Loeb: "Tactica Citroen din Grecia, aproape împotriva mea"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 21.06.2011
Sebastien Loeb a lansat un atac dur la adresa tacticii adoptate de Citroen în Raliul Greciei, considerând că echipa a jucat 'aproape' împotriva sa.

Sebastien Loeb a pierdut la limită Raliul Greciei în faţa coechipierului său Sebastien Ogier la capătul unei etape care a evidenţiat încă o dată că septuplul campion mondial are în sfârşit un rival pe măsură în lupta pentru titlul mondial.

Victoria de la Acropole s-a tranşat în mare măsură în ultima probă specială de sâmbătă, înaintea căreia Loeb era lider în faţa lui Ogier. Acesta din urmă a preferat să meargă foarte încet pentru a coborî pe locul doi în clasament şi, implicit, pentru a avea o poziţie mai bună pe traseu în ziua decisivă. Citroen i-a transmis lui Ogier timpul realizat de Loeb pentru a şti cu exactitate cât de încet să meargă, iar acest element al tacticii l-a determinat pe campionul mondial să-şi critice propria echipă, considerându-se nedreptăţit.

"Sâmbătă seară am fost (n.r - frustrat). Ştiam că vor exista tactici şi că nu va fi vorba despre mine. În ultima probă specială nu au existat timpi intermeiari pentru Ogier, iar fără ei echipa i-a oferit lui timpul de referinţă.  Aşa că am întrebat: 'de ce îi oferiţi lui un beneficiu şi nu mie?'.

Ştiau că nu-l vor mulţumiţi 5 secunde şi că vroia 20 de secunde pwentru a rămâne în frunte. În acel moment am fost frustrat, pentru că nu am vrut să curăţ drumul pentru el. Când vezi că echipa adoptă o tactică aproape împotriva ta...", a declarat francezul la finalul etapei din Greciei.

Cu toate acestea, Loeb a admis că Citroen nu l-a favorizat direct pe Ogier, întrucât ambii piloţi au un statut egal în cadrul echipei, cel puţin până când unul dintre ei se va distanţa decisiv în clasament.

"S-a stabilit înainte. Dacă aş fi fost eu în acea poziţie ar fi făcut la fel pentru mine. Ştim că asta este regula. Pentru mine nu există ordine de echipă, fiecare pilot adoptă tactică pe care o vrea. Dacă eşti lider în campionat nu poţi s-o faci, dar dacă eşti în urmă ai cărţile în mâna şi este ok. A făcut ce trebuia", a mai precizat el referindu-se la coechipierul său.

La rândul său, Olivier Quesnel, şeful Citroen Racing, a confirmat că Loeb şi Ogier se bucură de statut egal în cadrul echipei.

"Piloţii împart în mod egal statutul de numărul unu, aşa că ei ştiu că pot forţa.

Ce am făcut pentru Ogier am fi făcut şi pentru Loeb, pentru că ei ştiu că maşina este la fel. Vrem să fim transparenţi pentru toată lumea, pentru presă şi pentru fani", a explicat francezul.

Via | Autosport

Comentarii (2)

  • Ivanoff
    WRC=STRATEGIE ?...
    Dar oare de ce nu vrei tu D-le Loeb sa incerci sa castigi fara strategii,nu crezi ca ar fi mai spectaculos asa?...
    3 9
  • @ivanoff
    nu se poate castiga fara strategie decat cu noroc... liderul clasamentul interimar pleaca primul in ziua urmatoare si curata drumul pt ceilalti (nu poate castiga decat daca are un avans foarte mare)... deci strategia lui loeb era sa cedeze prima pozitie sambata pt a nu pleca primul duminica, numai ca echipa i-a stricat aceasta strategie informandu-l pe ogier care la randul sau a mers incet pt evita postura de deschizator de drum in ziua de duminica...
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru