Ecclestone confirmă revenirea Franţei în F1 în 2013

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 30.08.2011
Bernie Ecclestone şi-a dat acordul pentru ca circuitul Paul Ricard din Franţa să găzduiască curse de F1 începând din sezonul 2013, în alternanţă cu Spa-Francorchamps, potrivit L'Equipe.

Revenirea Franţei în calendarul Formulei 1 începând din sezonul 2013 se apropie cu paşi mari de oficializare, după ce Bernie Ecclestone şi-a dat duminică acordul final în acest sens.

Potrivit informaţiilor dezvăluite de publicaţia L'Equipe, Franţa va găzdui curse de Formula 1 începând din sezonul 2013 pe circuitul de la Paul Ricard în alternanţă cu Marele Premiu al Belgiei de la Spa-Francorchamps. Astfel, Marele Premiu al Franţei va avea loc în anii impari, în timp ce Belgia va găzdui curse de Formula 1 în anii pari.

Soluţia este una de compromis pentru ca Formula 1 să nu piardă complet Spa-Francorchamps, unul dintre cele mai apreciate circuite din calendarul competiţional confruntându-se cu mari probleme financiare generate de veniturile în scădere şi taxele ridicate de participare. Circuitul de la Paul Ricard se află în proprietatea lui Ecclestone şi a găzduit 14 curse de Formula 1 în perioada 1971 - 1990.

Via | L'Equipe

Comentarii (2)

  • Inca o marsavie...
    ...marca bernie!maimuta asta batrana o sa duca de rapa toate circuitele clasice din f1 si o sa ne trezim numai cu singapore,india,china,coreea si alte aberatii din astea pe bani.In schimb, pentru spa nu mai e loc,ca de,circuit de doi lei,bagam suprataxa ca sa ne bagam circuitul nostru francez...RUSINE!
    12 0
  • mobius
    Nu credeam ca se poate
    Ideea comunista a ultimei perioade a "epocii de aur", aplicata in F1. Totul tinde spre derizoriu.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru
Descarcă aplicaţia Automarket