Kubica va rămâne în Italia pentru recuperare

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 15.02.2011
Robert Kubica va rămâne aproape sigur în Italia pentru a urma programul de reabilitare după accidentul suferit în raliuri, potrivit managerului sau Daniel Morelli.

Robert Kubica va începe în următoarele zile amplul program de realibilitare după accidentul suferit cu o săptămână în urmă într-un raliu din Italia, nu înainte de a suferi miercuri o ultimă operaţie, la cotul drept.

Pilotul echipei Renault a analizat deja situaţia împreună cu apropiaţii săi şi, potrivit managerului său Daniel Morelli, a decis să efectueze reabilitarea tot în Italia, întrucât a fost tratat foarte bine.

"Marţi vom avea o întâlnire cu staff-ul medical şi ne vom uita la situaţie: continuitatea este cel mai important factor pe care trebuie să-l urmărim. Avem nevoie de maximum de atenţie şi cred că vom continua să stăm aici pentru că nu exista soluţii mai bune. Spitalul cu siguranţă nu a avut nevoie de promovarea noastră: simt că, în lumina situaţiei, este cea mai bună decizie pentru Robert, pentru a rămâne în contact constant cu specialiştii şi staff-ul medical care l-a operat, în special în momente delicate precum începerea fazei de reabilitare", a declarat italianul pentru publicaţia IVG.

Morelli a adăugat că regretă apariţia în presa internaţională a unor informaţii false privind presupuse probleme de sănătate ale polonezului şi afirma că totul decurge conform planificării pentru operaţia de miercuri.

"Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, acea informaţia a fost complet greşită şi nefondată.

Situaţia progresează normal şi imaginea clinică şi psihologică este încurajatoare în lumina celor două operaţii dificile pe care le-a avut. Verificările medicale de luni au avut un rezultat pozitiv, iar miercuri va avea ultima operaţie, la cot. Am vorbit mult cu Robert luni după-amiaza, am glumit şi am discutat nu numai condiţia fizică şi faza de recuperare, ci şi despre testele de la Jerez din Spania", a mai precizat el.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru