Preţuri, motorizări, detalii tehnice, dotări şi opţionale
Noul Opel Corsa GSE: cel mai rapid model al mărcii debutează cu 281 CP
Marca Oltcit, reînregistrată de Ford Otosan: fosta marcă românească va fi protejată
-
Test Drive Volvo EX30 Cross Country
TransformareDenumirea Cross Country a fost întâlnită prima dată în 1997, pe modelul V70. De atunci, ideologia Cross Country a apărut pe nenumărate modele Volvo, iar acum a venit timpul să-și facă simțită prezența și pe un model electric, adică EX30. Pe lângă impresiile de la volan, ți-am pregătit și o prezentare video. -
Test Drive Jaecoo 7 SHS
Vânătorul de experiențe coolJaecoo este printre cei mai noi producători auto care au pășit pe plaiurile noastre mioritice. Noi am făcut cunoștință în acest test cu Jaecoo 7 SHS, unde SHS ne spune că avem de-a face cu un model Plug-In Hybrid. Așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit și o prezentare video cu modelul chinez. -
Test Drive Omoda 9 SHS
La modăLa finalul anului trecut, brand-ul Omoda a ajuns și în țara noastră. Prin urmare, a venit momentul să ne cunoaștem mai bine cu această marcă, așa că am luat la test vârful de gamă, adică Omoda 9 SHS. Ți-am pregătit și o prezentare video detaliată. -
Test Drive Nissan X-Trail
LongevivX-Trail este vârful de gamă al niponilor de la Nissan. Recent a primit un facelift, dar, până sosește această variantă îmbunătățită în România, noi am testat acum versiunea pre-facelift. Nu ne-am putut abține și am dus-o și în afara asfaltului. Ca de obicei, avem pentru tine și un video. -
Test Drive Ford Mustang Mach-E GT
Armăsarul electricCând a apărut Mustang Mach-E, în 2019, a fost considerat o blasfemie de fanii înfocați ai modelului. Nici trecerea timpului nu i-a făcut să își schimbe părerea, dar eu zic că versiunea GT ar putea fi trecută cu vederea chiar și de puriști. Până la urmă, este cel mai rapid și puternic Ford vândut la ora actuală în Europa. -
Test Drive Zeekr 001
În căutarea identității001 este primul model lansat de Zeekr. Este un shooting brake de lux, foarte performant, care se ia la trântă cu modele ca Porsche Taycan Cross Turismo, dar la un preț mult mai accesibil. Avem pentru tine și un video.
ŞTIRI AUTO
-
Miercuri, 06 Mai | Motorsport
Documentarul dedicat participării lui Alessandro Zanardi la Spa 24h, gratuit pe internet
Documentarul No Limits, dedicat participării lui Alessandro Zanardi la cursa de 24 de ore de la Spa, poate fi vizionat gratuit pe internet. -
Miercuri, 06 Mai | Industrie
Nissan va închide o linie de producție la uzina din Marea Britanie
Nissan a anunțat că va închide una din cele două linii de producție la uzina sa britanică din Sunderland. Mai mult, marca japoneză va elimina circa 900 de locuri de muncă în Europa.
-
Noua eră RS
Prima dată când publicul larg și, mai ales, fanii germanilor de la Audi au făcut cunoștință cu denumirea „RS”, prescurtarea de la Renn Sport, a fost în 1994. Atunci a apărut modelul RS2 Avant, o colaborare între Audi și Porsche. Odată cu trecerea timpului, gama de modele RS a crescut și a ajuns să includă de la coupe-uri de performanță până la SUV-uri. În rândurile următoare îți propun să aflăm mai multe despre un model RS foarte popular, adică RS 5.
-
Pe locuri, fiți gata, start!
Audi se pregătește să ia startul în primul său sezon de Formula 1. Până la startul din Australia, echipa germană s-a pregătit temeinic și a pus la punct toate detaliile noului R26, primul său monopost de Formula 1. În acest articol special vei vedea cum s-a pregătit Audi pentru lansarea oficială a mașinii sale, dar și cum s-a descurcat în testele oficiale din pre-sezon.
-
Sunetul care a definit Audi
Audi sărbătorește ceva cu adevărat special în 2026. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când brand-ul cu 4 inele a introdus legendarul său motor cu 5 cilindri. De-a lungul anilor, acest propulsor a consolidat statutul mărcii de la Ingolstadt și a adus numeroase succese, atât pe stradă cât și în lumea sporturilor cu motor. Cu ocazia acestei aniversări speciale, își propun să facem o plimbare în trecut și să vedem cum a început totul.
-
Renault, în era mașinilor conectate: „Respingem atacuri cibernetice în fiecare zi”
Mașini inteligente, cloud și Inteligență Artificială. Despre aceste subiecte am discutat, în cadrul unei mese rotunde, cu Frederic Vincent, Chief Digital & Information Officer în cadrul Grupului Renault. În ce direcție se îndreaptă industria auto, din acest punct de vedere, afli din rândurile următoare.
-
Cine este ROADS, uriașul simulator Renault?
„Cum ar fi să creăm un simulator cu capabilități fără precedent?” Aceasta este întrebarea pe care Renault și-a pus-o atunci când s-a gândit să construiască simulatorul ROADS, cel mai avansat și uriaș simulator din portofoliul grupului francez. În acest articol vom vorbi despre provocările pe care Renault le-a întâmpinat de-a lungul procesului de dezvoltare și de construcție a celui mai avansat simulator al său.
-
Renault și mașina viitorului: pașii către un viitor sustenabil
Cum încearcă Renault să producă mașini mai prietenoase cu mediul? Răspunsul este simplu: utilizarea materialelor reciclate, atât pentru caroserie, cât și pentru habitaclu. În acest articol vom vedea care sunt eforturile depuse de grupul francez pentru a-și reduce amprenta de carbon în timpul producției unei mașini.
-
Marti, 05 Mai | Modele noi
Mazda pregătește un nou SUV: se va numi CX-40
Mazda a depus o cerere de înregistrare de marcă pentru un viitor model. Acesta se va numi CX-40 și va fi un SUV care va fi încadrat ca dimensiuni între CX-30 și CX-50. -
Marti, 05 Mai | Modele noi
Volkswagen pregătește un Golf R special pentru cursa de 24 de ore de la Nürburgring
Volkswagen R va participa la cursa de 24 de ore de la Nürburgring în 2027. În acest scop, divizia din Warmenau dezvoltă, împreună cu Max Kruse Racing, un Golf R cu tracțiune integrală special pentru circuit.
-
Inginerii de la Porsche s-au întors pe legendarul circuit german pentru a bate timpul stabilit ultima dată cu un model 911 GT3. De data aceasta, germanii au folosit un 911 GT3 RS de generație 992.2 cu un kit Manthey. Supercarul german a scos un timp de 6
-
Britanicii de la carwow au realizat o liniuță cu 4 dintre cele mai rapide SUV-uri de performanță la ora actuală. Sunt 3 modele termice, adică Ferrari Purosangue, Land Rover Defender OCTA și BMW X5 M și un model electric, adică Zeekr 8X. Aflați în video ca
-
Britanicii de la carwow au luat două dintre cele mai populare, simbolice și bune modele de off-road de la Toyota pentru a vedea care este cel mai tare pe teren accidentat. Desigur, aici ne referim la modelul pick-up Hilux și SUV-ul Land Cruiser. Aflați în
-
Marti, 05 Mai | Industrie
Motorizare nouă pentru Renault Clio: benzină+GPL și 1.450 km autonomie totală
Constructorul francez de automobile anunță o nouă motorizare disponibilă pentru Clio. Este vorba despre Eco-G 120, adică un propulsor care funcționează cu benzină și GPL. Autonomia totală ajunge la 1.450 de kilometri. -
Marti, 05 Mai | Intern
Noul MG4 Urban poate fi comandat în România: start de la 20.000 de euro
Noul MG4 Urban, 100% electric, poate fi comandat pe piața din România. Este disponibil în două versiuni, cu două variante de baterie, iar prețurile încep de la 19.990 de euro cu TVA inclus. -
Marti, 05 Mai | Modele noi
Noi detalii despre viitorul BMW M3: prețuri asemănătoare pentru versiunile electrice și termice
Au apărut noi detalii despre următoarea generație BMW M3. Pentru prima dată, modelul de performanță va primi și o versiune pur electrică ce va fi disponibilă în paralel cu o versiune termică. Ambele versiuni se vor încadra într-un preț asemănător.
-
Marti, 05 Mai | General
Volkswagen avertizează: „Trebuie să schimbăm fundamental modelul nostru de afaceri”
Volkswagen va adopta în curând noi măsuri de reducere a costurilor pentru a rămâne competitiv pe piețele internaționale. Din cauza noilor tarife impuse de SUA, dar și competiția în creștere din partea producătorilor chinezi, grupul german este nevoit să-și schimbe fundamental modelul său de afaceri. -
Marti, 05 Mai | Industrie
Spyker revine: primul model din noua eră va avea un V8 twin-turbo cu 800 CP
Olandezii de la Spyker încearcă să revină în lumina reflectoarelor. Primul model din noua eră va debuta cu ocazia Concursului de Eleganță de la Pebble Beach și va fi echipat cu un motor V8 twin-turbo care va dezvolta 800 CP. -
Marti, 05 Mai | Industrie
Grupul BMW: două milioane de mașini electrice produse
Grupul BMW a atins oficial borna de două milioane de mașini electrice produse. Mașina care a atins acest număr este un BMW i5 M60 xDrive Sedan produs la uzina germană din Dingolfing. -
Luni, 04 Mai | Industrie
McLaren intră în lumea golfului prin lansarea unei serii de crose
După nenumărate triumfuri în Formula 1 și după crearea unor supercaruri spectaculoase, McLaren a decis să încerce și în alte domenii. Producătorul britanic tocmai a intrat în lumea golfului, lansând o serie de crose de golf. -
Luni, 04 Mai | Motorsport
McLaren prezintă noul său prototip de anduranță: va concura la Le Mans din 2027
McLaren a dezvăluit oficial noul său prototip de anduranță cu care va concura în Campionatul Mondial de Anduranță începând din 2027. Noul prototip este botezat MCL-HY și este construit sub egida regulamentului Hypercar. -
Luni, 04 Mai | Economic
Vânzările de mașini noi în România, creștere de 2% în aprilie
Potrivit celor mai noi date furnizate de Asociația Constructorilor de Automobile din România, vânzările de mașini noi au crescut cu peste 2% în luna aprilie. Totuși, în primele 4 luni, piața auto din țara noastră a înregistrat o scădere. -
Luni, 04 Mai | Industrie
Volvo introduce sistemul Google Gemini pe toate modelele din gamă
Volvo Cars și Google au început implementarea sistemului Google Gemini în vehiculele Volvo, înlocuind comenzile vocale fixe cu un asistent bazat pe limbaj natural, capabil să înțeleagă conversația, contextul și intenția șoferului. -
Luni, 04 Mai | Modele noi
Noua Kia XCeed facelift: produsă în Slovacia, la uzina din Zilina
Kia a publicat primele imagini oficiale cu noul XCeed facelift. Crossover-ul va fi produs, începând cu data de 29 mai, la uzina din Zilina, Slovacia. -
Luni, 04 Mai | TV: Diverse
VIDEO: Turul realizat de Porsche 911 GT3 (992.2) Manthey Kit pe Nurburgring
Inginerii de la Porsche s-au întors pe legendarul circuit german pentru a bate timpul stabilit ultima dată cu un model 911 GT3. De data aceasta, germanii au folosit un 911 GT3 RS de generație 992.2 cu un kit Manthey. Supercarul german a scos un timp de 6 -
Luni, 04 Mai | Modele noi
Skoda: primele schițe cu interiorul noului Epiq. Data lansării, confirmată
Skoda a publicat primele schițe oficiale cu interiorul viitorului său model electric Epiq. Cu această ocazie, aflăm detalii despre versiunile care vor fi disponibile, precum și data lansării. -
Luni, 04 Mai | Formula 1
Formula 1 Miami: Kimi Antonelli, a 3-a victorie consecutivă în 2026
Kimi Antonelli a câștigat Marele Premiu de la Miami și a bifat, totodată, a 3-a sa victorie consecutivă în acest sezon. Italianul își mărește avantajul în campionat, iar lângă el pe podium au încheiat piloții McLaren, cu Lando Norris pe locul 2 și Oscar Piastri pe locul 3. -
Luni, 04 Mai | Economic
SUA: taxe vamale mărite la 25% pentru mașinile venite din Uniunea Europeană
Donald Trump, președintele Statelor Unite, a anunțat creșterea până la 25% a taxelor vamale pentru toate mașinile produse în țările membre ale Uniunii Europene. Președintele american crede că UE nu s-a conformat acordului comercial încheiat cu Statele Unite. -
Duminica, 03 Mai | Modele noi
Cadillac CT5-V Blackwing F1 Collector Series: ediție specială limitată la doar 26 de exemplare
Cadillac a dezvăluit recent modelul CT5-V Blackwing F1 Collector Series înaintea Marelui Premiu de la Miami. Este o ediție specială limitată la doar 26 de unități care marchează intrarea mărcii în cea mai importantă competiție din motorsport. -
Duminica, 03 Mai | TV: Curse auto
VIDEO: Duelul SUV-urilor de performanță! Ferrari Purosangue vs BMW X5 M vs Zeekr 8X vs Land Rover Defender OCTA
Britanicii de la carwow au realizat o liniuță cu 4 dintre cele mai rapide SUV-uri de performanță la ora actuală. Sunt 3 modele termice, adică Ferrari Purosangue, Land Rover Defender OCTA și BMW X5 M și un model electric, adică Zeekr 8X. Aflați în video ca -
Sambata, 02 Mai | Industrie
Bugatti Mistral Fly Bug, exemplar unicat pentru un colcționar
Bugatti a dezvăluit cel mai nou model unicat al său, W16 Mistral „Fly Bug”. Această creație semnătură Sur Mesure este un exemplar unicat realizat la comandă pentru un client de elită al mărcii franceze. -
Sambata, 02 Mai | Motorsport
Porsche va concura la Laguna Seca cu o grafică specială dedicată Apple
Pentru a marca 75 de ani de Porsche Motorsport și 50 de ani de Apple, marca germană a dezvăluit două prototipuri 963 cu grafică specială pentru etapa IMSA din acest weekend de la Laguna Seca. -
Vineri, 01 Mai | Industrie
Lincoln: model unicat Navigator creat special pentru Serena Williams
Lincoln a ales să onoreze lunga colaborare cu Serena Williams, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din istorie, prin prezentarea unui model Navigator unicat. -
Joi, 30 Aprilie | Modele noi
Alfa Romeo: pachet vizual nou pentru Giulia și Stelvio
Alfa Romeo a prezentat oficial un nou pachet vizual pentru modelele Giulia și Stelvio. Numit Pack Performance, noul pachet aduce câteva elemente vizuale exclusive, precum și o suspensie activă nouă. -
Vineri, 10 Aprilie | Formula 1
F1: Inginerul de cursă al lui Max Verstappen va părăsi Red Bull
Gianpiero Lambiase, inginerul de cursă al lui Max Verstappen, va părăsi echipa Red Bull în 2028. Inginerul britanic de origine italiană se va alătura celor de la McLaren, unde va avea un rol nou. Această mutare va afecta cariera lui Verstappen în Formula 1.
-
Noua eră RS
Prima dată când publicul larg și, mai ales, fanii germanilor de la Audi au făcut cunoștință cu denumirea „RS”, prescurtarea de la Renn Sport, a fost în 1994. Atunci a apărut modelul RS2 Avant, o colaborare între Audi și Porsche. Odată cu trecerea timpului, gama de modele RS a crescut și a ajuns să includă de la coupe-uri de performanță până la SUV-uri. În rândurile următoare îți propun să aflăm mai multe despre un model RS foarte popular, adică RS 5.
-
Pe locuri, fiți gata, start!
Audi se pregătește să ia startul în primul său sezon de Formula 1. Până la startul din Australia, echipa germană s-a pregătit temeinic și a pus la punct toate detaliile noului R26, primul său monopost de Formula 1. În acest articol special vei vedea cum s-a pregătit Audi pentru lansarea oficială a mașinii sale, dar și cum s-a descurcat în testele oficiale din pre-sezon.
-
Sunetul care a definit Audi
Audi sărbătorește ceva cu adevărat special în 2026. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când brand-ul cu 4 inele a introdus legendarul său motor cu 5 cilindri. De-a lungul anilor, acest propulsor a consolidat statutul mărcii de la Ingolstadt și a adus numeroase succese, atât pe stradă cât și în lumea sporturilor cu motor. Cu ocazia acestei aniversări speciale, își propun să facem o plimbare în trecut și să vedem cum a început totul.




