Feedback

Germania va testa mașinile pentru emisii în condiții reale și va publica datele de consum

Publicat Marti, 27.06.2017
de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Comenteaza 2
Germania va testa mașinile pentru emisii în condiții reale și va publica datele de consum - Poza 1
Germania va înființa un institut care va testa circa 70 de modele pe an în condiții reale și va publica datele referitoare la emisii și consumul de carburant, pentru a recâștiga încrederea clienților după Dieselgate.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Scandalul Dieselgate a lăsat urme adânci cu privire la încrederea clienților în rapoartele oficiale ale constructorilor legate de emisii și consum. Acesta este și motivul pentru care Grupul PSA a realizat o serie de teste indepedente și a publicat cifre mai apropiate de cele reale, iar exemplul lor ar putea fi urmat și de alți producători.

Până atunci, Germania a decis să facă un pas similar și a anunțat că intenționează să înființeze un institut care să se ocupe cu testarea mașinilor.

Noul institut va avea misiunea de a testa circa 70 de modele pe an în condiții reale, în detrimentul testelor efectuate în laborator în condiții speciale. Ulterior, institutul va publica rezultatele emisiilor și consumului pentru ca șoferii interesați să cumpere o mașină să poată face comparații între diversele modele existente pe piață.

În cadrul institutului vor fi cooptați oficiali din industria auto, ministere, organizații care protejează interesele clienților, dar și grupuri care se ocupa cu protecția mediului. Scopul final al institutului este să redea încrederea consumatorilor în industria auto.

În luna martie a acestui an, Grupul PSA a publicat consumul real pentru 58 de modele Citroen, Peugeot și DS, pe baza unui protocol de testare stabilit de Agenția Franceză de Protecție a Mediului și cea de Transport.

Via Automotive News


Comentarii (2)

  • cand dispare dieselul atunci vom mai avea incredere. si asistare electrica.
    1 3
  • Pai da...
    Dar ce mai veste, incepand cu septembrie 2017 toate masinile noi se vor testa in vederea omologarii si pe sosele (Real Driving Emissions)...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru