Un potenţial conflict pe termen lung între cei doi ar putea împiedica echipa să obţină în continuare primele două locuri în curse, iar Fernando Alonso este primul care remarcă oportunitatea apărută. Spaniolul crede că Ferrari trebuie să profite de această ocazie pentru a se infiltra în lupta pentru victorii împotriva echipa germane.
"Suntem un pic prea departe în lupta pentru campionat. Am vrea să fim mai aproape, să luptăm pentru victorii. Sunt atât de mult în faţă încât vedem această relaţie de departe, din exterior, aşa că nu există nicio diferenţă în acest moment.
Dar dacă ajungem în postura de a lupta pentru victorii sau pentru campionat, asta va fi interesant, dacă vom fi în această postură, iar ei vor avea probleme cu relaţia", a declarat dublul campion mondial.Pe de altă parte, Alonso nu este surprins de conflictele apărute între Hamilton şi Rosberg, întrucât cei doi sunt principalii favoriţi la titlul mondial în acest sezon.
"Cred că este normal, există multă presiune şi o mare atenţie din partea presei, trebuie să-ţi învingi coechipierul pentru a fi respectat. Dacă pui o luptă pentru titlu în acel garaj, lucrurile devin tensionate şi publice, uneori chiar exagerate. Sunt sigur că au momente bune şi proaste pe parcursul anului, dar lucrurile sunt exagerate. Sper să aibă un campionat curat şi sper ca cel mai bun dintre ei să câştige", a adăugat el.
Via ESPNF1
Kimi nu se va retrage pe locul 2 de unul singur, asta e sigur, dar dc echipa va cere, poate o va face ... din nefericire pentru el Alonso e pe locul 3 ... totusi un loc 3 cu exact jumatate de puncte cat are Rosberg ... despre ce vorbim?
e adevarat ca mai sunt 13 curse ... dar sa se infiltreze cineva intre pilotii MB ... desi sunt Ferrari eu nu as paria pe asa ceva in sezonul in curs ...
ramane de vazut ce baza are optimismul lui Alonso ... sa aiba dreptate
Forza Rossa!
Dar, din conflictul acesta va iesi o pata nasoala pe titlul de campion. Deocamdata favoriti clari sunt Hamilton si Rosberg, dar daca asa continua duelul dintre ei, vor sari destul de urat unul la gatul celuilalt si s-ar putea sa fie campionat curat decis pe pista intre doi competitori ...
Sa vedem cum decurg lucrurile in continuare.
Pe langa cei doi avantajati de tehnica momentului Hamilton si Rosberg, favoritii de dinaintea inceperii sezsonului Vettel, Alonso, Raikkonen sunt puternic loviti de ghinion, ceea ce e rau, dar si bine pentru ca deschide caile pentru altii gen Ricciardo, Hulkenberg, etc.
Montezemolo va fi inlocuit din interiorul FIAT. Ferrari apartine de FIAT. Cand Montezemolo nu va mai aduce bani, va fi schimbat imediat. Acum momentan Ferrari stie sa faca doar parcuri de distractie, mai putin masini. Mi-ar fi placut sa mai traiasca Enzo si sa vad cum ar fi gestionat aceasta situatie. Nu cred ca i-ar fi placut ceea ce a ajuns F1 si Ferrari.