Feedback

DrivetestRenault Captur

1.3 TCe 130 CP, Man6, Intens
4.2
Test drive Renault Captur zoom
de Cornel Șocariciu
Joi, 17.10.2019
Matur

Renault Captur este unul dintre pionierii SUV-urilor de segment B. În 2013, anul lansării pe piață, Captur avea un singur rival: Nissan Juke. Între timp, constructorii au înțeles că publicul este interesat de astfel de modele, iar SUV-ul Renault are astăzi peste 20 de rivali direcți pe piață.

În ciuda concurenței acerbe, Renault Captur este cel mai bine vândut SUV de segment B din Europa în 2018. Pentru a dinamiza și mai mult situația, Renault a lansat însă o generație nouă, iar producătorul francez a pregătit o mulțime de noutăți, atât la nivel tehnic, cât și în dreptul tehnologiilor moderne implementate la interior.

SUV-ul Renault s-a maturizat, are dimensiuni mai generoase, un design care a evoluat plăcut și mai ales un comportament rutier complet diferit.

Testul internațional cu noua generație Renault Captur a avut loc în apropiere de Atena, Grecia.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Noua generație Renault Captur propune câteva modificări interesante în dreptul motorizărilor. Clienții vor putea alege din trei unități pe benzină și două diesel. Însă, începând cu partea a doua a anului viitor, Renault va introduce în ofertă și o variantă plug-in hybrid.

În cadrul testului internațional, francezii au venit cu două propuneri pe benzină: 1.3 TCe de 130 de cai putere, transmisie manuală cu șase trepte și echipare Intens, respectiv 1.3 TCe de 154 de cai putere cu transmisie automată cu șapte trepte EDC și echipare Initiale Paris.

Pe traseul pregătit de organizatori am condus ambele variante, însă astăzi voi acorda o atenție deosebită versiunii de 130 de cai putere și transmisie manuală. Cu motorul de 1.332 de centimetri cubi am făcut cunoștință în urmă cu un an pe Mercedes-Benz Clasa A. Unitatea propusă de Renault dezvoltă 130 de cai putere la 5.000 rpm și 240 Nm începând cu 1.600 rpm.

În traficul urban, motorul se descurcă bine, fiind agil și având mici explozii de personalitate atunci când îl exploatezi sus în ture. Îi place mult de tot acolo. Totuși, pe drumurile naționale sau pe autostrăzi, cei 130 de cai putere dau semne de oboseală imediat ce treci de 90 km/h. 

Așa cum ne-am obișnuit, Renault propune un sistem pentru schimbarea modurilor de rulare (acesta este denumit oficial Multi-Sense). În cazul lui Captur, acesta propune trei moduri: Eco (comportament anesteziat și orientat către eficiență) Sport (reacții mai rapide) și MySense (modul care poate fi personalizat în funcție de dorințele celui aflat la volan). 

Transmisia manuală cu șase trepte a fost etajată destul de lung, iar timoneria nu este una dintre cele mai precise. Deși Renault va oferi și o transmisie automată cu dublu ambreiaj pe această versiune a motorului de 130 de cai putere, cel mai probabil mulți clienți se vor orienta către varianta cu transmisia manuală. 

Așa cum am menționat mai sus, am condus și versiunea de 154 de cai putere echipată cu transmisia EDC. Deși diferențele de putere și cuplu sunt mici, această variantă este mult mai potrivită pentru cei care își doresc un Captur și mai fâșneț. Cutia automată cu 7 trepte are două tipuri de schimbător: cel clasic cu levier și noul selector electronic e-shifter. Din păcate, acesta din urmă va fi disponibil doar pe versiunea Initiale Paris. În plus, în cazul lui e-shifter, consola centrală devine una "plutitoare", iar sub aceasta vor putea fi depozitate obiecte de mici dimensiuni. 

Consum

Motorul de 1.3 litri TCe testat pe drumurile virajate și pe porțiunile de autostradă din apropierea Atenei promite valori bune de consum. După ce l-am "alergat" binișor, valoarea afișată pe computerul de bord a fost de 6.8 litri/100 de kilometri. Pentru moment, Renault nu comunică datele de consum ale lui Captur, valorile fiind încă în stadiul de omologare.

Așa cum afirmam și la început, lista SUV-urilor de segment B este una extrem de generoasă. Am căutat rivali cu puteri apropiate de cea oferită de motorului de 1.3 litri și am identificat 13 modele concurente.

După o analiză atentă, consumul mediu mixt anunțat de producători pentru o motorizare apropiată cuplată la o cutie manuală variază între 5.0 litri/100 de kilometri (Seat Arona 1.0 TSI cu 115 CP) și 6.2 litri/100 de kilometri (Mazda CX-3 facelift Skyactiv-G cu 121 CP).

La o scurtă privire peste fișa tehnică a noului Clio, model dezvoltat pe aceeași platformă și echipat cu aceeași motorizare de 1.3 litri de 130 de cai putere, dar cuplat la transmisia automată, consumul mediu anunțat de producător este de 5.2 litri/100 de kilometri. În aceste condiții, suntem convinși că pe fișa tehnică a noului Captur vom vedea o valoare apropiată de cea obținută de Clio, ceea ce înseamnă că SUV-ul de segment B va ajunge undeva la jumătatea clasamentului realizat în funcție de consum. 

 

Performanţe

Așa cum era de așteptat, în această configurație (motor de 130 CP și transmisie manuală) Renault Captur nu propune performanțe care să-ți trezească dorințe interzise. Ce-i drept, Renault nici nu își dorește acest lucru de la Captur. Astfel, pentru accelerația de la 0 la 100 km/h SUV-ul din Hexagon are nevoie de 10.6 secunde.

Peugeot 2008 facelift echipat cu motorul de 1.2 litri de 130 de cai putere este cel mai rapid SUV din această zonă de putere, cu 9.5 secunde necesare pentru același sprint, în timp ce Ford EcoSport 1.0 EcoBoost cu 125 de cai putere este de departe cel mai lent dintre rivalii lui Captur (12.7 secunde pentru 0-100 km/h).

Deși diferențele de timpi sunt notabile, Renault Captur se află în partea de jos a clasamentului, modelul francezilor fiind depășit de Volkswagen T-Cross, Volkswagen T-Roc, Seat Aron, Skoda Kamiq, Opel Crossland X, Mazda CX-3, Kia Stonic și Honda HR-V facelift.

Viteza maximă trecută de Renault în fișa tehnică a lui Captur 1.3 TCe 130 CP și transmisie manuală este de 195 km/h. Iar aici lucrurile stau complet diferit, SUV-ul francezilor ajungând în top trei după Opel Crossland X (201 km/h) și Peugeot 2008 facelift (200 km/h).

Interior

Unele dintre cele mai importante modificări operate de francezi între prima și a doua generație au avut loc la interior. Captur s-a transformat într-un SUV modern și plin de tehnologii de ultimă oră.

Materialele sunt plăcute la atingere, sunt moi, chiar dacă pe partea de finisaje e loc de îmbunătățiri masive. Pe fețele ușilor vei găsi atât suprafețe moi, cât și materiale dure, mai puțin plăcute la atingere. Totuși, Renault introduce pe Captur o serie de accesorii de interior pentru planșa de bord și fețele ușilor fabricate dintr-un material plastic moale, umplut cu spumă și asemănător la atingere cu fibrele textile.

Captur este unul dintre cele mai generoase modele atunci când aduci în discuție spațiile interioare de depozitare. Francezii oferă în continuare acel torpedou sub forma unui sertar extrem de generos. Apare un spațiu dedicat pentru încărcarea telefonului mobil și poziționat la baza consolei centrale. Pe fețele ușilor încap sticle de apă de un litru și alte mărunțișuri, iar cotiera (o noutate pentru Captur) este una adâncă, dar nu foarte voluminoasă. Totuși, acolo vei putea transporta o sticlă de apă de jumătate de litru. În total, Renault Captur oferă spații de depozitare cu un volum de 27 de litri.

În partea din spate, pasagerii vor găsi două porturi USB și o gură de ventilație. În cazul versiunii Initiale Paris echipată cu transmisia automată cu e-Shifter, apare un spațiu suplimentar de depozitare sub consola plutitoare.

Francezii spun că au îmbunătățit și spațiul pentru pasagerii din spate, însă modificările sunt minore. Bancheta spate culisează pe o lungime de 16 centimetri, astfel încât volumul portbagajului variază de la 422 de litri la 536 de litri, valori care sugerează mai degrabă segmentul compact. Atunci când bancheta spate este pliată complet, volumul util ajunge la valoarea de 1.275 de litri. 

Scaunele pregătite de francezi sunt confortabile, șezutul este unul mai generos, însă suportul lateral oferit de acestea este unul modest.

Renault va oferi pe Captur și un sistem de iluminare ambientală cu opt nuanțe.

 

Preţ de achiziţie

Renault este unul dintre constructorii recunoscuți pentru politica sa de prețuri greu de doborât, iar modelele producătorului francez sunt printre cele mai accesibile din segmentele în care activează.

Pentru moment, Renault nu a comunicat prețurile noului Captur, acesta urmând să ajungă pe piața din România în luna martie a anului viitor. Cel mai probabil, politica brandului în materie de prețuri va fi respectată, iar Captur va deveni unul dintre cele mai accesibile modele din segment. Vom reveni asupra acestui aspect imediat după ce Renault comunică prețurile oficiale.

Siguranţă

Renault Captur nu a debutat încă oficial pe piață, ceea ce înseamnă că organizația EuroNCAP nu a testat siguranța SUV-ului de segment B. Vechea generație a fost notată cu cinci stele, însă din 2013 și până astăzi, normele de testare s-au schimbat major.

Vechiul și noul Renault Captur nu au nicio legătură tehnică unul cu celălalt. Noua generație are la bază platforma CMF-B, aceeași arhitectură utilizată de noua generație Renault Clio. Iar asta e o veste bună pentru cei care au siguranța în vârful criteriilor de achiziție.

Hatchback-ul de segment B a trecut cu brio prin testele aprige ale specialiștilor EuroNCAP și a încheiat cu cinci stele de siguranță. Clio a obținut un punctaj de 97% pentru protecția pasagerilor adulți și de 89% pentru protecția copiilor. Capitolul dedicat protecției utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor a fost notat cu 72%, iar sistemele de siguranță au primit 75% din punctajul maxim posibil.

Precum Clio, noul Captur va fi echipat cu o mulțime de sisteme de siguranță. Francezii propun un sistem de frânare automată în situații de urgență cu funcție pentru detectarea pietonilor și a bicicliștilor Din pachet nu lipsește asistentul pentru menținerea benzii de rulare, sistemul pentru monitorizarea unghiului mort, asistentul pentru fază lungă, sistemul capabil să recunoască semnele de circulație și o tehnologie capabilă să avertizeze șoferul cu privire la traficul din spate.

 

Ţinută de drum

Noua platformă CMF-B a generat un rezultat surprinzător în ceea ce privește ținuta de drum a noului Captur. Modelul se conduce și are o dinamică mult diferită comparativ cu vechiul Captur.

Poziția de conducere rămâne una ridicată, iar acest lucru va fi apreciat de cei care își doresc cu adevărat să se simtă ca într-un SUV generos atunci când urcă la volanul lui Captur. Garda la sol a noului Captur este de 174 de milimetri, cu 4 milimetri mai mult față de vechea generație.

Direcția nu este perfectă, dar este mult mai precisă și dispune de trei setări: Comfort, Regular și Sport. Diferențele dintre cele trei moduri sunt sezisabile cu ușurință, iar feedback-ul primit a crescut considerabil. Diferențele sunt colosale și la nivelul suspensiilor. Acestea sunt ceva mai rigide, lucru care îmbunătățește cu mult comportamentul dinamic.

Cu noul Captur vei avea încredere să ataci virajele mult mai rapid. Există și ruliu, însă nu atât de pronunțat precum cel pe care-l vei experimenta la volanul vechii generații. Pe denivelările scurte, Captur "scutură", dar niciodată nu te va "arunca" de pe o bandă pe cealaltă. Vei descoperi un SUV închegat, antifonat decent (nivelul de zgomot resimțit la interior a scăzut cu 2 decibeli) și suficient de confortabil pentru drumurile urbane. Totuși, denivelările scurte nu reprezintă punctul forte al lui Captur, iar din când în când suspensia spate poate genera sunete mai puțin plăcute.

Ărincipalul rezultat al acestei modificări este faptul că noul Captur este un model în care vei avea mult mai multă încredere: îl vei putea conduce la fel de ușor, dar o să-ți ofere senzații noi. Cu noua generație, sunt de părere că Renault a produs unul dintre cele mai plăcute modele din segment când vine vorba de starea dinamică a mașinii în timpul condusului.

Vizibilitate

Noua generație Captur a crescut în dimensiuni. Lungimea totală este de 4.227 de milimetri, cu 105 mm mai mult, iar lățimea are 1.797 de milimetri, cu 19 mm mai mult. Și înălțimea este mai generoasă cu 10 mm, în timp ce ampatamentul a crescut și el cu 2 centimetri comparativ cu vechea generație. Prin urmare, Captur rămâne un SUV subcompact cu care te vei descurca cu ușurință prin oraș, cu îmbunătățirile de rigoare la nivel de spațiu generate de noile dimensiuni.

Oglinzile laterale sunt bine proporționate, însă vizibilitatea prin lunetă nu este cea mai bună din câte am întâlnit. În plus, vor exista și ceva probleme în dreptul montanților A destul de generoși.

Pentru cei care se vor speria rapid de dimensiunile lui Captur, Renault oferă un sistem de camere cu vedere la 360 de grade. Calitatea imaginilor nu este una dintre cele mai bune, însă tehnologia își îndeplinește cu ușurință rolul. Iar dacă îți este frică de manevrele de parcare, nu uita că noul Captur poate fi echipat și cu un asistent pentru parcare, capabil să realizeze atât parcări laterale, cât și parcări perpendiculare.

Tehnologie

SUV-ul francezilor este transformat total atunci când disecăm capitolul dedicat tehnologiilor. Renault a adus în ofertă tot ce are în vitrina cu "bomboane", astfel încât să atragă din ce în ce mai mulți tineri și pasionați de tehnologie.

În spatele volanului se află acum un instrumentar digital de bord. Cel mai generos va avea o diagonală de 10.2 inch și va dispune de afișaje diferite în funcție de modul de rulare ales (Sport, Eco, My Sense).

Șoferul va avea acces la informații despre consum, sistemul audio, navigație și sistemul Multi-Sense. Informațiile sunt afișate clar, nu sunt înghesuite și foarte ușor de citit.

Totuși, oferta Renault nu începe cu acest instrumentar digital generos. Varianta de bază propune un instrumentar mixt (analogic și digital cu ecran de 4.2 inch). Cea de-a doua versiune va avea un ecran cu o diagonală de 7 inch și, opțional, va putea afișa informațiile sistemului de navigație.

Consola centrală este dominată de un ecran cu diagonala de 7 inch pe versiunea de bază a francezilor, însă echiparea de top propune un display cu diagonala de 9.3 inch poziționat pe verticală, soluție identică cu cea introdusă pe Talisman și Megane.

Informațiile afișate de sistemul de infotainment pot fi personalizate în funcție de dorințele fiecăruia. Tehnologia funcționează bine, însă pe parcursul testului au existat și momente în care sistemul a avut întârzieri în aplicarea comenzilor. Cei care vor să aibă pe ecranul de 9.3 inch o imagine familiară, pot miza pe serviciile Android Auto și Apple CarPlay. L-am testat pe acesta din urmă și a funcționat fără întârzieri.

Un lucru interesant îl reprezintă modul în care poți activa și dezactiva sistemele de siguranță. Pe ecranul sistemului multimedia îți sunt afișate pictograme amplasate în diverse zone. Cu un simplu touch vei putea activa sau dezactiva sistemul respectiv. 

Deși totul este transformat masiv la interior și are un aer modern, nu am "gustat" comenzile tactile ale sistemului audio. Totuși, butoanele fizice rămase au o formă care îmi amintește de cele pe care le-am întâlnit în clasa compactă la Mercedes-Benz, iar sunetul generat la apăsare nu este foarte deranjant.

Tot în dreptul acestui capitol trebuie să menționez și sistemul adaptiv cruise control cu funcție Stop&Go. Renault aduce în segmentul subcompact o tehnologie care poate fi întâlnită în clasele mai mari.

Prima noutate e faptul că francezii au mutat butonul pentru cruise control/limitator de viteză de pe tunelul median pe volan. Un mare plus în dreptul ergonomiei. Apoi, Renault propune mai multe versiuni pentru sistemul cruise control. Cea mai avansată se numește Highway and Traffic Jam Companion și poate fi comandată doar pe versiunile cu transmisie automată.

Sistemul va fi capabil să mențină banda de rulare, să stea la o anumită distanță în spatele mașinii (Renault calculează acest lucru pe baza "regulii celor 2 secunde"), să oprească complet și chiar să pornească dacă staționarea nu a depășit 3 secunde. Altfel spus, Renault Captur devine un SUV de segment B cu sisteme de conducere autonome de Nivel 2.

Dacă nu ești convins că acest sistem o să te ajute, Renault vine și cu versiuni mai simple: Adaptive Cruise Control cu funcție Stop&Go (doar pe transmisiile automate) și Cruise Control cu limitator de viteză.

La toate aceste noutăți vom adăuga și sistemele de siguranță amintite în dreptul capitolului dedicat, dar și conexiunea 4G și posibilitatea realizării unor update-uri de sistem "over-the-air".

Design

Gama de SUV-uri Renault are un "iz" specific, iar Koleos și Kadjar au dictat liniile de design care au stat la baza noului Captur. Cu toate acestea, francezii au vrut să vină cu linii specifice care să-l diferențieze pe micuțul SUV de restul modelelor aflate în gamă.

Noul Captur reprezintă o evoluție a vechii generații în materie de design. Iar aceasta trebuie să fie rețeta unui bestseller: clienții s-au obișnuit cu o anumită imagine, iar acum, producătorul doar o modifică pentru a-i oferi un aer nou și modern.

Noua generație a SUV-ului de segment B va avea o paletă de culori alcătuită din 11 nuanțe. Plafonul va putea fi și el personalizat, patru nuanțe fiind introduse de francezi. La toate acestea se adugă alte trei pachete de personalizare, astfel că vor exista nu mai puțin de 90 de cmbinații pentru exteriorul lui Captur.

Partea frontală a lui Captur va fi dominată de luminile full-LED în forma literei C, în timp ce stopurile au dimensiuni ceva mai mici, dar și ele vor fi oferite în versiune LED. Un lucru mai puțin întâlnit îl constituie lipsa proiectoarelor de ceață. Oficialii Renault spun că farurile LED oferite standard suplinesc lipsa proiectoarelor, în locul acestora din urmă fiind integrate două prize de aer pentru ca aerodinamica modelului să rămână la un nivel bun, în ciuda dimensiunilor mai mari. Pentru ca SUV-ul să impresioneze și mai mult, Renault propune jante cu dimensiuni care ajung până la 18 inch.

Nu ne-a placut

  • Resursele nu foarte generoase ale motorului de 1.3 litri TCe 130
  • Întârzierile sistemului de infotainment
  • Timoneria cutiei de viteze manuale
  • Calitatea imaginilor sistemului de camere la 360 de grade
Date tehnice - Renault Captur 1.3 TCe 130 CP, Man6, Intens
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1333
Lungime mm
4227
Putere maxima CP (rpm)
130 (5000)
Latime mm
1797
Cuplu maxim Nm (rpm)
240 (1600)
Inaltime mm
1576
Viteza maxima km/h
195
Greutate kg
1234
Acceleratie 0-100 km/h s
10.6
Ampatament mm
2639
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
48
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
422
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Renault Captur

Ultimele teste

Comentarii (22)

  • Popescu Mateiescu
    O masina deosebita impreuna cu fratele sau de platforma Clio . Scaunele sunt punctul forte pt aceste modele ( putin inspirate de la Volvo forma tetierelor ) dar nu-i nimic rau in asta, de a te inspira de pe ceva premium ( daca si suspensia spate s-ar fi inspirat tot de la Volvo, era jos palaria ) . Per total imi place Capture , ce nu-mi place la el ? Aaa....ca e facut de Renault ! Daca era facut de VW as fi ras la partea cu suspensia spate, dar tinand cont ca Renault isi tine in frau nesimtirea de a cere pe niste modele de volum preturi premium e ok . Pot spune ca Renault ofera preturi corecte spre deosebire de VW ;-)
    11 23
  • E un lucru ce nu il inteleg la mai toate masinile noi: de ce nu se ofera un sistem de camere la 360 de grade care sa ofere o calitate buna/foarte buna a imaginilor? Nu poate costa atat de mult si, oricum, vor fi mult mai multi cumparatorii care vor bifa aceasta optiune stiind ca ea chiar merita a fi luata.
    24 14
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • M-am dus si eu IO pe la RENO sa imi iau un TWINGO / CLIO, insa era un pic cam MIC si am sarit la un SCENIC, dar am vazut pe MEGAN / TALISMAN si mi-am zis sa fiu BAROSAN, apoi sa trec direct pe KOLEOS sa ma simt un mare BOSS, insa fiind un om MATUR ma uit lung la un CAPTUR, dara un gand nu imi da PACE, ca aveau si pe ESPACE...
    Fiindca treaba sa nu fie EASY, am mai dat si peste-un TWIZY, ma simteam exact ca NOE ca pe "arca" era si ZOE.

    Si uite asa plecai suparat acasa , fara sa am HABAR ca aveam deja KADJAR...
    35 7
  • Cum adica dupa 90 km/h motorul da semne de oboseala? Pai daca la un cazan din asta nu ajung nici 130 de cai, atunci cat ii trebuie? 230?
    26 4
  • @Gabi: Stai liniştit, că e-n pregătire somnul cu sforăieli -- şi fără camere de luat vederea :-P -- din "autonome".
    Eu altceva nu înţeleg: de ce nu se oferă frâne-disc pe spate la maşini de 130-155 CP?
    Nu-i vorba doar de eficienţă aici, fiindcă la minora încărcare a punţilor spate specifică tuturor Capturilor:-) actuale FWD şi tamburii îşi fac oarecum datoria.
    ...Aţi trâit însă vreodată faza blocării roţilor-spate din cauze de uzură saboţi şi-sau "prăfuire" excesivă a tamburilor ? Eu -- da (pe un Ceed 1.4) şi nu v-o doresc deloc.

    @măscărescu: Omule, alte idei fixe nu mai ai în afară de astea cu osiile de căruţă? Vezi c-ai zbârcit-o oricum şi la ştirea cu BMW Seria 2 GC, care -- spre deosebire de (CL)A-Klasse -- are punte spate multilink şi pe versiunile de bază.

    Ontopic, Captur-2 pare tuturor testerilor net superior fostului, dar tot crossover rămâne... şi nu SUV. Va rămâne oricum fără dubii şi liderul segmentului său.
    Păcat că-i adresat doar tinerilor (după AM), altfel m-ar tenta oarecum chiar în varianta asta de 130 CP + manuală.
    ...Asta e, mai aştept să apară şi vreo maşină destinată boşorogilor. :-)

    P.S. În Franţa cel puţin, se ştie preţul variantei de bază 1.0 TCe 100: 18.600 euro. La noi va costa deci, extrapolând reducerile Renault... şi fixismul Dacia, aprox. la nivel de Duster 1.0 TCe FWD.
    30 7
  • Adrian M
    Cat am asteptat masina asta si la puncte slabe este exact ce ma interasa: dinamica si timoneria cutiei...acceleratia este penibila, mai mare ca la un t roc de 115cp...astept si noul 2008 poate cu vesti mai bune.
    7 11
  • @Kirotractor: Exact la viitoarele autonome m-am gandit si eu dupa ce am postat. Dar in alt sens, adica vor avea camere mai bune dar ce prind ele nu va mai vedea pasagerul de la volan.
    Legat de frane pe discuri pe spate, eu am avut din 2008 pe Clio 3 1,6 litri benzina si 116 CP cu CVA asa ca nu stiu cum e cu blocatul sabotilor + tamburilor decat pe vechea Dacie berlina.
    14 6
  • Mă gândeam să propun AM un mic :-) test-drive comparativ cu...

    Audi Q2,
    Citroën C3 Aircross,
    DS3 Crossback,
    Fiat 500X,
    Ford Puma-2,
    Honda HR-V,
    Hyundai Kona,
    Jeep Renegade,
    Kia Stonic,
    Kia XCeed,
    Mazda CX-3,
    Nissan Juke-2,
    Opel Crossland X,
    Peugeot 2008,
    Seat Arona,
    Skoda Kamiq,
    Suzuki Vitara,
    Toyota C-HR,
    Volkswagen T-Roc.

    Asta, ca să se înţeleagă de ce inflaţia actuală de aşa-zise SUVuri (sub)compacte îmi pare aberantă.
    25 5
  • @Automarket: Ati scris in articol la sectiunea de performante "Honda CR-V facelift", in loc de "HR-V facelift". Spor!
    6 3
  • tableta aia e hidoasa rau.Mi se pare ca forma orizontala este mult mai ok intr- un format 16:9 decat chestia asta care te face sa te tot uiti dupa butonul cu care sa o bagi la loc in bord .
    8 9
  • @Clau
    Mulțumim. Am corectat în text.
    5 1
  • Am o intrebare: acel ecran din bord care e de la un capat la altul, o sa existe optional si pe Clio? L-am vazut si in pozele cu noul Clio, dar cand configurezi masina pe site nu ai asemenea optiune, ci doar o chestie urata cu un patrat-ecran in mijlocul bordului si pe lateral gradaje analoage pentru temperatura si nivelul rezervorului.
    Stie cineva?
    5 2
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • Catalin
    Pentru noul Juke cu motor 1.0 3 cilindri 117 CP cutie de viteze manuala, auto-data.net afiseaza acceleratie 0-100 km/h in 10,4 s, fata de 10,6 s pentru noul Captur prezentat in acest test. Tot pe auto-data am gasit ca noul Juke cu motor 1.0 are 1192 kg., fiind mai usor decat noul Captur 1.33 4 cilindri 130 CP (1234 kg.), posibil/poate ca Juke-2 are si rapoarte mai scurte ale cutiei de viteze manuale.
    Astept si testul cu noul Juke, pentru a putea compara mai bine cu noul Captur la toate capitolele, dinamica, spatiu interior, tinuta de drum, ergonomie, etc. Mai ales ca sunt construite pe aceeasi platforma.

    Multi dintre cei care au testat noul Captur spun de bine despre model, este un pas inainte fata de predecesor.

    Imi place modul in care este scris testul de aici insa, din pacate sau din fericire, stiam multe detalii despre noul Captur testat in Grecia, din testele prezentate de alte site-uri auto, inca de saptamana trecuta. Adica uneori va lasati asteptati, este doar o parere care sper sa va fie de folos celor din echipa @automarket.
    In rest, numai de bine si poate veti fi primii care vor prezenta testul cu noul Juke :)

    P.S. Am discutat recent cu cineva de la reprezentanta Renault si mi-a spus ca noul Captur va ajunge in showroom undeva pe la 20-25 noiembrie.
    10 1
  • @Catalin: Sfat amical -- nu pune prea multă bază pe datele comunicate oficial. Un test efectiv cu fiecare din candidatele rămase p-o "listă scurtă" a fiecăruia e după mine soluţia cea mai sănătoasă.

    Exemplul cu capacitatea portbagajelor "umflată" de Renault nu-i unic. Şi Peugeot au minţit flagrant până nu demult cu masa proprie a maşinilor (obligaţi de noi reguli de omologare CE, au început să comunice cifre mai mari cu 150 sau chiar 200 kile !!!)

    La fel cu acceleraţiile 0-100 kmh -- care-s oricum secundare în raport cu REPRIZELE (60-100 kmh sau 80-120, mult mai relevante pentru traficul real... şi d-aia probabil niciodată probate de Automarket. :-)))

    Concret-ontopic, dacă luăm cazul Captur-Juke, tot de paradoxuri dăm. Fiindcă, în timp ce la Captur 1.3 TCe 130 CP cutia EDC7 scade cu 1 secundă timpul de accelerare 0-100 (de la 10,6 la 9,6 s.), la Juke 1.0 DIG-T 117 CP cu DCT7 (aceeaşi cutie rebotezată) îl... creşte de la 10,4 la 11,1 s, comparativ cu cutia manuală.
    ...Pe cine să mai crezi aşadar ?!

    Nu mai zic că, în timp ce mulţi constructori sunt prea optimişti cu datele comunicate, alţii (mai puţini) sunt conservator-pesimişti - ex., Suzuki, care subevaluează cu +1,5 sec. în medie valorile pt. sprintul 0-100 km-h, dar şi Opel sau Audi -- ce-i drept, cu câteva zecimi de obicei.

    P.S. Apropo de Juke-2: pare bunicel în raport cu fosta... prăpastie nu doar stilistică, dar de succes, :-) însă unele exemplare testate (cu cutie manuală) au surprins neplăcut printr-un şuierat de fundal constant cu sursa c.v. sau diferenţial, inclusiv la rulare pe şosele.

    Să sperăm că au fost doar "lămâi" de preserie, dar mi-e că Nissan, cât de japi or fi ei, confirmă doar panta naşparlie pe care alunecă de câţiva ani buni... în care s-au remarcat doar prin intrigi, manevre, ţepe şi scandaluri.
    17 1
  • PS-erată: Pe şosele netede ca-n palmă şi cu asfalt non-granulat au sesizat testerii şuieratul-zumzăitul respectiv, asemănător celui prezent la destule maşini, dar exclusiv în marşarier.
    ...OK, în vremuri antice şi de demult se auzea mereu (ştiu bine cei care au condus IMS, Moskvici, Pobeda etc.)

    Ontopic, merita amintită (la minusuri cred) şi dispariţia opţiunii huselor de scaune amovibile şi lavabile pe noul Captur.
    14 0
  • Tamburi pe spate in 2019, un Duster mai frumusel este Captur, dar mai slab pe teren accidentat.
    8 3
  • Matache
    Bara de torsiune pe spate in 2019 la Mercedes -Audi etc....nu e tocmai bine.
    3 6
  • Noul renault captur mai are grip control
    0 0
  • @kirotractor
    Imi pare rau pentru tine ca ti-au dat primele fire de par alb ( din pasajul tau sa inteleg ca ai trecut de anii tineretii ) in cap dat tot la nivelul mental de prescolar ai ramas. Tin sa te anunt ca C'eed 1.4 benzina are discuri de frana pe spate, tu probabil ai mers cu tractoare nu cu masini ( dupa cum iti spune si numele ). Si ca sa vada si restul cat de redus mintal esti am sa atasez mai multe linkuri mai jos cu modelul 1.4 in diferite variante de echipare printre care si cea de baza ( cu manerele/oglinzile nevopsite) ofera discuri pe spate

    https://m.olx.ro/oferta/vand-kia-IDcSFEw.html#position=7&page=3.

    Poza nr 4

    https://m.olx.ro/oferta/kia-ceed-IDclhGD.html#position=11&page=5


    Ultima poza


    https://m.olx.ro/oferta/vand-kia-ceed-2008-IDbyIjn.html#position=6&page=8

    Poza 4

    N-ai nici o legatura cu domeniul auto ;-)
    3 11
  • Don Corleone
    Nu degeaba ziceam eu ca a scapat ursu'... au dat si la ROALERT.
    Sa vedeti ce mai urmeaza (pana vin hingherii sa il prinda), asa ca pregatiti CIMENT!!!

    PS: ma astept ca macar cei mai vechi sa inteleaga...
    12 1
  • Catalin
    @Kirotractor, multumesc de sfat. Mi-am propus ca atunci cand vor fi disponibile, sa fac test cu fiecare dintre modele. Astazi 18.10 a aparut pe @automarket si testul cu noul Juke, multumesc echipei pentru publicarea lui si pentru modul in care este scris. Clar si concret. Ieri speram ca vor publica testul, astazi s-a intamplat.
    Ma cam asteptam ca noul Juke sa fie ceva mai dinamic pe viraje comparativ cu noul Captur, insa dupa ce am citit ambele teste, tot noul Captur pare cel care a progresat mai mult. Si ofera un pachet mai echilibrat pentru drumurile de la noi. Sper sa revin cu precizari dupa ce voi testa ambele modele.

    Asa cum spui, importante sunt reprizele. Am fost contrariat de cat de aproape se situeaza noul Juke de Noul Captur, desi au motorizari diferite si pentru o diferenta mica la greutate. Ceea ce ai scris m-a lamurit si este foarte posibil ca goana dupa profit modifica sau ajusteaza datele prezentate de constructori.

    Despre cei de la Suzuki stiu ca sunt rezervati cand dau date despre sprintul 0-100 km/h. Detin Swift cumparat de nou in urma cu un an de zile, de care sunt foarte multumit. Poate pe viitor voi cumpara crossover, desi sunt fan masini din clasa B si in special ma bucur de ce conduc in prezent. Insa conditiile de la noi din tara, ce necesita uneori o garda mai buna la sol, o vizibilitate mai buna asupra drumului si nu in ultimul rand, siguranta ceva mai buna pe care o poate oferi un crossover, s-ar putea sa ma determine ca pe viitor sa aleg un astfel de model. Cand spun siguranta, ma refer la faptul ca planul format de lonjeroane si bara transversala care le uneste, se gaseste mai sus la un crossover decat la masini din clasele B sau C. Teoretic si practic, un crossover va proteja mai bine ocupantii in caz de impact frontal cu o masina la care acest plan se afla ceva mai jos. Chiar si in caz de impact lateral, un crossover cred ca ofera o mai buna protectie, comparativ cu masini cu garda mai mica la sol.
    Nu sunt pesimist, insa stim cum se conduce in aceste vremuri in Romania, ce haos este pe sosele. La cate masini sunt parcate pe marginile drumurilor in Bucuresti, un crossover cred ca este mai util pentru a vedea mai bine si mai din timp ce poate sa apara brusc dintre masinile parcate.
    Este util inclusiv pentru mici plimbari pe drumuri neasfaltate, ceva mai departe de jungla urbana.

    Multumesc din nou pentru precizari, toate cele bune !
    4 0
  • @AutoMarket
    Salut,

    Am si eu urmatoarele mentiuni de facut:
    S-au acordat 3.5 stele la consum de 6.8 %, la un motor de 1.3 ce a fost "alergat" binisor. Nu stiu ce inseamna alergat binisor, dar Nissan Juke la un motor de 1.0 si consum de 6.5 % a primit 4.5 stele ( cu o descriere mai amanuntita a modului in care a fost testat).
    Parctic un 0.3% la consum echivaleaza cu 1 stea la rating?!
    Am mai vazut ca s-a discutat si mai sus, dar nu inteleg cum 130 de cai devin obositi dupa 90km/h.. mai ales ca motorul are un cuplu de 1.5 dci 110 cai (versiune pana in 2015) . Eu unu (desi nu am testat) nu cred ca se poate ca o astfel de motorizare sa isi piarda resursele dupa 90km/h.
    Daca ai 90km/h si esti in a 5a si faci un kick down, sigur poti sa depasesti un tir, sau orice altceva in conditii normale de trafic si esti cu capul pe umeri.

    Ca sugestie:
    Cand povestiti despre consum(pentru unii poate fi un criteriu esential in achizionarea unei masini) incercati sa detaliati la toate modelele in ce conditii a fost obtinut.
    In ceea ce priveste "performantele motorului" - nimeni nu se asteapta ca un astfel de motor sa rupa asfaltul, si sunt foarte putini care fac constant kick down cu astfel de motoare (cuprinse intre 1.0 si 1.3) kick down des astfel sa ii intereseze acceleratia 0-100. Ok, e un parametru de diferentiere, dar performanta motorului nu se opreste aici..

    Numai bine
    8 0
  • Damaris1995: Sa dau bara jos sau nu? Raspunde

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru