FIA: "Echipele nu pot lipsi de la nicio cursa"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 11.02.2010
FIA a confirmat oficial ca echipele vor incalca Acordul Concorde si regulamentul forului mondial in cazul in care lipsesc de la un singur Mare Premiu de Formula 1.

Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, si Jean Todt, presedintele FIA, au confirmat in aceasta saptamana ca Acordul Concorde prevede o clauza potrivit careia echipele pot absenta de la trei curse pe parcursul sezonului 2010 fara sa fie excluse din campionat.

Vestea a reprezentat o gura de oxigen pentru Campos Meta si USF1, creditate cu sanse minime sa fie prezente la prima cursa din Bahrain, insa FIA a emis miercuri un comunicat de presa in care infirma in mod oficial aceste informatii. Forul mondial sustine ca absenta de la o cursa va fi echivalenta cu incalcarea Acordului Concorde, insa nu confirma explicit ca echipele in cauza vor fi excluse din campionat.

"Din punct de vedere al regulamentului sportiv, fiecare echipa care s-a inregistrat in campionat este obligata sa ia parte la toate evenimentele sezonului. Orice absenta, chiar si de la un singur eveniment al campionatului, ar insemna o incalcare a Acordului Concorde si a regulamentului FIA", se precizeaza in comunicatul de presa al forului mondial.

Pe de alta parte, aceste informatii vin in sprijinul demersurilor initiate de Stefan GP, echipa din Serbia care spera sa obtina un loc pe grila de start a sezonului 2010 in locul uneia dintre cele patru noi echipe.

Sarbii au expdiat deja echipamente la Bahrain si vor efectua o sesiune de teste pe circuitul Portimao din Portugalia in perioada 25-28 februarie.

Via | FIA

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru