Lotus va anunta pilotii in luna octombrie

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 18.09.2009
Lotus F1 Team isi propune sa anunte pilotii pentru sezonul 2010 pana la finalul lunii octombrie, iar monopostul va fi testat pentru prima oara in luna februarie.

Ultima echipa acceptata pe grila de start a sezonului 2010 este si cea mai grabita sa isi oficializeze linia de piloti dintre cele patru noi echipe care vor concura anul viitor in Formula 1.

Lotus spera sa confirme linia de piloti pentru primul sau sezon in Formula 1 pana la finalul lunii octombrie, pe lista de asteptare aflandu-se 6 candidati. Unul dintre acestia este malaezianul Fairuz Fauzy, care concureaza in prezent in World Series by Renault.

"Preferinta mea personala este sa aducem pe cineva cu experienta, chiar daca este la final de cariera, pentru ca poate dezvolta monopostul. Cred ca este esential sa aiba personalitatea potrivita pentru a transfera cunostintele si sa se bucure sa lucreze cu oamenii", a declarat Tony Fernandes, actualul sef al echipei.

Pe de alta parte, Lotus spera sa atraga de partea sa si compania petroliera Petronas, pentru a uni brandul malaezian la echipa. "Cu siguranta facem campanie pentru ca Petronas sa vina alaturi de noi. Cred ca este logic ca ei sa se implice intr-o echipa malaeziana", a mai precizat el.

Primul monopost Lotus va fi finalizat in luna ianuarie a anului viitor, urmand ca acesta sa isi faca debutul pe circuit in luna februarie.

Pe de alta parte, Fernandes a dezvaluit ca planueste sa paraseasca functia de sef al echipei la inceputul sezonului 2010, planurile sale fiind legate strict de punerea la punct team-ului.

"Pozitia de sef de echipa nu va fi permanenta. Voi lasa echipa la un moment dat si cineva se va ocupa de ea in mod corespunzator. Eu lucrez pentru AirAsia si vreau sa ma asigur ca Lotus are directia, imaginea, viitorul, planul strategic si planul de marting corespunzatoare", a mai precizat el.

Fernandes a mai precizat ca analizeaza posibilitatea ca viitorul sef de echipa sa fie tot un malaezian, insa principalul criteriu de selectie va fi experienta.

Via | Reuters

Taguri: Lotus

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru