Feedback

Angajații Volkswagen se revoltă împotriva noii uzine planificate în Estul Europei: muncitorii solicită utilizarea unităților de producție deja existente

Publicat Marti, 12.03.2019
de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Comenteaza 8
Angajații Volkswagen se revoltă împotriva noii uzine planificate în Estul Europei: muncitorii solicită utilizarea unităților de producție deja existente - Poza 1
Consiliul angajaților din Grupul Volkswagen va vota împotriva planului conducerii de a construi o nouă uzină în Estul Europei și insistă ca producătorul german să mărească producția la uzinele deja existente.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Grupul Volkswagen a confirmat la sfârșitul anului trecut că este în căutarea unui amplasament pentru o uzină în Estul Europei, însă construcția propriu-zisă ar putea fi blocată chiar de consiliul angajaților.

Publicația germană Handelsblatt anunță că reprezentanții angajaților Grupului Volkswagen au decis să voteze împotriva planului anunțat de conducerea companiei și propun în schimb că producatorul german să utilizeze mai eficient actualele unități de producție.

Astfel, consiliul angajaților susține că, în loc să investească 1.3 miliarde de euro într-o nouă uzină, Grupul Volkswagen ar putea cheltui doar 200 de milioane de euro pentru a adapta uzinele actuale la noile cerințe de producție. În prezent nu este clar ce șanse de reușită are consiliul angajaților să oprească planurile actuale ale conducerii, mai ales că Grupul Volkswagen a stabilit deja o serie importantă de relocări de producție.

Astfel, uzina de la Emden (Germania) ar urma să se ocupe doar de producția de mașini electrice, ceea ce va determina mutarea producției lui Volkswagen Passat la o uzină deținută de Skoda în Cehia. 

În schimb, Skoda ar urma să-și mărească atuala capacitate de producție prin intermediul unei noi uzine în Europa de Est, care va fi folosită însă și de colegii de grup de la Seat. De altfel, planurile actuale prevăd ca noua uzina să producă, cel puțin pentru început, modele Skoda Karoq și Seat Ateca.

Inițial, presa internațională a speculat că pe listă scurtă de opțiuni a celor de la Volkswagen se află România, Bulgaria și Turcia, pentru ca ulterior printre candidați să apară și Serbia, în ciuda faptului că statul balcanic nu face parte din Uniunea Europeană. Potrivit celor mai noi informații, Grupul Volkswagen a alcătuit o listă cu 10 posibile locuri pentru noua uzină din toate cele 4 țări candidate.

Via Handelsblatt


Comentarii (8)

  • Sa se revolte si impotriva politicienilor care au sustinut Vw sa triseze pana i-au prins cu furatul. Vw vrea sa construiasca fabrica in Serbia la Sumadija. Serbia care e tara non ue si nici nu prea cred ca o sa adere prea curand(asta daca nu se sparge pana atunci ue). Ce nu inteleg eu,o tara non ue poate sa aiba fabrici din ue la ea dar in caz de brexit vine apocalipsa pentru constructorii auto din Anglia.
    17 5
  • @Tatraus
    Pai explicatia legata de englezi si brexit e destul de simpla:
    Dupa iesirea din UE, fabricarea masinilor in Anglia va fi mai scumpa din cauza taxelor. E prea multa incertitudine legata de conditiile in care se va mai derula comertul dintre britanici si continent dupa despartire, asa ca e mai prudent sa iti muti jucariile in alta parte.

    In cazul Serbiei, chiar daca e tara extracomunitara, costurile de productie sunt mult mai mici decat in cazul Angliei. In plus, uita-te pe harta: Serbia are autostrazi care sa o lege, prin Ungaria si Croatia, de Occident.
    9 1
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • @eu p'asta cu costurile de productie mai mici o diger mai greu,sa nu zic ca pun accentul si pe calitatea muncitorilor nu numai cantitatea si costurile.Ca exemplu,imediat dupa revolutie ,atunci cand romanii erau platiti in nasturi,Fabrica de becuri de la Fieni,retehnologizata,s-a inchis iar productia a fost inlocuita de cea venita din China la o calitate execrabila dar ceva mai ieftine,cica nu puteau face fata la preturile de dumping cu care veneau produsele de acolo.Acum,stau si ma intreb,chiar asa de ieftin era sa produci in China,sa cari marfa pana la vapor,cu vaporul,apoi iar s-o cari din port prin Europa?Ori cineva sta cu batzul pe Europa sa nu se dezvolte cat trebuie(am ajuns de ras,nici macar un radio nu se mai produce in ue),ori gresesc si chiar e diferenta masiva pe profit fata de un produs din UE,habar nu am.Vad ca o fabrica auto VW costa 1.3miliarde,la 30 miliarde amenda platita in sua avea Vw cascaval sa construiasca si pe luna,la ce profituri au de nu au dat faliment, inca se mai uita la maruntisuri cu costurile de productie.Sa-si mute fabricile din Germania,s-ar putea sa se supere neamtul si sa nu le mai cumpere afumatorile care nu sunt produse la ei in tara.
    5 3
  • @Tatraus
    Ce spui tu e de bun simt, insa nicaieri in lume nu vei gasi o companie care sa urmareasca altceva decat profitul maxim.
    Toti se uita la "maruntisuri", pentru ca din fiecare euro economisit vin castigurile.
    Ce face VW, care cauta sa produca unde e mai ieftin nu e diferit de ce face un dezvoltator imobiliar care construieste si pe ultimul metru patrat disponibil, daca se poate, fara sa prevada locuri de parcare.
    10 1
  • @Parerea mea e ca profitul ala maxim il ai doar pe perioade scurte de timp,ok,isi muta Vw toata productia din Germania in alte tari.Creste profitul in primii ani cu mana de lucru ieftina.Cea mai mare piata de desfacere din Europa pt Vw e Germania,pe termen lung,daca toata productia Vw s-ar muta din Germania,cine le mai cumpara masinile si mai ales cu ce bani daca muncitorii tai sunt someri si nu mai au de munca iar pe langa o fabrica auto traiesc alte sute de firme care colaboreaza cu cea principala?
    6 1
  • @Tatraus
    Stai linistit!
    Aici nu e vorba de mutarea productiei - adica de inchiderea de uzine in Germania. Asa ceva nu o sa vezi - cred - niciodata in cazul nemtilor.
    E vorba de cresterea productiei prin deschiderea unei uzine noi in afara Germaniei.

    Mutarea productiei e valabila in cazul englezilor, pentru motivele pe care le-am evocat deja. Si nu doar industria auto e cea care prinde picioare in Marea Britanie... Airbus a amenintat deja ca ia in calcul mutarea fabricatiei de aripi din Anglia pe continent.

    Asta nu inseamna ca trebuie sa le plangem de mila englezilor... chiar si dupa brexit o sa traiasca mai bine ca noi
    5 1
  • Voi luati in considerare doar ce intra in UE, de ce nu spuneti ca e important si ce iese din UE. Deci daca produci in afara UE poti exporta fara sa platesti taxe de exemplu. In alte locuri marfa provenita din UE e supusa taxeklor vamale! De aia Turcia si Serbia au un mare avantaj ca au intelegere cu UE pentru taxe zero la import dar si la export au acelasi avantaj. Iar chastia asta este in dezavantajul tarilor din est. Nu veti vedea aceleasi intelegeri cu Anglia pentru ca atunci majoritatea producatorilor vestici ar pleca acolo si va fi un dezastru pentru vest!
    4 0
  • Faptul ca o tara nu este membra UE (serbia de exemplu) inseamna ca poate sa dea si ajutor de la stat sau scutiri de impozite pentru a convinge producatorul sa vina la ei.
    La tarile membre UE ajutoarele de stat sunt foarte limitate si reglementate.
    Oricum modul in care vor alege ei locatia include multe factori pe care nu avem cum sa-i stim noi. NE dam cu parerea doar.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru