP, de 7.4 litri/100 de km.
În mediul urban, adică într-un București aglomerat, ca de obicei, bordul mi-a indicat un consum de 13.2 litri/100 de km. În afara orașului, pe autostradă și drumuri naționale, consumul s-a plimbat între 6.9 și 7.2 litri/100 de km.
Aceeași motorizare o poți bifa pe Hyundai Tucson, rivalul direct al lui Kia Sportage. Chiar și așa, Hyundai declară un consum mediu puțin mai mare, adică 7.6 litri/100 de km.
Mergem apoi în curtea celor de la Nissan, acolo unde regăsim modelul Qashqai. Ce-i drept, SUV-ul nipon vine echipat cu un motor mild-hybrid, care consumă 6.9 litri/100 de km în ciclul mediu WLTP.
Ford Kuga este un alt rival pentru Kia Sportage. Motorul de 1.5 litri EcoBoost, transmisia automată și roți motrice față are un consum mediu declarat de 6.8 litri/100 de km.
Performanţe
Bun. Avem de-a face cu 180 de cai putere, transmisie automată, tracțiune integrală și o masă proprie de 1.577 de kilograme. Asta înseamnă că suta de kilometri pe oră este atinsă în 9.8 secunde, iar viteza maximă ajunge până la 203 km/h.
Așa cum spuneam, Hyundai Tucson poate fi comandată fix cu aceeași motorizare, dar, în cazul său, sprintul până la 100 de km/h durează 9.1 secunde, iar viteza de top este de 204 km/h.
Singura opțiune să bifezi tracțiunea integrală pe un Nissan Qashqai este să bifezi motorizarea de 1.3 litri mild-hybrid, cu 156 de cai putere. Chiar dacă are mai puțini cai putere decât Sportage, Qashqai ajunge la 100 de km/h în 9.9 secunde. Ce-i drept, viteza maximă este de 190 km/h.
Ford Kuga poate fi echipat cu tracțiune integrală numai dacă bifezi motorizarea full hybrid de 2.5 litri. În acest caz, nu ar fi corect față de comparația noastră cu Sportage. Așadar, rămânem la motorul de 1.5 litri EcoBoost, cu 186 CP, transmisie automată și roți motrice față.
În cazul său, repriza 0-100 km/h durează 9.9 secunde.
Interior
Primul lucru pe care îl observi când te așezi pe scaunul șoferului este noul volan, cu două spițe și ușor aplatizat în partea de jos. Din fericire, butoanele fizice au fost păstrate în această zonă și sunt ușor de utilizat atunci când conduci.
Apoi, cele două ecrane sunt intregrate într-un ansamblu curbat, revizuit, dar despre ele vom discuta puțin mai încolo.
Aeratoarele sunt acum mai subțiri, iar comenzile fizice au fost ușor restilizate. Selectorul rotund al transmisiei automate a fost păstrat, iar butoanele fizice din jurul său au fost repoziționate. Nu și cele care activează încălzirea în volan, încălzirea în scaunele față sau ventilația, după caz.
Zona tactilă de sub aeratoarele centrale a fost și ea păstrată. Ea are două roluri: fie integrează mai multe scurtături pentru diverse funcții, fie integrează funcțiile sistemului de climatizare. Temperatura din habitalcu o reglezi în continuare de la cele două butoane rotative.
Așadar, Kia Sportage facelift se pricepe în continuare să îmbine tehnologia modernă cu ergonomia. Adică, sud-coreenii puteau la fel de bine să integreze funcțiile sistemului de climatizare în display-ul central sau să instaleze un ecran separat, cum vedem la modelele Hyundai. Din fericire nu au făcut asta.
În ceea ce privește materialele din habitaclu, Kia a stat întotdeauna bine la acest capitol. În partea superioară a habitaclului regăsim materiale moi, inclusiv o spumă moale care acoperă bordul. În partea inferioară avem, desigur, plastic, dar nu este neobișnuit pentru acest segment.
Clienții au la dispoziție mai multe tipuri de tapițerie: din stofă, piele întoarsă și piele naturală sau ecologică. Există și combinații de stofă și piele. Fiind vorba despre nivelul de echipare GT Line, mașina testată de noi a avut o tapițerie din piele întoarsă în culoarea Negru Saturn și piele ecologică crem.
Scaunele față sunt confortabile, dar nu ar strica un șezut puțin mai generos și o susținere laterală mai bună.
Ai la dispoziție și un sistem de iluminare ambientală, dar dacă vrei ca habitaclul să fie inundat de lumină naturală poți bifa un plafon panoramic generos, cu trapă acționată electric. Costă 860 de euro, dar merită.
Kia Sportage facelift propune multe spații de depozitare generoase în habitaclu, pe cele mai multe le regăsești în tunelul central. Tot aici ai două suporturi pentru pahare.
Dacă tot vorbim despre spațiu, bancheta poate găzdui lejer trei pasageri, singura condiție fiind ca aceștia să nu aibă o înălțime peste medie. De exemplu, la înălțimea mea de 1.92 metri, mai aveam 1-2 centimetri până la scaunul din față, dar numai câțiva milimetri până la plafon.
Portbagajul are un volum de încărcare cuprins între 591 și 1.780 de litri, în funcție de poziția banchetei. Spătarul acesteia este fracționabil 40/20/40.
Hyundai Tucson are un portbagaj de 620 de litri, Nissan Qashqai unul de 455 de litri, iar Ford Kuga se laudă cu un portbagaj de 553 de litri.
Preţ de achiziţie
Pentru o Kia Sportage facelift, cu motorizarea de 1.6 litri, pe benzină, 180 de cai putere, transmisie automată și tracțiune integrală, în nivelul de echipare GT Line, trebuie să scoți din buzunare cel puțin 41.000 de euro.
Această sumă îți aduce o listă lungă de dotări standard. Chiar și așa, mașina noastră de test a avut câteva dotări opționale în plus. Vorbim despre plafonul panoramic, despre pachetul GT Line Premium, despre pachetul Siguranță Parcare, despre sistemul audio Harman Kardon, despre jantele de 19 inch și despre Head-up Display-ul de 10 inch.
Totuși, prețul de listă nu a crescut foarte mult. Până la 46.721 de euro cu TVA inclus.
Hyundai Tucson Luxury N Line, cu aceeași motorizare, pornește de la 37.900 de euro. Nissan Qashqai 1.3 mild-hybrid, 156 CP, 4x4, costă cel puțin 43.990 de euro, iar nota de plată pentru un Ford Kuga 1.5 litri EcoBoost, 186 CP, transmisie automată și roți motrice față începe de la 36.050 euro.
Mai trebuie spus că Sportage facelift vine alături de o garanție de 7 ani sau 150.000 de kilometri.
Siguranţă
Actuala generație Kia Sportage a fost testată de Euro NCAP în 2022. Facelift-ul nu a schimbat punctajul maxim de 5 stele primit la testele de impact.
Protecția pasagerilor adulți a fost notată cu 87%, 86% a primit protecția oferită copiilor, protecția pentru bicicliști și pietoni a primit 66%, iar sistemele de siguranță oferite în standard au fost notate cu 72%.
Lista include, printre altele, Multi Collision Brake, asistare inteligentă limită de viteză, Highway Driving Assist, Lane Keeping Assist, Blind-Spot Collision Avoidance Assist, Lane Following Assist și Forward Collision-Avoidance Assist bazat pe cameră video și radar.
Problema este că aceste sisteme sunt mult prea panicate, în sensul că mai tot timpul vei avea în habitaclu tot felul de sunete de atenționare.
Ţinută de drum
Kia Sportage este un SUV de familie și se achită foarte bine de această datorie. În plus, nici nu vrea să pozeze într-un SUV cu valențe sportive, chiar dacă are în denumire sufixul GT (Line).
Se conduce exact așa cum te aștepți, adică neutru. Suspensia este confortabilă, dar pe denivelări succesive tinde să devină puțin cam gălăgioasă. Dar nimic neobișnuit pentru acest segment.
Direcția nu oferă prea mult feedback, nici atunci când optezi pentru modul de rulare Sport. Există și puțin ruliu atunci când abordezi virajele mai curajos.
Vizibilitate
Nu am motive să depunctez noul Sportage facelift din acest punct de vedere. Oferă o vizibilitate bună, atât în față cât și în spate. Oglinzile laterale au dimensiuni corespunzătoare, iar atunci când semnalizezi stânga/dreapta, instrumentarul de bord digital va afișa imagini preluate de la camerele din lateral.
Așadar, pe lângă asistentul care monitorizează unghiul mort, ai și imagini pentru un plus de siguranță.
Nu lipsește camera video pentru mersul cu spatele. De fapt, toate camerele au o rezoluție bună și o calitate bună a imaginii, chiar și pe timp de noapte.
Tehnologie
Camerele video și sistemele de asistență despre care am vorbit mai sus nu sunt singurele tehnologii oferite de Kia Sportage facelift.
Spuneam la început că ecranele din habitaclu sunt integrate într-un ansamblu curbat, care a fost revizuit odată cu acest facelift. Prin ecrane mă refer la instrumentarul de bord, complet digital, și la display-ul central al sistemului multimedia. Fiecare are 12.3 inch.
Instrumentarul de bord are o grafică specifică Kia/Hyundai. Adică una simplă, ușor de citit și fără artificii inutile.
Tot o grafică simplă are și sistemul multimedia. Acesta permite vizionarea de conținut video și îți pune la dispoziție chiar și jocuri. Așa cum era normal, cele două funcții sunt disponibile numai atunci când staționezi.
În partea din față a tunelului central există o zonă de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil. Dacă preferi o soluție "old school", ai la dispoziție mai multe porturi USB-C și chiar o priză la 12V.
Chiar și pasagerii din spate au la dispoziție două porturi USB-C, dar nu în locul unde te-ai aștepta să fie. Acestea sunt integrate pe lateralul scaunelor din față.
Design
Mulți fani Kia Sportage au fost deranjați de designul frontal al actualei generații, așa că acest facelift a venit să corecteze această neînțelegere. Acestea fiind spuse, Sportage facelift propune o parte frontală redesenată aproape complet.
Farurile LED sunt mai ascuțite, grila este și ea nouă (desenată conform noului limbaj de design Opposites United), iar spoilerul frontal are acum prize de aer mai mari. Aripile față au fost și ele ușor restilizate, iar stopurile au o semnătură luminoasă nouă.
Jantele au dimensiuni cuprinse între 17 și 19 inch. Și ele au primit un design nou, iar clienții au la dispoziție 6 variante din care pot să aleagă.
Paleta de culori exterioare include 9 nuanțe, iar unele pot fi comandate alături de un plafon vopsit în culoarea Negru Pearl. Mașina din imagini este finisată în nuanța Argintiu Lunar.
Ne-a placut
- Suspensia confortabilă
- Interior spațios și practic
Nu ne-a placut
- Transmisia nehotărâtă
- Sistemele de asistență mult prea panicate
Ştiri despre Kia
-
Kia a publicat primele imagini cu viitoarea versiune de performanță a modelului EV4. Debutul este programat pentru anul viitor. (Marti, 28 Octombrie)
-
Producția Kiei Soul ajunge la final în luna octombrie, după 16 ani și peste 1.5 milioane de exemplare comercializate pe continentul nord-american. (Marti, 07 Octombrie)
-
Constructorul asiatic anunță intrarea în producție a modelului cu zero emisii EV4. Versiunea cu cinci portiere, sau hatchback dacă vrei, este produsă în Slovacia. (Joi, 21 August)
-
Kia EV4 a parcurs 110.000 de kilometri pe drumurile din Europa și 10.000 de kilometri pe celebrul circuit Nurburgring, totul pentru a demonstra eficiența și durabilitatea pachetului de baterii. (Vineri, 01 August)
-
În cadrul unei ceremonii care a avut loc cu ocazia Salonului Auto de la New York, juriul World Car Awards a concluzionat că noua Kia EV3 este Mașina Anului 2025 în lume. (Joi, 17 Aprilie)



















Comentarii (0)
Adauga un comentariu