Hamilton a dominat antrenamentele din Statele Unite. Vettel și Verstappen, principalii rivali

de Daniel Popescu
Vineri, 20.10.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente libere de vineri din cadrul Marelui Premiu al Statelor Unite, în timp ce Sebastian Vettel și Max Verstappen s-au evidențiat ca principalii săi rivali.

Lewis Hamilton are șanse să devină campion la finalul Marelui Premiu al Statelor Unite, iar britanicul și-a luat deja rolul în serios și a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente de vineri.

Prima sesiune a început pe un circuit parțial umed ca urmare a ploilor de dimineață, însă ulterior piloții au renunțat la pneurile intermediare în favoarea celor slick. Hamilton a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:36.335, iar pilotul echipei Mercedes a fost urmat la peste o jumătate de secundă de Sebastian Vettel, însă coechipierul său Kimi Raikkonen a fost doar al șaptelea.

Următoarele poziții au fost ocupate de Valtteri Bottas și Max Verstappen, în timp ce locul 5 i-a revenit lui Stoffel Vandoorne. În schimb, cooechipierul său Fernando Alonso nu a parcurs niciun tur cronometrat ca urmare a unei scurgeri hidraulice. 

Hamilton a fost cel mai rapid și în a doua sesiune, în care a fost cronometrat cu 1:34.368, însă de data aceasta a fost rândul lui Verstappen să ocupe locul doi, la 4 zecimi de secundă în urmă. Vettel a terminat pe locul 3 la o jumătate de secundă de lider și a fost urmat de Bottas și Daniel Ricciardo, în timp ce Raikkonen a ocupat locul 6 în fața lui Alonso.

Calificările pentru Marele Premiu al Statelor Unite vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică de la ora 00:00.

Statele Unite - Rezultate Antrenamente 1:

Statele Unite - Rezultate Antrenamente 2: 

Comentarii (2)

  • vetelu a avut 11 ture se pare, nu 9. isi avarie iar masina..
    si iar puneti 2 ore diferite de difuzare..
    5 5
  • Se pare ca ii vor schimba sasiul lui Vettel in noaptea asta, dupa problemele ce le-a avut.
    4 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru