Drivetest Mercedes-Benz GLA

GLA 250 e
4.4
Mercedes-Benz GLA zoom
de Gabriel Nica, Foto: Gabriel Nica
Miercuri, 12.07.2023
În vogă

Mercedes-Benz GLA este unul dintre acele modele care îți intră foarte ușor pe sub piele. Este și foarte popular. Realizezi rapid asta, pentru că e abia la a doua generație și, totuși, îl poți vedea peste tot pe stradă. De ce? Simplu: e crossover și e unul dintre cele mai accesibil Mercedes-uri.

Oferta de SUV-uri Mercedes-Benz a crescut constant de la momentul 0, cel al lansării originalului ML (dacă ignorăm G-Class). De atunci, în pas cu cererea pentru modele din ce în ce mai înalte, producătorul german a tot adus produse noi pe piață.

Lista era deschisă pe vremuri de GLK, care ulterior a devenit GLC. Pe atunci nu se întrevedea neapărat nevoia de un model mai mic. Însă, Europa a început să iubască SUV-urile mai rapid decât prevesteau unii. Așa că GLA a fost lansat în 2013, iar în 2020 am primit a doua generație. S-a maturizat și a crescut în dimensiuni, fix în locurile care contează.

Mai mult, și trenurile de rulare s-au adaptat la vremurile în care trăim, iar acum avem și soluții de tip plug-in hybrid, adică exact genul celei pe care v-o prezentăm noi aici.

PREZENTAREA MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O

Mercedes-Benz GLA
GLA 250 e

  • Pret de pornire 51.000 €
  • Pret model testat 60.000 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Gama lui GLA este incredibil de pestriță. Ai la dispoziție orice „aromă” atunci când te apuci de configurat un astfel de model: motorizări diesel, pe benzină și chiar hibride. Gama începe modest, cu un GLA 180d de 116 CP, dar apoi începe să urce ușor către modele mai puternice, și ajunge chiar la 421 de cai putere pe versiunile AMG.

De data aceasta nu ne-am delectat simțurile cu un model semnat de Affalterbach, ci cu un eficient GLA250e.

Numele îți spune doar cam ce regim de putere să aștepți de la modelul de față, nu și ce se află sub capotă. Dar de asta sunt eu aici. Avem de-a face cu un sistem hibrid în ton cu vremurile, alcătuit dintr-un motor termic, de 1.33 litri, pe benzină, turbo, cu 4 cilindri, ajutat de un motor electric în cutia de viteze.

Motorul clasic produce 160 CP și 250 Nm cuplu, în timp ce motorul electric dezvoltă 102 CP și 300 Nm cuplu. Nu vă grăbiți să concluzionați că avem 262 CP la dispoziție aici pentru că nu așa funcționează matematica la bordul hibridelor. Conform celor de la Mercedes-Benz, GLA 250e se poate baza pe maxim 218 CP și 450 Nm cuplu.

În realitate, te vei baza pe 300 Nm cam în orice situație, grație motorului electric, și vei urca până la valorile maximale doar în anumite condiții și destul de rar în mediul urban. Asta pentru că sistemul este gândit de așa natură încât plecările de pe loc să fie făcute electric, chiar și dacă bateria pare descărcată complet.

Exploatarea lui GLA250e prin mediul urban este foarte relaxantă fix din acest motiv. Rularea în modul electric nu are nicio sincopă, deși, uneori, mai simți trecerea cutiei de viteze cu 8 rapoarte și dublu ambreiaj prin trepte. Însă, trebuie să fii foarte atent pentru asta.

Atunci când motorul termic pornește, sunetul său inconfundabil pătrunde în cabină și nu este neapărat cel mai plăcut din lume. Ba chiar am fost surprins de cât de mult zgomot ajungea în habitaclu de sub capotă.

Per total, cei 218 CP sunt de ajuns pentru orice situație. Motorul termic, deși cam zgomotos, e bine echilibrat și livrează liniar resursele. Nu am observat nici probleme pe partea de transmisie, care s-a achitat de atribuții fără reproș în mare parte din timp. Spun asta pentru că, uneori, la trecerea de pe deplasarea electrică pe cea termică, simți o subtilă ezitare din partea trenului de rulare.

renovatio e-charge
Renovatio a dezvoltat prima și cea mai vastă rețea de încărcare rapidă din România. Dintre acestea, 10 stații sunt ultrarapide. În prezent, cea mai puternică stație Renovatio e-charge oferă o putere de încărcare de 350 kW.

Consum

Ca de obicei, atunci când vine vorba de exemplare plug-in hybrid, consumul variază destul de mult în funcție de modul de exploatare. Singurul mod de exploatare recomandat pentru un PHEV este cu bateria încărcată zilnic. Astfel, te bucuri cu adevărat de ce are de oferit mașina.

În cazul lui GLA 250e, producătorul pretinde un consum mediu mixt de 1.6 litri/100 kilometri. Imposibil de atins, dacă mergi cu bateria descărcată. Autonomia electrică e cea responsabilă pentru aceste ținte nerealiste. Conform Mercedes-Benz, bateria de 10.6 kWh a lui GLA ar trebui să ofere o autonomie maximă de până la 63 de kilometri, aproape dublu față de ce am obținut eu. Concret, autonomia electrică pe care am atins-o la bordul acestei mașini, prin București, a fost de 38 de kilometri.

Consumul de combustibil, după primii 100 de kilometri prin urbe a fost de 5 litri/100 km, deloc rău pentru o astfel de mașină. Pe DN1 consumul a urcat la 6.5 litri/100 kilometri, iar pe autostradă, la 130 km/h, acesta a ajuns la 9 litri/100 kilometri.

Rivalii lui GLA 250e sunt făcuți după același șablon în ceea ce privește consumul oficial. De exemplu, Volvo XC40 în versiunea sa PHEV cu 211 CP are un consum estimat la 2.1 litri/100 kilometri, departe de ce poți obține cu adevărat. Audi Q3 45 TFSI e și ai săi 245 CP pretinde 1.7 litri/100 km, iar Alfa Romeo Tonale PHEV e și mai optimistă cu 1.5 litri/100 kilometri, deși are 280 CP la dispoziție.

Tot aici ar trebui să menționăm și timpul de încărcare al bateriei, din moment de nivelul acesteia determină consumul total al modelului de față. Ei bine, aici GLA are un avantaj decisiv comparativ cu rivalii săi. Aparent, cei de la Mercedes-Benz au înțeles că dacă se dorește cu adevărat ca mașinile PHEV să fie folosite cu bateria plină, atunci un sistem de încărcare rapidă este necesar.

Modelele producătorului din Stuttgart sunt singurele care sunt disponibile cu încărcare rapidă. În cazul lui GLA, la o priză CCS, mașina poate trage maxim 24 de kW. Astfel, GLA250e își poate reîncărca bateria în doar 20-30 de minute, în timp ce toți rivalii au nevoie de câteva ore.

Performanţe

Așadar, vorbim despre un model care țintește mai degrabă spre eficiență decât spre dinamică. Asta se reflectă și în faptul că accelerația de pe loc nu este debordantă. Faptul că resursele se îndreaptă doar spre roțile față limitează aderența, mai ales pe accelerări bruște, iar pentru a atinge 100 km/h de pe loc, în cea mai mare grabă, ai nevoie de 7.1 secunde.

Volvo XC40 face același sprint în 8.5 secunde, în timp ce rivalul german din Ingolstadt, Audi Q3, este și el mai lent, oferind 7.3 secunde. Doar italianca Tonale se descurcă mai bine, cu un timp de 6.2 secunde. Ce-i drept, Tonale are și un avantaj de putere consistent (218 vs 280 CP).

La capitolul viteză maximă, Mercedes-Benz GLA câștigă, cu 220 km/h, urmat de Audi Q3 cu 210 km/h, Tonale terminând pe trei cu 206 km/h. Volvo XC40 este scos din joc aici, pentru că toate modelele suedeze sunt limitate acum la 180 km/h.

Interior

Atunci când mă uit la planșa de bord, mă gândesc la o piesă de mobilier de lux. E o "etajeră" frumos lucrată, cu inserții din lemn și din aluminiu și cu cele mai frumoase guri de ventilație din lume. Însă, ca pe orice etajeră, se pune praful. Și chiar se adună impurități în colțul din dreptul șoferului, la îmbinarea ecranului cu bordul.

Materialele din partea superioară sunt admirabile, planșa de bord este moale, însă imediat ce cobori mâna o să fii dezamăgit. Plasticul e tare și neprietenos. Inclusiv pe consola centrală și în jurul cotierei.

Sunt suficiente spații de depozitare la nivelul portierelor față și spate, cotiera este și ea generoasă, iar spațiul pentru telefonul mobil este bine gândit și vine cu încărcare prin inducție (una chiar foarte eficientă).

Pe locurile din spate o să fii uimit de spațiul disponibil pentru picioare. Este mai mult decât generos. Mai ales pentru un model compact. Ai o banchetă care poate glisa pe o distanță de 14 centimetri (opțională), pentru a garanta mai mult loc în portbagaj.

Aici, capacitatea maximă este de 385 de litri, mai puțin cu 50 de litri comparativ cu un model asemănător, care nu are o baterie serioasă pentru sistemul hibrid, sub podea. Toate modelele PHEV din acest segment sunt afectate de acest sindrom, dar unele oferă mai mult spațiu. Volvo XC40 are la dispoziție 452 de litri, Audi Q3 se oprește la 380 de litri, iar Tonale e la egalitate cu modelul din Stuttgart: 385 de litri.

Ergonomia este la nivel înalt, după ce te obișnuiești cu faptul că ai schimbătorul de viteze pe coloana de direcție, în locul manetei pentru ștergătoare. Asta duce o multitudine de funcții pe maneta din partea stângă, care nu e doar semnalizator, ci și zona în care te vei îndrepta când afară plouă.

Nici cu butoanele sensibile la atingere de pe volan nu sunt foarte împăcat, dar, spre deosebire de alte modele Mercedes-Benz, pe GLA doar anumite funcții sunt rezervate aici.

Preţ de achiziţie

Socotelile pentru un GLA 250e încep de la 51.000 de euro cu TVA. Din moment ce vorbim despre un model Mercedes-Benz, lucrurile nu se vor opri aici, pentru că vei dori să îl configurezi pe placul tău. Modelul de față purta o etichetă finală de 60.000 de euro.

Printre opțiunile extra, bifate pe modelul de față, am găsit vopseaua Manufaktur Roșu Patagonia (950 euro), încărcătorul CCS de 24 kW (500 euro), dar și pachetul Edition Sport de 6.870 euro, care include pachetul AMG, farurile Multibeam LED, jantele AMG de 19 inch, scaunele față încălzite, luminile ambientale, asistentul la parcare cu cameră de marșarier sau oglinzile rabatabile electric și heliomate.

Prețurile pentru Audi Q3 45 TFSIe începeau de la 42.000 de euro, dar, în acest moment, modelul PHEV nu mai poate fi comandat. Pentru Volvo XC40 prețurile încep de la 49.750 de euro, iar pentru un Alfa Romeo Tonale de la 52.500 de euro.

Siguranţă

Mercedes-Benz GLA a ajuns pe bancul de testare al celor de la EuroNCAP și a primit cinci stele. Folosirea aceleiași platforme cu cea a Clasei A ne garantează un comportament exemplar. GLA a primit un rating de 96% pentru protecția pasagerilor adulți, 90% pentru protecția pasagerilor copii și 79% pentru protecția pietonilor. Sistemele de protecție active au primit și ele un rating de 75%.

De altfel, crossover-ul vine cu o mulțime de sisteme de siguranță, capabile să te țină departe de probleme. Printre ele se numără frânarea automată în situații de urgență cu posibilitatea detectării bicicliștilor și pietonilor, sprijin pentru manevrele de evitare a pietonilor, monitorizarea unghiului mort și păstrarea benzii de mers.

Aceste două funcții sunt disponibile și cu un sistem care frânează roțile din exterior atunci când depășești banda sau când schimbi direcția și din spate se apropie un alt vehicul. Împreună cu un pilot automat adaptiv, toate aceste sisteme pot garanta o rulare semi-autonomă pentru Mercedes-Benz GLA.

Ţinută de drum

Așa cum știm, modelele Mercedes-Benz sunt croite special pentru a oferi, în primul rând, confort. Și GLA se pliază pe această tradiție, dar aici vorbim despre un model PHEV, iar asta vine cu anumite limitări. De ce? Pentru că GLA 250e are de cărat ceva mai multă greutate.

Comparativ cu un GLA „normal”, modelul plug-in hibrid are o greutate mai mare cu aproximativ 235 de kilograme (versus GLA 250). Asta se resimte la nivelul suspensiei, care a trebuit ranforsată subtil. Practic, peste denivelările scurte și dese, șasiul lui GLA 250e are tendința să danseze subtil, la pachet cu anumite sunete care nu ar trebui să ajungă în cabină, în mod normal.

Cu o arhitectură McPherson pe față și Multi-link pe spate, GLA 250e se achită bine de atribuții pe viraje, unde se simte stabilă, ba chiar mai stabilă decât frații săi non-PHEV, grație centrului de greutate mai coborât. Modelul testat de noi a avut bifată și o suspensie adaptivă. Aceasta a rigidizat și mai mult amortizoarele în modul Sport. Diferența e observabilă. Și direcția devine mai grea, dar fără a aduce un plus de feedback către palmele șoferului.

Mercedes-Benz GLA250e se simte cel mai bine în oraș, acolo unde vei rula electric de foarte multe ori, chiar dacă bateria e descărcată. Sistemul hibrid va căuta să oprească motorul termic de câte ori e posibil, mai ales pe decelerări. Plecările de pe loc sunt și ele asistate electric, iar, per total, atmosfera la bordul lui GLA e relaxată.

Pe autostradă, la viteze mari, vei observa zgomotul de rulare destul de pregnant, precum și pe cel generat de vânt. Izolarea fonică lasă loc de mai bine, mai ales pentru că vorbim despre un model Mercedes-Benz.

Vizibilitate

Comparativ cu prima generație GLA, noul model a scăpat de multe probleme în ceea ce privește vizibilitatea oferită șoferului. Suprafețele vitrate sunt mult mai mari, montanții mai înguști, iar luneta este considerabil mai mare și mai puțin înclinată.

De la volan ai o vedere foarte bună în jurul tău, cu mici scăpări la montantul C și zona din spate. Dar, în continuare mult mai bine decât pe vechea generație. Pentru cei care găsesc dificilă parcarea unui model de 4.5 metri lungime, ai la dispoziție, opțional, un sistem de camere cu vedere la 360 de grade.

Acesta are o rezoluție înaltă și o calitate bună a imaginii. Păcat că nu este inclus în standard.

Tehnologie

Mercedes-Benz GLA vine cu același volan futurist și multifuncțional preluat de pe vechiul Clasa S. Are zone tactile și, prin acestea, șoferul poate comanda cele două display-uri. Dacă există suficienți bani pentru o configurație de top, atunci GLA dispune de un ecran de 10.25 inch pentru instrumentele de bord și de un altul de aceeași dimensiune pentru sistemul multimedia MBUX.

Afișajul din spatele volanului are o grafică foarte bună, poate fi ușor personalizat și promite chiar navigație. Rezoluția este la nivel înalt, iar, în acest moment, nu cred că există sistem care să permită afișarea mai multor informații decât acesta.

Sistemul multimedia MBUX, oglindit pe ecranul central, este unul dintre cele mai bune din lume. Simplu de utilizat, cu un răspuns tactil foarte bun și cu o putere senzațională de procesare a informațiilor. Aici, navigația are o grafică bună, cu informații din trafic și chiar indicații de realitate augmentată. Asta presupune proiectarea unor indicații de orientare pe imaginile generate de camera față. E o funcție futuristă și foarte utilă.

Bineînțeles, sistemul multimedia MBUX vine cu aplicații pentru știri și vreme, precum și cu o conexiune Apple CarPlay și Android Auto. Mi-ar fi plăcut ca acestea din urmă să fie afișate pe întreaga suprafață a ecranului, nu doar pe mijlocul său. Nu lipsește nici asistentul vocal „Hey, Mercedes!”. Pe lista de opționale se mai regăsesc un sistem audio Burmester și un Head-Up Display generos, color.

Cei care aleg farurile inteligente Multibeam LED primesc și un sistem avansat de iluminare pe timp de noapte, care își face treaba foarte bine. Nu este la fel de avansat ca sistemul Digital Light de pe navele amiral ale celor de la Mercedes-Benz, dar se descurcă admirabil.

Design

Fiind construit pe aceeași platformă ca fratele său mai mic, A-Class, GLA arată fix așa cum te-ai aștepta. Este, practic, un A-Class pe picioroange și se înscrie lejer în liniile generale de design Mercedes-Benz. Totuși, are o identitate proprie și nu le poți confunda.

Zona frontală, în cazul acestui model, este animată de pachetul AMG, care aduce un profil mai agresiv pentru bara față, o grila cu multe elemente cromate în jurul siglei uriașe, precum și elemente negre pentru contrast. Culoarea Roșu Patagonia nu dezamăgește și jantele AMG de 19 inch arată foarte bine.

Zona din spate e curată, simplu desenată, fără prea multe elemente complicate, dar ne-ar fi plăcut evacuări adevărate în bară, nu doar niște decorațiuni din plastic. Din păcate, acestea sunt disponibile doar pe versiunile AMG.

Per total, GLA este fix așa cum îi stă bine unul Mercedes-Benz: elegantă și impunătoare. Configuratorul este generos, și îți permite să îți alegi combinația perfectă pentru tine, cu condiția să ai timp și răbdare să treci prin toate listele de opțiuni disponibile.

Nu ne-a placut

  • Lipsa unor dotări esențiale în pachetul de bază
  • Cantitatea de plastic negru lucios de pe bord
  • Autonomia electrică redusă

Ultimele teste

Comentarii (7)

  • Putina documentare n-ar strica... GLA 250e nu are suspensie independenta pe spate nici macar ca optiune. Vine cu bara de torsiune. Iar la capitolul consum, sigur nu ati incurcat pe cel din oras cu cel de autostrada? In conditiile in care bateria e descarcata, in oras ar trebui sa consume undeva pe la 9-10 l /100km in timp ce pe autostrada nu ar trebui sa depaseasca 6 - 6,5 l /100km, considerand un stil de mers normal dar si un trafic normal .
    1 3
  • Andrei
    Nu au incurcat, in oras merge hibrid si au avut si bateria plina. Pe autostrada consuma cat un 3 litri turbo pe benzina :)
    Poza aia cu urmele de degete in compartimentul motor, hmm.
    3 0
  • Pai se mentioneaza clar ca valorile alea au fost obtinute cu bateria descarcata. Daca folosesti bateria poti obtine chiar si mai putin in oras fara probleme.
    1 0
  • Am un A250e sedan cu același sistem de propulsie. Am avut autonomie electrică pana la 74 km (între 15 și 25 de grade) iar la un circuit prin România de 1200 km (foarte putin autostrada) am obținut un consum de benzina de 3.8.
    Probabil mașină este mai aerodinamică și mai ușoară decât GLA 250e.
    2 3
  • Andrei
    Poti consuma 3.8% daca pleci mereu cu ea incarcata si mergi incet, 1200km in mai multe zile. Daca faci 1200km continuu vei avea 8-9% pe autostrada si vreo 7% pe dn-uri.
    1 2
  • @Andrei
    În cei 1200 km nu am încărcat niciodată mașină (la priza) desigur s-a încât singura la cobarari și am ajuns acasă cu 57% baterie. Cu fiecare mașină trebuie sa înveți sa mergi.
    1 1
  • andrei
    mda, cu un bmw mild hybrid scot pe autostrada net mai putin cu o masina de 1.6 tone, adica vizibil sub 7. si nici nu mai am grija incarcarii bateriei. e mai utila prin oras asta plug-in. dar.....de ce ai lua un suv pt oras????? ca nu are logica.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru