Feedback

DrivetestOpel Astra facelift

Opel Astra 1.2 benzină 130 CP Man6
4.1
Test drive Opel Astra facelift zoom
de Bogdan Mirică
Vineri, 27.09.2019
Proaspăt

În Germania, vârsta de pensionare reprezintă un nou început. Încep călătoriile, explorarea, aventurile, poate chiar un tur în jurul lumii. Sau poate două și jumătate, cum face Opel Astra, la cei 83 de ani ai săi.

Pentru cei care nu știu, Opel Astra este unul dintre cele mai longevive modele din industria auto. E drept, nu s-a aflat mereu sub acest nume. Actualul Astra este urmașul lui Kadett, un model introdus prima dată în anul 1936. De atunci și până în prezent, Kadett și Astra au făcut fericiți peste 25 de milioane de clienți și, dacă am pune cap la cap toate mașinile vândute, ar însuma o distanță de aproape 100.000 de kilometri. Adică fix două tururi și jumătate în jurul lumii, la Ecuator.

La 83 de ani de la debutul strămoșului Kadett, actualul Astra primește un facelift. Este clasicul facelift menit să împrospăteze un model aflat la jumătatea carierei. Am mers la Frankfurt, acolo unde Opel își are casa de mai bine de 100 de ani, pentru a vedea ce s-a schimbat la compacta nemților.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Odată cu faceliftul, Opel a modificat complet gama de motorizări. Dacă te uiți pe noua ofertă, prima impresie este aceea că inevitabilul s-a produs și în cazul lui Astra: sub capotă sunt motoarele PSA. O primă impresie justificată, dacă te iei după capacitățile motoarelor, dar, culmea, eronată.

În cadrul unor discuții cu oficialii Opel prezenți la eveniment, am fost asigurat că noile dieseluri și benzinare sunt ale companiei din Russelsheim. În gamă există un diesel de 1.5 litri, cu 106 sau 122 de cai putere. Acesta dn urmă poate fi asociat și unei cutii automate cu nouă rapoarte, unică în segmentul compact. Cei care preferă benzina vor avea acces la noul motor cu trei cilindri și o capacitate de 1.2 litri. Poate avea 110, 130 sau 145 de cai putere. Mai există o opțiune pe benzină: un motor de 1.4 litri, care oferă tot 145 de cai putere, dar care poate fi comandat doar împreună cu o cutie CVT. Ați citit bine. Astra primește un CVT. Nu e o veste care să-i bucure pe mulți.

Toate motoarele sunt construite din aluminiu, sunt mai ușoare, au injecție directă, sistem Start-Stop și cutie manuală cu șase rapoarte.

În cadrul testului de la Frankfurt am primit cheile unui Astra cu motorul pe benzină de 130 de cai putere. Are un cuplu de 225 Nm, disponibil pe la 2000 de rotații. Este suficient pentru o rulare urbană, însă nu vă așteptați la prea multe în afara orașului. Mai ales în regim de autostradă. Lucrurile se întâmplă ceva mai lent. În oraș nu este tocmai plăcut faptul că valoarea maximă a cuplului este livrată după 2000 de rotații. Asta poate și pentru că o mare parte din noile motoare turbo sunt ceva mai prompte.

N-aș vrea să credeți că Asta se simte submotorizat în această configurație. Nicidecum. Doar că trebuie să lucrați mai mult cu transmisia pentru a îmbunătăți elasticitatea motorului.

Cutia are o timonerie destul de lungă, dar a mai câștigat în precizie. Treptele 5 și 6 sunt și ele destul de lungi și nu te ajută foarte tare atunci când ai nevoie de accelerări la viteze de autostradă.

Antifonarea este bună, iar vibrațiile sunt destul de bine estompate, repornirile sistemului start-stop fiind aproape insesizabile.

Consum

Noile motoare ajută Opel Astra să își reducă foarte mult consumul și emisiile. Opel susține că acesta este cel mai eficient Astra din istorie, fiind cu 21% mai economic decât modelul pre-facelift. În plus, cinci dintre cele șapte opțiuni de motorizare emit mai puțin de 100 g/km. Cel mai eficient diesel se laudă cu o valoare medie de consum de 3.8 litri și emisii de numai 90 g/km.

Am rulat alături de versiunea de 130 de cai putere benzină pe o distanță de aproape 200 de kilometri. Foarte puțin în regim urban. Traseul s-a desfășurat pe drumuri naționale și pe autostrăzi, unele dintre ele fără limită de viteză. Consumul indicat de computerul de bord la finalul zilei a fost de 6.5 litri/100 de kilometri. Cred cu tărie că valoarea ar putea fi mult mai bună dacă menajezi pedala de accelerație.

Oficialii Opel anunță un consum de 4.3 litri în regim NEDC și 5.2 litri în regim WLTP. Prin comparație, un Volkswagen Golf cu aceeași putere (130 de cai), dar cu motor de 1.5 litri și tehnologie de dezactivare a cilindrilor, are un consum mediu de 5.1 litri/100 de kilometri. Pe site nu este însă specificat dacă vorbim despre o valoare NEDC sau WLTP.

Ford Focus 1.0 Ecoboost de 125 CP promite o medie de consum de 4.7 litri în regim NEDC. Tot în același regim, Honda Civic 1.0 de 126 CP anunță o medie de 4.8 litri. Mazda3 mizează pe un motor Skyactiv-G de 122 de cai putere și consum mediu de 5.1 litri (NEDC). Renault Megane și noul motor de 1.3 litri și 140 CP conusmă 5.5 litri/100 km (tot NEDC).

Performanţe

Actuala generație Astra s-a lansat în anul 2015. În momentul debutului era cu aproape 200 de kilograme mai ușoară decât modelul pe care îl înlocuia. O dietă draconică îl ajuta pe Astra să consume mai puțin și să fie mai rapid.

Faceliftul caută să pluseze din nou la acest capitol. Versiunea testată de mine se folosea de cei 130 de cai putere pentru a ajunge de la 0 la 100 de km/h în 9.9 secunde. Dacă ne uităm în segment, vedem că un Golf de 130 CP reușește asta în 9.1 secunde. Renault Megane are nevoie de 9.5 secunde, iar Mazda3, deși are doar 120 CP, reușește în 8.9 secunde. Același timp și pentru un Kia Ceed cu motor de 1.4 litri și 140 de cai putere.

Honda Civic este ceva mai lent, cu 10.9 secunde, la fel ca și Ford Focus, care are nevoie de 11 secunde.

Interior

Faceliftul a adus câteva modificări și la interior, acolo unde anumite materiale au fost îmbunătățite și unde scaunele (cu care ne-am obișnuit deja să fie certificate AGR) pot fi îmbrăcate în textil, Alcantara și piele. Avem plastic moale pe planșa de bord și destul de tare în zonele inferioare. Finisajele sunt perfectibile, însă ergonomia este bună chiar și pentru cei care abia fac cunoștință cu un model Opel.

Spațiile de depozitare sunt similare cu cele de pe vechiul model, excepție făcând doar cel pentru depozitarea telefonului mobil, sculptat acum diferit în planșa de bord. Este în continuare prea mic pentru unele telefoane. Din fericire, pe consola centrală, Opel a creat un spațiu cu încărcare prin inducție pentru telefonul mobil. Acesta este neobișnuit, fiind printre primele care țin telefonul în poziție verticală.

Pe locurile din spate nu este la fel de mult loc ca într-un Volkswagen Golf, iar portbagajul are o dimensiune de 370 de litri, ceea ce îl face mai mare decât cel al lui Ford Focus și Mazda3. Ceilalți rivali enumerați mai sus, îl depășesc în dimensiune, însă nu cu mult. Pentru cei care se întrebau, Opel Astra facelift beneficiază și de o podea dublă a portbagajului.

Preţ de achiziţie

Noul Opel Astra facelift va ajunge în România pe la mijlocul lunii noiembrie. Abia atunci vom avea și prețurile modelului german, care pornește pe piața mamă de la aproape 20.000 de euro. Pe piața din România prețul de pornire va fi ceva mai accesibil.

De altfel, Opel a practicat întotdeauna o politică de prețuri tentantă, cu etichete ceva mai mici decât ale rivalilor. Iar această politică ar urma să fie menținută și pe noul Astra facelift.

Siguranţă

Opel Astra a fost testat de EuroNCAP fix în anul în care a fost lansată generația actuală. A primit atunci punctajul maxim de 5 stele. Protecția pasagerilor adulți a fost cotată cu 86%, cea a copiilor cu 84%, iar cea oferită pietonilor cu 83%. Sistemele de siguranță primeau 75% încă de pe atunci, așa că, acum, odată cu faceliftul, punctajul ar putea fi clar îmbunătățit.

Astra beneficiază de o cameră frontală îmbunătățită, cu un procesor mai rapid, care detectează pietonii și poate scurta distanța de frânare. Bineînțeles, există o funcție de frânare automată în situații de urgență. Pentru confort pe autostradă, clienții primesc un asistent pentru menținerea benzii de rulare și un pilot automat adaptiv.

Începând cu această toamnă, Astra va oferi și serviciul eCall, care poate apela organele de intervenție în cazul în care este detectată o tensionare a centurilor sau o declanșare a airbagurilor. Butonul eCall va putea fi apelat și manual, fiind poziționat în plafonieră.

Ţinută de drum

Opel a efectuat o serie de modificări și la nivelul șasiului, încercând să rafineze cât mai bine modul în care Astra facelift interacționează cu suprafața de rulare. Pentru asta, Opel a instalat un nou set de amortizoare. Ele sunt ceva mai rigide și caută să planteze mai bine mașina pe șosea. De asemenea, germanii au redesenat componentele suspensiei spate pentru a fi cât mai aerodinamice. Există însă în continuare un ruliu al caroseriei în virajele abordate cu prea mult aplomb.

Pentru cei care vor mai multă sportivitate, Opel poate oferi, opțional, și un braț Watts pe puntea spate. Acesta caută să mai îndulcească situația pentru cei care și-ar fi dorit o compactă cu punte spate independentă.

Atunci când rulați în oraș, gropile sau denivelările pronunțate s-ar putea să mai scoată suspensia din zona de confort și să o forțeze să trădeze anumite zgomote. Direcția a fost și ea revizuită pentru a câștiga mai multă precizie. Personal, cred că a câștigat mai mult la capitolul manevrabilitate și ajută mașina să se descurce bine în mediul urban.

Vizibilitate

Opel Astra facelift continuă să beneficieze de o suprafață vitrată destul de bine proporționată. Luneta este generoasă, însă este flancată de un set generos de montanți. Oglinzile laterale sunt și ele bine proporționate și ajută la vizibilitatea posterioară. Există însă ceva probleme cu primul rând de montanți, care incomodează în virajele strânse.

Pentru a plusa la acest capitol, Astra facelift beneficiază acum de o nouă cameră de marșarier, cu un unghi mai bun și cu o calitate clar îmbunătățită a imaginii. Iar într-o lume auto în care avem o calitate tot mai slabă a camerelor de marșarier, acesta chiar e un plus.

Pe timp de noapte, Opel Astra facelift promite să ofere aceeași calitate superioară a iluminării. Mai ales dacă optați pentru sistemul de faruri Intellilux, care beneficiază de LED-uri matrix.

Tehnologie

Pe lângă blocurile optice față disponibile cu lumini matrix LED, Astra facelift dispune și de alte noutăți tehnologice. Dacă optați pentru cel mai avansat sistem multimedia (Multimedia Navi Pro), Opel vă instalează și un instrumentar digital de 8 inch, flancat în continuare de câțiva indicatori analog. Ecranul din spatele volanului are o grafică bună, afișează vitezometrul, dar și alte câteva elemente utile, cum ar fi semnele de circulație.

În centrul planșei de bord, Opel oferă un sistem multimedia regândit, cu un meniu nou, mult mai simplu, și cu un simț tactil care răspunde bine. Procesorul se achită decent de mai multe comenzi și de o rulare fluidă a navigației. O navigație care vine cu informații din trafic și cu actualizare online a hărților.

Pe lista dotărilor se mai numără spațiul de încărcare prin inducție despre care aminteam mai sus, scaunele încălzite și cu funcție de masaj, parbrizul și volanul încălzit, precum și sistemul audio Bose, care garantează prezența a șapte difuzoare plus un subwoofer.

Design

Trebuie să recunosc, faceliftul lui Astra este timid. Nu s-au schimbat multe detalii estetice. Totuși, modificările, deși nu sunt vizibile, au un impact covârșitor asupra coeficientului aerodinamic. Spre exemplu, în spatele grilei frontale, care a primit un simplu decor cromat, și al spoilerului față, Opel a instalat un obturator activ, care se poate închide sau deschide în funcție de viteză și în funcție de temperatura motorului.

Dar asta nu e singura găselniță aerodinamică. Sub mașină există acum noi panouri de protecție pentru motor, cutie și rezervor, precum și o suspensie cu aspect aerodinamic, după cum aminteam și mai sus. Posteriorul beneficiază de niște „aripioare” de plastic montate la nivelul eleronului, și ele cu rol aerodinamic. Toate aceste eforturi au adus un rezultat fantastic: Astra facelift este una dintre cele mai aerodinamice mașini compacte, cu un coeficient de 0.26 Cx. Acesta este similar cu cel al lui Opel Calibra, rămas în continuare o referință din acest punct de vedere.

Pentru cei care au fost plictisiți de lecția aceasta de aerodinamică predată de Opel, menționez că faceliftul aduce două noi culori de caroserie, jante cu aspect diferit și un nou design interior al farurilor și stopurilor.

Nu ne-a placut

  • Calitatea anumitor materiale de la interior
  • Livrarea cuplului
  • Lipsa unui spațiu adecvat pentru telefonul mobil
Date tehnice - Opel Astra facelift Opel Astra 1.2 benzină 130 CP Man6
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1199
Lungime mm
4370
Putere maxima CP (rpm)
130 (5500)
Latime mm
1809
Cuplu maxim Nm (rpm)
225 (2000)
Inaltime mm
1485
Viteza maxima km/h
215
Greutate kg
1280
Acceleratie 0-100 km/h s
9.9
Ampatament mm
2662
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
48
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
370
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Opel Astra facelift

Ultimele teste

Comentarii (16)

  • Mihai C
    Consumurile de combustibil pentru acest motor mi se par cam optimiste. Am un Astra k ST 1.4, 150 cp, cutie automata si pe DN-uri si autostrada consuma 5.6 litri/suta, 2 adulti + bagaje pentru un concediu. Sper ca modelul facelift sa nu lase impresia de masina facuta pe repede inainte.
    4 3
  • Adrian M
    poate la vechea Mazda 3 e acceleratia in 8.9sec ...la noul motor si model e penibila...10,4 sec.
    14 7
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • zamaraii
    Probabil e de la manuala. Eu am 1.4T 125 cai si pe DN am reusit sa scot, mergand babeste, 4.2%. De obicei nu merg babeste si scot intre 4.7-5%. Pe autostrada intre 5-6% in functie de cum apas pedala.
    6 2
  • Honda Civic are cutie automata 9 trepte pe versiunea diesel de aproximativ 2 ani...
    9 0
  • Ford are 375L...si spatiu interior mai mare. Bine, comparatia corecta se face stiind exact cu ce fel de suport vin ambele masini pentru o eventuala pana (kit, roata de dimensiuni reduse sau normala), si care afecteaza bineinteles capacitatea totala de incarcare. Din nefericire, aceste info nu se regasesc in material, asa incat corectia mea este pe deplin justificata. Iarasi, din cate stiu, ford focus cu motor de 1.0L 125 cp ajunge la 100 in 10 sec, nu 11... Oricum, opel pare sa aiba cuplu mai mare (ford 170Nm; 200 cu overboost). Si greutatea e mai mica, dar nu cu mult. Cred ca rapoartele cutiei de viteze sunt relevante in ecuatie, dar ma astept sa nu fie diferente prea mari.
    In alta ordine de idei, cred ca teste un pic mai detaliate, si care sa treaca prin toata gama de echipari/motorizari ar fi mai interesante (si cu siguranta ar creste audienta Automarket). Cateva exemple de astfel de teste puteti gasi pe site-uri de genul carwow, autoexpress, sau chiar topgear.
    8 5
  • traian
    Una dintre cele mai reusite compacte disponibile astazi, imediat dupa Corolla, Golf si Mazda 3. Acestea 3 din urma se ingramadesc pe prima treapta a podiumului si le vad la egalitate, opinia mea.

    Avantajele clare ale Astrei sunt: interiorul calitativ cu scaune foarte bine proiectate, consum excelent, probabil cele mai bune lumini din clasa, siguranta pasiva si activa de top, confort la drum intins si peste toate un pret care va fi tentant, cum zice si in articol, in buna traditie Opel.

    Daca pentru cele 3 masini pomenite anterior nu v-ar ajunge bugetul, cea mai buna varianta Astra ar fi. Orice altceva ar insemna bani nu foarte bine cheltuiti. Sigur, ar mai fi si Octavia, dar e mult prea mare ca sa o incadrez la compacte.
    16 14
  • @traian

    interior calitativ la opel? banuiesc ca trolezi. siguranta pasiva si activa de top au toate in zilele noastre, Focus sta mai bine decat Astra la capitolul asta. La capitolul confort si dinamica la fel, Focus sta mai bine. In concluzie, Mazda 3, Focus si tristul Golf sunt intr-adevar inaintea Astrei. Corolla e o gluma buna si sper ca trollezi. Toyota inca se zbate cu motoare si transmisii ridicole.
    11 28
  • a, si as adauga si CEED acolo, imediat dupa Mazda3, Golf si Focus. CEED e evident o alegere mai buna decat Astra.
    11 18
  • De cand a aparut acest model Astra mi-a placut (actualul facelift e invizibil pt mine...) E o masina reusita, dar intr-adevar, cum zice si Zet, Ceed ii pune probleme mari. Poate sa-l bata prin prisma pretului, cred eu.
    Din nou, nu pricep de ce nu pune Opel motoare mai mari pe el. De ce pot sa iau doar Golf cu 2 L Diesel. De ce nu e si pe Astra, Ceed, Mazda3 samd... Apoi se mira ca vand germanii pe rupte...
    12 4
  • Un cititor
    @Zet
    Poate ne si explici cu ce este superior interiorul de la Focus: cu o tableta infipta in bord si plastice negre, anoste si cat se poate de dure? Legat de dinamica nu ma exprim pentru ca nu am condus noua generatie a celor de la Ford.
    Si da, Astra este o alternativa potrivita pentru cineva care isi doreste o masina corecta in clasa ei.
    18 1
  • Adrian M
    Si sa nu uitam ca Honda Civic si Kia Ceed sunt singurele modele din cele enumerate care ofera suspensie independenta spate indiferent de motorizare...Respect celor care ne respecta!
    13 3
  • Nu stiu cum vezi tu Cceed ul e ok dar in nici un caz peste Astra cu nimic . In schimb Astra in cateva comparative respectabile a iesit clar o masina mai interesanta decat Golf si de Focus numai zic . Desi e model 2019 arata absolut hidos cu faruri fara xenon sau leduri in versiunile cele mai intalnite zici ca n au mai avut bani sa o termine . E absolut hidoasa :))
    11 1
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • De departe cel mai frumos model din segment. Ca de obicei Opel la design da lectii multor constructori . Nu vorbesc daca e mai buna sau mai rea decat altele desi in ziua de azi nu mai exista diferente prea mari intre marci dar strict ca aspect nota 10 !
    11 4
  • Parere
    Mie din segmentul asta imi plac Corolla, Astra si Mazda 3. Mi se par oribile Focus si Golf. Neutre sunt Kia Ceed si Hyundai i30 de la coreeni si 308 si C4 de la Citroen.
    5 2
  • Daca au pus emblema de Opel nu mai sunt motoare PSA :))
    Este clar ca pe viitor partea tehnica va fi 100% PSA cu design diferit. Asta nu inseamna ca este ceva rau, chiar din contra
    4 1
  • Exact, nu e ceva rau , e doar globalizare si eficienta ! Altfel ce de nu ne miram ca poti lua audi A4 cu volan de Polo sau ca Tiguan , Ateca si Karoq sunt cam aceeasi masina cu alte faruri stopuri ? Acolo nimeni nu se mai mira e o normalitate. Ei bine poate de data asta Opel chiar va incepe sa straluceasca din nou pentru ca vanzari au si inca destul de bune . Vom vedea cum evolueaza sub umbrela PSA . Eu zic ca momentan destul de bine.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru