Force India s-a inscris neconditionat in sezonul 2010!

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 05.06.2009
Force India a confirmat vineri ca s-a inscris neconditionat in sezonul 2010 al Formulei 1, riscand astfel sa fie exclusa din cadrul FOTA.

Presa internationala a speculat pe tot parcursul zilei de vineri ca Force India se va inscrie neconditionat in sezonul 2010, desi saptamana trecuta s-a alaturat echipelor FOTA in incercarea de a solicita schimbarea regulamentului tehnic.

Echipa patronata de Vijay Mallya a confirmat informatiile in aceasta dupa-amiaza, motivandu-si decizia prin "obligatiile comerciale" pe care le are fata de sponsori.

Prin aceasta decizie, Force India se delimiteaza practic de actiunile celorlalte opt echipe din cadrul FOTA, insa indienii sustin ca sprijina in continuare actiunile organizatiei.

"Force India este de acord cu obiectivele FOTA, insa obligatiile comerciale au necesitat revizuirea inscrierii conditionale a echipei Force India in ultima zi. Acest lucru s-a realizat cu transparenta pentru toate partile implicate. Detaliile pozitiei echipei vor fi discutate maine intre seful Vijay Mallya si John Howett, vice-presedintele FOTA. Niciun alt comentariu nu va fi facut pana cand aceasta intalnire nu va avea loc", se precizeaza intr-un comunicat de presa al echipei.

Force India se alatura astfel echipei Williams, care la randul sau s-a inscris neconditionat in sezonul 2010.

Williams a fost suspendata din FOTA ca urmare a deciziei sale de a nu urma actiunea celorlalte echipe, iar John Howett a declarat cu numai cateva ore in urma ca Force India risca o sanctiune similara daca va confirma inscrierea neconditionata pentru sezonul urmator.

Intre timp, celelalalte opt echipe sustin ca raman unite in decizia privind sezonul 2010. Acest lucru inseamna ca fie toate cele opt echipe, fie niciuna dintre ele vor participa in sezonul 2010 al Formulei 1, in functie de rezultatul negocierilor cu FIA pe tema regulamentului tehnic.

Via | Autosport

Comentarii (3)

  • Dani ...
    acesta e totodata si review-ul echipei Force India, sau azi sunt iar pusi la colt ?
    0 0
  • @michelle_b
    Stirea aceasta nu are absolut nicio legatura cu ce au facut baietii in antrenamente. Cred ca ai primit deja raspunsul la intrebare prin stirea urmatoare.
    0 0
  • Dani ...
    yep! ms de raspuns :)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru