Feedback

Presă: Ferrari l-a ofertat pe Kubica să testeze pentru echipa în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 17.11.2011
Ferrari i-a făcut o ofertă lui Robert Kubica pentru a testa un monopost al Scuderiei anul viitor în perspectiva unui contract pentru sezonul 2013, potrivit publicaţiei Autosport.

Scuderia Ferrari este foarte aproape să-şi asigure serviciile lui Robert Kubica pentru sezonul 2013 ca înlocuitor pentru Felipe Massa.

Potrivit unor informaţii dezvăluite joi de publicaţia britanică Autosport, Ferrari i-a făcut o ofertă pilotului polonez pentru a testa monopostul din sezonul 2010 imediat ce va fi apt din punct de vedere medical.

Kubica poate da curs ofertei primite de la Maranello, întrucât contractul său cu Renault expiră la sfârşitul anului 2011, iar echipa anglo-franceza nu este dispusă să-i prelungească înţelegerea decât în momentul în care va fi apt să revină pe circuit.

Testele cu monopostul din sezonul 2010 ar urma să aibă scopul de a identifica potenţialul lui Kubica în perspectiva unei reveniri în Marele Circ în sezonul 2013. În cazul în care polonezul va demonstra că este capabil să revină la forma care l-a consacrat, Ferrari îl poate angaja pentru 2013 drept noul coechipier al lui Fernando Alonso.

În prezent, Kubica se află în perioada de recuperare după accidentul suferit în raliuri în luna februarie, însă şansele de a reveni în Formula 1 la începutul sezonului viitor sunt minime.

De cealaltă parte, Ferrari caută un înlocuitor pentru Massa pentru 2013, iar opţiunile Scuderiei sunt destul de limitate după ce Nico Rosberg şi Jenson Button şi-au prelungit contracele cu Mercedes GP şi, respectiv, McLaren Mercedes.

Via | Autosport

Comentarii (1)

  • Robert - Bine ai revenit acasa!
    Italia este a 2 a casa a lui Robert.
    E normal sa o reprezinte plus ca se si simte ca si italian.
    Recuperare rapida, Robert!
    10 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru