Formula 1 prezintă designul monoposturilor pentru sezonul 2021: noutățile tehnice vor asigura mai multe dueluri pe circuit

de Daniel Popescu
Vineri, 01.11.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Formula 1 a publicat o galerie foto cu designul monoposturilor pentru sezonul 2021, iar organizatorii susțin că noutățile tehnice vor contribui la creșterea numărului de dueluri pe circuit.

Consiliul Mondial al FIA a adoptat în această săptămână regulamentul tehnic pentru sezonul 2021 al Formulei 1, iar organizatorii au publicat inclusiv o galerie foto detaliată cu designul noilor monoposturi.

Fără să ofere detalii tehnice amănunțite, reprezentanții Formulei 1 susțin că noile monoposturi au un design futuristic și că principalul avantaj al acestora este că un pilot se va putea apropia mai mult de un rival în timpul curselor.

De altfel, aceasta a fost una dintre principalele probleme ale designului actual, în condițiile în care piloții suferă turbulente majore în apropierea rivalilor și nu au posibilitatea atât de des să inițieze atacuri.

Pe baza noilor reguli tehnice, organizatorii susțin că numărul duelurilor pe circuit va crește, ceea ce va determina și un echilibru mai mare în lupta pentru titlurile mondiale.

Pe de altă parte, Consiliul Mondial al FIA a adoptat și un regulament financiar care va intra de asemenea în vigoare începând din sezonul 2021. Astfel, bugetul maxim al unei echipe va fi limitat la 175 de milioane de dolari.

În prezent, echipele de top precum Mercedes și Ferrari au bugete anuale de aproximativ 300 de milioane de dolari, în timp ce echipele din spatele plutonului se pot baza pe numai circa 50 de milioane de dolari. Totuși, salariile piloților, ale celor mai bine plătiți trei angajați din cadrul unei echipe și alte cheltuieli nu vor fi incluse în bugetul maxim anual.

Pentru moment, regulamentul sportiv nu a fost adoptat, întrucât echipele negociază o serie de schimbări în formatul Marilor Premii.

Via Formula1

Comentarii (8)

  • Am două nelămuriri (de novice F1, clar).
    1. Noile jante par pe 18 ţoli -- mă întreb cum vor găsi însă echipele pneuri de iarnă pentru ele, că eu nici pe 17 nu bunghesc pentru Suzuchiu meu...

    2. Dar Kubica, Robert Kubica ce zice de schimbările astea? -- că zilnic citesc pe front-page cum revine el cu stil în F1. :-)
    22 11
  • Costel
    petulant designul exterior , ii fara putere de tagada dar asta doar daca n-or sa intervina shimbari de "ultim moment" de care FIA nu-i tocmai straina , nestatornicia acestui for in luarea unor decizii considerabil mai facile pe cat de obiective pe atat de logice punandu-si amprenta si pe sezonul actual tocmai in gp-ul din buza verii desfasurat in tara ocoalelor silvice al carui deznodamant nu ma feresc sa-l numesc dezgustator nu doar pentru scuderia ferrari ci pentru toti aceia care prioritizeaza onestitatea in dauna partinirii si a favorizarii ostentative in marele circ iar pana-n anul 2021 ii timp suficient pentru destule ajustari estetice ale monoposturilor , minuscule evident , doar ca sa-mi refuz in a le cataloga compromisuri atat de necesare si musai utile ale pachetului aerodinamic realizate fara doar si poate pentru binele competitiei dar parca nu in cele din urma al business-ului
    10 4
  • foarte misto. sper ca si masinile de strada sa revina la look-ul sportiv.

    @kiro, ia-ti all season. si chiar trebuie de 18, cate sute de cai ai?
    6 4
  • @kimi: Retrogradul meu (fiindcă-i aspirat zic asta) SSS 1.6 = Suzuki Swift Sport MY 2016, are acum 172 CP / 180 Nm pe dyno.
    Avea *doar* 136 CP / 160 Nm din fabrică, dar, enervat că nu se mai strică oricât l-aș forja după 135.000 km rulați, l-am gâdilat nițel pe la ECU... și nu numai, profitând c-a ieșit recent și din garanție.

    Rezultatul: dezamăgire totală -- tot nu reușesc să-l pun pe butuci, după alți 15.000 km !!! :-)))
    Și nici măcar nu consumă mai mult... Nici măcar ulei.

    P.S. Problema pneurilor de iarnă, dar și M+S realmente imposibil de găsit pe formatul omologat (jante 17 țoli originale, nu pe 18 -- apropo, când oare vor citi AM-iștii efectiv comentariile?) e demult cunoscut de puținii deținători de SSS.
    Și rămâne valabilă pentru actuala generație 1.4 Boosterjet.
    Rezolvat însă și asta, cu niște jante noi pe 16 țoli, forjate și-n plus mai ușoare.

    Concluzie: la testul (că asta a fost prima postare) ref. la existența... sau nu a simțului umorului în *secta* fanilor F1... au căzut destui cu succes. :-)))
    Succes la chibițări oricum !
    17 5
  • E clar. Cu aerodinamica asta simplista, va conta numai motorul! Cel mai dezavantajat va fi Adrian Newey, geniul aerodinamicii in F1! Nu o sa mai aiba ce sa mai improvizeze in designul masinii pentru a suplini lipsa puterii motorului! Va fi un fel de F2 sau Formula E unde toate masinile sunt la fel din punct de vedere aerodinamic!
    3 0
  • Ricci e poveri
    @kiro: Uite ca nu toti citim aiurea comm-urile pe aici:

    Deci eu tot nu inteleg de ce iti trebuie jante pe 19 la Yamahaha ta de peste 200 CP (aspirati zici) ca eu la Kawa mea ii pun doar pe 20 la cei 300 CP (ai mei expirati)...
    Si de ce iti trebuie de iarna ca nu ai voie cu ea pe zapada?!? Sau ai atash la ea? ;))) Am simtzu umorului?!?

    Legat de F1 stau si ma intreb: oare vom vedea acea masina rosie castigatoare din 2021?
    Unii vor raspunde : poate doar daca are motor Mercedes pe ea... (McLaren pe rosu din 2021 sau ramane portocalie ptr Maxutzu???)
    4 3
  • Costel
    Kirotractor ,
    la F1 pe AM cu umoru' omori omu' , adica consumatoru' dar mai ales impatimitu' marelui circ , aici is pasiuni , trairi ample , emotii puternice pentru fiecare apex parcurs de pilotul / monopostul favorit , chiar posibile aritmii pentru fiecare schimbare de treapta , pentru fiecare perioada de franare , pentru trasa perfectibila si nu intotdeauna ireprosabila care-ti poate compromite urmatoarele doua-trei viraje si fireste batalia cu cronometru' si adversaru' , pentru fiecare schimbare de pneuri care depaseste doua secunde , in concluzie ii viciu in adevaratul sens al cuvantului de care is sigur ca si ceilalti is onorati sa-l detina si mai ales sa-l cultive pe AM iar "integrarea in absolutul" pe patru roti , asta fiindca tot ne-oi facut "sectanti" cu o usurinta dezarmanta , timp de cca 90 de minute o data la doua saptamani oferit de FIA iti cautioneaza doar partial doza considerabila de vergurie a primului comment agatat sub o stire care culmea , ar putea sa modifice din temelii pentru o lunga perioada etalonul curselor FIA iar ca sa concluzionez pentru un ingenuu asa cum ii numa' dumneata : treaba ii cat se poate de serioasa
    4 0
  • Cea mai frumoasă mașină F1 din toate timpurile.
    Nu e nici cart, nici n-are o caroserie cu tot felul de apendice aerodinamice.
    Arată a mașină.
    9 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru