Feedback

Autoritățile lucrează la implementarea taxei de mediu pentru centrul Bucureștiului: "În România este gratuit să poluezi"

Publicat Vineri, 25.05.2018
de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Comenteaza 8
Autoritățile lucrează la implementarea taxei de mediu pentru centrul Bucureștiului: "În România este gratuit să poluezi" - Poza 1
Reprezentanții Primăriei Capitalei au anunțat că au delimitat zona din centru și străzile adiacente pe care va fi aplicat în viitor o taxă de mediu pentru accesul mașinilor poluante.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Autoritatea pentru Transport Bucuresti-Ilfov (ATBI) a prezentat la începutul acestui an un proiect care prevede ca circulația în centrul orașului să fie permisă doar mașinilor cu motoare Euro 5 și Euro 6 și mașinilor electrice, în timp ce restul șoferilor ar urma să plătească o taxă pentru a putea tranzita zona respectivă.

Chiar dacă ulterior nu au mai apărut informații suplimentare, Sorin Chiriță, care ocupă postul de city-manager al Bucureștiului, a oferit la sfârșitul acestei săptămâni câteva detalii noi.

Astfel, autoritățile au decis deja care va fi zona centrală în care accesul mașinilor poluante ar urma să se realizeze în schimbul unei taxe, însă valoarea taxei și data de intrare în vigoare nu au fost încă stabilite. "Este gratis să poluezi în România. Am delimitat zona centrală extinsă și străzile pe care va putea fi introdus timbru de centru. Nu se va întâmpla peste noapte", a declarat el fără să intre în amănunte.

Potrivit unor statistici citate de ATBI, 82% dintre mașinile cu motoare pe benzină și 74% dintre mașinile cu motoare diesel înmatriculate în București nu ar mai avea acces în zona centrală fără să plătească taxa de centru.

O altă propunere a celor de la ATBI era ca toate locurile de parcare existente în București, semnalizate în mod corespunzător prin indicatoare, să fie cu plată. Cu alte cuvinte, autoritățile ar vrea să taxeze inclusiv actualele locuri de parcare de pe trotuare sau de pe marginea drumurilor, care acum pot fi accesate liber. Totuși, nu este clar dacă propunerea este luată în calcul pentru implementare.

Via Digi24


Comentarii (8)

  • Victor
    In mod normal nu m-ar deranja dar aici este vorba doar de bani, sa mai ciupeasca ei ceva, ii doare fix in "bujie" de poluare.
    "Este gratis sa poluezi in Romania", ce dragut!
    24 2
  • Sa mori tu ca este gratuit sa poluezi ..... Taxa de inmatriculare care o plateai in unele cazuri de 3 ori valoarea, impozit, rovigneta .....
    22 1
  • Marin Boldeanu: Cand este preconizata aparitia unui Opel Grandland X cu tractiune integrala... Raspunde
  • Da, probabil ca nu le pasa, dar mai mult conteaza efectele, iar doua sunt decongestionarea traficului (cel putin in centru) si reducerea poluarii. Poate nu o sa le mai arda tuturor sa se plimbe cu masina toata ziua, daca trebuie sa ocoleasca mult.
    10 3
  • @unu taxa PE care o plateai
    5 4
  • Victor
    @Liviu - Da si nu, depinde cat o sa fie. Vezi modelul rovinietei, nu e mare suma pe an dar nici drumuri nu sunt. Daca o sa coste sa zicem 100 lei pe an, toata lumea o sa o cumpere si o sa fie la fel.
    10 1
  • mircea badea
    asta nu e depoluare! un benzinar euro 4 polueaza mult mai putin decat un diesel euro 5 sau 6.

    ba chiar si un euro 3 benzinar polueaza mai putin. plus, daca mai sunt si pe gpl cu atat mai putin.

    si de ce inca se accepta spaga la itp pt lipsa dpf?!!
    7 2
  • E gratuit sa poluezi pe dracu. Numai mintea unui debil ar putea nascoci asa ceva cand in Romania avem n accize si supraccize la combustibil. Cu cat circuli si poluezi mai mult, cu atat platesti mai mult. Plus ca avem rovieniete, taxe municipale si alte cateva taxe parazitice ale statului pe masini.

    Si pana la urma de ce? Ce naiba au facut cu miliardele din fosta taxa de poluare? Ceva tangibil. Cati copaci s-au plantat? Cate rezervatii naturale s-au creat? Cate paduri virgine au fost salvate? Cate specii de animale au fost protejate? Ce mama naibii au facut in mod concret cu banii? Sa si-i bage in gat sa-i inghita pana crapa ca nu se mai satura de furat si de mintit.

    Studiile arata ca vegetatia, in special copacii, au capacitatea de a reduce din poluarea din orase si implicit a imbunatatii calitatea aerului prin captarea atat a emisiilor particulate cat si a CO2. Sa vedem cat de verde va deveni Bucurestiul datorita unei noi taxe.
    12 2
  • Unele tari doresc si probabil vor interzice total diesel-ul in orase. Romanii doresc doar sa mai ia niste bani. Este pleasca perfecta, ne aliniem cu Europa dar fara parcari, fara parcuri ( uitati-va la suprafata impadurita din Bucuresti vs alte capitale), fara transport in comun ok, fara prize de electrice. intai sa faca parcari langa statiile de metrou periferice, sa faca piste de biciclete, sa dezvolte transportul si dupa aia pot sa puna ce taxa vor.
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru