Feedback

OFICIAL: Realimentarea cu benzina, interzisa in F1 din 2010!

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 30.04.2009
FIA a confirmat oficial ca realimentarea monoposturilor cu combustibil in timpul curselor va fi interzisa incepand din sezonul 2010.

Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a oficializat joi propunerilor facute anterior pentru reducerea drastica a costurilor incepand din sezonul 2010.

Pe langa impunerea unui buget maxim voluntar de 40 de milioane de lire sterline, forul mondial a confirmat ca realimentarea cu combustibil in timpul curselor va fi interzisa incepand din sezonul 2010.

FIA sustine ca a luat aceasta masura pentru a reduce costurile generate de transportul echipamentelor utilizate pentru realimentare si pentru a incuraja construirea unor motoare cu un consum redus de carburant. Decizia forului mondial va aduce inevitabil o noua modificare in aspectul monoposturilor, intrucat acestea vor trebui sa aiba rezervoare mai mari de combustibil.

Interzicerea realimentarilor cu combustibil in timpul curselor va avea un impact semnificativ asupra sesiunilor de calificari. Astfel, pilotii nu vor mai fi nevoiti sa inceapa cursa cu cantitatea de combustibil ramasa in rezervor la finalul ultimei parti a calificarilor. Acest lucru inseamna ca toti pilotii vor utiliza in ultima parte a calificarilor cat mai putin combustibil, pentru a obtine un timp cat mai bun.

Astfel, strategiile de cursa prin care pilotul cel mai usor avea sanse ridicate de a obtine pole positionul vor fi eliminate. In schimb, sansele ca cel mai rapid pilot sa obtina prima pozitie pe grila vor creste exponential. Dupa incheierea calificarilor, toti pilotii vor pune in rezervor cantitatea de combustibil necesara pentru intreaga durata a cursei.

Desi initial s-a vehiculat ca durata de desfasurare a unei curse ar putea fi limitata la 250 de km sau 1 ora si 30 de minute (comparativ cu 300 km sau 2 ore in prezent), FIA nu a anuntat nicio decizie in acest sens.

De asemenea, FIA a confirmat ca husele pentru incalzirea pneurilor vor fi interzise incepand din sezonul viitor si ca interzicerea celorlalte metode de incalzire a cauciucurilor vor fi mentinute si anul viitor.

Via | FIA

Comentarii (24)

  • mda..
    Ca da obicei , FIA demonstreaza ca nu are nimic sub chelie. "FIA sustine ca a luat aceasta masura pentru a reduce costurile generate de transportul echipamentelor utilizate pentru realimentare si pentru a incuraja construirea unor motoare cu un consum redus de carburant." Alti bani , alta distractie , dar.......banii pentru dezvoltarea motoarelelor , a rezervoarelor si a aerodinamicii aferente de unde vor veni? Din bugetul de 40 de milioane. :))
    FIA distruge F1 , incet , incet .
    0 0
  • mda....
    uite asa distruge FIA sportul... dupa cum vad eu, o sa isi cam dea cu tesla in 00, cand or sa vada cata audienta pierd si cate bilete or sa vanda... eu nu inteleg o chestie.. buget maxim au vrut.. dar, mai vor si inovatie.. pai cu ce frate? "daca nu e bani?" eu unul ma uit la F1 de foarte multa vreme dar niste reguli mai stupide si lipsite de non-sense eu nu am mai vazut ca pentru sezonul urmator... au vrut KERS, dar dezvoltarea unui astfel de sistem a costat cam cat bugetul pe anul asta.. pai asta e taiere de buget fratilor?
    0 0
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • aaa, si inca ceva?
    oare ei au intrebat vreun suporter? stiu ca au facut un sondaj la un moment dat... dar, fiind un sport mondial, sondajul a fost facut numai in cateva tari.. si acolo ascuns.. asta ca sa iasa ca ei..
    0 0
  • "niste reguli mai stupide si lipsite de non-sense eu nu am mai vazut"
    Stii ca se gandeau ca in cazul in care cursa este mai "monotona" si e uscat , sa ude pista artificial (si doar in anumite portiuni , parca)? Fara sa anunte pe pilotii :))
    PS: incepe sa semene cu filmul "Death Race" :)) . Cred ca unor baieti de la FIA chiar le-a suras ideea de "race to the finish/death" :))
    0 0
  • (ADY)
    Cred ca la anu nici nu mai ma uit la F1 nu vreau sa vad cum se chinuie pana se stinge..........rusine Max rusine Bernie
    0 0
  • mda
    BINE , BINE ! FOARTE BINE !
    0 0
  • avantgarda tehnologiei
    partea buna a hotararii e ca vor obliga producatorii de motoare sa amelioreze consumul si nu numai sa tinteasca spre CP fara numar
    0 0
  • Motoare
    "FIA incurajeaza construirea unor motoare cu un consum redus". Cum se va putea face asta cu cheltuieli mici de cercetare si "inghetari" ale motoarelor? Cum se va aplica regula cu bugetul maxim de 40 mil lire? Spectacolul se va muta de pe pista la FIA. "Baietii" sunt bagati prea mult in seama. Bugetele se micsorau oricum, si fara decizia FIA. Cat despre aparitia unor noi echipe, daca acestea vor fi de calibrul multmediatizatei Lola, mai bine lipsa.
    0 0
  • ctlnmihai
    Realimentarea cu benzina, interzisa in F1 din 2010
    Ar trebui sa interzica si transmiterea tv a curselor de F1....cel putin sa stim o treaba
    0 0
  • ceau
    LOLA e chiar o echipa buna si cu traditie,poate nu la nivel de campionate castigate,dar si-a facut un nume in perioada cand au fost activi in F1!!!!Parca vad ca cele mai destepte echipe vor folosi resurse alternative ,in loc de combustibilul care se foloseste acum sau un dublu rezervor si cu benzina/etanol si cu energie electrica sau mai stiu eu cu ce!
    0 0
  • Bogdan
    FIA are dreptate
    foarte bine ca se va renunta la alimentarea in timpul cursei. de multe ori cursele de F1 se castiga datorita strategiilor de la boxe si mai putin a maiestriei pilotilor. uitati-va la WTCC sau la Moto GP cat de antrenante sunt cursele fara intrare la boxe. acum vreo 2 ani se zvonea chiar ca se va reveni la cutiile manuale pe masinile de formula 1. ce fain ar fi fost... sincer, de 3 ani eu nu mai urmaresc f1 pentru ca a devenit extrem de plictisitoare.
    0 0
  • Costurile trebuie reduse
    Nimeni nu renunta la cercetare. Regula bugetului maxim nu-i obligatorie, o vor folosi doar echipele mici, care cel mai probabil vor folosi motorul furnizat de Cosworth. Pentru ce atata panica, va intereseaza chiar atat de mult ca se cheltuie sute de milioane sau spectacolul din cursa?

    Sau preferati sa ramana F1 fara echipe din cauza costurilor? Atunci chiar o sa vedeti campionat mono-marca sau bi-marca
    0 0
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • pana prostului ?
    imi aduc aminte de o cursa unde pilotul de pe locul 2 a ramas fara benzina cu 3 tururi inainte de finish
    0 0
  • Sport???
    Mi se pare atat de stupid ca F1 este considerat un sport. :| Sau probabil ca se refera la mecanicii care trag tot mereu de "fiare". Fiinta umana e proasta. Acordam bugete de cate 40 mil iar lumea mare de foame, tara arde iar baba se pieaptana. Toata lumea ia masuri pentru micsorarea poluarii iar unii mai "destepti" se invart care 2 ore la volanul unei masini de 999 CP. Un alt exemplu de prostie umana. Asta e, ne balacim cu totii in ea. Amin.
    0 0
  • pe vremuri
    In era turbo nu numai ca nu era voie sa alimenteze in timpul curselor mai era limitata si cantitatea de benzina.
    Asa a zis FIA asa s-a facut. Prost a facut pana seaca pe linia de sosire la cateva sute de metri de finish si a impins masina si nu numai el a patit din astea. Insa atunci nu era regula cu inghetatul proiectelor la motoare. Daca nu se renunta la asta va fi cam greu pentru ca motoarele de acuma nu sunt proiectate in spiritul aceste reguli. Daca nu se renunta la inghetarea proiectului, care ar trebui sa ramana asa pana in 2012 regula este cu dedicatie, ca si aia cu un set de gume de acus cativa ani.
    0 0
  • NeoGalaxy
    @ FIA are dreptate de Bogdan 30.04.2009, 17:56
    Daca nu ma insel, masinile de Formula 1 au cutii de viteze manuale. Sau nu ai observat cat apasa baietii aia pe acele pedale din spatele volanului?
    0 0
  • hello
    cred ca dragul nostru prieten se referea la clasicul schimbator de viteze,nu la "pedale"!si eu cred ca cutia automata sau semi automata de viteze a sticat formula1.
    0 0
  • hmmmmmm
    ce reduceri de costuri.................cine nu are bani sta acasa, ........... dezvoltare cu reduceri de fonduri?
    0 0
  • trasa ideala?
    se anunta o "tranzitie" lunga..spre ce,inca nu mi-e foarte limpede,dar,sper ca baietii aceia minunati care alearga pe pista sa ramana in centrul atentiei,sa fie cat mai bine pusi in valoare.Idei precum motor-deflector "unic" vor mai "tempera" spectacolul F1.Mi-e limpede,ca,in conditiile in care producatorii mondiali se orienteaza spre alte tipuri de motoare-(verzi),interesul comercial va prevala,iar o competitie de talia F1 nu are cum sa nu sufere "adaptari" majore.Ce-o fi,om vedea:)
    0 0
  • e cam gata cu F1
    De cand nu mai concureaza Schumacher s-a cam terminat cu audienta in F1, gresesc ?
    0 0
  • Hmmm
    De cand numai este Michael Schumacher ... eu NU ma mai uit ... pe de alta parte era si plictisitor cand era Schumi" pentru ca stiai cine castiga. :-)
    Interesant ar fi sa ii oblige la cutii manuale din astea clasice ca la orice masina. Ar fi interesant...cred ca ar atrage atentia si ar trezi interesul mai mult. Fiti voiosi.
    0 0
  • rayn380
    Dezamagire...
    Ar trebui ca mosii astia, Bernie si Max, doi mosi senili, sa plece naibii si sa lase F1 asa cum o stim toti, fara reguli de toata kkoa. Eu unu, la fel ca si multi alti iubitori de F1, sunt foarte dezamagit de ceea ce se intampla in prezent si de ceea ce urmeaza sa faca astia doi in F1, imi provoaca greata deja. Numai aberatii.... Ar trbui ca toate echipele de F1, sa-si formeze ele singure un campionat de F1, cu proprile reguli si sa-i lase pe aia doi cu menga-n soare, sa vedem ce mai fac atunci, ca oricum is niste escroci. Rusine.....
    0 0
  • Damaris1995: Sa dau bara jos sau nu? Raspunde
  • hmm
    Cred ca pe viitor vor apela la -VICTORIA- sa l-e echipeze monoposturile cu pneuri!!!!!!
    0 0
  • hmm
    Cred ca pe viitor vor apela la -VICTORIA- sa l-e echipeze monoposturile cu pneuri!!!!!!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru