Loeb: "Este prea devreme să vorbim despre titlu"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 13.03.2012
Sebastien Loeb insistă că este prea devreme să se gândească la cucerirea celui de-al nouălea titlu mondial în WRC, chiar dacă s-a instalat confortabil în fruntea clasamentului.

Sebastien Loeb a obţinut duminică a şasea victorie consecutivă în Raliul Mexicului şi şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general. Francezul, care a lăsat în urma prestaţia mai puţin convingătoare de pe zăpezile din Suedia, are deja un avans de 16 puncte în faţa coechipierului său Mikko Hirvonen şi alte 19 puncte faţă de Petter Solberg.

Totuşi, acesta evita să-şi estimeze şansele la titlul mondial şi crede că principalul său rival rămâne Jari Matti Latvala, aflat la 40 de puncte în spatele său.

"Este prea devreme să spunem (n.r - care sunt şansele la titlu). Dar cel mai important lucru este să ajungem la finalul fiecărui raliu. Am două victorii, iar Latvala, unul dintre cei mai mari rivali ai mei, abandonat de două ori. Pe viitor voi continua să fac ceea ce am făcut întotdeauna, forţez până la capăt fără să-mi asum prea multe riscuri, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla", a declarat el pentru site-ul oficial al Campionatului Mondial de Raliuri.

Chiar dacă a câştigat fără emoţii etapă din Mexic, Loeb a evidenţiat progresele înregistrate de rivalii de la Ford în privinţa gestionarii corespunzătoare a motoarelor la altitudinile ridicate din America de Nord.

"Cred că am fost prea încrezători şi nu am muncit prea mult în privinţa altitudinii.

În schimb, se pare că Ford a adus numeroase îmbunătăţiri în această privinţă, aşa că a fost o surpriză pentru noi şi ştim că vor fi puternici şi în restul anului. Dar cel mai important lucru este că am terminat pe primele două locuri", a mai precizat el.

Via | WRC

Comentarii (1)

  • clasamentele...
    mai schimbati si clasamentele alea, ca da urit a lehamite.....
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru