Drivetest Citroen C5 (2007-2008)

3.0i V6 BVA H3+ 215CP Exclusive
Citroen C5 (2007-2008) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 05.03.2010
Linia Maginot
In urma Primului Razboi Mondial, francezii au creat o linie complexa de fortificatii, pe care au denumit-o dupa Ministrul Apararii de la acea vreme, Andre Maginot. Aceasta linie a fost construita la granitele Frantei cu Germania si Italia si a fost folosita in Cel de-al Doilea Razboi Mondial. C5 este linia Maginot a francezilor de la Citroen in "razboiul" purtat cu germanii si cu japonezii pe segmentul D. Vor rezista fortificatiile franceze la un razboi premium?

Citroen C5 (2007-2008)
3.0i V6 BVA H3+ 215CP Exclusive

  • Pret model testat 37.370 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Exemplarul testat de Automarket este echipat cu un motor Hdi de 2.992 centimetri cubi care ofera 240 CP si 450 Nm. Propulsorul este cuplat unei transmisii automate cu sase trepte care ofera un mod de iarna, un mod sport si posibilitatea schimbarii treptelor de viteza prin intermediul levierului schimbatorului de viteze. Propulsorul Hdi cu care este echipat Citroen C5 este la doar 5 CP si 70 Nm distanta de liderul segmentului – BMW 330d. Puterea maxima este oferita la 3.800 rpm, in timp ce cuplul motor maxim este furnizat inca de la 1.600 rpm. La cele 1.841 kilograme ale sale, Citroen C5 este surprinzator de dinamic, acceleratia pana la 100-120 km/h avand loc intr-un ritm impresionant. Reprizele de care da dovada modelul francez sunt bune, iar transmisia automata a acestuia ofera un raspuns bun pe modul sport si un raspuns potrivit, dar orientat spre confort pe modul normal de functionare. Pentru un plus de sportivitate, inginerii Citroen ar fi putut sa adauge un set de padele pentru schimbarea treptelor de viteza direct de pe volan, dar au preferat sa lase doar levierul schimbatorului de viteze pentru aceasta functie. Principalul dezavantaj al lui Citroen C5 in comparatie cu rivalii sai sta in faptul ca tractiunea este realizata pe puntea fata, in timp ce modelele premium abordeaza fie un sistem de tractiune integrala, fie un sistem tractiune spate. Pe de alta parte, trebuie sa apreciem sunetul gutural al motorului in timpul acceleratiei si silentiozitatea la turatii scazute. Desi Citroen nu este un constructor premium, exemplarul testat este echipat cu o motorizare care il trimite in lupta directa cu modele premium precum BMW 330d, Mercedes-Benz C350 CDI BlueEFFICIENCY si Audi A4 3.0 TDI. La acest capitol, modele precum Opel Insignia, Honda Accord si Mazda6 nu au nicio sansa de a se lupta “cot la cot” cu modelul francez.

Consum

Citroen C5 are cel mai slab consum urban din tot segmentul, producatorul anuntand un consum de 10.2 litri la 100 kilometri, iar consumul extraurban fiind anuntat la 5.8 litri la 100 kilometri. Cel mai bun consum din segment il are Mazda6 cu motorul CD185, de doar 7.1 litri la 100 km, iar cel mai bun consum extraurban anuntat de producator din acest segment este “detinut” tot de Mazda6, cu 4.7 litri la suta. Practica ne-a aratat ca modelul C5 poate sa consume doar 10.8 litri la 100 kilometri in oras si un consum extraurban de 7.5 litri la suta. In cazul rularii pe autostrada cu o viteza constanta de 120 km/h, Citroen C5 3.0 Hdi consuma 6.3 litri la 100 km. Trebuie sa mentionam faptul ca valoarea de 10.8 litri la 100 kilometri in cazul consumului urban a fost inregistrata intr-un stil de condus temperat, dar apropierea de valorile anuntate de producator este un lucru pozitiv pentru modelul francez.

Performanţe

Citroen C5 accelereaza de la 0 la 100 km/h in 7.9 secunde, iar viteza maxima pe care o poate atinge acest model este de 240 km/h. La fel ca in cazul rubricii motor/transmisie, valorile anuntate de acest model il aduc aproape de modelele de segment premium. Din pacate pentru cei de la Citroen, tractiunea fata ii impiedica sa obtina o valoare mai buna a acceleratiei 0-100 kmh, cel mai bun exemplu in aceasta comparatie fiind Audi A4 3.0 TDI V6, care dezvolta 240 CP la 4.000 rpm si 500 Nm la 1.500 rpm si accelereaza de la 0 la 100 km/h in 6.2 secunde. Pe langa cuplul motor maxim mai mare, oferit si la o turatie mai joasa, A4 3.0 TDI are inca doua atuuri in plus fata de C5 – acestea constau in sistemul de tractiune integrala si masa de 1.690 kilograme, cu 151 kg mai putin decat Citroen C5. Cel mai performant model diesel de maxim 250 CP din segment ramane BMW 330d, care accelereaza de la 0 la 100 km/h in doar 6.1 secunde.

Interior

Citroen a facut din interiorul lui C5 o adevarata opera de arta, cel putin din punct de vedere estetic. Desi scaunele exemplarului testat nu erau imbracate complet in piele, acestea sunt confortabile si au reglaje electrice pentru ocupantii celor doua locuri din fata. Mai mult decat atat, soferul este rasfatat cu o functie de masaj, care consta in umflarea treptata a pernei de suport lombar. Desi cei de la Citroen spun ca C5 ofera cinci locuri, locul din mijloc de pe bancheta din spate este destul de mic, iar pasagerii cu o inaltime mai mare de 1.70 vor avea o problema serioasa la drum lung. In cazul unui pasager cu inaltimea de 1.80 m, acesta trebuie sa stea fie cu capul lipit de tetiera, fie sa stea inclinat inspre scaunele din fata pe toata durata calatoriei. Inclinatia plafonului impiedica pasagerul care sta pe locul central de pe bancheta din spate sa mute capul in fata sau in spate in cazul in care are o inaltime mai mare de 1.70-1.75 metri. Comenzile sunt ergonomice si amplasarea acestora este potrivita, singurele lipsuri adevarate la nivelul interiorului lui C5 stau in faptul lipsei unor spatii de depozitare ceva mai mari, fiind doar doua spatii de depozitare pe consola centrala, al caror volum este limitat la un telefon mobil, respectiv un portofel ceva mai mare, restul spatiului fiind ocupat de cotiera. Singurul suport de pahar disponibil pentru cei doi pasageri din fata se afla in interiorul cotierei, iar aceasta are doar doua pozitii in care poate fi asezata, neexistand nicio pozitie intermediara. Cele doua locuri din spate sunt mult mai spatioase si confortabile decat locul central, iar cei doi pasageri se pot bucura de doua suporturi de pahar amplasate in cotiera centrala escamotabila. Portbagajul lui C5 are un volum de 467 litri, mai mult decat suficient pentru segmentul D. Citroen este depasit la volumul portbagajului de Opel Insignia, Mazda6, Mercedes-Benz C350 CDI si Audi A4, dar diferentele sunt minore in unele cazuri. La fel ca in cazul motorizarilor, cei de la Citroen au reusit sa faca o antifonare demna de clasa premium, completata de un sistem audio potrivit in materie de performante.

Preţ de achiziţie

Citroen C5 are un pret de baza de 34.330 de euro cu TVA inclus in cazul versiunii de echipare Exclusive si a motorului Hdi de 3.0 litri. Exemplarul testat are un pret de 37.370 de euro, cu TVA inclus. Citroen C5 este mai scump decat Opel Insignia, Honda Accord si Mazda6, dar este cu 10.000 de euro mai ieftin decat Mercedes-Benz C-Klasse intr-o versiune de motorizare comparabile si cu aproximativ 5.000 de euro mai ieftin decat BMW 330d. Practic, Citroen C5 este un model premium al unui constructor de volum, avand un nivel situat intre valorile medii ale acestor doua segmente.

Siguranţă

Citroen C5 a obtinut cinci stele la testele de siguranta EuroNCAP. Protectia adultilor a fost cotata la 81% din maximum, in timp ce protectia copiilor a fost cotata la 77% din maximum. Pietonii sunt protejati in proportie de doar 32%, in timp ce numarul si implicarea de sisteme de siguranta a fost cotata la 83% din maximum. Citroen ofera in standar sistmele ESP si ASR, alaturi de cruise control cu functia de limitare a vitezei maxima, sistem de avertizare al depasirii benzii continue, airbag-uri frontale si laterale sofer si pasager, alaturi de airbag-uri cortina fata si spate. Mai mult decat atat, Citroen C5 are un airbag pentru genunchii soferului, iar exemplarul testat era echipat si cu pachetul de protectie, care include airbag-uri laterale spate. Cei de la EuroNCAP i-au depunctat pe francezii de la Citroen la testarea lui C5 pentru faptul ca sistemul de avertizare al nepurtarii centurii de siguranta nu detecteaza un pasager in dreapta pana cand acesta nu isi cupleaza centura de siguranta, in loc sa emita un semnal sonor continuu de avertizare pana cand pasagerul respectiv isi pune centura. Pe de alta parte, Citroen C5 a primit punctajul maxim la testul de impact lateral, iar pasagerii acestui model au fost protejati foarte bine in cazul impactului frontal si lateral, dar mai putin bine in cazul testului impactului cu un stalp, in timp ce protectia la impactul din spate a fost clasificata ca fiind slaba, putand provoca dureri de gat.

Ţinută de drum

Fiind creat de un producator de volum, C5 are tractiune fata si ofera 240 CP. Aceasta configuratie nu este intalnita la modelele premium, care ofera fie tractiune spate, fie tractiune integrala. Alegerea francezilor nu este tocmai buna din punctul de vedere al dinamicii, deoarece modelul prezinta o tendinta subviratorie in momentul in care accelerati intr-un viraj ceva mai strans, iar sistemul ESP intervine extrem de ferm pentru a evita un derapaj care ar putea provoca un accident. In cazul in care Citroen ar fi ales o configuratie cu tractiune spate, modelul ar fi prezentat un comportament supravirator in aceasta situatie, sau un comportament apropiat de neutru. Un comportament aproape neutru pe viraje ar fi minimizat efortul depus de sistemul ESP in aceasta situatie. Pe de alta parte, C5 ofera un nivel ridicat de confort, iar suspensia hidraactiva - ajunsa deja la cea de-a treia generatie poate sa inalte sau sa coboare modelul din mers, in anumite limite. Aceasta suspensie are si o setare sport, care ofera un plus de fermitate si ii confera lui C5 adevarate valente sport. Din pacate, aceste valente sport nu se reflecta si in directie, aceasta pastrand aceleasi comportament indiferent de setarea aleasa pentru suspensie. Citroen a echipat C5 cu un sistem de franare destul de performant, care asigura o stabilitate foarte buna in cazul unei franari de urgenta la viteza mare.

Vizibilitate

Citroen C5 da dovada de un nivel foarte bun de vizibilitate, oglinzile avand o suprafata potrivita in raport cu dimensiunile masinii, iar luneta nefiind obstructionata foarte mult din cauza formei neobisnuite a posteriorului. Inclinatia portbagajului ajuta si ea la vizibilitatea spate, iar manevrele in marsarier sunt usurate cu ajutorul senzorilor de parcare, care reduc automat volumul la care functioneaza sistemul audio si isi maresc tonalitatea treptat pe masura ce va apropiati de obstacol. O camera video amplasata in partea din spate ar fi adus punctajul acestui model la maximum, dar un sofer prudent si rabdator se poate descurca si fara ajutorul acesteia.

Tehnologie

Citroen a echipat modelul C5 cu numeroase elemente tehnologice, de la sistemul cruise control si la scaunele fata reglabile electric, pana la sistemul de avertizare a depasirii benzii de mers si a sistemului de navigatie (disponibil ca echipament optional). De remarcat la acest model ar fi sistemul de iluminare al buzunarelor usilor, care detecteaza prezenta mainii umane si va ajuta la cautarea unui obiect atunci cand introduceti mana in buzunarele amplasate in fetele de usi. C5 este echipat si cu un sistem de pliere automata a oglinzilor in momentul in care incuiati usile, alaturi de o serie de facilitati care iti fac viata mai usoara la bord. Sistemul de cruise control ar fi “meritat” si o functie de control a distantei fata de masina din fata.

Design

Citroen C5 are un design deosebit de interesant, care il aduce mult mai aproape de segmentul premium decat il aducea design-ul generatiei precedente. In cel mai pur stil Citroen, C5 are unele elemente cu un aspect controversat, care starnesc admiratie si semne de intrebare in acelasi timp. Liniile modelului ii confera o eleganta aparte, in timp ce anumite trasaturi ii confera un aspect de-a dreptul opulent. Propunerea francezilor este cel putin interesanta in comparatie cu agresivitatea sau aspectul sobru al unor modele germane constacrate.
Date tehnice - Citroen C5 (2007-2008) 3.0i V6 BVA H3+ 215CP Exclusive
Combustibil
Benzina
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
n/a
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2946
Lungime mm
4779
Putere maxima CP (rpm)
215 (6000)
Latime mm
1680
Cuplu maxim Nm (rpm)
290 (3750)
Inaltime mm
1451
Viteza maxima km/h
224
Greutate kg
1589
Acceleratie 0-100 km/h s
9.6
Ampatament mm
2815
Tractiune
Fata
Volum rezervor litri
71
Cutie viteze
A6
Volum portbagaj litri
439
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Citroen C5 (2007-2008)

Ultimele teste

Comentarii (48)

  • Fanaticul de la fotbal
    Nota 10 pt poze!
    15 4
  • ..............
    nota 10 ptr masina
    20 4
  • AgentSmith
    Linia Maginot a fost complet inutila in WW2, in nici un caz "folosita cu succes" (citat din articol). Pe de alta parte, se poate ca maestrul Sebi sa aiba fara sa vrea dreptate in acesta comparatie. Acest C5 va avea acelasi succes impotriva germanilor BMW, Audi, Mercedes pe care l-a avut si linia Maginot.
    25 11
  • Ca de obicei urla photoshopu in poze. Calitatea articolului, din nou, ca de obicei :D
    7 5
  • Masina asta de cand s-a lansat pe piata mi-a creat un gol in stomac...
    Fara prea multe vorbe inutile, pot declara aceasta limuzina cu mult peste rivalii sai francezi, la egalitate cu japonezii si aproape in ceafa nemtilor... Bravo CITROEN!!! Si la mai multe astfel de surprize!!!
    Personal ma astept la un viitor DS5 care sa detroneze suprematia germana, macar prin design si dotari daca nu si prin performante, ceea ce, sa fim sinceri, e cam greu pana si pentru un constructor ambitios ca Citroen...
    17 3
  • AgentSmith are dreptate ! Armata germana a ocolit prin Belgia Linia Maginot si a cucerit Franta in 40 zile .
    22 1
  • bun
    au facut treaba buna citroen cu acest model mai ales designu si interiorul arata cool......se poate pune lejer cu honda accord hyundai sonata(i40)sau mazda 6 dar mai are totusi inca putina pita de mancat pana sa se puna umar la umar cu mercedes c-classe audi A4 bmw seria 5 lexus IS sau alfa romeo 159
    6 6
  • ups
    bmw seria 3*
    6 4
  • Cosmin
    Frumos!!Imi place foarte mult!! Nu o fi ea un "premium" in ochii multora, dar eu mi-as lua una in dauna autmobilelor germane sau japoneze!!
    Stima

    P.s. frumoase pozele!!!
    14 3
  • Creative Tehnologie
    "Propulsorul Hdi cu care este echipat Citroen C5 este la doar 50 CP si 70 Nm distanta de liderul segmentului – BMW 330d"

    Bmw 330d 2010 are 245 CP nu 290.

    De remarcat faptul ca acest propulsor (3.0 HDI) este disponibil si pe Jaguar si Range Rover, doar ca in alta configuratie...cu 200 NM in plus. Nu stiu de ce Citroen a taiat din cuplu la C5, probabil e orientata spre confort ca orice Citroen, altfel ar fi muscat din pamant cu 650 NM.

    Oricum e printre cele mai tari masini, e intre clasa premium si restul, mai buna ca o Insignia sau un Passat dar mai slaba ca un Bmw sau Mercedes.

    Felicitari pentru articol.
    13 2
  • Cateva nelamuriri
    Am si eu ola care as dori sa-mi raspundeti, daca se poate cat mai politicos fara a-mi da in cap pentru lipsurile mele de cunostinte din domeniu.
    Stiu ca multa lume afirma ca Peugeot face motoare Diesel pt BMW. Ei bine acest 3.0Hdi a primit de la voi nota 8, iar 530d GT a primit 9, sau 10, daca nu ma insel. De asemenea vad un consum foarte mare pe langa motorul de pe BMW.
    Aceste lucruri nu fac altceva decat sa-mi intareasca banuiala cum ca motoarele Diesel de pe BMW doar imprumuta cate ceva de la HDi si e diferenta serioasa intre ele. De exemplu zilele trecute am auzit un 4007 HDi si sincer TDi PD parea silentios.
    Intrebarea e: care sunt diferentele dintre cele doua motoare?
    7 2
  • Peugeot face motorizarile de 2.0 de la BMW, cele de 3.0 doar imprumuta tehnologia HDI, deci nu are nici o legatura 3.0 HDI cu 3.0 D de la BMW. In plus un 2.0 d pus pe BMW si un 2.0 pus pe Peugeot sunt optimizate diferit, in functie de nevoi (BMW se vrea sportiv, cuplu mare, putere mare, Citroen vrea sa faca masini confortabile, deci nu folosesc tot cuplul ci taie din el, cum se intampla si cu acest 3.0 HDI care normal are 650 NM).
    7 12
  • PSa ofera motoare diesel doar pentru marca MINI, nu si pentru BMW
    BMW doar pentru marca MINI imprumuta motoare diesel de la PSA, motoarele diesel de pe masinile BMW fiind BMW 100 % . Motoarele diesel V6 si V8 folosite de JLR, au aceieasi tehnologie cu motoarele PSA ( conform acordului dintre Ford si PSA, cei de la PSA au dezvoltat motoarele, Ford a platit factura, dreptul asupra tehnologiei HDI fiind impartit 50% : 50% intre PSA si Ford ) dar sunt construite in Marea Britanie .
    11 2
  • @ @ZZZ
    Mananci bors, scrie pe automarket ca Peugeot face motorizari pentru BMW. Numai sa te duca capul sa cauti.

    Marcile pentru care PSA ofera motorizari diesel:

    BMW (2.0)
    Mini (1.6)
    Range Rover (2.7, 3.0)
    Jaguar (2.2, 2.7,3.0)
    Mazda 3 (1.6)
    Mitsubishi Outlander (2.2)
    Mitsubishi Grandis (2.0, Lancerul are de VW)
    Suzuki Vitara model mai vechi (2.0)
    Ford (au cumparat licenta si drepturile de folosire de la Peugeot - 1.4, 1.6. 2.0 doar Focus, 2.2 2.7)
    Volvo (1.6, 2.0)

    E un subiect deja fumat, s-a demonstrat cu atatea linkuri de-a lungul timpului, iar vin tipicii romani cu skoda octavia, golf , passat si altele sa faca panarama....

    Da e o chestie normala sa colaboreze, si vor mai colabora (cautati psa-bmw la search pe automarket) ce e asa greu de inteles, traiti cu impresia ca psa e renault, si ramaneti socati cand auziti o chestie din asta, e normal, atata puteti, dar terminati sa fiti gica-contra ca s-a mai explicat de atatea ori.

    Bafta.
    14 14
  • Am avut C5 facut pe comanda!
    Dar mai au de lucrat la materiale....de aceea nu este considerata premium! In rest este peste tot ce misca la clasa ei! Iar Citroen in general, ca designe este nr 1 !
    8 2
  • @ cine afirma ca marca foloses
    Marca BMW nu foloseste motoare diesel de la PSA
    Da-mi un link extern in care sa se specifice CLAR faptul ca PSA ofera motoare marcii BMW si nu BMW Group ce detine printre altele si marca MINI . Iar Ford nu a cumparat licenta, A PLATIT TOT PROIECTUL HDI, PSA a dezvoltat tehnologia, iar drepturile de folosire a acesteia fiind de 50:50 intre PSA si Ford .
    11 3
  • @ gica contra
    toti comentau, deodata s-a lasat liniste,
    ei bine avem asa:

    Citez in caz ca va e lene sa cititi

    "Francezii i-au învățat și pe nemți să facă motoare bune pe motorină și acum toate mărcile europene se laudă în consumuri și putere"

    Evident face aluzie la PSA-BMW


    http://www.automarket.ro/stiri/psa-doreste-sa-imparta-mai-multe-componente-cu-bmw-25949.html

    Citez "In trecut, BMW si Grupul PSA au impartit tehnologie pentru motoarele diesel" (colaborarea s-a oprit la 2.0 d 163)


    Citeste ce zic baietii aici, primele pagini....


    BMW e prea premium ca sa promoveze aceasta colaborare in gura mare asa cum e cunoscuta colaborarea psa-ford, pentru ca porma "bajetziilor da valoare care cumpara Bmw-uri dizal nu le-ar pica bine ca dusmanii cu a seis tedei sa afle ca ei au tehnologie frantuzeasca sub capota, suna urat, chiar daca un diesel de la psa sau bmw umileste orice tdi, nu suna bine in Romania sa zici ca ai ceva frantuzesc, pentru ca Dacia are tehnologie frantuzeasca, si confundam PSA cu Renault cu toate ca 60% din masinile de pe strada au tehnologie frantuzeasca"

    Cel mai amuzant e cand intrebi pe cineva, care are motorizari diesel mai bune? Peugeot sau una din marcile enumarate mai sus....la care primesti un raspuns baaaaaa hahahaha compari Peugeot la motoare cu Range Rover sau Jaguar, alea-s masini ba, ce sti tu"....iar cand afla ca sunt prosti incearca sa o intoarca. Incercati si voi, e amuzant. Cam asa si cu tine.

    Oricum subiect incheiat pentru mine, am vorbit si cu mecanici (nu din aia care repara masini cu autodata sau mecanici de la pbn), si cu jurnalisti....imi este mai mult decat clar.

    Bafta.
    9 10
  • Gica Contra
    Motorul diesel BMW in 4 cilindri este derivat din motorul diesel BMW 6 in linie
    Motorul diesel BMW in 4 cilindri este derivat din motorul BMW in 6 cilindri, fiind taiati 2 cilindri . Daca are 4 cilindri si cilindreea de 2.0 L nu inseamna ca este luat de la PSA . Nu repeta greseala pe care a facut-o Vlad Mihaila de la 4x4 care a afirmat ca motorul V6 3.0 CRDI de pe Hyundai Veracruz este preluat de la Audi, doar pentru ca este un V6 de 3.0 L . Respectivul ziarist auto daca facea un scurt research, descoperea ca acel motor este 100% Hyundai, neavand nici o legatura cu Audi . P.S. Alte referinte n-ai gasit ?
    13 2
  • Si se facu lumina!
    Eu v-am zis ca BMW si multi altii au motoare PSA.Este o legenda ca si divizia M tot de la PSA e ciordita.Cica aia de la BMW ar fi fost in pana de idei si ce sa faca ei;ce sa faca au decis sa construiasca un tunel care sa iasa chiar sub PSA.Ai dracu nemtii cica au avut asa un bulan ca chiar sub serveru unde tineau ei detaliile motoareleor diesel si pe benzina . Au venit cu un CD de boot luat de pe torrente au boot-at cu el (aici sa ma inteleaga lumea ca nu aveau parole, or fi avut ei bulanu sa sape exact dar nici asa sa ghiceasca parolele desi cred ca incepeau cu tdi_vs_hdi), apoi cu un stick luat de la emag.de au copiat datele si asa s-au apucat sa toarne componente pt motoare atat diesel cat si benzina.Daca mai aflu ceva revin.

    Acum ca am intrat si eu din curiozitate pe linkurile de mai sus vreau sa va spun cu mana pe inima ca m-am luminat gata! Daca a zis George Buhnici(cine dracu e asta)??? ca francejii i-au invatat pe nemti sa faca motoare acum totul se leaga pentru mine de la faptul ca premiile anuale pentru cel mai bun sau bune motoare pana la cea mai vanduta masina totul vreau sa zic ca este un aranjament facut de niste oameni de nimic de fapt francejii merita totul si BMW ar trebui sa ajute cu banii PSA sa iasa din criza sa le dea toti banii lor.

    Ma bate gandul sa imi fac un blog unde sa scriu tampenii vad ca sunt multi care acorda credibilitate acestor siteuri......
    14 4
  • ptr ion si compania
    ba voi ati intrat pe linkurile alea? ce vreti mai mult de atat? daca si pe automarket a scris asta....ce mai vreti? s-au gasit toti posesorii de tdi sa vorbeasca de masini.
    2 11
  • Compania
    Da-ne niste referinte autorizate de afara, nu din Romania unde 90 % din ziaristii de pe site-urile auto sunt niste AMATORI, care nu fac nici o diferenta intre Volvo Trucks si Volvo Cars, intre Daimler detinut de Jaguar si Daimler-ul german si care afirma ca motorul V6 3.0 CRDI de pe Hyundai este de provenienta Audi doar pentru ca are aceieasi cilindree si putere ! Maine ce o sa faci, o sa ne dai citate din Raluca Popovici ! MARCA BMW NU UTILIZEAZA MOTOARE DIESEL PSA !
    14 2
  • foarte relevante linkurile
    Acum la subiect:

    Motorul cred ca e destul de ok dupa parerea mea.Daca PSA incearca sa echipeze masinile lor cu motoare ca performante apropiate de premium e un pas inainte pt. ei se pare ca le merge bine nu este criza pentru ei.
    10 1
  • Vai vai dar ce furtuna am pornit
    Cam multa inversunare. Intrebarea era simpla. Si m-am lamurit. Intr-adevar sunt motoare bazate pe aceiasi tehnologie, dar sunt diferite.
    Si oricum niciunde nu scrie ca ar fi exact aceleasi motoare. Aaa si nu inteleg ce legatura avea ca subiectul cu TDi. Dar as pune si eu intrbarea simpla: Cum explici tu ca "un diesel de la psa sau bmw umileste orice tdi"?
    Uite sa luam exemplul acestui motor. Cu ce este 3.0 TDI tot de 240cp de pe A4 mai prejos decat el: Cu acceleratia 0-100 in 6.1s pe langa 7.9? Cu consumul 9.6/5.4 pe langa 10.2/6.1? Cu ce draga interlocutorule....
    330xd este intr-adevara putin peste. Dar are si 250cp.
    E usor sa vorbesti asa aiurea. TDi nu mai e ce a fost, desi nici cele PD nu erau motoare proaste. Au cateva bube minore, dar te tin nu gluma.
    10 3
  • Daca motorul diesel in 4 cilindri de pe masinile BMW ar fi fost de origine PSA, presa franceza ar fi raportat acest lucru
    Intrebare : Daca motorul diesel in 4 cilindri BMW ar fi fost de origine PSA si nu fiind derivat din motorul BMW diesel 6 in linie, nu credeti ca presa franceza ( foarte informata de altfel ) ar fi anuntat acest lucru pentru a creste prestigiul PSA si cel francez ? Presa franceza a anuntat inaintea celei germane ca viitorul Renault Twingo se va baza pe noul Smart ForTwo, ambele urmand a fi construite in uzina Daimler din Hambach, Franta, in timp ce noul Smart ForFour se va baza pe noul Renault Clio, urmand a fi construit alaturi de modelul Renault in uzina Renault din Slovenia .
    8 2
  • 3.0 HDI original are 240 CP si 650 NM (vezi Range Rover/Jaguar)
    3.0 TDI are 240 CP si 500 NM

    Deci care pe care?
    3 6
  • si compania tdista
    La cat de informat esti tu si la cata franceza sti sigur nu ai avut cum sa observi articolele din 2000 toamna cand francezii afirmau chestiile astea, in Romania nimeni nu are interes sa promoveze Peugeot sau Citroen, poate Renault, la conversatia pe care v-am aratat-o nu era un baiat, nu erau 2, erau multi mai multi baieti care stiau cu ce se mananca aceste motorizari diesel si mult mai informati ca voi, care sunteti doar niste ignoranti ahtiati dupa masini nemtesti (pe ideea, domne masina nemteasca e masina nemteasca, dar a6 se face in india, a4 se face in fabricat seat, tapiteria in china, instalatia electrica in romania etc. dar ma rog e masina nemteasca).

    Iar al 3-lea link, cu automarket, singurul care a ramas in acel post, subliniaza ce spun eu....candva cumva a fost o colaborare, iar bmw-urile dupa care salivati au tehnologie frantuzeasca, nu sunt doar eu care afirma, nu este doar un jurnalist sunt atatia....chestia asta cu motorizarile Peugeot pe BMW e la fel de putin stiuta ca si motorizarea TDS pusa pe Opel Omega...putini stiu....sau ca motorizarile Rover puse pe Accordurile vechi...si tot asa....e usor sa fi ignorant, sa faci caterinca, sa spui nu la ditamai textul si linkurile care atesta ceea ce spun....eu nu am zis ca Peugeoturile sunt masini nemaipomenite, eu am zis ca au motorizari nemaipomenite (HDI care face legea, si THP realizate cu tehnogloa high-pressure de la PEUGEOT si experienta celor de la BMW).

    Acum cati dintre voi stiu ca acest parteneriat la motorizarile pe benzina este un schimb de favoruri in urma cunostintelor oferite de PSA pentru motorizarile diesel BMW? Peugeot nu statea prea bine la motorizarile pe benzina....iar BMW acum ii ajuta, chiar nu vedeti?

    N-ai cu cine, nu ai cum sa ii explici unui posesor de tdi ca exista ceva mai bun decat au ei pentru ca li se pare sf, e greu sa te contrazici cu categoria asta de limitati care cunosc doar 5 marci, dacia, solutia ieftina, opel solutia de mijloc, vw solutia de mijloc mai buna decat opel, sau mercedes si bmw frate, ca bmwul e bmw.

    Pe scurt, puneti mana si cititi cate ceva despre masini ca va faceti de tot rasul.

    Bafta.
    10 8
  • fuguta la passat sa completezi ulei, vezi sa nu te vada vecinii cu dacia logan ca te faci de ras in fata lor
    10 9
  • Compania
    @ pejo
    Mai cauti mult link-ul ala extern in care sa se specifice CLAR ca motorul diesel in 4 cilindri de pe masinile BMW este de origine PSA ? Mult mai repede ve-i gasi ca acest motor este derivat din motorul diesel BMW 6 in linie . Apropo, de ce a cazut afacerea cu Mitsubishi in care PSA visa sa cumpere 50 % din constructorul nipon ? Iti zic eu, PSA nu are dupa ce bea apa, in 2009 au pierdut 3 milioane euro pe zi iar fara imprumutul de urgenta de la statul francez ( PSA nu poate lua bani de la banci, a primit statutul de JUNK de la Fitch ), PSA intra in FALIMENT .
    10 6
  • cate aberatii
    PSA este al 2-lea producator european, cum poti afirma ca nu are dupa ce bea apa? Pe bune, au dreptate astia de sus, prost e ala care se pune cu prostii, adica noi....oricum numai aberatii.
    5 10
  • @ cate aberatii
    GM era al doilea producator mondial cand a dat faliment ...
    9 3
  • @ cate aberatii
    Cauta pe Google " Fitch cuts PSA to junk status " si s-ar putea sa-ti schimbi parerea .
    9 1
  • Astea sunt poze bai baieti? Uitati aici un exemplu de cum se fac fotografii, nu trisarile voastrea.
    0 2
  • @ @cate aberatii
    ba limitatule am zis european, nu mondial, european, mai dute la scoala si invata sa faci diferenta intre mondial si european.
    4 10
  • @ @ @ cate aberatii
    Am inteles clar ce-ai vrut sa spui, am vrut sa subliniez ca daca esti al doilea producator european nu te face imun la FALIMENT, cum nici GM nu a fost imun la faliment desi era un constructor foarte mare . P.S. FITCH CUTS PSA TO JUNK STATUS !!!
    9 2
  • @ desteptu cu pejo
    Mai documenteaza-te si afla cine este Fitch sau Standard & Poor's si mai stam de vorba .
    8 3
  • Pt. inculti
    1. Colaborare inseamna combinatie de tehnologie.

    2. Nu avea BMW cum sa ia motoare de 2000 de cmc de la PSA atat timp cat motorul BMW produce 204 CP departe de cel PSA.

    3.Nu avea BMW cum sa fure tehnologie pentru ca orice tehnologie, inventie este patentata.

    INCULTI.

    .
    4 3
  • @ Redactori Automarket
    1. "Cel mai performant model diesel de maxim 250 CP din segment ramane BMW 330d, care accelereaza de la 0 la 100 km/h in doar 6.1 secunde. "

    Cel mai puternic motor diesel de 3 L este cel de pe 335 d - 3000cmc.

    http://www.automarket.ro/masini-noi/bmw/seria-3-335d-286cp-419/specificatii.html

    2. "si cu aproximativ 5.000 de euro mai ieftin decat BMW 330d. "

    si la acelasi pret cu 325 d carechiar daca are putere ami mica are tot motor de 3000 cmc si performante mai bune.

    PRAF
    .
    2 4
  • xela21
    C5
    Este o masina care se situeaza intradevar peste clasa sa si ca dimensiuni (cu toate ca nu e foarte mult loc pe bancheta spate) si ca tehnologie si confort. Suspensia hydractive3 este ceva deosebit, nu gasesti asemenea confort pe insignia , accord sau passat. De asemenea viata la bor d e usoara chiar daca nu ai unde sa pui 2 cutii de suc in bord...:).
    Acest model merita testat de ex 2.2 hdi la 173cp sau chiar noul 2.0hdi la 163cp. Acestea probabil ar fi luat mai mult la tinuta de drum , acest model merita nota 10 la tinuta de drum.
    Iar legat de design.... 8 e mult prea putin... are elemente de design (luneta concava...ex...) care sunt unice in clasa sa.
    Per total o masina de nota 10, pacat ca mentalitatea noastra de romani precum ca alea germane sunt cele mai tari inca mai persista.
    Noul C5, nota 10 din partea mea.
    7 0
  • Scularu
    Frumoasa masina, nimic de spus. Motorul V6 de 3 litri si 240 CP este intr-adevar onorabil, doar ca a venit cam tarziu pe piata. In ceea ce privest tractiunea fata... e ineficienta pentru asemenea cuplu. Iar dumneata, domnu' jurnalist... e logic ca schimbarea treptelor se face din schimbatorul de viteze, ca doar nu din manerul de viraj (adica ala de deasupra portierei, nu te mira dar asa se numeste). Articol slab, asteptam concurenta. Iar nota... mai fratilor, cum naiba ia 82 puncte? E prea pe fatza... Daca vreti sa laudati un produs pentru reclama de la importator, baremi facetzi si voi o treaba desteapta: laudati confortul si afirmati ca nu poti sa faci o suspensie moale pentru confort dar sa aiba si super-stabilitate. Cu directia ati nimerit-o, nu spuneti nimic de viteza de reactie a cutiei de viteze, de spatiu interior etc. Plus ca... sa fim seriosi! C5-ul NU este concurent nici pentru BMW nici pentru Audi si nici pentru Mercedes. O fi pentru Honda si Mazda (dar alea-s mai sportive) sau pentru Mondeo, Passat si Laguna.
    Slab materialul, poze frumusele chiar daca prelucrate intens si... autorul a dat dovada de o MAAAREEE incultura: Linia Maginot a fost ocolita (cum a spus un alt cititor de pe site) si franta si-a luat-o in freza rau de tot. Iar cum un dicton spune ca "cei ce nu cunosc istoria sunt obligati sa o repete" nu ne ramane sa spunem decat ca spre supararea unora... Citroen o sa si-o fure din nou de la Passat.
    P.S. Iar Passat-ul nu e vreo masina ci un status de mess pe care scrie "sunt parvenit". Daca vreti sa laudati C5-ul fata de VW mai bine spuneti atat: este o alternativa mai confortabila si mai eleganta decat passat-ul banal si anost care merge bine si va rupe la intretinere.
    4 7
  • @GTrazvan --

    "Cel mai performant model diesel de maxim 250 CP din segment ramane BMW 330d"

    traducere :

    " cel mai performant model diesel " = cea mai performanta masina echipata cu un motor diesel
    " de maxim 250CP " = masina cu motor de maxim 250CP
    " din segment " = segmentul de masini este de obicei definit de dimensiuni si pretentiile " Premium " ale marcii ( in cazul asta Citroen aspira la titlul de masina Premium )

    puse cap la cap inseamna :
    " Cea mai performanta masina echipata cu un motor diesel cu putere de maxim 250CP din segmentul Premium " ramane 330d.

    335d este un motor mai puternic de 250CP si d'asta nu intra in discutie, asa ca fii atent la cum interpretezi versurile :)

    @c5-ul de fata .. jos palaria ... da cam scump pt muritorii de rand ( presupun ca asta il califica la clasa Premium :P )
    3 0
  • @ unckle
    Tu ai dreptate in felul tau, dar este absurd la o comparatie sa spui "Cel mai performant model diesel de maxim 250 CP" cand normal trebui spus cel mai puternic motor de 3 litri.

    Masina nu este urata dar perfomantele dinamice sunt mult prea slabe pentri pyterea de care dispune iar pretul este egal cu cel al 325d mai performant dinamic, o masina premium in segment cu un renume mult mai bun.
    0 1
  • sebi_st
    BMW-PSA
    Francezii de la PSA doresc sa extinda parteneriatul lor cu BMW la utilizarea unor componente comune si la anumite achizitii. Astfel, francezii vor sa utilizeze aceleasi transmisii cu BMW si sisteme de climatizare similare. Pentru moment, colaborarea dintre Grupul PSA si Grupul BMW se restrange la motoarele pe benzina de 1.6 litri implementate pe modelele Mini. In trecut, BMW si Grupul PSA au impartit tehnologie pentru motoarele diesel, dar acest acord s-a incheiat in urma cu ceva vreme.

    BMW ar putea primi un motor cu trei cilindri de la Grupul PSA, care va intra in gama constructorului francez in anul 2011. Noul motor cu trei cilindri este extrem de economic si ar putea fi utilizat chiar si pe vehiculele din proiectul Megacity al celor de la BMW. Bavarezii de la BMW ar putea furniza si ei motoare pentru cei de la PSA, de data aceasta fiind vorba de propulsoare de cilindree mare, cu sase cilindri.

    Peugeot si Citroen au deja un parteneriat cu Toyota pentru constructia modelelor 107 si C1. De asemenea, Peugeot are un parteneriat si cu Mitsubishi, pentru constructia modelelor Outlander si 4007. Mai mult decat atat, Peugeot va crea o versiune proprie a modelului i-MiEV. Prin intermediul acestor parteneriate, Grupul PSA isi reduce
    semnificativ costurile de dezvoltare si productie, gratie faptului ca utilizeaza componente comune cu alti constructori.
    3 0
  • PSA va vinde in europa acelasi I-Miev de pe piata asiatica ( cu mici modificari pentru a-l aduce in conformitate cu legislatia europeana )
    0 0
  • Adrian
    Colaborarea BMW-PSA e pentru motarele pe benzina
    Corect , Sebi st. Colaborarea dintre cele doua marci este doar pentru motoarele pe benzina de 1.4 si 1.6l. Pentru cei care cred ca BMW de 2.0 are tehnologie Peugeot, sa se uite pe linkurile astea:

    http://www.psa-peugeot-citroen.com/en/psa_group/cooperation_bmw_b2.php

    http://fr.wikipedia.org/wiki/HDi

    Intr-adevar, gasim HDI-uri PSA in masini provenind de la marcile urmatoare: Ford, Volvo, Jaguar, Land Rover, Mitsubishi, Toyota.. si a fost si o colabirare mai veche pentru Fiat Ulysse si Lancia Phedra.
    2 0
  • Adrian
    C5
    Revenind la subiect, am uitat sa mentionez ca sunt fac Citroen, si ca cea mai buna masina pe care am condus-o vreodata a fost Xantia Activa V6.
    C5-ul imi place la nebunie, si cum spun cei de la , cand mergi cu o japoeza sau o frantuzeasca parca nu esti privit cu atata ura ca cei care conduc masini nemtesti.
    Putin imi pasa ca BMW-ul ajunge la 100 cu 1.5s mai repede ca un C5, pe mine ma intereseaza confortul si raportul calitate/pret.
    8 0
  • dragos
    traiasca masinile germane
    Am 80 000 de km cu mazda mea 6 si nu ma indoiesc ca voi face 500 000 de km fara alta grija decat benzina si schimb de ulei si intre timp va las sa va bucurati de superbele voastre masini germane
    4 2
  • nutigani
    c 5 exclusiv
    Vreau sa va multumesc tuturor celor care ati postat comenatrii atat pro cat si contra.E clar ca va pricepeti si mi-au fost de mare ajutor.De ceva timp stau pe forumuri si caut pareri despre C5 si SKODA SUPERB II , vreau sa dau avans pentru una dintre ele.Fiind la baza prof de isto (chiar daca nu par , raket mai degraba) , nu pot decat sa le dau dreptate celor care au comentat despre linia Maginot.Cele mai multe comentarii pe care le-am gasit sunt inainte de 2010 cand a aparut motorul asta nou de 240 cp.Vreau sa va spun ca nu pasioneaza masinile si nu ma pricep asa ca voi dar am si eu dreptul la o opinie.Personal am ceva cu BMW -urile si cu PASSATURILE.Cand aud de marcile astea vad doar cocalari cu lanturi la gat si tricouri mulate pe burtoace si normal Guta la difuzoare.La OMV-ul de langa mine e plin de ele si de ei..Pur si simplu nu-mi plac si nu vad rostul unui BMW seria 6 , de exemplu , care e cu 50 de mii de euro mai scump si chiar urat dupa opinia mea,iar interiorul nu-mi spune nimik.C5-ul pe care-l doresc si l-am "formatat" la dealer,e un spectacol (din punctul meu de vedere!).E alb cu interior negru si jenti de 19 cu pachetul de piele integral(inclusiv bordul acoperit in piele)si tot ce se poate pe un C5,iar cei 240 de cai sunt mai mult decat suficienti pentru gustul meu,iar suspensia e bestiala(si avand in vedere in ce tara geto-dacica traim,cred ca conteza!).La fel si Skoda Superb II pe care am ''formatato'' e de vis.Visiniul ala frumos,cu interior negru si jenti de18 si tot asa cu toate optiunile pe ea.La Skoda m-a impresionat spatiul si luxul.E imensa.La cei 1,90 ai mei si 120 kg ,cand am dat scaunul complet in spate nu mai ajungeam la pedale iar in spate mai era un spatiu enorm.Portbagajul este gigantic,pot sa bag o echipa de cocalaro/manelisti transati.Luxul din interior este pe gustul meu iar ,optiunile care au fost puse pe el sunt de top(inclusiv TV), iar motorul tdi de 170cp exte excelent.Am optat pentru interiorul negru la ambele deoarece este mai practic.E clar ca bejul e mai elegant ,dar dupa vreo sase luni cand o sa inceapa sa se inegreasca o sa-mi vina sa ma tai pe fata.
    Va salut cu respect!
    2 0
  • nutigani
    c5 exclusiv
    SCUZE PENTRU UNELE GRESELI DE ORTOGRAFIE!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru