Unele echipe ar putea refuza participarea în ultima sesiune de antrenamente de la Melbourne

de Daniel Popescu
Joi, 13.03.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mai multe echipe intenţionează să nu iasă pe circuit în ultima sesiune de antrenamente de la Melbourne, întrucât ar risca să nu poată lua startul în calificări în cazul unei defecţiuni la monopost.

Esential 6 ore este timpul minim necesar pentru inlocuirea unui motor in sezonul 2014
Introducerea noilor unităţi de propulsie pentru sezonul 2014 a generat schimbări majore inclusiv în privinţa modului în care mecanicii remediază defecţiunile tehnice ale monoposturilor.

Din cauza lipsei de experienţă cu noile motoare, chiar şi defecţiunile minore pot necesita mult timp, element observat şi în cadrul celor trei sesiuni de teste din iarnă.

De exemplu, o simplă evaluare a defecţiunilor poate dura câteva ore, iar o schimbare a motorului, operaţiune relativ scurtă până anul trecut, necesită în prezent între şase şi 18 ore, potrivit lui Andy Green, directorul tehnic al echipei Force India. "Dacă trebuie să montăm toate piesele cu părţile individuale, putem ajunge la 18 ore", a precizat el.

Am auzit echipe care spuneau că ar renunţa la ultima sesiune de antrenamente pentru a fi sigure că au un monopost pentru calificări.

Charlie Whiting
Director de curse FIA
În acest context, orice defecţiune înregistrată pe parcursul Marelui Premiu poate avea ca efect imposibilitatea pilotului de a concura în următoarea sesiune.

Cele mai mari probleme în acest sens vor apărea între ultima sesiune de antrenamente şi calificări, întrucât între ele există o pauză de numai două ore.

Din acest motiv, unele echipe analizează posibilitatea de a nu ieşi deloc pe circuit în ultima sesiune de antrenamente din Australia, întrucât se tem că apariţia unei defecţiuni tehnice le-ar împiedica să participe în calificări. "Am auzit echipe care spuneau că ar renunţa la ultima sesiune de antrenamente pentru a fi sigure că au un monopost pentru calificări", a explicat Charlie Whiting, directorul de curse al FIA.

▶ Avancronica Marelui Premiu de F1 al Australiei - start într-o nouă eră

Numele echipelor care intenţionează să adopte o astfel de strategie nu este cunoscut, însă cele mai probabile "candidate" sunt cele care au înregistrat un număr mare de defecţiuni tehnice în testele din iarnă, printre acestea numărându-se Red Bull Racing, Lotus, Sauber sau Marussia.

Ultima sesiune de antrenamente din Australia este programată sâmbătă cu începere de la ora 05:00, ora României, în timp ce calificările vor avea loc de la ora 08:00 şi vor putea fi urmărite în România pe posturile de televiziune Dolce Sport, RTL, M1 şi RAI Uno.

▶ Formula 1 la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

Via Motorsport

Comentarii (6)

  • pablo256r
    Urata treaba!
    Probabil o solutie la indemana ar fi sa se mareasca timpul intre A3 si calificari.
    S-a vrut cresterea spectacolului si uite ce aberatii se pot intimpla.
    10 2
  • ce a reusit sa faca bernie din f1 pana la urma...
    6 5
  • daci76
    La 3 dimineata trezirea!!!!
    6 1
  • Am si eu o curiozitate, voi astia de le plangeti de mila defectilor cand ati vazut prima cursa de F1?
    4 3
  • @Dracu
    piei Satana!
    3 1
  • apacheF!
    In anii 70-80era era turbo,ce a urmat dupa a fost o anomalie,acum se revine doar la ce a fost,plus o imbunatatire cu motorul electric,ce de altfel este de viitor!
    La Le Mans nimeni nu s-a scandallizat,cand Audi au introdus motorul hybrid!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru