OFICIAL: Calendarul Formulei 1 pentru 2014 include 22 de curse

de Daniel Popescu
Vineri, 27.09.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
FIA a publicat vineri calendarul sezonului 2014 al Formulei 1, care include un număr record de 22 de curse, noutăţile fiind Austria, Rusia, Mexic şi etapa de la New Jersey.

Esential 22 de curse va avea sezonului 2014 al Formulei 1
3 curse vor avea loc intr-un interval de numai trei saptamani intre 25 mai - 8 iunie
Consiliul Mondial al FIA a aprobat vineri în Croaţia prima versiune oficială a calendarului Formulei 1 pentru sezonul 2014.

Noua structură a calendarului nu aduce surprize majore comparativ cu versiunea care a fost transmisă echipelor de către Bernie Ecclestone cu ocazia Marelui Premiu al statului Singapore. Noutăţile sezonului 2014 sunt cursele din Austria, Rusia, Mexic şi New Jersey, iar singura etapă care a fost eliminată comparativ cu acest sezon este India.

Totuşi, cursele din Coreea de Sud, Mexic şi New Jersey au încă un caracter provizoriu în calendar, întrucât organizatorii nu au îndeplinit încă toate formalităţile necesare în relaţia cu FIA.

În plus, există şi câteva rocade şi schimbări de date pentru unele curse: Bahrain a devenit a treia cursă, Rusia şi Japonia vor găzdui cursele la interval de numai o săptămână, în timp ce datele de desfăşurare pentru cursele din Mexic şi Austin (SUA) au fost inversate.

Sezonul va începe în 16 martie cu Marele Premiu al Australiei şi se va încheia în Brazilia în 30 noiembrie.

Iată calendarul complet al Formulei 1 pentru sezonul 2014: 

Data Tara
16 martie Australia
23 martie Malaysia
6 aprilie Bahrain
13 aprilie China
27 aprilie Coreea de Sud
11 mai Spania
25 mai Monaco
1 iunie New Jersey
8 iunie Canada
22 iunie Austria
6 iulie Marea Britanie
20 iulie Germania
27 iulie Ungaria
24 august Belgia
7 septembrie Italia
21 septembrie Singapore
5 octombrie Rusia
12 octombrie Japonia
26 octombrie Abu Dhabi
9 noiembrie Statele Unite
16 noiembrie Mexic
30 noiembrie Brazilia

Comentarii (8)

  • Niste idioti!
    8 19
  • @91Schumi06
    Cine? lupi cei rai sau liderii nord coreeni? sau o fi capra vecinului!!!
    1 2
  • N-as zice idioti, pentru ca un suporter normal se bucura la cat mai multe curse. N-or sa se bucure foarte mult echipele, pentru ca deja li se cere destul de mult in termeni de logistica, finante etc.
    Pe de alta parte, ramane de vazut daca intr-adevar se va concretiza cursa de la New Jersey sau nu. Cat despre Mexic, banii lui Carlos Slim cred ca vor asigura prezenta inca de la anul...
    6 2
  • Fiind fan F1 vreau cit mai multe curse. Evident ca vor aparea si probleme tehnice, abandonuri, vor fi nevoiti sa creasca fiabilitatea, deci progres,s.a.m.d, poate va fi mai mult spectacol.
    7 2
  • De pe 16 martie si pana pe 30 noiembrie sunt aproximativ 8 luni si 2 saptamani, un total de 34 de saptamani, 238 de zile.
    Adica va avea loc o cursa la aproximativ 10-11 zile.
    Cand mai au pilotii timp sa se antreneze? Sa-si viziteze familia? Sa se intoarca inapoi la circuit? Mai ales ca aproape toti locuiesc undeva prin Europa. Probabil vor sta plecati de acasa saptamani intregi. Nu ca-i plang, dar familia joaca un rol foarte important in viata fiecaruia dintre noi.
    Iar cursa de la Sochi... In octombrie temperaturile abia ajung la 20 de grade in zona aia. Cu siguranta va fi o cursa pe ploaie, probabil an de an.

    F1 nu e un sport pe care sa-l ai duminica de duminica. Pilotii risca sa oboseasca si sa piarda controlul monoposturilor, ceea ce le pune viata in pericol, chiar si cu atatea masuri de siguranta. Sa nu mai vorbim ca vor creste si costurile participarii in F1. Parca se dorea reducerea acestor costuri... Si normal ca vor creste si salariile pilotilor.
    7 4
  • bernie
    Bai ferr1 nu le mai purta tu de grija pilotilor si echipelor ca au ei destul timp si bani sa se descurce cu 22 de curse pe an.In istoria sa F1 a avut cateva curse pe an la inceput dupa care numarul curselor a crescut constant o data la cativa ani Pana s- a ajuns la 20 de curse anul trecut Si vor fi peste cativa ani chiar 24 de curse asa cum vrea boss-ul F1. Pentru asta sunt platiti cu salarii foarte mari pilotii si membrii echipelor.Sunt multe alte domenii in care oamenii sunt plecati cu serviciul luni intregi ba chiar si ani.Asta e viata.Noi fanii F1 nu putem decat sa ne bucuram de mai multe curse si sa speram ca vom avea mai mult spectacol pe pista.
    4 4
  • bernie
    Inca ceva.Daca sunt mai multe curse nu este obligatoriu ca pilotii sa aiba mai multe sedinte de antrenamente,Ptr ca pur si simplu isi vor mentine tonusul fizic si mental tocmai prin mai multe curse. Iar exemplul cel mai bun este Kimi Raikkonen care nu face deloc simulator si nici nu exceleaza la pregatirea fizica.Si cu toate astea se bate de la egal la egal cu aia care se antreneaza foarte mult [alonso,vettel,hamilton etc ].Aici e vorba de talent pur bai baiatule,Iar ceilalti n-ar trebui sa sa vaite de prea multe curse daca sunt mari scule de piloti .Kimi sigur n-o va face.
    2 4
  • apacheF!
    pacat ca a disparut India!
    Imi placea tare mult circuitul ala!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru