Ford F-150: gigantul american ajunge la a 13-a generaţie

de Mircea Meșter
Luni, 13.01.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cea mai vândută maşină din Statele Unite, pick-up-ul F-150, a primit astăzi o nouă versiune. Aceasta este cu 300 de kilograme mai uşoară şi anunţă marea schimbare în materie de motoare: moda EcoBoost se dezvoltă şi în State în dauna tradiţionalelor V8-uri.

F-150 este conceput pentru a beneficia de capacităţi de remorcare şi împingere mai bune decât generaţia precedentă. Vorbim de capabilităţi în lumea reală. De asta suntem stăpânii muncii grele.

Ford
Site-ul oficial F-150
Ford a profitat de începutul anului 2014 şi de startul celui mai mare eveniment care are loc "pe teren propriu", Salonul Auto de la Detroit, pentru a prezenta cea mai nouă generaţie a unui model care nu le spune multe lucruri europenilor, dar este una dintre cele mai vândute maşini din lume. Este vorba de F-150, cel mai popular pick-up din gama F-Series a celor de la Ford. Gamă care de 32 ani încoace reprezintă - în toate versiunile sale - cel mai bine vândut vehicul pe piaţa din Statele Unite.

Modelul american se laudă cu o mulţime de noutăţi în ceea ce priveşte designul, dar mai ales partea tehnică. Astfel, cei de la Ford susţin că noul F-150 a "slăbit" cu peste 300 de kilograme în raport cu vechiul model, diferenţa fiind oglindită în peformanţe şi consum. Îmbunătăţirea vine pe filiera materialelor utilizate de Ford pentru construcţia maşinii, aluminiul ranforsat înlocuind în multe zone oţelul utilizat cu predilecţie până acum de modelul de peste Ocean.

Dar bonusul de economie nu vine doar din construcţie, ci şi din motoare. În acest sens, Ford a dotat noul F-150 cu unităţi noi şi performante care vor avea rolul de a înlocui treptat "uzinele" V8 din dotarea modelului american. În lista de motoare disponibile pe F-150 se numără un EcoBoost de 2.7 litri care vine în dotarea standard cu sistem Start-Stop şi un nou V6 de 3.5 litri. Acestea se adaugă unităţilor deja prezente în linia pick-up-ului american, cum sunt motorul V6 EcoBoost de 3.5 litri (365 CP) şi V8-ul Ti-VCT de 5.0 litri (360 CP). Ford nu a oferit cifre legate de consum şi de puteri, dar analiştii de peste Ocean se aşteaptă ca noul F-150 şi linia sa de motoare EcoBoost să preia conducerea în cursa pentru şefia segmentului în ceea ce priveşte economia de carburant.

Consumul, noul reper în segmentul pick-up-urilor full-size

Esential 2.7 litri este cilindreea celui mai mic motor din istoria pick-up-ului F-150. Acesta poartă ştampila EcoBoost.
66 de ani este vârsta gamei Ford F-Series.
39 de ani are pe piaţă versiunea Ford F-150 a gamei F-Series.
763.000 de unităţi din gama F-Series a vândut Ford în 2013 în SUA.
Cel mai bun an la capitolul vânzări a fost 2011, cu peste 911.000 de pick-up-uri F-Series vândute în State.
Deşi vorbim de modele care cântăresc în unele cazuri peste trei tone şi sunt motorizate în mod tradiţional de motoare V8, clienţii americani au început să privească cu alţi ochi cifrele de consum după ce preţul carburantului a crescut constant în SUA în ultimii ani. Astfel, conform celor de la Ford, 40% dintre clienţii lui F-150 au migrat deja spre motoarele V6 şi EcoBoost din ofertă datorită faptului că acestea reuşesc să se ridice la nivelul de performanţă a vechilor V8-uri, dar vin cu cifre de consum radical îmbunătăţite. 

În aceste condiţii, anunţul prin care Ford introduce în gama noului F-150 noi unităţi de cilindree redusă nu miră pe nimeni, mai ales având în vedere faptul că rivalii mărcii americane au contraatacat deja pe piaţă prin relansarea unor pick-up-uri ceva mai mici ca dimensiuni motorizate de unităţi V8 optimizate care să adune din clienţii care-şi doresc un buget mai mic pentru alimentare.

Pe lângă preferinţele clienţilor, constructorii americani au un alt target de atins, acesta venind de această dată din partea autorităţilor. Astfel, regulile anunţate pentru americani arată că media consumurilor tuturor maşinilor vândute de un constructor sau un grup auto trebuie să nu depăşească 4.3 litri/100 km până în 2025.

Inspirat de conceptul Atlas (2013)

Designul noului Ford F-150 este inspirat din cel al conceptului Atlas, pe care constructorul american l-a prezentat în premieră mondială exact acum un an, la acelaşi Salon Auto de la Detroit. Modelul de serie preia majoritatea elementelor estetice anunţate de prototip, implicit blocurile optice frontale şi forma generală a stopurilor. Mai multe detalii tehnice şi estetice legate de noua generaţie F-150 puteţi citi pe site-ul oficial al constructorului american.

Conceptul Ford Atlas, prezentat în ianaurie 2013, a anunţat liniile modelului lansat astăzi.

Ce este Ford F-150?

Edişia specială 60th Anniversary a lui F-150 tractează pick-up-ul original F-Series, F-3 (1948)

F-150 este cea mai populară versiune a liniei de pick-up-uri F-Series, pe care cei de la Ford o vând în Statele Unite începând din 1948. 

Lansată în 1975, o dată cu apariţia celei de-a şasea generaţii a gamei F-Series, versiunea F-150 (încadrată atunci între F-100 şi F-250) a reuşit să atragă imediat clienţii americani ai acestui tip de maşini, adunând nu mai puţin de o treime din vânzările gamei F-Series la mai puţin de un an de la lansarea oficială.

Primul Ford F-150, apărut pe piaţă în 1975.

De altfel, gama F-Series a înflorit cu ajutorul lui F-150, reuşind să preia conducerea acum 37 de ani în clasamentul vânzărilor de pick-up-uri din SUA, poziţie pe care nu a mai pierdut-o de atunci.

Mai mult, Ford F-Series este considerat cel mai bine vândut model de pe piaţa americană (în toate versiunile sale) în ultimii 32 de ani. Între timp, F-150 a reuşit să adune marea majoritate a vânzărilor Ford F-Series, versiunea F-100 fiind eliminată din gamă din cauza performanţelor slabe în raport cu "fratele" său superior.

În 1999, Ford a decis ca gama F-Series să fie mult simplificată, astfel că aceasta este compusă acum din versiunile F-150 şi Super Duty, aceasta din urmă conţinând variantele F-250, F-350 şi F-450.

Ford F-450, fratele mai capabil şi Heavy Duty al lui F-150, poate tracta până la 8.5 tone.

F-150 a fost văzut de clienţii americani ca o soluţie ideală pentru viaţa de zi cu zi datorită caracteristicilor sale utilitare şi dimensiunilor potrivite pentru şoselele şi autostrăzile largi de peste Ocean. Astăzi, F-150 este modelul cu cea mai mare marjă de profit din gama Ford, astfel că lansarea noului model este privită de analişti şi de presă ca una dintre cele mai importante noutăţi din gama constructorul american în 2014. 

Ford F-150 a beneficiat de-a lungul vremii de versiuni speciale interesante, cele mai cunoscute fiind identificabile prin acronimul SVT (Special Vehicle Team). Ford F-150 SVT Lightning a fost lansat în 1993 ca o versiune sportivă a pick-up-ului american, producţia sa continuând până în 2004. Numele SVT a reapărut în linia F-150 în 2010, odată cu lansarea lui SVT Raptor. Este vorba de o versiune dedicată de această dată off-road-ului, care vine cu un aspect utilitar pronunţat şi care este identificabilă uşor prin faptul că renunţă la logo-ul oval Ford de pe grilă în favoarea numelui mărcii scris cu caractere mari pe toată lungimea acesteia.

Ford F-150 SVT Lightning (1993)
Ford F-150 SVT Raptor (2010)

Concurenţii principali ai lui Ford F-150 în SUA

Cultura americană a pick-up-urilor a născut rivalităţi interesante în acest segment, chiar dacă modelele masive ale concurenţei au fost întotdeauna privite în jos de Ford în ceea ce priveşte vânzările. Cele mai cunoscute nume din lista de rivali direcţi ai lui Ford F-150 sunt Chevrolet Silverado 1500, Ram 1500 şi Toyota Tundra.

Chevrolet Silverado, unul dintre principalii rivali ai lui Ford F-150 în SUA.

Comentarii (23)

  • Raptor
    Superb,atat exterior,cat si interior.Nu degeaba e cea mai vanduta masina din SUA. Am vazut poze si cu noul GMC Canyon, foarte tari aceste camionete.
    35 8
  • That's why I love America! :)
    34 5
  • Impresionant!
    Intotdeauna m-a fascinat Seria F de la Ford!
    Pick-up-uri adevarate, cum numai americanii stiu sa faca!
    BRAVO, FORD!
    26 4
  • Se pare ca uriasul acesta superb a cauzat priceputilor amatori de cazaturi europene acea reactia pe care acestia trebuie sa o manifeste permanent: TACEREA!
    14 20
  • inexorabil
    Daca as fi avut un singur dinte valid in gura, cu siguranta mi-ar fi cazut dupa ce am vazut interiorul acestei splendori "country"...Ca impact estetic fulgerator, dupa F-150 urmeaza Sierra, Silverado si placut evoluatul RAM. Mi se pare teribila imaginatia desenatorilor de peste Ocean; parca nici n-ar vrea sa se dezminta vreodata cu foamea lor neostoita de capodopere imortalizabile pe veci! Cat despre Tundra...poate fi si ea expresiva, dar mai mult pentru...ezoterici ;)
    Apropo, observ cu uimire ca, de la blocajul financiar din 2009, camionetele americane au crescut in vanzari de la an la an...De exemplu, in cazul "surorilor" Silverado/Sierra, in 2013 s-a inregistrat cel mai spectaculos salt: aproape 90.000 de unitati in plus fata de 2012! Din nefericire, iubitorii europeni de "americane" sunt net depasiti numeric de iubitorii americani de "europene" si tot ce se poate ca discrepanta sa se accentueze pe viitor...
    21 2
  • @Misha
    Sa intelegem ca la orice stire la care nu comentezi se produce acelasi lucru? TACEREA ta?? Te-ai gandit ca poate acesti colosi nu trezesc interes in Europa, inclusiv la noi, cu multi iubitori de cazaturi europene? Concluzia la ceea ce-ai zis tu nu poate fi decat urmatoarea...ete fleosc!
    16 11
  • EcoBoost pe Titanicul asta?
    3 18
  • legea compensarii....
    1 15
  • @inexorabil
    E si normal sa fi crescut vz la camionete odata cu criza, din cauza stilului de viata al americanilor. Ei n-au cultul proprietatii si al impamantenirii cum il avem noi, ci isi cauta loc mai bun de trai din stat in stat si stau in chirie. Pt asta, au nevoie de o camioneta sa-si mute holodroantele de colo-n colo, de aici si preferinta pt ceva cu bena si cu capacitate de tractare mare. Din cauza stilului asta, si dinamica pietei muncii e cu totul alta decat in Europa, iar ca rezultat si-au revenit financiar in maximum 2 ani. Am cunostinte acolo si mi-au spus clar ca ei n-au simtit criza, la nivel de populatie, decat pana la sf lui 2009.
    14 1
  • @vianu
    In principiu, cine nu stie, ar tb sa se abtina sa-si dea cu parerea.
    Preferintele americanilor n-au nici o asemanare cu frustrarile cocalarilor de prin Europa. Au si ei manelistii lor, dar "practic" e cuvantul de ordine acolo cand vine vorba de genul asta de masini.
    15 2
  • @dan...
    1. in principiu, suntem o tara libera. Imi dai voie sa-mi spun parerea? Indiferent care ar fi ea? Multumesc.
    2. in principiu ma refeream inclusiv la ce a spus @lorinczi.thomas
    3. ma uitam la clasamentul vanzarilor de masini in USA. Aceste masini "practice" detin monopolul....
    http://www.goodcarbadcar.net/2014/01/usa-best-selling-truck-sales-figures-december-2013-ytd.html
    1 11
  • @vianu
    Asta cu tara libera si parerea s-a inteles total gresit la noi, in sensul ca putem vorbi orice prostie, trebuie sa ni se permita, ca doar e libertate. Ceea ce e total eronat. E doar un simbol al mediocritatii in care ne scaldam cu totii in tara asta, credem ca le stim pe toate dar de fapt nu ne pricepem cu adevarat la nimic.
    Poate reusesti sa intelegi, totusi, si motivul pt care acest tip de masina e cel mai cautat de acolo. L-am explicat cat am putut de simplu si e usor de verificat.
    lorinczi.thomas cred ca se referea la faptul ca motorul EcoBoost s-ar putea sa nu fie suficient. Depinde de ce capacitate de tractare isi doreste fiecare. Spre ex, SUV-urile europene sunt o gluma proasta la capitolul asta. Nu putine sunt cazurile in care intra in service cu probleme din cauza tractarii unei rulote, spre ex, desi proprietarii s-au incadrat in specificatiile de fabrica privind max de greutate tractabila, iar service-urile fac orice ca sa scape de responsabilitate si o paseaza utilizatorului. Iarasi un obicei care in State nu exista, sa-ti bati joc de client, si daca apare imediat esti taxat si de lege, dar mai ales de clientela.
    Nu ca i-as slavi, dar sunt totusi, la mare distanta in fata europenilor dpdvd economic si social, indiferent cat de grasi sunt sau cata geografie nu stiu.
    13 1
  • @dan
    Poate reusesti sa accepti faptul ca o parere chiar si ironica nu denota lipsa de intelegere sau de mediocritate. De unde stii tu ca eu nu inteleg nevoia americanului de rand pentru astfel de monstri auto? In cazul in care n-ai observat am dat un link (bag mana in foc ca multi fani de truck-uri nici nu au dat click pe el). Din el se observa MONOPULUL acestui tip de masina. Concluzia e NEVOIA. Ce justifica aceasta nevoie? Traditie? Considerente de ordin practic? Ego-ul caracteristic americanului? Indiferent despre ce vorbim AM DREPTUL sa consider aceste truck-uri niste inutilitati care, nici din pc de vedere al designului nu ies cu nimic in evidenta. Cel mult le-as da "zmeura de aur" Asta e o parere PERSONALA.

    Strict legat de utilitate iti pot da exemple nenumarate in care acesti monstri sunt folositi, in cea mai mare parte a timpului doar pentru 2 persoane si o trusa de scule. Stiu roman plecat acolo ce si-a tras Silverado. E un exemplu singular nu poate fi generalizat dar sta in firea omului sa-si arate ce mare o are el. Iar americanul e tipolgia perfecta pentru o astfel de afirmatie. Poti comtesta acest lucru?

    Da lorinczi se refera la "micimea" EcoBoostului pe un "titanic" scapand din vedere ca e un turbo ce ofera acceasi putere/cuplu ca si un aspirat cu 40% mai mare si oferind cateva avantaje de tipul: greutate mai mica, poluare mai mica sau o mai rapida incalzire a ansamblului motor. Stiu, vor incepe, neaosii sa spun ca americanilor nu le pasa de economia de combustibile. Oare? Cat de nemultumuti erau cand au crescut preturile cu cativa centi/gallon? Ca nu conteaza greutatea....asta oferind o cap de incarcare mai mare, etc.....

    daca mai ai confuzii da-mi de veste

    PS. Apropos stii ca acesti monstri erau printre cele mai nesigure automobile de pe piata americana? Stii ca aceasta fuga a clientului american dupa truck-uri este una dintre cele mai serioase probleme ale natiunii americane legat de consumul de petrol? sau stiai poate ca acest tip de masina a oferit corporatiilor cea mai mare rata de profit per unitate vanduta ajungand undeva la 20%, o cifra de neinchipuit in orice fel de industri?

    cum ziceam...de mai ai nelamuriri "call me"
    2 11
  • @dan

    Bine zis,poate mai inteleg si romanasii cate ceva din ce ai spus.
    Totusi e greu,poporul roman e precum o turma de oi.
    10 0
  • @vianu
    Ironia e sanatoasa, numai sa fie folosita cand trebuie si cat trebuie. Asa, daca arunci cu ea in stanga si in dreapta sub forma de JUDECATA, atunci dauneaza grav sanatatii. Si eu am pareri personale nu neaparat pozitive legate de VW, spre ex, dar nu ma apuc sa-mi vars prejudecatile peste tot, sau, mai bine, zis, nu ma apuc sa-mi construiesc o carte de vizita pe care sa scrie cu litere ingrosate "hater de nemtesti". Ba dimpotriva, cand constat un aspect pozitiv al marcii, il scot in evidenta.
    Legat de modul in care sunt folosite aceste masini, e clar ca 99% din timp le folosesti cu bena goala, ca doar nu ai nevoie in fiecare zi sa-ti muti dulapul sau sa cari dupa tine 6 zilieri mexicani. Ideea e "cand am nevoie, ce fac", la fel ca si la SUV-urile cu tractiune integrala. Si oamenii aia, pe-acolo, nu au nevoie o data in viata, ca sa se duca sa inchirieze. Cine n-are nevoie, isi ia masina normala. Drept dovada, ca cifrele pe clasele mica si compacta de la ei au crescut simtitor in ultimii ani. Spre ex, nu cred ca Ford si-ar fi putut imagina ca vor vinde in 2013 mai mult de 70.000 de Fiesta in State. Acum 10 ani nu s-ar fi uitat nimeni la o masina ca aia. E adevarat ca s-au vandut de 10 ori mai multe F-150, dar dinamica societatii lor o cere. Acolo, lumea nu-si plimba Logan-urile luate pe credit pana la birou, unde jumatate din zi joaca Solitaire si toata seara se uita pe Realitatea sau la Inima de tigan. Acolo, lumea face tot timpul ceva, are 2-3 job-uri, are de multe ori nevoie de o masina ca astea.
    O sa te mire, dar si prin Europa lumea nu e chiar straina de utilitatea masinilor astea. Cine are de tractat sau de carat ceva sanatos si vrea forta si fiabilitate, isi ia asa ceva si isi pune GPL pe ea. E plin de anunturi chiar si prin Germania de masini de genul asta. Tocmai utilitatea lor refuzi tu sa o vezi.
    Subiectiv, eu nu vad aproape nici o utilitate la un VW Passat sau Jetta, spre ex. Greutate utila redusa, gura ingusta de incarcare, practicabilitate redusa, spatiu util mic, modularitate redusa, lungime prea mare pt oras, consum prea mare pt oras. Masini cu grad de utilizare optim redus doar la sosea intinsa, 4 persoane si cate o geamantan. Cu toate astea, in Romania sedan-urile rup la vz, desi majoritatea ori merg cu o singura persoana in masina pe ruta serviciu-acasa, ori stau 5 zile din 7 in fata blocului pt ca proprietarii lor merg cu metroul, iar in restul zilelor, la supermarket, la mall, in parc, de cateva ori pe la socrii si de 2 ori pe an in concediu. Crezi ca in Norvegia aia vand mai multe Leaf-uri decat Golf-uri de ecologisti ce sunt, sau de constransi de taxe ce sunt? Ca la un Golf mai platesti la stat inca un Golf.
    Problema petrolului e aceeasi peste tot. Tocmai asta pune frana cel mai mult economiei si in Europa. Si la ei s-a scumpit, la aproape 4 dolari pe galon in unele state, pret care, raportat la economia lor, la preturile lor, are aproape acelasi impact ca si cel de 1,4 E/l in Europa.
    La masinile de genul asta, n-ai ce sa faci: vrei forta de tractiune, platesti.
    Treaba cu consumul si poluarea mai mica la motoare ceva mai mici turbo e balarie curata, daca te apuci si tragi de ele incarcand masinile sau apasand mai tare pedala s-a dus toata teoria pe apa sambetei. In unele cazuri, chiar ar fi fost mai indicat un aspirat. De fiabilitate, nici nu mai vorbesc. Tracteaza tu o barca de 4 tone cu un Ecoboost si pe urma verificam daca mai ajungi acasa cu masina. In plus, noi cercetari arata ca la emisii, motoarele noi de capacitate mica cu injectie directa si turbo emit mai multe particule chiar si decat omoloagele lor diesel. Incet, incet, o sa se dezumfle si gogoasa cu "minunile downsize-ului".
    Au chiar americanii o vorba, "there's no such thing as a free lunch".
    9 1
  • in principiu sunt deacord cu tine. Dar faza cu GPL imi confirma (inca o data) unul din pc slabe ale acestor truck-uri. Vorbesti de faptul ca in 99% din cazuri umbli cu bena goala si nu isi justifica prezenta unui ecoboost pe o astfel de masina datorita consumului ridicat in sarcina ori la viteze mari. Pai nu e o contradictie? Nu cumva pe termen lung economia de combustibil e REALA? Fiabilitatea nu este o chestiune pe care sa o pui (inca) sub semnul intrebarii. Doar daca vrei sa arunci o pastila doar de dragul conversatiei, altfel....Interesant e jocul asta la "pleasca" a lui Ford care arunca ecoboost chiar si pe un truck riscand o lovitura de imagine si financiara ori chiar falimentul oferind gogoasa minune a downsize-ului. Ce inseamna sa fii roman, de aici lucrurile se vad mult mai clar!

    Iar apetirul norvegienilor pentru Leaf (ori altceva) e dat poate si de constientizarea unei populatii cu adevarat civilizate ca petrolul nu va fi o sursa infinita de energie. Si mai devreme ori mai tarziu vor scoate mai multi bani din buzunarl propriu decat o face acum statul norvegian pentru popularizarea acestei tehnologii.
    1 9
  • Pos Model 2013 /12 2012 Pos
    1 Ford F-Series 763,402 18% 645,316 1
    2 Chevrolet Silverado 480,414 15% 418,312 2
    Sunt rezultatele din 2013 in USA. A mai spus-o, nu inteleg cultura lor => de ce au nevoie de un camion?
    Mie nu-mi place, dar cand vad rezultatele, nu trebuie sa comentez mai mult
    0 9
  • inexorabil
    @dan, de mult n-am mai observat relevanţă şi fluenţă în acelaşi timp! Omule, tu vorbeşti de parcă ai fi trăit o viaţă printre yankei :) Beleaua ar consta în faptul că, fără să fie, în general, ahtiaţi după căpătuială, americanii şi chinezii îşi permit cam orice trotinetă pe care le-o pofteşte inimioara, pe când, la românuşi, mai întâi sunt serviţi elitiştii "descurcăreţi" (alias băieţii dăştăpţi, indiferent de culoarea pielii) şi prea puţin asudătorii care strâng la ciorap de pe azi pe mâine...Nu?
    6 1
  • In timpul facultatii am lucrat la Mac D., am avut sansa sa lucrez 2luni in USA. Daca as spune ca a fost o experienta trista as fii un mare mincinos, dar nu-mi doresc sa stau acolo.
    Singurul lucru dupa care se ghideaza este: sa fie cat mai mare!!!!!! casa, blocul, televizorul, aragazul, gratarul, masina, portia de mancare la restaurant, averea, pozitia in societate prin absolut orice mijloace, daca se poate (din pacate pentru ei nu prea se poate aici este partea buna!)
    Prima mea impresie a fost ca USA este un altfel de Certeze
    1 2
  • incredibil cata pasiune genereaza o masina care probabil n-o sa o prea vedem la noi, pe de alta parte s-a atins un subiect f. sensibil, respectiv utilitatea masinilor pe care le detinem, iar daca gandim mai in amanunt ne dam seama ca trotineta satisface nevoile de transport in mai mult de 50% din cazuri...
    3 0
  • AndreiRN
    Pickup este o specie aparte in lumea automobilistica si pana nu conduci asa ceva un timp nu iti dai seama de diferenta.
    Este un vehicul utilitar la baza dar care a fost rafinat la un nivel de lux considerat de multi chiar ridicol.
    Sa vedeti efitia Platina la F150 si veti intelege.
    Oricum utilitatea estte incontestabila.
    Fratele meu se jura ca F150 este cel mai perfect dar personal dupa cativa ani de condus GMC Sierra 1500 am divortat de benzinare si m-am lipit de RAM 2500 cu motor Cummings care este intradevar o bestie cand e vorba de tractare dar cu un consum remarcabil.
    Oricum F150 are clienti extrem de fideli atat la oras cat si in mediul rural si rafinamentul noului model va creste baza de clienti.
    Pacat ca au o fiabilitete redusa datorita asamblurilor chinezesti.
    1 1
  • @AndreiRN
    Nu contest calitatea masinii, dar am vazut sute in USA, este IMENSA, ca sa exagerez un pic mai au putin si-si cumpara un Mack
    0 2
  • AndreiRN
    Eu o vad zilnic si pot spune ca nu este imensa.
    Este poate cel mai mic pickup entry dintre cei trei, GM, RAM.
    Dimensiunea si seriozitatea functionala apare la 3/4 de tona si devine impresionanta la 1.5 tone incarcatura (4500).
    Multi masculi nu iau in serios acest F150 decand l-au facut de lux in interior.
    Arcurile sunt slabe deasemenea si foarte multi le fac modificari.
    Mack este alta mancare de peste si nici ala nu este chiar asa de mare.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru