Feedback

România are cea mai mare creștere la înmatriculările de mașini noi în UE în prima jumătate a anului. Dacia, creștere de peste 10%

Publicat Vineri, 14.07.2017
de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Comenteaza 4
România are cea mai mare creștere la înmatriculările de mașini noi în UE în prima jumătate a anului. Dacia, creștere de peste 10% - Poza 1
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la creșterea procentuală a numărului de mașini noi înmatriculate în prima jumătate a anului, în timp ce înmatriculările Dacia în UE au crescut cu peste 10%.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA) a publicat raportul vânzărilor din Uniunea Europeană pentru prima jumătate a anului, iar rezultatele sunt pozitive. După o creștere modestă de 2.1% înregistrată în luna iunie, statistica din prima jumătate a anului arată un spor de 4.7% la înmatriculările de mașini noi, la 8.2 milioane de unități.

Ca urmare a eliminării timbrului de mediu la 1 februarie, România a devenit țara Uniunii Europene care a înregistrat cea mai mare creștere procentuală de înmatriculări, de 27%, de la 35.000 la circa 45.000 de unități. La polul opus, Marea Britanie, Letonia și Irlanda sunt singurele țări din UE în care înmatriculările au scăzut.

În privința mărcilor, Volkswagen rămâne în continuare pe primul loc, cu 882.000 de unități înmatriculate, însă germanii au crescut cu numai 0.9% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În schimb, Renault a progresat cu peste 5%, la 618.000 de unități, în timp ce Ford este de asemenea pe podium cu 570.000 de unități, în creștere cu 3.4%. Între timp, înmatriculările Dacia au crescut de la 219.200 la 242.800 de unități, corespunzător unui progres de 10.8%. Astfel, cota de piață a brandului românesc în Uniune a crescut de la 2.8 la 3%.

Via ACEA


Comentarii (4)

  • Vai, dar cum e posibil asa ceva? Parca eliminarea taxei auto ne transformase in cosul de gunoi al Europei. Era nenorocire cu inmatricularile SH...
    9 7
  • Dumitru
    @Tibi

    Una nu o exclude pe cealalta.
    Chiar daca in Romania piata masinilor noi este in crestere, vanzarile de masini uzate progreseaza mult mai rapid iar ponderea lor in totalul pietei
    devine tot mai mare.

    Dar sunt convins ca stiai deja asta.
    6 5
  • Plus ca 80% din autoturismele noi sunt achizitonate de firme, deci romanul simplu tot sh achizitioneaza...
    10 1
  • @Tibi

    E vorba de procente...ca valori absolute SH-urile ne sufoca. Antevorbitorii au punctat bine.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru