Chiar mă întrebam unde ar mai merge un ecran, pe care să-l învârți în fața ta la curbe. De butoane era loc suficient, plus ca sunt ergonomice doar dacă se accesează cu degetele marii în rest, bla, bla… pe vremuri ZF erau cei mai tari pe cutii automate, ce vremuri!!!
Este perfectă (cartoful ideal) și sold out pe 10 ani, ce face lift visați? Tesla va ajunge la 20 mil/an, doar că anul ăsta nu o să ajungă nici la 1,5.
Am auzit că Mușkta a fost “personal” la atelierul de dezvoltare și a vrut să monteze un motor de 1,5 litri de la chinezi (este cel mai tare), dar a fost surprins să afle că nu-i spațiu sub capota :)))
De ce să-mi pară rău sau bine? Este prea târziu, am spus de ani de zile că-i bula, ca nu-i sustenabil, că nu-i piață la peste 40.000, că-s gadget-uri samd. Mușkta trage tare să înhațe cele 50 mld (si ceva mărunțiș), daca-i iese este ca și cum ai bate cuie in sicriul Tesla… Tesla cum spuneam este în șah de mult că nu poate hibridiza… ar fi putut (știu din interior ca s-a propus insistent) dacă nu ar fi Mușkta, dar este prea târziu acum. Mai bine distruge tot…
Între timp miliardele-s cheltuite pe tehnologia uzată moral și pe subvenții inepte. Așa-i când ne conduc oameni slabi, ne închid în casă ca să nu facem gripa și subvenționează consumul bogaților. Au reușit două prostii monumentale în același timp. Să văd focile spălate pe creier dacă au habar cu cât au crescut datoriile țărilor din UE în ultimii 4 ani???
Comisia impotentei… 13 luni!!! In secolul vitezei, inteligenței artificiale… care de fapt confirma ca nu mai avem inteligență umană la Bruxelles. De ce nu este suficient o ședință în care fiecare citește ziarele și o rezolvă în câteva ore. Așa cum Chinezi și-au protejat interesele la fel poate oricine. Orice este considerat domeniu strategic (și industria auto este) trebuie protejat. Chinezii depind de exporturi adică de Europa și noi depindem de ei ca de aia importăm fără să ne pese cum și în ce condiții sunt produse anumite bunuri. În consecință putem liniștiți să punem taxe vamale la ce vrem și dacă vor să vândă mașini în Europa, să le producă în Europa win-win.
Este un cost imens să muți producția, iar dacă Volvo face acest lucru este clar ca ei cred că-s nevoiți… nu-i de plictis. În China vânzările de electrice sunt într-un adevărat război și doar cei care au mult cash vor supraviețui, Volvo nu este ieftin și asta este o problemă pe care se pare ca au înțeles-o.
Mihăiță la cei 7 ani ai tăi (pentru clienții europeni aflați la limita disperării)… stai cuminte, așteaptă că o să crești. ;)
Marius, PMC, Sherif, io (îmi cer scuze celor pe care i-am omis)… avem dreptate :))
Eschive, disimulare, clișee, dume de vârstă TURBO, și “intervenți” Putiniste nu mai țin nici în Ucraina…
Puteți aduce in discuție ca sunteți răniți și atacați (meritați și mai mult de atâta), post și rugăciune și poate, poate… la câte prostii ați îndrugat numa un popă mai pune botul, ca na asta-i treaba lui, contra cost certainly;)
Și dacă dispare BMW, dispar prostii și cocalari??? Eu asta și atât spun… nu jdmii de link-uri cu tâmpiți, pe care nu l-am accesat niciodată, pentru că-i văd zilnic și nu doar la volan.
Volvo nu-l vând că-i “gratis” de la job și va fi înlocuit cu un X3 cel mai probabil, dacă va fi XC60 din nou, este la fel ok.
Ultimele comentarii
3841 in total